Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iunie 2010


Azi, la începutul şedinţei Guvernului, premierul Emil Boc le-a spus miniştrilor, vizibil emoţionat, că situaţia din zonele sinistrate este mai tragică decît se vede la televizor. Probabil că şeful Guvernului mai are încă în amintire imaginea femeii care i-a leşinat în braţe, marţi, pe cînd vizita zonele inundate din Moldova(comuna Pătrăuţi). Nedorind să minimalizez suferinţa miilor de sinistraţi care au pierdut în aceste zile strînsura lor de o viaţă, profit de această ocazie pentru a-i spune lui Emil Boc că mai sunt milioane de români care leşină prin casele lor, zilnic, nevăzuţi de cineva, victime ale potopului de scumpiri, diminuări şi concedieri, abătute asupra populaţiei în guvernarea sa.

Revenind la şedinţa de azi, vreau să spun că Boc le-a cerut miniştrilor să plece în teritoriu şi să stea acolo pînă îi trec toate apele. O decizie de tip heirupist-comunist, doar de faţadă şi fără rost, mai mare ca asta, nu se putea!

„Vreau să fie foarte clar! După această şedinţă de Guvern, niciun ministru nu are altă prioritate mai mare decât de a fi prezent în teritoriu, în toată ţara, acolo unde sunt inundaţii şi probleme. Deci, după ce s-a terminat această şedinţă de Guvern, vom stabili în cadrul Guvernului zonele în care miniştri vor fi prezenţi. Până când se termină inundaţiile nu avem altă prioritate mai mare şi alt lucru de făcut decât de a fi în locurile unde se resimte nevoia prezenţei miniştrilor în judeţele afectate de inundaţii pentru a finaliza şi evaluarea pagubelor şi mai ales pentru a preveni alte pierderi de vieţi umane, prin coordonarea cu autorităţile locale şi implicarea autorităţilor”.

(Vă rog să scuzaţi topica, sintaxa şi repetiţiile, dar acesta este un citat din zicerea profesorului universitar Emil Boc, un intelectual care ne-a demonstrat de mai multe ori că gramatica limbii române îl cam încurcă.)

Auzind spusele premierului, mă gandeam cu tristeţe că, din păcate, miniştri nu sunt nişte mici supermeni, ci doar nişte bieţi miniboci. Ce să facă madam Udrea în teritoriu? Îşi ia cizmele de cauciuc „Louis Vuitton”, pelerina de ploaie „Prada” şi se duce la Pătrăuţi, pe dig, să ţină de sac ca să-l umple soldatul cu nisip? Dar ministrul Culturii, poetul de etnie maghiară, Kelemen Hunor? Se duce să facă incantaţii bilingve, pentru oprirea ploii, pe uliţele din Dolhasca? Dar ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu? Va analiza la faţa locului posibilitatea dării în judecată a stihiilor naturii? Ca să nu mai vorbesc de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu! Ce să caute el în localităţile inundate avînd în vedere că are o înălţime de 1:60 cm, cît adîncimea apei de prin curţi? În opinia mea, dacă totuşi va fi trimis de Boc la inundaţii, ar trebuie să se îmbrace încă de la Bucureşti cu un costum de scafandru. Videanu, Berceanu, Blaga, Borbely, Dumitru, Oprea, răspunzători de economie, transporturi, interne, mediu, agricultură şi apărare, au ce căuta, recunosc! Unii dintre ei, după cum se ştie, sunt superboci.

Poate şi ministrul de Externe, Theodor Baconschi, are ce căuta în mijlocul puhoaielor. Dar nu în calitatea sa de diplomat, ci ca teolog(el a absolvit Facultatea de Teologie). Aşa că, ministrul le-ar putea spune sinistraţilor într-un grai duhovnicesc: „Dragi români! Emil Boc m-a trimis să vă spun că situaţia este sub control şi ca să vă fiu de ajutor. Deci, să ne rugăm!”

UPDATE:

La finalul şedinţei de Guvern, în jurul orei 23:00, Boc a revenit asupra declaraţiei iniţiale. Iate ce a spus, siluind din nou limba română:

Miniştrii vor pleca de mâine în teritoriu pentru a fi prezenţi acolo unde este nevoie de a lua decizii şi pentru a colabora şi sprijini autorităţile locale. La Brăila, Galaţi şi Tulcea, alături de mine vor fi prezenţi miniştrii Blaga şi Borbely, la Suceava şi Botoşani vor fi prezenţi miniştrii Udrea şi Berceanu, la Neamţ va fi prezent ministrul Videanu, vineri, va fi prezent ministrul Predoiu la Bacău şi ministrul Dumitru, de la Agricultură, la Iaşi. Aceştia au fost mandataţi expres să ia legătura cu comandamentele judeţene pentru situaţii de urgenţă, cu prefecţii şi cu toate autorităţile de la nivel local astfel încât pe de-o parte să vadă ce nevoi suplimentare sunt, pe de ală parte să poată aduce de la Bucureşti materialele necesare sau informaţiile de care ei au nevoie.”

Read Full Post »


Deputatul PDL, Mihai Boldea, a intrat în conflict cu Ada Meseşan în urmă cu un an, de cînd acesta a devenit avocatul MISA(vezi aici). Meseşan i-a interzis lui Boldea să apară pe la televiziuni astfel încît imaginea PDL să fie legată de îndelitnicirile yoghinilor lui Gregorian Bivolaru. Într-un limbaj de cartier, exista riscul ca tonomatele mogulilor să combine(ideatic) într-un cocktail exploziv gargara cu apă chioară a „portocaliilor” şi gargara cu pipilică a oamenilor urinoterapeutului Bivolaru. Meseşan i-a cerut lui Boldea să-şi rezolve problemele cu MISA şi apoi îi va da accepul să participe la emisiuni TV. Se pare că deputatul PDL, ghemuit în spirală sub plapuma lui, a făcut manual un draft de contract plin de puncte, puncte, gata să fie completate, prin care Ada Meseşan primea 1.000 de euro ca să-i asigure consultanţă. Boldea afirmă că a primit schiţa de contract de la Meseşan, pe email, dar pînă acum nu a făcut dovada. „Vreau dovada”, vorba răposatei Elena Ceuşescu, ar fi strigat, cu vocea ei de altisă, Meseşan.

Pînă una alta, parlamenarilor le-a fost înmînat biletul de mai sus, exact înaintea votului pentru CA ale RRA şi TVR. După cum se vede, băieţii sunt organizaţi.

Acuzata, prezentă, marţi, la Parlament, infirmă acuzaţiile.

Eu, Ada Meseşan, nu sunt membru PDL. Sunt consultant şi am un contract de consultanţă cu PDL. Este un contract public pe care îl cunoaşte tot partidul, semnat de conducerea partidului cu firma mea. Ceea ce spune deputatul în cauză este o minciună pentru că deputatul în cauză a dorit foarte mult să încheie un contract de consultanţă cu mine, iar eu am refuzat. Probabil că în România nu se refuză de obicei contracte, dar eu am refuzat. Nu m-a interesat acest lucru şi, pentru a fi foarte explicită, nu am niciun contract de consultanţă cu niciun parlamentar. Am un contract de consultanţă cu PDL. Şi pentru a da ştirea finală: ceea ce spune deputatul în cauză este o minciună. Dacă vreţi să recurg la limbajul de jurnalist, cum am fost odată, pot să spun că eu nu mă vând pe gratis.”

Naiba ştie adevărul! Eu nu aş fi tratat acest subiect dacă nu aş fi fost aţîţat de preţul(încă neştiut al) Adei şi de apelativul „profesionistă” cu care ea este gratulată de unul şi altul. Eu am cunoscut-o pe Meseşan şi nu mi-o amintesc ca mare profesionistă. În schimb, îmi amintesc istericalele pe care le avea pe teren. Îmi amintesc de „dumele” pe care le dădea(informaţii false sau parţial adevărate). Îmi amintesc de modul în care s-au bucurat colegii de la Newsin cănd a plecat de la agenţia de presă a lui Vîntu. Îmi amintesc cum îl striga recent pe Boc prin Parlament „Emile!”. Îmi amintesc cum stătea la uşa sălii de şedinţe a Parlamentului şi le şoptea miniştrilor care erau aşteptaţi de jurnalişti pentru declaraţii „Să spuneţi numai de bine!”. Şi mai văd imaginea execrabilă pe care o are PDL-ul, cauza fiind „profesionista” Meseşan.

În loc de concluzie, mă întreb retoric dacă serviciile au „sifoane” sau „senzori” în rîndul presei? Cum ne dăm seama pe ce picior dansează, atunci cînd ies la suprafaţă? Şi mă mai întreb cum de jurnalişti care au activat în trustul lui Sorin Ovidiu Vîntu(precum Ada Meseşan, Adelina Rădulescu, Robert Turcescu etc.) ajung să lucreze pentru PDL sau să fie nominalizaţi de acest partid pentru diferite posturi? Eu, om de bună credinţă, am şi răspunsul la această întrebăre: „Întîmplător!” 

PS: Iar membru supleant al Adei Meseşan în CA al SRTV este domnişoara Forfotă(citeşte aici). Numai una şi una!

PPS: Articol scris ieri, dar din cauze tehnice, a fost publicat abia azi(n.a.)

Read Full Post »


Numeroşi cetăţeni mexicani stau la coadă la centre speciale de colectare pentru a preda armele pe care le deţin, obţinând în schimbul acestora bani, Măsura face parte dintr-un program lansat de Guvern cu scopul diminuării numărului de execuţii violente legate de cartelurile de droguri, relatează AFP, citată de Mediafax.

„Este periculos să ai astfel de obiecte în casă şi, mai mult, avem nevoie de bani”, a afirmat un tânăr mexican care căra într-un sac mare de plastic două puşti de asalt.

„Sãptămâna aceasta, o doamnă a primit 75.000 de pesos(4.800 de euro)pentru zece puşti de calibru 12”, a afirmat oficialul ministerului de Interne mexican, Rodolfo Rivera.

PS:

Ca să glumim puţin amar, în România cred că, după creşterea TVA şi scăderea cu 25% a salariilor bugetarilor, mulţi ar vrea să cumpere arme.

Read Full Post »


Postez mai jos motivările date de CCR la legile făcute de mîntuială de „constituţionalistul” Boc. Oricum, ca în bancul cu iepuraşul, cînd avea cravată era pedepsit că o are, cînd nu avea cravată era bătut că n-o are, sunt convins că şi CCR ar fi găsit nod în papură oricît de „beton” ar fi fost formulate legile.

La primul act normativ, cel care prevedea recalcularea pensiilor speciale, domnii cu halate roşii au votat, unanim, în favoarea propriilor interese, astfel încît se vor recalcula toate pensiile speciale, cu excepţia celor ale judecătorilor.

În ceea ce priveşte reducerea pensiilor, temporar, cu 15%, cei 4 reprezentanţi ai PSD şi PNL au votat împotriva legii, iar judecătorii numiţi de PDL, UNPR şi Traian Băsescu, pentru. Echilibrul a fost rupt de Puskás Valentin-Zoltán(vezi aici), numit de UDMR.

Chiar dacă plec de la premiza că acesta a votat în spiritul conştiinţei lui, nu pot să nu mă întreb dacă votul său nu a fost influenţat de:

  1. prietenia cu Gheorg Frunda, un opozant al PDL şi Traian Băsescu, europarlamentar şi membru UDMR care s-a opus intrării maghiarilor la guvernare?
  2. intenţia de transforma România într-un spaţiu neprielnic investitorilor, avînd în vedere că varianta de rezervă a Guvernului era majorarea taxelor şi a cotei unice. Eu, etnic român, mă pot gîndi că Puskas, etnic maghiar, poate fi influenţat din exterior să ia o decizie nefavorabilă României cu scopul de a face Ungaria(aflată într-o criză economică la fel de acută) mai atractivă pentru investitorii străini.?
  3. faptul că este Cavaler de Malta, adică mason(vezi aici)?   

Eu aş dori să le pun o întrebare de bun simţ, judecătorilor care au votat împotriva legii de reducere a pensiilor. Dacă ţara o duce prost, economia nu merge, firmele dau faliment, salariile din sectorul privat scad vertiginos, deci în aceste condiţii de recesiune, statul ar trebui să plătească aceleaşi salarii şi pensii ca în perioada de creştere economică? De unde să ia Guvernul bani?

Iar acum, mă întreb retoric. Imbecilii care protestau mînaţi din spate de PSD şi PNL, prin liderii sindicali şi televiziunile mogulilor, ce au obţinut? Nu vor mai pierde cîteva sute de mii de lei vechi, ci milioane. Pensiile vor rămîne neatinse, dar din ele se vor cumpăra mai puţine produse şi servicii decît dacă banii erau cu 15% mai puţin. Creşterea TVA şi devalorizarea leului vor genera scumpiri în lanţ. Pensionarul care se putea aştepta că va fi ajutat de un membru al familie care lucrează la privat, acum poate să uite pentru că noua conjunctură va afecta pe toată lumea, pe termen nelimitat.

Read Full Post »


Scriam aici  că Guvernul a dat un comunicat că s-a reunit într-o mică şedinţă, azi dimineaţă, pentru a-şi desemna nominalizaţii în CA-urile RRA şi SRTV. Reuniunea Executivului s-a făcut pe şest şi a fost urmată de un comunicat laconic.

La nici două ore de la finalul acestei şedinţe, ministrul Agriculturii se „sparge” şi anunţă că Boc a „umblat’ şi la ordonanţa de urgenţă care modifică Codul Viscal. Iată ce spune Mihail Dumitru(aşa se numeşte cel mai puţin conoscut ministru al Cabinetului Boc):

Astăzi, a fost o modificare la ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului Fiscal. Am scos din OUG un element care putea să aibă implicaţii asupra şansei modificării Codului Fiscal. Exista acea propunere ca a doua proprietate, a treia proprietate sa fie taxată suplimentar. Acest element a fost scos din modificarea Codului Fiscal şi va fi reglementat printr-un proiect de lege separat„, a spus Dumitru, citat de Mediafax.

Conform prevederii, persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri cu destinaţie de locuinţă, care nu sunt închiriate unei alte persoane, urmau să datoreze în acest an o taxă de solidaritate reprezentând 50% din impozitul datorat pe acest an pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, 100% din impozitul datorat pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu şi 200% din impozit pentru a treia clădire şi următoarele în afara adresei de domiciliu.

Nu am mai multe proprietăţi şi nici nu comentez oportunitatea acestei măsuri. Mă refer strict la modul de comunicare şi sunt scîrbit de  modul în care premierul tratează românii. El se crede un mare şmecher, iar noi suntem doar nişte proşti!

Că Boc se laudă  în pustiu cu ce va face şi va drege, dar fără să facă ceva(bun), ştim!

Că Boc este incapabil să ducă pînă la capăt o măsură pe care o anunţă lăudăros cu luni înainte, iar ştim!

Că puţinele(şi proastele) măsuri pe care Boc reuşeşte totuşi să le ia, sunt respinse ulterior de Curtea Constiţională, la fel, ştim.

Că Boc este mincinos, lăudăros şi incapabil, cred că nu mai este un secret pentru cineva!

Că Boc a dus ţara la dezastru, că leul devine tot mai jigărit, că au crescut taxele infernal, că populaţia sărăceşte de la zi la zi(vedem şi simţim pe pielea noastră), că ne îndreptăm încet şi sigur spre o iarnă în care vor pieri mulţi, o ştim!

Dar de ce nu se duce Boc la Cluj, să ne lase în pace cît încă mai respirăm, şi să stea acolo pînă l-o striga mutu, nu ştim! În caz că nu e capabil să găsească gara, îl ducem noi. Plecat să-l ştim, cît mai departe de pîrghiile comenzii!

PS:

Jumătate de ţară este sub ape. În mica şedinţă secretă, cu măsuri luate pe şestache, necomunicate românilor, s-o fi discutat măcar, la nivel de bîrfă, despre drama sinistraţilor şi cum să fie ei ajutaţi?

Read Full Post »


De cîteva zile m-a cuprins, iar, o imensă scîrbă. De aceea nu am mai scris nimic aici. Poate şi din cauza faptului că vineri am muncit pînă la miezu-nopţii, că sîmbătă, de la 10:oo, a fost şedinţă de Guvern şi că duminică, de la 11:00, Boc a mai făcut o videoconferinţă cu prefecţii. Se poate observa că DIN NOU am lucrat în weekend, timp în care banii sunt din ce în ce mai puţini bani. Parcă niciodată această ţară nu s-a aflat mai jos decît acum! Iar viitorul, este negru de fum.

Nici azi nu aveam chef de scris, dar am primit de la Guvern comunicatul de mai jos, rezultat cică în urma unei şedinţe a Executivului neanunţată şi de care nu ştia nimeni.

Biroul de presă al Guvernului este abilitat să transmită următoarea precizare a Purtătorului de Cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, referitoare la nominalizările Guvernului în cadrul Consiliilor de Administraţie ale SRTV  şi SRR:
 
„Guvernul a înaintat Parlamentului nominalizările pentru Consiliile de Administraţie ale Societăţii Române de Televiziune (SRTV) şi Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR).
Propunerea Guvernului pentru Consiliul de Administraţie al SRTV este domnul Cătălin Baba, iar pentru postul de supleant Executivul îl propune pe domnul Cosmin Irimieş.
În ceea ce priveşte Consiliul de Administraţie al SRR, Guvernul o propune pe doamna Adelina Rădulescu, iar ca supleant pe domnul Josef Klein.
Nominalizările au fost decise în cadrul unei scurte şedinţe de Guvern din această dimineaţă.”

Postez şi CV-urile nominalizaţilor. Citiţi-le şi trageţi singuri concluzii. Eu, aşa cum am spus încă de la început, simt o mare scîrbă!

CV Adelina Radulescu

CV Catalin Baba

CV Cosmin Irimies

CV Josef Klein

PS: Ca propunere pentru şefia Televiziunii se aude numele Adei Mezeşan, adică persoana care se ocupă de imaginea publică a PDL. Dacă zvonul se confirmă, voi reveni cu detalii.

Read Full Post »


Cu sonor

PS: Primit de la Thomy

Read Full Post »


Curtea Constituţională mai dărîmă, ca pe popice, încă o lege a lui Boc! A şasea! Boc pe cînd se dă de-a dura?

Jur că de aseară am avut informaţia că reducerea pensiilor va fi declarată neconstituţională, dar nu am avut chef să scriu pe blog, ci să mă uit la CM de fotbal. În fapt, decizia Curţii Constituţionale face parte din strategia Cotroceniului. Mai exact, aşa trebuia să fie. Cineva mi-a spus mai demult aceasta, dar nu am putut să cred. Ulterior, au fost cîteva elemente care confirmau spusele sursei, unele dintre acestea fiind publice(„trădătorii” din PDL încă nu au fost daţi afară pentru că „nu este o urgenţă”, cuvintele adresate de Traian Băsescu parlamentarilor PSD strînşi la Snagov, adică „Vă cer să aveţi încredere în mine şi de aceasta dată”).

Alt element care mi-a mai dat de gîndit a fost votul negativ în unanimitate al judecătorilor Curţii Constituţionale. Crede cineva că cei trei judecători abia numiţi de preşedinte şi PDL la CC (unul după lupte grele în Camera Deputaţilor), precum şi cei doi numiţi mai demult(din care unuia tocmai i s-a prelungit mandatul şi a fost ales preşedinte al CC) ar fi votat toţi împotriva Guvernului fără voinţa preşedintelui? Eu nu cred!

Ce s-a obţinut?

  • Curtea Constituţională s-a credibilizat(aţi văzut comentariile de pînă azi ale idioţile care trîmbiţau sus şi tare că „Băsescu şi-a subordonat CC, avînd 5 voturi comparativ cu 4 ale PSD şi PNL”. Ca o paranteză, mă întreb retoric dacă voi vedea vreun palavragiu că vine să îşi pună cenuşă în cap şi să ceară scuze preşedintelui şi telespectatorilor pentru minciunile declarate?
  • posibilitatea scăderii salariilor bugetarilor(dar cred că nu cu 20%, ci cu maximum 20%, precum şi concedierea a 100.000 de bugetari, în prima fază, dar cu proteste sociale de mai mică amploare
  • creşterea TVA şi chiar a cotei unice(plus devalorizarea leului), în procente care nu sunt stabilite deocamdată, măsură care va direcţiona ura sectorului privat către partidele care au contestat actuala lege, PSD şi PNL; în prezent, Guvernul analizează şase variante de majorare combinată a taxelor, reduceri de salarii şi disponibilizări, toate avînd ca scop rîmînerea într-un deficit bugetar convenit cu FMI de 6,8%
  • adoptarea măsurilor prin ordonanţă de urgenţă, act normativ ce se va emite într-o şedinţă de Guvern ce va avea loc pînă duminică, avînd în vedere că board-ul FMI se întruneşte la începutul săptămînii următoare

Peste toate, rămîne o imagine de ducere de tot pe gîrlă a capacităţii lui Emil Boc de a fi premier, avînd în vedere că a ajuns la un record greu de egalat de vreun alt premier: a şasea lege declarată neconstituţională de CC. Avînd în vedere că el se dă profesor de drept constituţional, mă întreb şi vă întreb, care este adevărul: Boc e incapabil, Curtea Constituţională dă verdicte greşite sau de cînd a terminat premierul facultatea s-a schimbat materia în domeniu?

Read Full Post »


Stare tehnică:
Are probleme cu alimentarea, o mică defecţiune la mecanismul de direcţie,
cã nu ţine linia dreaptă, şi merge cam înfrânatã. Cutia de viteze e
blocatã în marşarier. Este înmatriculată în UE, cu numere provizorii,
şi mai poate circula în acest fel doar puţin timp.

Istoric:
Este fabricată acum 2000 de ani, sub licenţă romană. A fost avariată în
repetate rânduri. Prima dată a fost condusã de nişte ciobani, dar au mai
cãlãrit-o şi alţii. A fost reparată numai cu piese second hand, aduse de
pe la turci. O perioadă a fost condusă bine de nişte nemţi, Carol I şi
Ferdinand, dar apoi a încăput iarăşi pe mâna unor imbecili care au băgat-o
prin toate gropile. Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este încă plin de rugină. A avut câteva reparaţii capitale, în 1600, 1859 şi 1918, dar a şi pierdut o parte din caroserie.

Variante:
Predau leasingul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de rate la FMI, BM şi CE. Accept şi variante de schimb cu o ţarã similară din Africa, oricât de mică ar fi, dar sã funcţioneze.

De ce o vând:
Sincer sã fiu, o vând pentru că nu mă pricep la ea. Plus că îmi consumă cam mult, iar ca s-o repar mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţarã, aşa că să o conducă cine s-o pricepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmembrez şi o vând pe bucăţi sau o dau la programul Rabla. Dar pânăa atunci, sper să o ia cineva care ştie să o aprecieze.

Vînzător: Lim Ecob

.

PS:

Primit de la Thomy

Read Full Post »


Telecocinile Realitatea TV şi Antena 3 au făcut tot ceea ce s-a putut ca să lege arestarea lui Dan Diaconescu de Traian Băsescu. Slugile mogulilor, precum şi politicieni de doi bani, gen Nicu Bănicioiu, Marius Marinescu, Aurelian Pavelescu etc., susţineau că actualul preşedinte a cerut DNA să declanşeze scandalul televizat cu Dan Diaconescu pentru ca atenţia opiniei publice să fie deturnată de la micşorările de pensii şi salarii. Maniacii de mucava ai conspiraţiei susţin că primarul reclamant din Zarand, Ion Moţ(în foto din moţul articolului) membru al Partidului Conservator, este finul lui Gheorghe Falcă, primarul Aradului, care e la rîndul său finul lui Traian Băsescu. Astfel, pe acest lanţ de cumetrie, preşedintele l-ar fi determinat pe Moţ să depună plîngere împotriva lui Doru Pîrv şi DD.

Celor care cred asta înseamnă că li s-au terminat medicamentele din flacon şi nu mai au altele. Pînă le vine reţeta compensată de mogul, eu le servesc trei contra-argumente.

1- De ce ar fi intenţionat preşedintele să decredibilizeze omul şi emisiunea care i-au adus voturile prin care l-a lăsat pe Geoană cu „Mihaela, dragostea” lui? Cred că Traian Băsescu e suficient de inteligent să se gîndească la faptul că „prietenii” lui din presă legau imediat cele două momente(campanie şi arestare) pentru a asocia şi moral cele două personaje(preşedinte şi DD).

2- Dacă Traian Băsescu ar fi dorit ca acţiunea DNA să acopere zbieretele nemulţumite ale mercenarilor îmbrăcaţi în blană de sindicalist, pensionar sau lăuză, ordona să fie arestat Dan Diaconescu atunci cînd trupa de zgomot mărşăluia urlînd pe la porţile Guvernului şi Parlamentului, dirijatã de PNL & PSD, şi nu azi cînd abia se mai liniştise poporul.

3- Dacă ar fi vrut şi putut, Traian Băsescu era mai interesat să-l scoată basma curată pe caracaleanul cu proprietăţi în SUA, Spania şi România, cu yacht, elicopter, avion, Rolls Royce şi tricou de homeless. Să nu uităm că OTV, alături de B1TV, erau(sunt?) singurele televiziuni la care preşedintele, premierul şi miniştrii puteau să-şi spună poeziile patriotice fără să fie întrerupţi de întrebări cretine sau rău intenţionate, ci numai de aplauze. Problemele cu justiţia ale lui DD vor îndepărta mult timp demnitarii portocalii de studiourile OTV ca să evite orice asociere răutăcioasă pe care ar făcea-o opozanţii. De ce şi-ar fi dorit preşedintele asta? După opinia mea, B1 TV aproape că nu contează în cazul unei contrareacţii mediatice venită să răspundă atacurilor, dezinformărilor şi decredibilizărilor zilnice la care Realitatea TV, Antenele şi TVR(pînă la izgonirea PSD-istului Alex. Sassu) supun guvernarea PDL.

În concluzie, dacă analizăm argumentele anti, nici dacă ar fi avut puterile cu care este creditat, Traian Băsescu nu ar fi vrut să-l vadă pe Dan Diaconescu încătuşat şi stigmatizat(cu televiziune cu tot).

Dar, pentru că suntem la capitolul „conspiraţii”, să încerc şi eu una, din fundul gîndirii.

Materialul filmat la Zarand, cu averea primarului Ion Moţ, a fost făcut de o reporteriţă a OTV, Mihaela Moise. Aceasta este/a fost amanta(citeşte aici) lui Louis Lăzăruş(aşa îl cheamă, nu Lazarus, cum se alintă el). Ulterior filmării şi şantajului, Lazarus şi Mihaela Moise au plecat cu mare tam-tam şi duşmănie de la OTV. El susţinea că are de luat vreo 25.000 de euro de la DD, iar mogulul de Caracal în loc să-i dea mii, îi dădea m_i, batjocorindu-l în cîteva emisiuni. Lazarus, în pragul icterului, a plătit-o pe Pamela, dansatoare la bară, ca să declare public că s-a culcat(fără să doarmă) direct cu Dan Diaconescu. Senzaţional nu a fost sexul sălbatic, ci dezminţirea patronului OTV (confirmat ulterior şi de Pamela, vezi aici), ceea ce l-a umplut pe Louis  de oprobiul public, dar şi de scuipaţii celor de la televiziunea Canal D, care l-au dat afară.

[youtube=http://www.youtube.com/watchv=KfK4ctA8sa4&feature=player_embedded]

Am postat mai sus filmuleţul pentru a vedea cu cîtă ură şi încrîncenare vorbeşte acest individ. Lazaruş este genul pe care „nu creşte carnea de-al dracu'”, care nu uită şi nu iartă. Mihaela Moise, din toamna lui 2009, s-a angajat după lungi negocieri la Antena 1, ea devenind reporter la emisiunea lui Mădălin Ionescu(alt rival al lui DD). În scandalul creat, ea a afirmat că motivul plecării de la OTV l-a constituit amestecul lui Dan Diaconescu şi Diana Voiculescu(patronii OTV) în viaţa ei de sub plapumă, ei  punînd-o să aleagă între Lazarus şi OTV. Avînd în vedere că Mihaela a afirmat repetat că care a declarat că „Louis este bărbatul vieţii ei”, alegerea a fost simplă, iar cei doi porumbei s-au regăsit(vezi aici) şi au refăcut cuplul MM şi Justiţiarul.

Avînd în vedere cele arătate mai sus şi trăsăturile de caracter ale personajelor, cred că arestarea lui Dan Diaconescu are la bază ura pură şi nu calculul politic(ipoteză întîlnită şi aici plus un video interesant). Pentru a fi şi mai convingător, în panoplie aşez acum capul animalului-suprem, motanul Felix. Să ne amintim că Dan Diaconescu a avut o serie de emisiuni în care, singur la masă, a vorbit ore în şir despre Dan Voiculescu(vezi aici) şi mizeria morală a acestuia.

După ce am descris personajele şi am construit intriga, să trec la acţiune, plecînd de la o realitate ştiută de toţi: „În presă se cîştigă mai bine pe ce nu se spune decît pe ce se spune.”

Doru Pîrv, din Arad, găseşte în judeţ un fraier(vezi foto sus) de muls îi spune lui Dan Diaconescu, acesta cîştigînd bani frumoşi din aşa ceva. Este trimisă reporteriţa de încredere, Mihaela Moise, care mai făcuse şi cu Louis Lazaruş, amantul ei, asemenea filmări cu „nerealizările” primarilor, deci ştia „mersul”. În plus, lalicuţa era înţepată şi cu gura mare. Astfel, filmul de la Zarand este făcut, Dan Diaconescu prezintă promo de ameninţare într-o emisiunea de-a sa (cea despre un şarpe boa fugit de la zoo), iar primarul l-a sunat pe Pîrv să nu se difuzeze filmuleţul că va da banii. În prima tranşă, 30.000 de euro şi 4.200 lei. Şantajiştii mai aşteptau tranşe de bani dar primarul se lăsa greu. Între timp, Mihaela Moise se ceartă cu OTV-ul(citeşte aici) şi pleacă la Antena 1. O angajare se face greu în ziua de azi, mai ales la TV. Nu şi cînd ai ceva de oferit! Cum ar fi, capul lui Dan Diaconescu pe tavă. La sfatul plin de ură a lui Lazarus, ea îi propunea lui Mădălin Ionescu „ceva greu”, dar de negociat cu mogulul. Primarul şantajat este membru al Partidului Conservator, nu-i aşa? Deci, putea fi folosit acest aspect „nobil” ca pretext în abordarea subiectului cu Dan Voiculescu, nu un motiv frivol şi degradant cum ar fi răzbunarea(ha!). Odată maşinăria pusă în mişcare, Dan Diaconescu va ajunge la pârnaie, făcînd mai mulţi oameni fericiţi: primarul Moţ, că nu mai este stors de lovele, Voiculescu, Lazarus, Moise şi Ionescu, că s-au răzbunat, şi cei de la marketing-ul Antenelor pentru că vor cîştiga cîţiva telespectatori ai OTV(rating-ul postului va scădea sigur cu DD în puşcărie). 

Nu pare mai credibil raţionamentul meu? În plus, la dosar este cel puţin o declaraţie a Mihaelei Moise şi nu una a lui Traian Băsescu, înscris care, pe lîngă alte probe, a contribuit la arestarea lui Dan Diaconescu. Dacă ne-ar lua Dumnezeu minţile şi ne-ar contamina isteria mono-neuronală a imbecililor televizaţi, am considera că, nu numai că arestarea lui Diaconescu, ci chiar şi ploile care au produs inundaţii în aceste zile au fost cauzate tot de acest atotputernic: Traian Băsescu!

Read Full Post »

Older Posts »