Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for martie 2009


dscf0938

     Marţi, 31 martie, premierul Emil Boc s-a întâlnit la Hotel Sofitel cu membrii Clubului Român de Presă. Discuţiile au durat aproximativ o oră şi au fost foarte aprinse. Jurnaliştii au contestat vehement îngrădirea libertăţii de exprimare care se prefigurează în cazul în care proiectele de coduri(penal şi civil) vor fi adoptate de Parlament în forma elaborată de Guvern. Premierul a consemnat nemulţumirile jurnaliştilor şi a promis că va analiza problemele ridicate. Totodată, cele două părţi au fost de acord că dezbaterile pe aceste proiecte de lege trebuie să continue, atât la nivel politic cât şi în societatea civilă.  (…) citeşte în continuare >>>

Read Full Post »


baneasa_commercial_area

     Am ezitat să scriu despre scandalul creat în urma declaraţiilor fostului şef de la „Doi ş-un sfert”, comisarul Cornel Şerban, „scăpate” din  Dosarul Băneasa, potrivit cărora „Băsescu şi Tăriceanu” făceau coadă la uşa magnatului Puiu Popoviciu(cumnat cu Nicolae Badea, preşedintele Clubului Dinamo, şi amândoi ginerii lui Dincă Te-leagă, citeşte aici). Nehotărârea mea este cauzată de faptul că totul e fluidă şi pe zi ce trece vor apărea elemente noi în această cauză, iţele acestei afaceri ajungând la oameni politici care sunt sau au fost foarte influenţi. Nici în această postare nu am să-mi exprim părerea, ci doar o să enumăr nişte realităţi ce trebuie reţinute, alături de mari semne de întrebare. citeşte mai departe >>>

Read Full Post »


 adina-valean

    Preşedintle PNL, Crin Antonescu, şi europarlamentarul aceluiaşi partid, Adina Vălean, şi-au dezvăluit relaţia de iubire pe care o au de ceva vreme. Deşi pe la colţuri se bârfea că între cei doi ar exista ceva mai multe relaţii decât cele politice, nu exista o confirmare „oficială”.

   Declaraţia de om supărat a lui Adrian Cioroianu, conform căreia pe listele PNL pentru europarlamentare înaintea lui au fost trecute „neveste sau viitoare neveste”, o viza pe Adina Vălean. (…) citeşte mai departe >>>

Read Full Post »


sarbi

    Aseară, am văzut modul huliganic în care a acţionat grupul suporterilor sârbi la meciul România-Serbia, disputat la Constanţa(citeşte aici). Comportamentul acestora m-a surprins neplăcut având în vedere că România (şi Italia) sunt singurele state membre ale UE care susţin cu tărie ţara lor pe drumul integrării europene. Preşedintele sărb, Boris Tadici, prezent la meci alături de Traian Băsescu, a avut eleganţa să ceară scuze românilor pentru comportamentul conaţionalilor săi. 

   Văzând scenele de pe stadion m-a dus gândul la  vizita pe care am întreprins-o la Belgrad, în toamna anului trecut. Postez mai jos o notă de călătorie scrisă atunci, ce conţine impresiile mele pe care intenţionam să le încredinţez doar caietului meu de memorii. (…) citeşte mai departe >>>

Read Full Post »


vedete

La muncă, fetelor!

 Surse bine informate mi-au spus că, în această seară, pe stadionul din Constanţa se vor afla şi cele două Elene preferate ale preşedintelui: Elena Băsescu şi Elena Udrea. Nu ştiu dacă ele au un interes profund pentru modul în care evoluează unsprezecele tricolor în partida cu Serbia, dar ştiu că cele două amazoane sunt preocupate să mai adune ceva semnături pe la porţile stadionului pentru candidatura Elenei Băsescu la alegerile europarlamentare.

Hai România!

Read Full Post »


Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

     În decembrie, după alegeri, când Traian Băsescu a conceput noua structură a aparatului central şi i-a făcut pe PSD-işti să creadă că sunt şi ei de acord, au apărut două ministere dedicate. Unul, cel al Sporturilor, i-a fost dăruit Monicăi Iacob-Ridzi, şi altul, cel al Turismului, a fost destinat Elenei Udrea. De primul minister s-a auzit mai nimic. Instituţia funcţionează în nişte cămăruţe ale unui imobil aflat pe o străduţă din spatele Bisericii Italiene de pe B-dul Magheru, laolaltă cu Corpul de Control al Guvernului(şi parcă mai e ceva?!). Monica Iacob-Ridzi nu a avut nicio iniţiativă de act normativ şi aproape că nici nu ştii că face parte din Guvern.

  Dar Elena Udrea ce-mi făcu?  (…) citeşte în continuare   >>>

Read Full Post »


boc

    Gândeam că premierul ţării mele stă într-un birou, la Guvern, şi se gândeşte la binele nostru. Îmi făcea bine să cred că eu, cetăţeanul, sunt apărat de criză, şi crize, de primul-ministru care răsfoieşte până noaptea târziu manuale de economie, îşi bagă consilierii în şedinţă, analizează evoluţia socio-politico-economică a ţării.. Consideram că până şi atunci când ia o pauză nu-şi lasă creierul să se odihnescă şi se uită la Euronews, BBC, CNN, ABC-News şi alte posturi TV serioase ca să se informeze despre pieţele de capital şi tendinţele politice sau să vadă ce au mai zis liderii politici ai lumii. Aşa credeam eu, naivul! (…) citeşte mai departe  >>>

Read Full Post »


deseuri

    În Piaţa Victoriei, vizavi de Guvern, Primăria Municipiului Bucureşti, Rompetrol, ARCUB şi EcoMaster au „plantat” un copac construit din deşeuri pe care l-au intitulat(cu trimitere ironică la denumirile latine) „Futurofagus Bucarestii”(vezi foto). Lângă acest exponat au fost postate şi trei recipiente mari, din plastic, în care ar trebui să se arunce gunoiul, în mod selectiv. Acţiunea este lăudabilă şi încearcă să sensibilizeze cetăţenii cu privire la aruncarea inteligentă a deşeurilor refolosibile din plastic, metal, cauciuc, hârtie şi sticlă numai că este făcută ca la noi: ca să fie! (…) citeşte mai departe >>>

placuta

Nu ştiu ce legătură au deşeurile electronice cu capacul de WC, cutiile de bere şi cauciucurile, dar merită să facem un exerciţiu de imaginaţie pentru a gândi cu mintea iniţiatorilor. Deci, hai să gândim penibil!

Read Full Post »


bocpevarfuri1

    Marţi a început la Bucureşti Summit-ul Internaţional al Procurorilor, manifestare care se desfăşoară la Palatul Parlamentului, timp de două zile. Nu mă întreb de ce a trebuit să plătim un milion de euro pentru organizarea unui astfel de eveniment pentru că am explicaţia: „Capra râioasă ţine şi coada pe sus”. Altceva m-a făcut să cad pe gânduri! 

bocpevarfuri2

  În fotografia de familie a participanţilor Emil Boc a pozat ridicat pe vârfurile pantofilor(vezi foto sus). Premierul a încercat, astfel, să mai câştige ceva înălţime, ştiut fiind faptul că are o statură mignonă, de 1,63 metri. (…) citeşte mai departe >>>

Read Full Post »


Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile. 

Ups! La ce sau cine s-o fi gândit preşedintele?!

Read Full Post »

Older Posts »