În fiecare dimineaţă am deprins un obicei prost. Cum deschid ochii, înainte să merg la baie pentru a face pipi-ul matinal, caut telecomanda. O găsescu greu, aceasta fiind de obicei rătăcită prin aşternuturi sau strivită de trupu-mi. Apoi, apăs „ON”. Cu ochii închişi, perpelindu-mă prin pat încă bîntuit de visele(erotice sau nu!) trezirii, ascult ştirile dimineţii. Din nefericire, în ultima perioadă, crainicii nu îmi vorbesc decît despre moarte. Huidu, accident cu trei morţi. Un autocar românesc s-a ciocnit în Ungaria cu un TIR. 15 morţi. Beizadeaua unui director de bancă a comis un accident cu doi morţi. Mai mulţi copii arşi în casă. Nenumăraţi cetăţeni călcaţi pe trecerea de pietoni. Familii intoxicate cu dioxid de carbon. Nu mai ştiu cîţi morţi. Cel mai recent caz, azi dimineaţă. Un microbuz românesc s-a tamponat cu un TIR, în Ungaria(ungurii ce vină or avea?). Urmări: trei morţi. Bonus, cîţiva răniţi grav.
Jur! M-am săturat de atîţia morţi. Am ajuns să-mi fie frică să deschid televizorul pentru că văd iar răniţi, explodaţi, accidentaţi, otrăviţi, incineraţi, sinucişi, tranşaţi, violaţi, îngropaţi de vii, decedaţi prin curtea spitalelor, electrocutaţi, înecaţi, călcaţi de tren, mutilaţi, împuşcaţi. Recunosc! Am un suflet sensibil, greu de adaptat agresiunilor vremurilor moderne şi televziunilor care gonesc după audienţă. Poate alţii se delectează cu nefericirea umană şi sorb cu nesaţ sîngele care curge în valuri din televizoare. În ce mă priveşte, nu mai suport ştirile macabre ale dimineţii precum şi cele de la ora 17,00. Aşa cum nu mai suport reporterul inexpresiv care îmi zice „Bună ziua” şi apoi îmi povesteşte fără să-i clipească pleoapa cum un descreierat a despicat capul unei băbuţe cu barda. Înainte sau după crimă(oricum nu contează pentru abrutizat) mai aflu că nemernicul penetrase sălbatic trupul femeii, folosindu-i toate găurile anatomice pentru a-şi satisface pofetele trupeşti. Asta o fi o ” zi bună” pentru el/ei? Cum ar fi să îi spun eu omului din televizor: „Bună ziua Ics! Vreau să îţi spun că tocmai a murit mă-ta. O zi bună în continuare!”
Priviţi în jurul vostru! Pe lîngă deznădejede, veţi vedea atîta moarte! Sufletul meu sensibil nu a putut sta nepăsător şi a născut poezia de mai jos. O jertfă spirituală pe altarul suferinţei mele cotidiane!
Încă exist
E multă moarte,
prea multă moarte-n jurul meu încât,
în fiecare dimineaţă,
mă pipăi să văd dacă mai exist
şi trist,
mă simt.
Fumul de tămâie,
aburul colivei cu nuci,
mirosul de ceară topită,
îmbâcsesc aerul irespirabil,
în mod repetabil,
şi tragic.
Popii fac ore suplimentare,
prohod răsună peste tot,
statul acordă subvenţii
la dricuri, haine de doliu,
şi linţoliu
de tras peste ochi.
Cimitirele sunt pline
şi mă tem că în curând
ciocli calificaţi la locul de muncă
vor îngropa morţii vertical,
în spaţiul vital,
lor.
Până şi fanfarele mortuare
sunt copleşite de cereri
şi trebuie arvunite cu luni înainte,
ca şi lăutarii la nuntă
şi cântă
când e…
E atâta moarte-n jurul meu
încât, în fiecare dimineaţă,
citesc rubrica “Decese”
ca să văd dacă mai exist
şi aflu, trist,
cã da…
