Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 1 iunie 2010


Pentru că am am văzut că lumea este interesată de salariile unor bugetari, postez mai jos cheltuielile cu fiecare deputat, nominal, pe luna martie.

Salarii, diurne, chirii, telefoane şi alte cheltuieli pe care le facem cu deputaţii, LUNAR.

La dezmăţul de sus, adăugaţi cheltuielile cu senatorii, plata utilităţilor(lumină, apă, căldură, gaze etc.) la a doua clădire din lume ca mărime, plus cheltuielile cu personalul care deserveşte aleşii neamului.

Read Full Post »


Azi, bucureştenii care folosesc în mod constant metroul trebuie să găsească altă variantă pentru deplasare din cauză că salariaţii acestuia fac grevă, între orele 4:00 şi 12:00.

Iniţial, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, fostul senator PSD, Ioan Radoi, a spus, vineri, că sindicaliştii de la metrou fac grevă de solidaritate la 1 iunie, între orele 04:00 şi 16:00, iar ulterior vor intra în grevă generală. După cum se observă, durata protestului s-a diminuat cu 4 ore. Sindicaliştii de la RATB, serviciul „Electric”(tramvaie şi troleibuze), incitaţi de Rădoi, vor face şi ei o grevă de solidaritate.

Dacă doriţi să vedeţi salariile foarte mari ale angajaţilor de la metrou, daţi click pe Salarii nete Metrorex – aprilie. Pe lîngă aceste venituri, personalul beneficiază de sporuri de subteran, muncă în condiţii grele, muncă la lumină artificială, bonuri de masă, primă de vacanţă etc. La un nivel puţin inferior se situează şi salariile angajaţilor RATB.

Individul care îi zgîndăre şi pe unii, şi pe alţi, Ion Rădoi, este un apropiat al liderului PSD Marean Vanghelie. Citiţi aici  dovada că sindicalistul mafiot de la metrou, păzit mereu de cel puţin două gărzi de corp, îşi bagă coada spurcată şi la RATB. Vedeţi cum se leagă toate lucrurile? Vedeţi cum este manipulată prostimea în folos politic? 

Menţionez că atît Metrorex cît şi RATB primesc subvenţii din impozitele şi taxele plătite de cetăţeni la bugetul statului, ele neputînd susţine activitatea din vînzarea biletelor sau abonamentelor. Avînd în vedere cele arătate, consider că cei care vor intra, azi, în grevă, deşi nu au revendicări, ci doar din „solidaritate”(cu cine? cu PSD? cu bucureştenii oricum nu!) dînd transportul în comun peste cap, transformînd mersul la serviciu într-un calvar pentru sute de mii de cetăţeni, sunt doar solidari în nesimţire.

Update:

După ce s-au codit un pic, sindicaliştii de la RATB au renunţat la grevă şi au ieşit la treabă, pe traseu.

Repost salarii Metrou salarii-nete-metrorex-aprilie

Read Full Post »