Niciodată nu am apreciat activitatea lui Crin Antonescu. De fapt, care activitate?! Omul a făcut nimic de când se ştie. La asta este foarte priceput. Statura sa politică, managerială, dar şi statutul de om de lume nu ajung nici măcar la degetul mic de la piciorul operat al lui Călin Popescu Tăriceanu. Pe fostul premier l-am criticat deseori, aici, dar şi în mod direct, însă trebuie să recunosc faptul că el este un colos comparativ cu firava floricică vorbitoare. Tăriceanu este un animal politic care i-a ţinut piept preşedintelui Băsescu, ca nimeni altcineva. Tăriceanu este un afacerist de succes, cunoaşte legile economiei de piaţă, ştie jocul bursei, are cunoştinţe tehnice(e de formaţie inginer). Tăriceanu ştie engleza şi franceza(şi un pic de italiană), Tăriceanu are prieteni la nivelul cel mai înalt al cancelariilor europene şi este un om de societate elegant, abil, versatil, imaginativ. El, după părerea mea, are cu adevărat stofă de lider liberal autentic.
În guvernarea trecută, Călin Popescu Tăriceanu a greşit pentru că nu şi-a ales bine colaboratorii şi sfătuitorii, şi pentru că a cedat uşor presiunilor colegilor influenţi din partid(numind miniştri de tipul Adomniţei, Chiuariu, David, Remeş). El a greşit şi atunci când s-a aliat pe şest cu PSD şi Ion Iliescu(sfătuit de „prieteni” tip Dinu Patriciu) contrar convingerilor sale politice profund anticomuniste(gest justificat prin nevoia de susţinere în conflictul cu Traian Băsescu). Tăriceanu a mai greşit şi când a făcut, în 2008, cheltuieli nejustificate, mărind pensii, alocaţii şi salarii cu scopul de a creşte numărul de votanţi ai PNL la alegerile generale din acel an(de fapt, el a dus PNL la 20%, nu Antonescu). Tăriceanu învaţă din greşeli şi s-a convins de jigodismul unora pe care îi considera prieteni dar care i-au întors spatele când avea nevoie de sprijinul lor. Tăriceanu nu este un om pricinos, iartă dar nu uită, şi cred că atunci când va reveni(sunt sigur că va reveni în scurt timp) va fi mai puternic, mai eficent, mai înţelept şi mai învechit în rele.