Şareta intră huruind pe poarta CAP-ului(Casa Animalieră a Poporului). Din norul de praf lăsat în urmă se zăreau numai cucu de tablă al caschetei vechi de ceferist şi fireturile aurii improvizate din franjurii unei perdele ale paznicului de la barieră care saluta umil.
-Bhrhhh! rârâit Mircea Geană, trăgând hăţurile cu putere când atelajul a ajuns în faţa clădirii cu birouri. Coborâ sprinten din şaretă în fornăitul de durere al calului deranjat de zăbală.
-O să-i rup pe toţi în gură, murmură Geană ca pentru sine, gândind la caii pe care îi mai avea în herghelie. Tinerelul bun la toate, Nicu Bănicoiu, îl aştepta servil ca să ia şareta şefului în primire, să o şteargă de praf, să adape calul şi să îl lege la ieslea cu fân. (…)