Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 iunie 2010

® 18 centimetri


Cine nu ştie răspunsul să dea un click aici

Read Full Post »


Read Full Post »


Iată ce i-a scris, azi, Emil Boc, preşedintelui PSD, Victor Ponta:

Sper că veţi da dovadă de maturitate politică şi nu veţi permite să vi se lipească eticheta de «baron al pensiilor de lux din România»”.

Iar ce este mai jos, premierul ne scrie nouă, „românilor”, cum îi place lui să ne spună, indiferent că suntem unguri, ţigani, turci, tătari, machedoni, armeni, evrei, lipoveni, sîrbi şi alte minorităţi conlocuitoare.

Prin deja anunţata moţiune de cenzură, Partidul Social Democrat respinge proiectul care vizează eliminarea pensiilor de lux din România, iar Victor Ponta devine «baronul pensiilor de lux». Prin respingerea legii care prevede eliminarea acestui tip de pensii, în fapt, Victor Ponta se pronunţă pentru menţinerea pensiilor parlamentarilor şi pentru accentuarea deficitului bugetului de pensii.
Numai din recalcularea a 8.236 de pensii de lux se pot plăti, într-o lună, 60.000 de pensii medii în România!!
Cele aproape 200.000 de pensii speciale, calculate fără respectarea principiului contributivităţii, adâncesc, fără ieşire, deficitul bugetului de pensii, Guvernul fiind nevoit să oprească, prin redistribuire de fonduri, finanţările din domenii prioritare precum educaţie şi sănătate. Recalcularea tuturor pensiilor speciale va conduce la diminuarea deficitului actual al bugetului de pensii!
Este responsabilitatea mea, ca prim-ministru, să trag un semnal de alarmă şi să impun, alături de membrii Cabinetului pe care îl reprezint, măsuri care să reechilibreze bugetul de pensii, având în vedere că, dacă în 1990 erau 2,2 plătitori la un beneficiar, anul trecut, acest raport era de 0,8 plătitori la un beneficiar
.”

Citiţi, dpă un click, toată Declaratia primului-ministru Emil Boc referitor la pozitia PSD privind Legea pensiilor.

În ce mă priveşte, spun că am văzut conferinţa de presă a liderului PSD, care a avut loc la Tîrgu Mureş, şi pot să jur că atîta ipocrizie, politicianism, limbă de lemn şi minciună încă nu văzusem la un tînăr. Ion Iliescu este mîndru. Acum, poate să moară liniştit. Victor Ponta este moştenitorul său perfect.

Read Full Post »


În ultima perioadă, sunt tot mai dese momentele în care cred că nu suntem o naţie, ci doar o adunătură de oportunişti fără ruşine sau frică de Dumnezeu. Românul, la nivelul păturii sociale sau ocupaţionale la care se află, nu se gîndeşte decît să „ciupească” şi el de ici, de colo. Un şurub, o şipcă, un kil de cartofi, o sîrmă, un pui de ceava, o bucată de pămînt, un top de hîrtie, o sută de lei, un milion de euro şi tot aşa. Puţini sunt cei care fac ceva din conştiiţă, pentru că iau un salariu, din pasiune, din dragoste de semeni, din patriotism. Restul suntem pe japcă! Sau, şi mai rău, aşteptăm „să ni se dea”, „să ni se facă”, „să ni se aducă”… Stăm cu mînile în poală, aşezaţi pe tivul cămăşii, cu ochii jur împrejur, aşteptînd. Spusele lui Napoleon, „Nu te gîndi la ceea ce face ţara pentru tine, ci la ceea ce poţi face tu pentru ţară” sunt doar o vrăjeală coclită. Ce, suntem fraieri?

Momentele în care cetăţenii de bun simţ(cîţi au mai rămas în România!) văd persoanele în care credeau dedulcite la bani sunt dezolante. Dezamăgirile profunde aduc în suflet sentimente de sfîrşeală şi dor de ducă. Cea mai recentă dezamăgire este Melania Mandas Vergu, (deja) fost consilier al ministrului Educaţiei. Jurnalist cu 20 de ani de presă, Vergu părea că se luptă cu sistemul, că vrea binele, că este un exemplu de condeier moral. Numirea sa în echipa actualei guvernări am primit-o cu încredere, crezînd că un om mînat de intenţii bune a ajuns în rol de sfătuitor al decidentului. Prezenţa ei la Ministerul Educaţiei mi-a creat un confort psihic, dar, cînd am auzit că Vergu a beneficiat de un contract de 4 milioane de euro, la o lună după numire, demarînd programul educaţional cu renovarea propriei locuinţe, a fost un şoc. Mi-am adus aminte de Cristian Tudor Popescu, costelivul cu sprîncene stufoase care se crede „crucişătorul” presei româneşti. El, după 1990, a fost coacţionar la Adevărul, alături de Viorel Hrebenciuc, ziar care primea publicitate de milioane de dolari, apoi de euro, de la Adrian Năstase şi PSD. Azi, CTP ne predă lecţii de moralitate. Mi-am amintit de Bogdan Chireac, ajuns milionar în euro, pe neştiute, din afaceri cu statul, de Sorin Roşca Stănescu, de Cornel Nistorescu, de Corina Drăgotescu, de Radu Tudor, de Mihai Gîdea, de Victor Ciutacu, de Emil Hurezeanu, de Stelian Tănase, de Mircea Dinescu, de alţii ca ei. Chiar dacă prin luarea stipendiilor unii dintre ei nu au încălcat legea, din punct de vedere moral sunt condamnabili.

În România, un jurnalist cinstit este un jurnalist sărac. El este urît de toate regimurile, de toţi politicienii, de la stînga la dreapta eşicherului politic. Am mulţi colegi, nume mai puţin cunoscute, de care aud că ajung consilieri ai unor politicieni, chiar purtători de cuvînt ai demnitarilor zilei. De pe o zi pe alta, ei se transformă în alţi oameni. Cînd ne-au minţit? Atunci cînd „înjurau” sau acum cînd pupă-n fund? Ce se ascunde în conturile lor? Care este preţul cu care îşi vînd conştiinţa? Iată întrebări ale căror răspunsuri le aflăm doar atunci cînd interesele unora, din tabăra adversă, o cer şi se scot la iveală documentele.

În România, este mai profitabil să taci decît să vorbeşti. Din proprie experienţă, pot spune că un jurnalist este pus mereu în situaţia de a alege. Tacerea are un preţ. Vorbirea, e gratis, ba chiar păguboasă. Sintagma „sărac şi cinstit” este desuetă şi mai cred în ea doar idioţii. Jurnaliştii bogaţi sunt cei care şi-au trădat meseria şi, implicit, poporul pe care ar trebui să-l slujească. Jurnaliştii săraci, sunt marginalizaţi. De toate regimurile. Politicienii au nevoie de aserviţi, nu de conştiinţe. Aservitul are un preţ, o conştiinţă este inevaluabilă. Şi cu toate acestea, poporul îi iubeşte pe cei cu notorietate, le cere autografe, îi divinizează, îi adoră. De fapt, i se face templu Satanei. Iar pe cei încă cinstiţi, care au rămas săraci din pariotism şi dragoste pentru meserie, poporul îi tratează cu sictir. De aceea, întreb retoric: Oare nu cumva poporul are jurnaliştii pe care îi merită?

Read Full Post »