Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2011


        Urăsc! Da, urăsc! Nu este creştineşte ceea ce spun, dar urăsc. Sunt atîtea chestii pe care le urăsc încît, dacă le-aş enumera aici, nu v-ar ajunge viaţa asta ca să le citiţi. Aşa că, nu vă voi chinui cu înşiruirea tuturor  resentimentelor mele, ci doar cu cîteva. Să le iau pe rînd:

  • Mă urăsc pe mine

Am devenit mai leneş, mai je m’en fiche-ist, mai fără speranţă, mai dedulcit la rele şi mai dospit ca pînă acum, iar pentru asta nu pot decît să mă înciudez. Prin mesaje pe blog, prin email, la telefon sau prin viu grai m-aţi somat luni în şir să postez ceva nou, dar nu am făcut-o. Aveam multe de spus, dar mi-a lipsit cheful de a scrie. Noroc că Ion Cristoiu m-a mai invitat la emisunea lui de la B1 şi am mai refulat acolo. Ruginit de vremuri, nu mai cred în binele acestei ţări, ba mai mult, în binele omenirii. Goana după bani a luat minţile maimarilor planetei şi se pare că lumea a scapat de sub control. Imbecilii care ne domină nu-şi dau seama că,dacă noi pierim, nu mai au pe cine domina. În ceea ce o priveşte pe „ţărişoara noastră, România, de!”, vorba lui Caragiale, situaţia este chiar fără ieşire. Avem un preşedinte cvasi-dictator, un premier lipit de fotoliu cu gum arabica şi o Opoziţie de toată jena condusă de doi indivizi a căror statură politică este inferioară celei a lui Farfuridi şi Brînzovenescu. Domnii Ponta şi Antonescu nu scapă nicio ocazie ca să intre în istoria mondială a cuplurilor de tot rîsul, liderii USL fiind comparabili cu Pat şi Patachon, Lolek şi Bolek, Păcală şi Tîndală, Tanţa şi Costel. Tragedia naţiunii noastre este aceea că, deşi poporul nu îl mai vrea, Băsescu ar fi votat din nou pentru că lume vede cã nu are cine să-l înlocuiască. Din nefericire, el nu mai poate fi ales, iar o alternativă, chiar şi de avarie, nu se prefigurează. Dureros!

  • Îl urăsc pe Ion Iliescu

Nu-mi vine să cred ochilor că la 22 de ani de la ce naiba o fi fost în decembrie 1989, nişte parlamentari români, fie ei şi de stînga, ies din aula Legislativului pentru cã un revoluţionar(!) spune despre fostul preşedinte că este un criminal. După preluarea puterii de către acest individ şi şleahta lui rusofilă au murit 1.000 de români. Este normal să te întrebi de ce au murit mai mulţi după victoria aşa zisei revoluţii decît înaintea fugii dictatorului. Nu cumva cineva a avut interes să se legitimeze ca fiind noua putere? Oare cine a vrut ca Ceauşescu să fie executat urgent, nemaicontînd că era ziua Naşterii Domnului, pentru a închide astfel o gură care putea spune multe? Ion Iliescu prin modul în care a gestionat trecerea României de la dictatură la democraţie, cu ajutorul minerilor şi a membrilor fostei Securităţi, a trimis România înapoi în timp cu zeci de ani.

Aproape că ai trece cu vederea aceste trădări, minciuni, neajunsuri şi le-ai pune pe seama şovăelilor unui nou început. Din nefericire, acest bolşevic nenorocit continuă să ne învenineze viaţa şi să ghidoneze creierele inevoluate. Nu puteam cred ochilor că tineri precum Ponta, Bănicioiu şi care naiba or mai fi pe la PSD părăsesc aula Parlamentului din solidaritate cu Ion Iliescu. De la aceşti indivizi aşeptăm noi schimbarea în bine a ţării? Domni din aceştia cu idoli în trecutul comunist sunt viitorul ţării? Mulţumesc, pentru mine, nu! Eu nu mai vreau bolşevism şi dictatura proletară, nici burghezi roşii. Nu am avut vreodată părere bună despre Victor Ponta, un ciocoi care şi-a stricat familia ca să se „înamoreze” de fata unui „greu” din PSD ca să parvină, dar acum, pentru scutul creat în jurul lui Iliescu, individul a cîştigat scîrba mea eternă.

  • Urăsc jigodismul

În ultima perioadă, vedem din ce în ce mai multe persoane care trec din stînga în dreapta şi invers. Sunt indivizi care ieri înjurau regimul, iar azi îl pupă cu zgomot prin părţile ascunse. La fel, otrepe care lingeau mîna Opoziţiei care le hrănea, acum o muşcă. Pe sens invers traficul e mai mic. Puţini pleacă de la urdinişul Puterii ca să treacă la pelinul Opoziţiei. Românul are o vorbă: Unde scuip, nu ling! Pentru jigodii ea nu este valabilă. Ei scuipă, ling, sug, mîngîie, de-a valma, banul să iasă! În perioada declinului său, Roma antică nu mai ştia din ce să aducă bani la bugetul unui stat decadent. Printre soluţiile de creştere a veniturilor bugetare găsite de împaratul Vespasian (69-79 d.C) a fost şi construirea a sute de latrine publice (vespasiene). În uşa acestora s-au pus taxatori care percepeau cîţiva firfirei cetăţenilor prididiţi de nevoi şi care abia se mai ţineau. Unii senatori romani au luat în tărbacă decizia împăratului, dar Vespasian le-a replicat: „Pecunia non olet„(Banii nu au miros). „Mîncătorii de căcat” ştiu asta şi indiferent de prestaţia lor profesională, jeep-urile, vilele şi traiul în lux nu le pute. Put doar sufletele lor năclăite!

  • Urăsc fariseismul

Săptămîna trecută am fost la un dineu. Un individ băga pe sub mustaţă la greu. Înfuleca dumicat după dumicat, hulpav, cu icneli înfundate şi ghiorţăieli care mă făceau să cred că e gata, gata să rămînă fără aer. Mă uitam scîrbit la el şi cînd privirile ni s-au întîlnit, Fomilă a bîguit o explicaţie. „Sunt de post”, a flencănit el cu gura plină, timp în care capul i s-a înclinat către mormanul de delicatesuri din farfurie. Cu dispreţ în glas i-am pus o întrebare la care nu aşteptam şi nici nu am primit vreun răspuns: „Cînd ai aflat tu, prietene, că brînza e de post?” În ce mă priveşte, recunosc! Nu ţin post. Nu pot. În zilele de post, scot şi bag în gură şi în…ce-o mai fi, ca oricînd. În schimb, văd în jurul meu oameni care se laudă că ţin post. Unii poate respectă canoanele, dar alţii bîrfesc, mănîncă de toate şi…treaba lor ce-or mai face sub plăpumi. Nu îi preamăresc pe habotnici aşa cum nici nu-i afurisesc pe neputincioşi, dar nu îi pot înţelege pe ipocriţi. Cine îmi poate explica de ce se laudă unii oameni că ţin post deşi nu ţin? Odată ce nu există o lege care te obligă, de ce să minţi gratuit? Doar nu-ţi taie nimeni buzele, limba sau…alte părţi cu care păcătuieşti?

Să mai rămînem puţin în zona ipocriziei absolute. Domnii Ponta şi Antonescu cereau respect în urmă cu vreo trei săptămîni. Ei s-au arătat deranjaţi că Traian Băsescu şi Emil Boc nu-i respectă îndeajuns şi nu pun substantivul „domnul”, ca formulă de politeţe, înainte să le rostească numele. Într-o lume civilizată, pretenţiile lor ar fi normale, dar în cloaca noastră politică acestea te trimit cu gîndul la înţelepciunea populară. Şi nu mă refer aici la „Capra rîioasă ţine şi coada pe sus” sau la „Prostul nu e prost destul pînă nu e şi fudul”, ci la „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Domnii-şefi ai USL, dar mai ales Victor Ponta, cu trei zile înainte de Craciun au adresat jigniri fără precedent premierului.

“Uitaţi-vă cît de mult seamănă Emil Boc cu Emil Bobu, la fel de stupid, la fel de incapabil,(…)Noi astăzi vorbeam despre comasarea alegerilor şi el vorbea ca prostu’ în continuare despre nu ştiu ce marete realizări economice are”, a zis domnul(?!) Ponta, umplîndu-l de „respect” pe premier.

Vai de cozonacul nostru dacă acest Rică Venturiano de PSD va ajunge vreodată să ne conducă! Dar, mai bine nu! El nu ştie să conducă pentru că e doar copilot.

  • Urăsc colindele

Nu o luaţi în sens propriu. Colindele fac parte din moştenirea culturală a poporului nostru. Cum aş putea urî zestrea spirituală a înaintaşilor?! Doream doar să spun că m-am săturat de cei care cîntă colinde. Orice piţipoancă băgată în seamă de televiziuni, orice manelist, orice lăutar, orice ins cu o chitară la gît prestează colinde. La început, a fost Hruşcă. A fost frumos! În anii următori, au mai apărut cîţiva(Fuego, Benone, Hora etc.). Pe unde mergeai, pe unde te-nvîrteai, răsunau lălăielile abia enumeraţilor. Amuşinînd banul, lor li s-au alăturat, an de an, alţi cantautori şi dizeuze care au început să cînte aceleaşi şi aceleaşi colinde, schingiuindu-ne auzul, răbdarea şi nervii. „Leru-i ler”, „Asta-i seara de ajun”, „Iată vin colindători”, „Florile dalbe” etc. încep să răsune în jurul nostru încă din noiembrie. Nefericirea este aceea că numărul colindelor rămîne acelaşi. Doar cel al interpreţilor creşte de la an la an. Aşa se face că un colind îl auzi de enşpe ori pe zi, cîntat în enşpe feluri, ba la chitară, ba la tobă, ba la piculină, ba la buhai, ba la silicoane.

Şi, dacă nu era destul, printr-o reuşită lovitură publicitară, Romtelecom îşi face cunoscută oferta de telefonie, televiziune şi internet pe melodiile unor vechi colinde româneşti. Mă aşteptam ca Biserica Română(BOR) să protesteze public şi să ceară CNA-ului interzicerea acestei reclame blasfemice care ne distruge memoria Craciunului. Pînă acum, cînd auzeai acordurile colindului „Domn, Domn să-nălţăm”, te duceai imediat cu gîndul la Naşterea Domnul Iisus, la Crăciun, la mirosul de cozonac. De acum încolo, ne va colinda creierii „Rom, Rom, Telecom”.

Dar BOR este una dintre cele mai profitabile companii ale acestei ţări. Probabil că preasfintele bărbi au închis ochii la blasfemie şi au invidiat managerial doar lovitura publicitară dată de compania amintită. Ar mai fi o variantă de luat în calcul, dar eu nu vvreau s-o cred. Preaneprihănitele burdihane patriarhale nu au protestat pentru că  fost colindate de reprezentanţii firmei în cauză, iar repectivii le-au cîntat :”Rom, Rom, Tele-Don”.

În imagine apare bucata de stîncă pe care am reuşit să o fotografiez prin orificiul din mijlocul discului de aur. Ulterior, cînd am privit pe ecran ce fotografiasem, părintele m-a întrebat ce văd; I-am răspus că pare a fi un cap de om, cu gura deschisă a urlet. Mi se creează în minte imaginea unui om mort în chinuri. Părintele mi-a zis că e capul lui Adam, care e îngropat acolo. De aceea locul se mai numeşte Muntele Căpăţînii. Nu toţi celor cărora le-am arătat fotografia au putut distinge ceea ce spun, dar poate şi asta are o explicaţie biologică şi nu mistică.

  • În loc de ură

Acum o lună am fost la Ierusalim, prilej cu care am vizitat şi Locurile Sfinte. Sunt multe de spus despre amalgamul de emoţii pe care l-am trăit acolo, nu toate pozitive. Poate că am să vă povestec vreodată. Acum, în prag de Craciun, vreau doar să mă refer la o fotografie pe care am făcut-o pe Golgota, în locul în care a fost răstignit Mîntuitorul. Acolo, acum, este un altar, iar stînca este protejată de un ghioc de marmură. În partea de sus, drept capac, s-a pus un disc de aur cu o gaură în mijloc, cît să îţi bagi braţul. Credincioşi din toată lumea stau la coadă permanent, aşa că nu poţi petrece mai multe de 30 de secunde sub altar. Îţi pui dorinţe, îţi faci cruci, atingi locul sfînt şi eliberezi spaţiul rapid. Un călugăr grec te atenţionează dacă stai mai mult şi cei de la coadă vociferează. Repezentantul BOR la Ierusalim care mă însoţea, un preot cu har, mi-a spus să îl las înaintea mea ca să bage mîna prin discul de aur şi să şteargă stînca de praf. După ce pleca el, eu trebuia să îngenuchez la rîndu-mi, să fixez aparatul foto paralel cu discul, chiar în deschizătura acestuia, să fac poză şi să eliberez locul rapid ca să nu mă afurisească popa-grecu. Am urmat sfaturile părintelui şi am făcut foto de mai sus. Jur că în momentul în care am văzut-o s-a zbîrlit pielea pe mine, iar inima a început să-mi bată mai tare. Să fie o întîmplare, o făcătură sau o năzărire favorizată de păşirea prin locurilor sfinte? Mie îmi place să cred că este doar o magie a Divinităţii. V-o ofer ca dar de Crăciun!

La mulţi ani, dragii mei!

Anunțuri

Read Full Post »