Joi seara, în jurul orei 18.00, în centrul Braşovului, s-au auzit mai multe focuri de armă care au adus teama printre oamenii aflaţi în zonă. Un necunoscut înarmat cu un pistol de calibru mic a atacat doi angajaţi care tocmai preluau cu o maşină încasările de peste zi ale unei case de schimb valutar situată pe B-dul 15 Noiembrie, colţ cu strada Agrişelor. Agresorul i-a împuşcat pe cei doi angajaţi şi a furat una dintre cele două genţi cu bani în care erau puse încasările, apoi a fugit pe strada Agrişelor. Casiera casei de schimb valutar, care văzuse scena petrecută în faţa imobilului, a început să strige după ajutor. Chiar în acel moment, un om care ieşea dintr-o farmacie aflată în vecinătate a fugit după bandit. Acesta, văzând că este urmărit, s-a întors şi a tras. Glonţul l-a nimerit direct în inimă pe urmăritor. Criminalul a abandonat geanta cu bani care-i încetinea alergarea şi a fugit pe o alee în pădurea de sub Tâmpa. Poliţia consideră că şi atacatorul este rănit pentru că un şofer aflat în trecere a vrut să-l oprească lovindu-l cu maşina.
În ciuda eforturilor medicilor de la SMURD, chemaţi urgent la locul jafului armat, curajosul urmăritor a murit în ambulanţă, înainte să ajungă la spitalul de urgenţă. Trei ore mai tîrziu, unul dintre angajaţii firmei, în vârstă de 34 de ani, s-a stins din viaţă, tot la spital. Colegul lui, în vîrstă de 38 de ani, a fost împuşcat în orbită şi abdomen, pierzându-şi ochiul, dar încă se luptă cu moartea în secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Braşov.
În prezent, peste 500 de poliţişti, jandarmi şi procurori, din Bucureşti şi Braşov colaborează pentru prinderea criminalului, înarmat şi periculos.
Acesta este filmul evenimentelor. L-am prezentat aici doar pentru cei care nu au auzit încă despre această tragedie. Eu doresc să fac referire la bărbatul adevărat care, cu curaj şi simţ civic, şi-a pierdut viaţa pentru spiritul dreptăţii.
-
Câteva consideraţii personale
Câţi dintre noi am fi făcut aşa ceva? Câţi dintre noi întoarcem capul sau ne facem că nu vedem atunci când semenii noştri sunt furaţi în mijloacele de transport, pe stradă, în magazine, în restaurante, când sunt înjuraţi, scuipaţi, umiliţi, agresaţi sau bătuţi de elemente antisociale? Câţi dintre noi trecem mai departe când în preajma noastră se distrug bunurile publice comune(cabine telefonice, bănci, scaune, coşuri de gunoi), mediul înconjurător, spaţiile verzi sau se aruncă gunoi peste tot? De câte ori nu ne spunem în gând: „Ce să fac eu? Să mă pun cu nenorociţii?”
Acest om, care îşi merită cu prisosinţă titlul de EROU, ar trebui să fie un simbol al simţului civic. Sacrificiul său va fi zadarnic dacă nu va duce la renaşterea societăţii civile. Gestul său va rămâne doar un act de nesăbuinţă dacă nu va fi urmat de milioane de alte gesturi, ale noastre, mult mai neînsemnate, pentru apărarea bunului simţ, a bunei convieţuiri, a liniştii publice, a civismului, în general.
Nu vreau să pun în cumpănă morţile soldaţilor români care au fost ucişi în teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan, dar ei s-au dus acolo în misiune, contra unei solde. Şi-au asumat riscul, chiar pe cel suprem, dorind să obţină un beneficiu material. Dacă eroii militari merită onorul Armatei, acest civil este erou absolut şi merită onorul întregii lumi civilizate, pentru că şi-a dat viaţa gratuit, doar pentru o idee.
Imaginea lui Gheorghe Dumitru Lala, militar în rezervă, trebuie să urmărească toţi poliţiştii, procurorii şi judecătorii şpăgari, vânduţi tâlharilor, mituiţi de infractori, parteneri ai hoţilor, sau pur şi simplu incapabili să apere legea, şi sporesc fărădelegea.
Dacă prezenţa fizică şi afectivă a eroului este de neînlocuit pentru familia sa, statul, în semn de recunoaştere, are datoria să le asigure fiilor lui tot suportul material pentru desăvârşirea în viaţă. Dacă îmbuibaţii neamului călăresc Puterea bucurându-se de privilegii fără să facă ceva pentru popor, ci doar în scop personal, ar trebui forţaţi de opinia publică să se asigure resursele nelimitate măcar copiilor unui erou.
În amintirea socială Gheorghe Dumitru Lala va rămâne doar un „nebun frumos” pentru unii, un fraier care a păţit-o pentru alţii, un nume de stradă( probabil) din Braşov pentru viitorime, un om iubit şi de neînlocuit pentru familia sa.
Iar societatea civilă va continua să fie un organism agonic în care va mai pâlpâi, o vreme, doar amintirea vie a unui erou.
-
Câteva cuvinte despre cetăţeanul-erou
Gheorghe Lala avea 55 de ani şi locuia în Răcădau, un cartier select al Braşovului, situat chiar sub poalele Tâmpei. El a fos cadru militar, acum pensionat, iar soţia sa este ofiţer al Jandarmeriei. Ei au doi copii, unul în clasa a-IX şi celalalt în a-X.
Familia Lala o ducea foarte bine cu banii, după trecerea în rezervă Gheorghe deschizându-şi o afacere în domeniul maselor plastice.
„Era foarte cumsecade. De pildă, când s-au tras gazele în bloc, a pus bani de la el din buzunar pentru toata scară şi dupa aceea şi i-a recuperat de la noi. M-a aşteptat câteva luni cu banii”, a spus una dintre vecine jurnaliştilor.
Vineri, Gheorghe Lala a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, „în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru spiritul civic şi curajul de care a dat dovadă în încercarea de a prinde, cu preţul vieţii, infractorul de la Braşov în timpul atacului armat”, anunţă Preşedinţia României.
-
Sacrificiu, ca simţ al datoriei
Să nu-i uităm nici pe cei doi angajaţi ai casei de schimb valutar. Unul a plătit cu viaţa, altul a rămas infirm, făcându-şi datoria. S-au opus criminalului, pentru că aşa scria în fişa postului şi pentru asta erau plătiţi de un patron cu câteva sute de lei. De aceea revin la nesimţiţii care umplu Parlamentul, Guvernul, alte instituţii, care sunt plătiţi regeşte din banii publici, ai tuturor, şi nu fac nimic sau chiar acţionează împotriva intereselor noastre. Fotografiile celor doi tineri, unul decedat şi celălalt desfigurat, ar trebui să fie afişate în toate instituţiile statului ca un exemplu a ceea ce ar trebui să însemne simţul datoriei faţă de cel care te plăteşte.
Rahoveanu,
salut,
inca mai avem oameni printre noi!…
Fie binecuvantat acolo sus!
p.s. bine ca ai rezolvat niste probleme de vizibilitate.
Felicitari Rahoveanu pentru ce si cum ai scris.
Din pacate, astfel de oameni au devenit raritati in zilele noastre, o specie pe cale de disparitie…
Cum mi-a spus cineva cu ceva ani in urma: „pe lumea asta traiesc oameni si fiinte. Fiinta doar respira, mananca si doarme, omul gandeste si simte, este OM cu cei din jur.”
Ceea ce a facut domnul Dumitru, ar trebui sa fie ceva normal, in schimb e ceva de trecut in ziare si de acordat medalie… Asta e Romania in care traim, sau mai degraba asta e mentalitatea romaneasca… Cum ai spus si tu, „un fraier care a patit-o”!
Eu am spus lucrurilor pe nume pe un blog si conducerea universitatii m-a amenintat cu exmatricularea… Doua replici care mi s-au parut memorabile din partea celor de acolo: „libertatea de expresie nu e atat de libera precum credem si daca vrem sa spunem ceva, sa spunem acasa” si „daca doriti sa schimbati ceva, mergeti in Parlament, nu la facultate”.
Felicitari inca o data pentru cele scrise…
[…] Gheorghe Dumitru Lala, eroul care spală din ruşinea societăţii civile – adăugat de Robin (super OFF-Topic??) […]
Daca nu fac ei , hai macar sa facem noi ceva pentru licarul de onoare si demnitate ce se poate infiripa in societatea romaneasca , chiar daca cu prilejul unui tragic eveniment .
Pentru inceput intereseaza-te macar cum putem transmite condoleante indoliatei familii a erolui Gheorghe Dumitru Lala.
Dumnezeu sa-l ierte !
nora
m-a impresionat mult gestul acestui om. cred ca in spiritul lui de sacrificiu s-a strans toata durerea societatii. el a fost ca un strigat de revolta al nostru, al celorlalti, care din nefericire stam pe margine cainand fatalitatea.
PS: nora, ce nu se vede, la ce te referi cu „vizibilitatea”? mi-a zis ceva si alk… crezi ca trebuie sa schimb tema, aspectul blogului?
Radu
iti multumesc pentru apreciere
este foarte adevarat! usor, usor devenim fiinte. doar in noi sta forta sa preintampinam denaturarea Omului. este ciudat ca ceea ce nu a reusit comunismul in 50 de ani, a reusit capitalismul de cumetrie(cum a zis Iliescu) in 10, 15 ani. s-a diluat spiritul civic, puterea societatii civile. Din nefericire, personalitatile care ar fi putut sa cristalizeze in jurul lor anumite forme de implicare sociala s-au pus in slujba puterilor care au alternat la ciolan. Prin asta s-a dovedit ca nu sunt chiar persoanele morale capabile sa se bucure de increderea noastra. Ele au folosit tribuna din agora doar ca o scara de accedere in functii publice. De aceea, cred eu, societatea civila se comporta ca o turma fara stapan. Daca citim blogurile sunt multe persoane, in special tineri, de calitate, bine pregatiti, curati la minte si suflet, revoltati, care ar dori sa faca ceva, sa-si aduca cobntributia la primenirea societatii. Cine-i aduna? Cine le canalizeaza energiile debordante intr-un sens pozitiv vietii romanesti? Tot ceea ce vedem la TV, jurnalisti, politicieni, oameni de afaceri(deobicei aceiasi) sunt falsi reprezentanti ai nostri. Multi dintre ei platesc ca sa fie invitati, altii sunt preferati ptr ca raspund oricand la chemare ceea ce e foarte important pentru producatori, iar altii sunt de-ai casei. Noi, marea sociala, nu avem reprezentanti. Cei pe care ii consideram exponenti ai nevoii publice de normalitate s-au facut consilieri pe la Cotroceni, Guvern, partide. Multa lume acuza tinerii ca purtau insemnele unui fost luptator comunist care a facut crime abominabile in viata lui. Dar societatea civila are nevoie de un Che Guevara, pe care sa-l simta sincer, sarac, interesat doar de binele social. Sa asteptam nasterea unui Che. Iar pana atunci, va mai muri cate unul din noi, mai curajos, mai fraier, mai ajuns la disperare decat ceilalti.
Radu, un sistem mai imbacsit de praf si cu o mentalitate mai retrograda decat cel educational nu exista astazi in societatea romaneasca. Tinerii trebuie sa intre in sistem pentru a acumulare de cunostinte, nu ptr modelarea personalitatii. Am participat la mai multe discutii dintre oamenii sistemului si politic. Nu puteam sa cred ca au devenit mai obtuzi decat inainte de 89. In urma intalnirilor, negocierilor etc. dintre o categorie sociala si putere daca ar fi sa fac un clasament in ceea ce priveste rigiditatea reprezentantilor, el ara arata, in mare, cam asa: BOR, care considera ca nu se poate decat cum vrea ea si cutumele ei trebuie sa bata orice lege laica, educatia, care se crede o elita(din nefericire ar trebui sa fie, dar nu e) mereu dezavantajata de societate, Armata, care vine cu cascheta-n mana ca sa ceara ptr a ajunge la standard NATO, patronatele, considerate mereu profitoare, si sindicatele muncitoresti, care vin cu ideile lor si pleaca cu cele ale politicului. Ar fi mult de spus aici si poate ca ma s-o fac odata. Una este tot ce spun astia in fata presei, oricare dintre ei, alta este in spatele usilor. Ne balacim intr-o falsitate fara de margini!
Radu Humor
am sa obtin adresa si am sa o postez aici. Poate ca orice email, scrisoare, gest de recunostinta facut de noi vor reprezenta mangaieri pentru cei 2 fii ai eroului, sfarsiti de tristete dar mandrii de tatal lor .
Iata, a trecut anul de cind Gheorghe Lala „ne-a daruit inima lui”…si criminalul umbla liber!!! Nimic mai firesc pentru societatea anormala in care traim…Cu gindul la gestul lui Gheorghe Lala nu pot sa nu ma intreb…am devenit noi mai buni in anul ce s-a scurs?!…s-a (re)trezit in noi spiritul civic?!…sintem noi mai solidari unul cu altul?! Sintem mai drepti, mai corecti?! Am invatat ceva din SACRIFICIUL OMULUI?!
…la „plecarea” Omului eu am aprins o flacara ce va arde vesnic in mine, dar atit, altceva nu am fost in stare sa fac desi mi-am dorit foarte mult sa initiez un „LANT AL LUMINII” dar nu am avut suficient curaj sa merg la o televiziune sa spun ce as dori sa initiez in semn de solidaritate cu DUREREA familiei…cu DUREREA noastra a tuturor celor care am fost impresionati de acest gest unic…Dumnezeu sa Il odihneasca si fie ca sufletul lui sa isi fi gasit linistea…
VR
nu s-a întâmplat nimic. Sau poate am devenit şi mai răi. Suntem un popor compromis. Zi cu zi mai pun o piatră la muntele de certitudini. Noi l-am uitat, media l-a uitat, concitadinii(mare parte) l-au uitat…Doar familia şi românii cei mai curaţi şi-l mai amintesc. Sacrificiul suprem în România contează atâta timp cât foloseşte cuiva: autorităţilor, politicienilor, mass-media.
Bine că nu te-ai dus la vreo TV că te credeau cu probleme psihice. Nici măcar de ştire de final de jurnal nu mai e. Într-un fel, poate că de aceea îi ia Dumnezeu pe cei buni, ca să nu-şi mai amărască traiul printre noi, pigmeii.
Dumnezeu să îl odihnească!
…aşa simt şi eu şi mă doare nepăsarea în care trăim.
Nu m-am dus la TV tocmai dintr-o neîncredere pe care o am în această instituţie(eu am şi scos din casă obiectul numit televizor) şi chiar aşa am gîndit că gestul meu ar putea părea o ciudăţenie sau dorinţă de publicitate…mi-am luat rămas bun în felul meu…eu am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Gheoghe Lala şi e greu să descriu ce am simţit la aflarea veştii că nu mai este cu noi şi că nici măcar nu pot să merg la inmormîntare pentru simplu fapt că deja evenimentul se consumase de 3 zile…atunci am regretat pentru prima dată că am renunţat la televizor…apoi mi-am spus ca e bine aşa rău…mi-e greu să prevăd cum aş fi reacţionat să fi aflat vestea de la TV…nu e puţin lucru să pierzi un prieten drag. Fie-i ţărîna uşoară! Familiei PUTERE de a duce povara!
…mulţumesc pentru răspuns!
VR
şi eu mulţumesc pentru comentarii.
Dacă îmi dai voie, nu trebuie să scapi de televizor. Stă în puterea ta când, cum, pentru ce şi cât să îl foloseşti. Nu te poţi izola, omul este un animal social. Trebuie să ştii ce se întâmplă în jurul tău pentru că sunt fapte care îţi influenţează viaţa. Aruncând televizorul, poate fi interpretat ca un gest de slăbiciune. Ori eu te simt a fi un om puternic. Bagă în casă „obiectul numit televizor” şi uită-te la el cu ochii înţeleptului, nu cu cei al profanului. Alege şi decelează informaţia.
O zi bună!
Ai dreptate, înţeleg foarte bine ce spui, te asigur că nu este vorba despre un gest de slăbiciune, nici vorbă, pur şi simplu am constatat că îl plăteam degeaba, îl deschideam foarte rar şi nu îşi justifica prezenţa în casă. Avînd internetul la dispoziţie selectez aici informaţiile care mă înteresează şi chiar nu mă simt deloc un om izolat…e o poveste şi internetul ăsta…şi tema asta a izolarii nu este o temă de neglijat.
În ce priveşte omul puternic…mulţam’ fain pentru simţămintele tale…nu e adevărat 100%…uneori am sentimentul că pot dărîma munţii şi dacă „mi-aş găsi locul” aş putea face o mulţime de lucruri bune, alteori mă simt un om mic şi neînsemnat care nu este în stare de nimic, poate că nu mă simt numai eu aşa, poate că este în firea lucrurilor să simt într-un fel sau altul, eu gîndesc că în fiecare din noi Lumina şi Întunericul convieţuiesc mai mult sau mai puţin armonios şi că slăbiciunea sau puterea merg mînă în mînă cu noi, depinde de conjuncturile în care ne aflăm, de norocul pe care îl avem sau nu îl avem pentru că fie ne este dat, fie nu ştim să ni-l creem, eu cred că puterea e relativă.
Toate cele bune! Mulţumesc!…poate că totuşi am să îţi ascult sfatul de a aduce înapoi televizorul. 🙂
VR
Lumina şi Întunericul, Binele şi Răul, fac parte din natura umană. Doar dozajul diferă sau capacitatea de a îl estompa pe unul în (de)favoarea celuilat. Educaţia, frica de lege sau cei 7 ani de acasă sunt elementele care influenţează ponderile într-o structură care constituie acel 100% al naturii umane.
Mă bucur că te-am pus pe gânduri şi te gândeşti să readuci televizorul printre lucrurile inutile(!)pe care le avem fiecare în casă. Să nu uiţi să pui şi baterii noi la telecomandă. În ea stă forţa liberului tău arbitru.
O zi minunată!
Good point!…oare pe unde o fi telecomanda?!:-s
Mulţam’ fain de sfat!
O seară plăcută!
VR
Noapte bună!
[…] gesturi eroice. Locotenet comandorului Marin Marian ca şi eroului decedat Dumitru Gheorghe Lala(vezi aici, dacă ai uitat deja) le cer iertare că aparţin unui populaţii(nu popor!) care în mare parte […]
probabil ca nici pina azi nu a fost prins tilharul criminal.
skorpi
suntem in Romania!
…a mai trecut încă un an şi va mai trece unul şi încă unul…şi…NIMIC…doar durerea nestinsă în unii dintre noi…
FIE CA SUFLETUL LUI SĂ-ŞI FI GĂSIT ODIHNA…
-parca cineva vrea sa faca intentionat rau romaniei si in mod deosebit celor care nu sunt insensibili si pasivi fata de cei din jur,la noi se smulge griul si ne va napadi neghina,;
Deosebit articolul. Felicitari!
Multumesc ptr amabilitate!
…a mai trecut un an…s-a mai aflat ceva?!
Rahoveanu la mulţi ani!