Pe strada mea, cînd încă mai respira aerul dulce de mahala bucureşteană, era o pereche de i se dusese buhul: Maria, fata coanei Lenuţa Sîrboaica, şi Nicu al nu şţiu cui, venit măgar de închiriat la casa socrilor. Maria, croitoreasă la domiciliu, era minionă, zveltă, brunetă, cu părul ca fundu’ tuciului şi ochii de tăciune. Nicu era meseriaş cu „firmă” în cartier, dar nu mai ştiu în ce domeniu şi nici cum arăta. Ea, focoasă şi rea de gură, era iute la mînie şi se aprinde din te miri ce(neam de sîrbi, deh!). El, mut şi cam molîu, nu ieşea de sub papucul nevesti-sii, dar era om de caracter şi nedeprins la viciile lumii.
Oameni aşezaţi, gospodari, nu ştia lumea cum merge casa lor. O singură dambla aveau:: jocul de table. Cum mari posibilităţi de distracţie nu erau la acea vreme, seara, cînd îşi termina treaba fiecare, mai jucau şi ei o tablă. Ce făceau, ce-ntorceau, cum dădeau cu babaroasele începea cearta. Tartora era Maria. Ofticoasă, sărea cu gura ai rea a ei pe bietul om. Nicu răbda ce răbda, dar cînd i se umplea paharul mutului, răbufnea. Se suduiau, se bălăcăreau, se ameninţau cu divorţul şi invariabil spărgeau tablele cu toporul şi le dădeau foc. La propriu! Ori în curte, dacă era vară, ori le vîrau în sobă, iarna. După ce nu-şi mai vorbeau o zi, două, pacea se reaşeza pe nesimţite, ca praful, peste căsnicia Mariei Sîrboaicei. Cei doi soţi se jurau că nu mai cumpără table vreodată şi se blestemau dacă mai pun mîna pe zaruri.
Timpul trece şi vindecă amintirile urîte. Fără Suleyman Magnificul, fără Noră pentru mama, fără trompete televizate, Maria şi Nicu făceau menage a trois cu plictiseala. Şi-uite-aşa, recidivau! Deodată îi vedeai că trec pe stradă cu o cutie de table nou-nouţă, luată de la meşterii populari din Obor. Nicu o ţinea fălos sub un braţ, iar de braţul celălalt era agăţată Maria. Mergeau cu paşi grăbiţi de parcă le frigea pămîntul sub pingele. Îi simţeai că tremură de nerăbdare să ajungă acasă, să aşeze pulurile şi să dea drumul la zaruri. Dar nu trecea mai mult de o săptămînă şi scandalul izbucnea din nou.
Maria Sîrboaicei şi Nicu trăiesc şi azi. Se apropie de 90 de ani şi locuiesc în Cartierul Cotroceni. Nu am aflat niciodată ce le plăcea mai mult: să joace table sau să se certe. Dacă Dumnezeu îi mai rabdă pe faţa Pămîntului este posibil să aflu. Sau poate e mai bine să rămînă secretul lor şi lumea să nu ştie vreodată!
Azi, la conferinţa de presă de la USL, parcă am văzut că Victor Ponta şi Crin Antonescu tocmai îşi luaseră o cutie nouă. De table!
Excelentă comparația ! Asta da artă !
Carmen
Domna profesoara, va multumesc ca mi-ati dat o nota de trecere!
…Mai ales că a scris : „excelentă comparația” asta înseamnă 10 cu felicitări 🙂
Sînt de acord cu Carmen