Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2010


Staţia de metrou L’Enfant Plaza din Washington DC, 12 ianuarie 2007.

Un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach, timp de 45 de minute, şi aproximativ 2.000 de oameni au trecut prin faţa sa, majoritatea în drum spre serviciu.

  • Dupa 3 minute de când muzicantul a început să cânte, un om între doua vârste l-a observat şi s-a oprit să asculte pentru câteva secunde, apoi a plecat.
  • 4 minute mai târziu, violonistul a primit primul său dolar de la o femeie care i l-a aruncat în cutia pusă jos, fără să se oprească.
  • peste 6 minute, un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleaca grăbit spre peron.
  • după 10 minute, un copil de 3 ani se opreşte în faţa lui dar maică-sa îl trage grăbită de hainuţă.
  • muzicantul a cântat  45 minute, timp în care şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente, iar 20 de persoane,  în treacăt, au pus în cutie câţiva bani(s-au adunat aproximativ 32 de dolari SUA).

După ce violonistul a terminat de cântat s-a lăsat tăcerea, nu a fost aplaudat şi a plecat neobservat.

Nicio persoană nu a remarcat că muzicantul era de fapt Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată iar vioara la care a cântat în staţia de metrou este estimată la 3,5 milioane de dolari SUA. Cu câteva zile înainte, Joshua Bell umpluse o sală de concerte din Boston iar valoarea medie a biletelor a fost de 100 de dolari SUA.

Concertul din staţia de metrou a fost organizat de către cunoscutul ziar american Washington Post, ca un experiment social care a analizat percepţia, gustul şi priorităţile oamenilor.

În urma experimentului au apărut şi întrebări de genul:

  • Într-un loc public, la o ora nepotrivită, suntem în stare să percepem frumuseţea? Ne oprim s-o admirăm?
  • Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?
  • Dacă nu recunoaştem şi nu avem câteva momente să ascultăm pe unul dintre cei mai buni violonişti ai lumii, cântând cea mai buna muzică scrisă vreodată, la unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare de câte alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră sau nu le conştientizăm prezenţa?

Read Full Post »


Unele bulevarde din Canada(foto sus) au început să arate ca cele din România. Din nefericire, pentru noi este imposibil să luăm gropile şi să le mutăm, aşa cum fac ei(foto jos).

În fapt, nişte edili inventivi(canadieni, normal!) au pus la(în) cale o „şmecherie” pentru a obliga şoferii să limiteze viteza. Gropile sunt, de fapt, nişte colante care se pot amplasa oriunde şi chiar se pot muta.

În România, gropi adevărate iau vieţi adevărate. Un cunoscut al fiicei mele a sfârşit tragic din cauza nepăsării celor care ne conduc, ne administrează, ne fură, ne prostesc şi ne exploatează într-un Ev Mediu Târziu Românesc, cu imitaţii democratice.

Când o să vedem după gratii miniştri sau primari, condamnaţi pentru crimele indirecte pe care le fac(citeşte aici)?

PS: Aici este şi link către pagina unui spirit a cărei viaţă s-a frânt din prea mare dragoste de… viaţă.

Read Full Post »


Emil Boc(purtând coroana) însoţit de părinţii săi(centrul imaginii) sosind la înmomântarea rudei lor

În viaţa noastră apar tam-nisam momente tragice generate de „mână”  Destinului. Fiecare om trăieşte întâmplări sau are parte de suferinţe pe care nu şi le doreşte. Moartea, boala, neprevăzutul fac parte din cotidianul nostru şi atunci simţim cel mai bine că suntem doar robi ai unei forţe deocamdată explicabilă numai într-un registru religios. „Aşa a vrut Dumnezeu!”, spunem, acceptând fatalitatea. 

În familia premierului Emil Boc a survenit o tragedie. Mătuşa sa a fost accidentată mortal de un şofer inconştient(citeşte aici). Nu vreau să mă opresc asupra acestui eveniment nefericit şi nici nu mă întreb de ce nemernicul respectiv a fost arestat imediat, pentru 29 de zile, comparativ cu alţii care au luat mai multe vieţi şi au fost condamnaţi după procese tergiversate ani buni, doar la închisoare cu suspendare si fără să facă o zi de arest. Sunt lămurit de modul în care acţionează autorităţile atunci când cele două parţi sunt inegale ca poziţie socială, adică un om de rând şi un potentat al zilei. Ucigaşul trebuia arestat. Mă întreb de ce nu s-a procedat similar şi cu alţii, bogaţi sau influenţi?! Dar cu totul altceva doresc să subliniez în prezenta postare. 

Opinia publică a fost informată de mass-media despre această tragedie. Emil Boc putea să anunţe că îşi ia o zi liberă ca să participe la înmormântarea mătuşii sale. Era firesc, uman, de înţeles, oricare dintre noi ar fi procedat la fel. Nu şi Boc. El a vrut să ne aburească. S-a dus, joi, dimineaţă, în Răchiţele,  jud. Cluj, a servit prânzul cu părinţii, după care a plecat împreună cu aceştia la înmormântarea rudei lor, în satul vecin(citeşte aici). Ca să ne arate că s-a dus la Cluj cu treabă, după înmormântare el avea aranjat participarea la o acţiune(dar între timp a mai apărut şi a doua) în minicipiul Cluj. Modul în care a procedat premierul mi se pare o mare bătaie de joc la adresa mea, simplu cetăţean. 

De la "Doamne, iartă!", la "Doamne, ajută!"

Dacă Emil Boc se limita la a-şi vizita părinţii şi la a participa la înmormântare, nu era nimic de comentat. Era omenesc! În schimb, după ce îţi conduci o rudă apropiată pe ultimul drum şi peste o oră, două  inaugurezi o grădiniţă şi un magazin auto, ca să laşi impresia că lucrezi pentru ţară, este o mare făţărnicie. 

Nu mai vorbesc despre faptul că în timp ce premierul se juca împreună cu fetiţele şi băieţeii, la grădiniţa „Albă ca Zăpada”, mii de  profesori manifestau la Bucureşti, în faţa Guvernului, precum şi în alte oraşe din ţară. Dorind să răspundă indirect revendicărilor cadrelor didactice, premierul le-a povestit prichindeilor, care îl priveau cu ochii mari, umezi şi miraţi, despre faptul că el nu vrea să scape de sub control cheltuielile publice pentru că se „agravează(ups!) viitorul României”. „Eu sunt, în momentul de faţă, sindicalistul celor 22 de milioane de români”, s-a dat el mare el în faţa preşcolarilor. 

"-Fetiţo, ce vrei tu să te faci când vei fi mare?" / "-Dar dumneavoastră?"

În final, mă întreb: 

– dacă Emil Boc s-a dus la înmormântarea mătuşii, de ce a ţinut să participe la cele două inaugurări? Ca să îmi arate mie, cetăţean, că el şi lucrează? 

– dacă Emil Boc s-a dus la inaugurarea unei grădiniţe şi a unui magazin, tocmai la Cluj, va cheltui alţi bani din bugetul sărăcăcios ca să se ducă la tăierea panglicilor tuturor obiectivelor sociale din ţară?  Cu ce este mai importantă o grădiniţa din Cluj comparativ cu alta din Dolhasca?

Domnule prim-ministru, dacă participaţi la evenimente fericite sau tragice, personale, vă înţelg. Sunteţi om şi este normal să o faceţi. Dar dacă participaţi la evenimente familiale şi vă mascaţi prezenţa în acel loc prefăcându-vă că aveţi îndatoriri de prim-ministru, nu vă mai înţeleg. E ca şi cum m-aţi minţi! 

Sursa foto: Adevărul şi Guvernul României

Read Full Post »


Pisica Nuţi, suferind de sindromul post-natal, a ezitat să intre, miercuri seara, în centrul de presă al Guvernului, loc în care noaptea trecută tocmai fătase

O pisică, pe care am denumit-o Nuţi, s-a aciuat de aproximativ un an prin curtea Palatului Victoria. Uşor, uşor, împinsă de foame, ea a prins curaj şi a început să iasă din tufişuri în calea angajaţilor. Unii, mai miloşi, îi dădeau câte ceva de mâncare. Alţii, doar bombeuri. Jurnaliştii s-au dovedit mai miloşi decât „proprietarii”. Unul dintre reporterii acreditaţi permanent la Guvern cumpără zilnic mâncare(specială pentru pisici sau sandwich-uri de la bufetul centrului de presă) şi hrăneşte pisica. Dar nu este singurul. Şi alţi ziarişti mai oferă animalului resturi alimentare. Cu timpul, pisica a prins curaj şi atunci când o împinge foamea(de obicei după-amiază) intra în centrul de presă pe un geam care dă spre blocul Orange situat la intersecţia bulevardelor Ana Ipătescu şi Iancu de Hunedoara.

Miercuri dimineaţă, când jurnaliştii acreditaţi au venit la Guvern pentru  şedinţa săptămânală a Executivului, s-a aflat că Nuţi a fătat peste noapte patru pisoiaşi, în interiorul biroului de presă. La primele ore ale dimineţii, angajaţii Guvernului au eliberat rapid maternitatea ad-hoc, ferind felinele de ochii jurnaliştilor care tocmai trebuiau să apară. Dar vestea s-a dus. Din informaţiile pe care le am, pisoiaşii au fost „cazaţi” într-o aripă administrativă a Guvernului, unde îşi au locaţia forţele de pază şi ordine ale Palatului Victoria.

Chiar dacă nu am putut face o fotografie cu pisoiaşii, pe Nuţi am putut s-o imortalizez, miercuri seara, când încerca, temătoare, să intre în sala de presă a Guvernului. Locul era plin de reporteri şi cameramani care îl aşteptau pe Emil Boc ca să facă declaraţii la finalul şedinţei Executivului. Lăuză, slăbită şi puţin speriată, Nuţi nu a avut curaj să intre pe geam(vezi foto). A mâncat doar căteva „bombonele” pentru pisici puse de jurnalişti lângă geam şi a plecat. Cu aproximativ două luni în urmă, pisica a intrat în centrul de presă chiar în momentul în care vorbea premierul, dar a fost izgonită imediat de angajaţii Guvernului şi a zbughit-o pe geam. 

Acum a apărut o nouă problemă: ce nume să le dăm pisoiaşilor lui Nuţi şi ce vor face actualii deţinători cu ei?!

Read Full Post »


Priviţi feţele acestor educatori!!!

Pur şi simplu, m-am săturat de protestele profesorilor! De un an de zile sindicatele din educaţie agită personalul din învăţământ cu cereri care subminează buna funcţionare a statului. Nemulţumiţii profită de populismul şi demagogia PSD şi PNL, partide care atunci când erau la putere le dădeau cu flit, iar când sunt în opoziţie le plâng pe umăr. Oficinile lui Vântu şi Voiculescu s-au transformat în trompete ale protestatarilor şi fac orice ca să erodeze imaginea Guvernului Boc, pentru că le-au ordonat şefii.

Văd la televizor profesori care se exprimă agramat. Văd sindicalişti care, întrebaţi în mod repetat ce salarii au evită să răspundă(majoritatea are salarii cuprinse între 15 şi 100 de milioane, lei vechi, cu vârfuri de până la 150 milioane în mediul universitar). Văd reportaje făcute în cel mai mizerabil stil jurnalistic, care dezinformează opinia publică, care amestecă salariul cu venitul, care arată preţuri mari din piaţă, care prezintă salariile profesorilor din UE, urmărind să inducă în mentalul colectiv ideea: „Vai, ce rău o duc săracii dascăli!”.

În realitate, profesorii au salarii mult mai mari decît ale cadrelor medicale care au în mâini viaţa cetăţenilor. Profesorii muncesc mult mai puţin decât oricare dintre alte categorii profesionale. Ei fac maximum 20 de ore pe săptămână şi au trei vacanţe. Calitatea profesională a peste 50% din ei este dezastroasă. Şi exemplele negative pot continua.

Nu vorbesc din ce aud, ci din ce simt pe pielea mea. Jumătate din profesorii copilului meu, care învaţă la un liceu de prestigiu al Capitalei, sunt slab pregătiţi, nu se implică în actul educaţional, sunt dezinteresaţi. În fiecare săptămână scot din buzunar 1.100.000 de lei vechi pentru meditaţii la Limba Română şi Matematică(unul dintre profesori este chiar de la liceul copilului meu). La Chimie, după ce nu a înţeles nimic din predare profesoarei, a începu să facă meditaţii cu soţia(cadru medical) şi a ajuns prima din clasă. Copilul vine acasă şi se plânge de modul în care se predă, de faptul că nu înţelege pentru că dascălii nu au metode didactice potrivite, că li se spune să citească singuri din carte, că face materii nefolositoare(Tehnologia, de exemplu, la un liceu uman, şi i se predă cum se face betonul şi oţelul) etc.

Sindicaliştii din educaţie fac grevă şi apoi cheamă copiii noştri sâmbăta la şcoală sau îi ţin 8 ore în alte zile ca să recupereze materia. Nu cumva aceşti nesimţiţi îşi bat joc de copiii noştri şi de noi, modificându-ne inclusiv programul familial?  Nu mă interesează revendicările lor, nu mai vreau ca eu, din taxele pe care le plătesc din salariul pe care îl iau de la patron, să asigur majorările salariale ale unor agramaţi, incompetenţi, delăsători. Nu le convine, să plece din învăţământ! Câţi ar fi apţi să lucreze în altă parte? Foarte puţini şi în special cei tineri care au altă viziune asupra sistemului educaţional. Din nefericire, exact cadrele didactice tinere au salariile cele mai mici. Ar trebui luaţi bani de la dinozaurii care stau la catedră de 30 de ani şi redistibuiţi debutanţilor, pentru că în ei îmi pun speranţa. Proasta creştere, lipsa de educaţie, agramatismul, tineri care ies din facultate şi habar nu au de nimic, toate acestea sunt rezultatele tragice ale demonstranţilor din educaţie de azi. Eu îmi aduc aminte şi acum cu sfinţenie de profesorii mei, persoane care înainte de a cere să fie respectaţi de alţii, se respectau ei.

Guvernul Boc este aproape un dezastru în multe domenii, dar în privinţa cererilor nesimţite ale sindicaliştilor din educaţie ar trebui sprijinit. Ţara nu are bani şi orice abatere de la prevederile impuse, inclusiv de FMI şi CE, ne duce la faliment. Din nefericire, sunt imbecili în presă care fac jocuri periculoase pentru mersul înainte al societăţii numai din dorinţa de a-l critica pe actualul premier. Tăiaţi-vă caraca de sub picioare, fraţilor, susţinând cauze false. Agitaţi masele într-un an de criză, scoteţi-i în stradă, că o să fie bine! Mâine s-ar putea să rămâneţi şi voi fără serviciu dacă se va bloca funcţionarea statului.

Ar trebui să înţelegem cu toţii, nu numai sistemul privat, ci şi cel bugetar, că e mai bine să iei un salariu mai mic dar să-l iei, decât nimic. O ţară care merge prost este mai bună decât una care se duce de râpă. Iar România e pe marginea prăpastiei!

UPDATE: tocmai am vãzut imagini cu modul în care profesorii-manifestanţi au forţat intrarea în Inspectoratul Şcolar Buzãu. În mod normal, jandarmii au fost chemaţi să-i oprească, între cele două tabere având loc unele îmbrânceli. A fost o greşeală de tactică din partea autorităţilor. Eu îi lăsam ca să avem o dovadă clară a moralităţii anarhiştilor care avem impresia că ne educă tânăra generaţie.

Read Full Post »

® Un zâmbet


Read Full Post »

® Coşmar la Iaşi


Comitetul de primire aşteaptă "descălecarea" din avion a lui Boc. Îi puteţi vedea pe preşedintele CJ Iaşi, Simirad, precum şi pe un deputat independent, medic la Iaşi, venit îmbrăcat pe aeroport ca la spital

Săptamâna trecută am fost la Iaşi, municipiu în care a avut loc prima şedinţă în teritoriu a actualului Guvern. Două zile, oraşul moldav a fost blocat de zelul excesiv al autorităţilor locale care au dorit ca premierul şi miniştri să se poată preumbla nestingheriţi, de colo-colo. În plus, sindicatele au organizat şi unele acţiuni de protest pe sub geamurile sălilor în care premierul avea întâlniri de lucru. Din acest motiv, ieşenii abia aşteptau ca Boc şi ai lui să-şi ia catrafusele şi să plece cât mai repede. În ciuda criticilor, atât în ceea ce priveşte blocarea oraşului, cât şi a celor referitoare la costurile generate de mutarea Guvernului la Iaşi pentru două zile, eu consider că este benefic să se organizeze astfel de şedinţe în marile oraşe ale României. În primul rând, pentru determinarea autorităţilor locale şi centrale să se uite mai atent la probleme majore ale cetăţenilor din acea zonă, iar în al doilea rând, pentru a gâdila un anume patriotism local.

Gheorghe Flutur apare şi el în peisaj, ca şi Elena Udrea.

Nu doresc să mai discut aici despre modul jenant în care staff-ul premierului a acoperit o frescă, pictată de Sabin Bălaşa, ce conţinea un nud, aflată în sala în care Emil Boc a susţinut o conferinţă de presă, nici de agramatismele profesorului universitar aflat acum în fruntea Guvernului, nici de faptul că presa centrală a plecat la 8:00 din hotel şi s-a întors la 22:00, fără să aibă lăsat în program măcar 30 de minute pentru a se duce să îşi ia ceva de mâncare, ci doar să prezint câteva fotografii făcute în perioada şederii la Iaşi.

vezi mai departe, click aici>>>>>

Read Full Post »

Older Posts »