Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2010


Logo-ul de mai sus, al firmei A-Style, pare să nu aibă vreo legătură cu povestioara cu tîlc de mai jos. Cine are nervii tari şi citeşte pînă la final va vedea că are.

Un american primeşte vizita unui prieten de-al său din India. Seara, cei doi merg în centrul New York-ului pentru a se plimba. Străzile erau pline de oameni. Maşini claxonînd, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, sunete ale oraşului care te asurzeau. Dintr-o dată, indianul spune:
– Am auzit un greiere.
– N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus americanul.
– Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
– Asta-i o nebunie! i-a răspuns prietenul său.
Indianul a ascultat cu atenţie un moment dupa care a trecut strada spre o zonă unde se aflau cîţiva copaci. A cautat împrejur, pe sub ramuri, şi a găsit micul greiere. Prietenul său a ramas uimit.
– E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
– Nu! a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ceea ce vrei să asculţi cu ele.
– Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
– Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.
A bagat mîna în buzunar şi a scos cîteva monede pe care le-a lasat să cadă discret pe trotuar. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii din preajmă au întors capul privind în jur şi verificîmd dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.
– Înţelegi ce am vrut să spun? a întrebat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.

Iar exemplele pot continua!

Read Full Post »


  • Apel către STS, SRI, DNA, Parchet, SIE şi cine s-o mai şti

Azi-noapte,  tot făcînd slalom printre canalele TV, am rămas priponit pe OTV. Ca de obicei, senzaţional, Dan Diaconescu Direct şi cu invitaţii săi analizau un filmuleţ din 1928 care prezenta premiera filmului „Circul”, al lui Charlie Chaplin. Un regizor din Belfast, George Clarke, fan al marelui artist, pe cînd viziona un DVD despre mai sus amintita creaţie, a observat o femeie care, zice el, vorbea la un telefon mobil. Puteţi vedea imaginile care au înnebunit lumea la 2’44”. Eu m-am uitat atent la gesturile femeii şi trebuie să recunosc faptul că sunt identice cu cele ale noastre, din ziua de azi, cînd utilizăm mobilul. Nu doresc să intru în această dispută, dar nici nu vreau ca misterul să rămînă neelucidat ca în cazul „Elodia”. De aceea, fac apel către STS, SRI, SIE, DNA, Parchetul General şi alţi băieţi care se ocupă cu aşa ceva să prezinte cît mai urgent stenograma acelei convorbiri telefonice! Dacă ea nu există, înseamnă că femeia din imagini(seamănă cu „golănaşul mic” Nicolae Popa, travestit, sau cu „bătrînelul” Bogdan Chirieac?) ori avea un aparat auditiv, ori îşi susţinea un cercel neintrat bine în gaura din ureche, ori ţine la falcă batista de care vorbea Vîntu, ori îşi aranja căştile de la MP4. Vă implor, stimaţi procurori, rezolvaţi cazul! Poporul român nu mai are puterea de a trăi în creier cu încă un mister neelucidat.

____________________________________

  • Cît valorează o zi de înfometare?

Surse apropiate Puterii mi-au spus că învăţătoarea care face greva foamei ar fi plătită pentru asta cu 50.000 de euro. Eu nu pot să cred aşa ceva! Băi, nene! Respectiva nu ascultă de indivizi care fac jocuri politice, ci doar de glasul conştiinţei sale. Şi nici nu s-a obişnuit cu postura de vedetă, ca Simona Senzual, şi cu televiziunile mogulilor transmiţînd „Live”, zi de zi, de lîngă perfuzorul pus la capul patului, aşa cum susţin gurile rele. Dacă serviciile secrete ar avea informaţii că se dau bani pentru greva foamei, să le ştim şi noi! Prin veninul care mi-a fost picurat în ureche, cred că s-a dorit intoxicarea mea. De aceea, am nevoie de o detoxifiere(şi de bani), aşa că aş fi dispus să sta vreo zece zile în greva foamei în schimbul unei modeste sume de cîteva mii de euro. Abia scap de kilogramele excedentare. Oferă cineva? Cît pe zi?  Motivul protestului îl stabileşte plătitorul(aştept provincia).

________________________________ 

  • Şucăr în Paradis

Surse bine informate mi-au spus că Victor Ponta ar fi şucărit pe Crin Antonescu pentru că i-a „tras-o” la trecuta moţiune de cenzură. Acest Pilat din Ponta ar fi pus să fie ucisă din faşă înţelegerea născută în urma relaţiei contra-naturii dintre PSD şi PNL pentru susţinerea unei moţiuni de cenzură depusă de această dată de liberali. Ponta crede că Antonescu l-ar fi minţit că a negociat cu mai mulţi PDL-işti pentru votarea moţiunii iniţiate de PSD, ca să-l facă de kko. PNL nu ar fi avut interes politic ca Boc să fie picat de adversari, teoremă aplicabilă şi invers. Sursele mi-au mai spus că la insistenţele lui Cati Andronescu-Abramburica, Ponta şi-a dat totuşi  acordul pentru semnarea de către PSD-işti a moţiunii liberale pe tema Educaţiei, dar declaraţiile sale publice demonstrează că „sapă” la temelia acestui demers PNL-ist. Puştanul şi Cîrlanul fac dragoste cu năbădăi!

______________________________

  • Nu ştiu despre ce diferenţă e vorba!

Am primit un email cu mesajul: „Diferenţa dintre Barack Obama şi Nicolas Sarkozy” şi două fotografii în care Michelle Obama, respectiv Carla Bruni fac un anume gest. Iată:

Nu mă prind care este şpilul. O fi vreun cod secret! 😉

___________________________________

  • Pastila de cultură

Pentru că toţi blogării obişnuiesc ca la sfîrşit de săptămînă să se dea culţi şi să posteze clipuri muzicale, ştiri despre concerte, premiere teatrale şi cinematografice, lansări de carte şi expoziţii, m-am decis să fac şi eu, azi, la fel. Aşa că, prezint mai jos un superb grup statuar. Nu ştiu ce reprezintă, nu ştiu în ce oraş este amplasat, nu ştiu cînd a fost finalizat şi nu ştiu cine este artistul. În schimb, o ştiu pe ea. E Cici!  

Dacă faceţi click pe poză, doar îi măreşte, nu îi şi dezbracă.

Read Full Post »


Manifest lipit pe stîlpi, în scări de bloc sau pus în cutiile poştale, în Bucureşti, neasumat de vreo forţă politică sau de sindicate

Miercuri, la 8:00, am sărit vioi din scutece şi mi-am făcut programul matinal. La 9:00 eram deja în trafic, în drum spre Parlament, unde doream să ajung la timp, avînd în vedere că la 11:00 începea dezbaterea moţiunii de cenzură. Contrar temerilor mele, am circulat foarte bine şi în 15 minute încercam să intru cu maşina în parcarea Camerei Deputaţilor printre cîţiva manifestanţi aflaţi la poartă. Rebegiţi de frig şi cu nasurile roşii, probabil dorind să se mai încălzească, aceştia au început să mă huiduie, fluiere şi înjure. Ţin să le mulţumesc pe această cale pentru că mi-au atribuit „respectul” cuvenit unui parlamentar, deşi nu sunt. Cîţiva jandarmi s-au pus în faţa maşinii, blocîndu-mi accesul. „Azi, nu aveţi voie cu maşina în parcare”, mi-a zis un purtător de chipiu. După ce m-am certat un pic cu el, am întors maşina şi am plecat, înjurînd cu năduf. Îmi arătam la rîndu-mi respectul faţă de cei ce dau ordine idioate în Jandarmereie.

Am ocolit cu viteză Palatul Parlamentului prin culoarele lăsate încă deschise traficului urban de poliţia rutieră şi am găsit un loc de parcare tocmai vizavi de Hotel Marriott. Cîţiva indivizi cu însemne sindicale umblau brambura prin zonă, departe de locurile unde trebuiau să fie. Am ieşit din conforul autoturismului în frigul acelei zile şi m-am îndreptat cu paşi repezi spre cea mai apropiată intrare a forului legislativ, cea de la Senat, aflată la vreo 700 sute de metri. Palatul Parlamentului era pichetat de protestatari, numărul acestora aproape echivalînd cu cel al jandarmilor. Trotuarul era ocupat de protestatari şi a trebuit să mă frec şi împing cu zeci de persoane pînă cînd am ajuns la poartă. Prezint legitimaţia de acces şi încerc să intru în curte. Unul dintre cei 6, 7 jandarmi mă blochează. „Azi, nu aveţi voie pe aici”, îmi zice el intransigent. Mă cert, înjur, iar omul se scuză: „Nu vă certaţi cu noi. Aşa am primit ordin”. Ce să-i mai zic bietului executant?! Îmi continui drumul spre Piaţa Constituţiei, timp în care le umpleam, în gînd, „frigiderul cu carne” imbecililor care conduc forţele de ordine/represiune. Cît timp ocoleam Parlamentul, pe lîngă gard, treceam în revistă feţele celor care pichetau clădirea. Îngîndurate, triste, nerase, ponosite, ştirbe. Chipuri distruse… Unii protestatari jucau ţonţoroiul de frig, alţii se încălzeau cu cîte-o gură de „agheasmă” trasă pe furiş din sticle pitite în pungă sau în haină. „Cît le-o fi dat PSD-ul ca să îşi părăsească localităţile de baştină şi să vină la miting?”, mă întrebam mut pe cînd mergeam grăbit de rafalele vîntului rece al dimineţii de toamnă. Am aflat ulterior că între 50 şi 200 de RON, în funcţie de distanţă, plus mîncare, lichide calde şi alcool. Ajung în Piaţa Constituţiei.  Cîţiva tehnicieni făceau probe de sunet la scena de unde în mai puţin de 2 ore aveau să-şi facă programul, conform onorariului, lideri ai sindicaliştilor, dar şi cdei care i-au arvunit, liderii PSD. La acea oră, locul era încă pustiu(nepunînd la socoteală maşinile ticsite cu scutieri şi tunurile cu apă, parcate pe margine). Nici urmă de manifestanţi. Cîţiva inşi din forţele de ordine sprijineau gardurile metalice ca să nu le dărîme vîntul. Vreo două sute de manifeste se perpeleau pe carosabil, purtate de o mînă nevăzută de colo-colo. Mă aplec, ridic unul şi îl îndes în buzunar. „Îl voi citi cînd ajung la căldură”, îmi zic.

Tot ceea ce se scrie în coloana din partea dreapta li se întîmplă angajaţilor din mediul privat. Ba eu muncesc şi 7 zile pe săptămînă, şi mai mult de 12 ore în unele zile. De ce bugetarii vor mult şi oferă puţin?

Ajung la Parcul Izvor şi mă îndrept spre prima intrare a Camerei Deputaţilor. Pe această laterală a clădirii protestatarii care pichetau păreau „mai spălaţi”, nu aveau feţe de boschetari. Cineva tocmai le împărţea ceva aburind dintr-un termos uriaş. Mă strecor anevoie printre ei şi ajung la altă poartă de acces. Iar îmi blochează calea jandarmii. Unul ţigănos, subofiţer cu aere de colonel, îmi spune că nu pot intra decît pe la poarta următoare, adică exact pe acolo unde, iniţial, am dorit să intru cu maşina. „Idioţi!”, îmi zic. Obosisem să mai merg şi să mai înjur. Trec printre manifestanţii care mă huiduiseră cu vreo 45 de minute în urmă şi arăt legitimaţia cerberilor cu chipiu. Intru în curtea Camerei Deputaţilor şi văd parcarea unde îmi las maşina de obicei. Spaţiul respectiv este plin de autoturisme, dube şi autobuze al jandarmilor, precum şi de cîteva cisterne ale pompierilor. Intru în Palatul Parlamentului, trec filtrul de control anti-terorist şi, într-un final, ajung la P1, etajul la care se află sala de şedinţă.

Holurile enorme sunt ticsite de SPP-işti şi oameni de ordine ai Parlamentului. Pînă şi în faţa toaletelor stau „observatori”. Forţat de necesităţi, trec pe lîngă un pîndar şi îmi aduc aminte de bancul cu Bulă copil care nu dorea să facă pipi decît cu bunica pentru că acesteia îi tremura mîna. Zîmbesc întrebîndu-mă în gînd: „Ăstuia i-o tremura mîna?”. Eram surprins neplăcut de concentrare forţelor de pază şi ordine în interiorul unei clădiri în care intră doar oameni cunoscuţi, acreditaţi, verificaţi şi paraverificaţi. Activitatea mea de 15 ani în presă, la cel mai înalt nivel, face ca să fiu cunoscut de multe persoane, inclusiv din rîndul forţelor de ordine, oameni care ştiu că le înţeleg responsabilităţile şi le respect munca, ceea ce îmi conferă o oarecare lejeritate în mişcare, dar nu oricine se bucură de asta. De exemplu, chiar un oficial din staff-ul premierului mi s-a plîns că un „organ” i-a cerut să se legitimeze după care, văzîndu-i documentele, şi-a cerut scuze. Înainte de începerea dezbaterilor moţiunii, parlamentari ai PSD şi PNL au cerut de la tribuna Parlamentului ca ofiţerii SPP să fie retraşi din acel spaţiu liber al democraţiei, ceea ce s-a şi întîmplat. Bine, nu au fost retraşi de tot, ci doar „pitiţi” prin locuri ferite de ochii presei şi ai parlamentarilor. Continui şi azi să mă întreb, fără să găsesc răspuns: Cine şi de ce s-a temut?

Vanghelie(plan îndepărtat) şi Ponta, în spatele "Crizei"

Dezbaterea moţiunii de cenzură a fost neaşteptat de anostă, cu discursuri agramate, fade, lipsite de verva de altădată. Se ştia dinaintea începerii lucrărilor că Emil Boc nu va pica, chiar parlamentari ai Opoziţiei cu care am discutat crezînd asta. De aceea, jocul de glezne făcut de Victor Ponta pe post de agitator sindical, sub geamurile Parlamentului, a fost penibil. Golăneala, aroganţele şi comportamentul unor PSD-işti şi PNL-işti în timpul discursului premierului, aşijderea! Nici nu ştiu ce mi-aş putea nota în agendă despre acest eveniment pentru a trece în Memorii. Bucuria temperată a lui Emil Boc şi a oamenilor lui cînd s-a anunţat că moţiunea a căzut? Faptul că Elena Udrea nu mai prididea la a întinde mîna pentru a-i fi sărutată de îmbăloşaţi, fie de la Putere, fie din Opoziţie? Că m-am tăvălit de rîs cînd Cezar Preda l-a numit pe Nicu Bănicioiu „felcer”(jignind felcerii, părerea mea!)? Tensionarea continuă a relaţiei PSD+PNL=LOVE care se transformă pe zi ce trece în PSD+PNL=HATE? Că la bufetul Parlamentului cafeaua este foartă bună comparativ cu pişoarca de la bufetul Guvernului? Mă voi mai gîndi ce e demn de consemnat!

Candoare sindicală

Ca o concluzie, cred că cei care au pierdut cu adevărat au fost participanţii la miting. Dar nu cei răsplătiţi cu bani sau băutură, ci oamenii veniţi din convingere, din disperare, parcurgînd sute de kilometri pentru a-şi urla necazul în frig şi ploaie. Păcat că lideri sindicali fac jocuri politice şi manipulează amărăciunea unor oameni nemulţumiţi în mod justificat! Ruşine PSD-ului şi PNL-ului pentru că vînd iluzii şi îşi bat joc de românii ajunşi dincolo de limita răbdării din cauza unui trai degradant! Şi, tot pe lista celor care au pierdut, îi trec pe Vîntu(Realitatea TV) şi Voiculescu(Antena 3), a căror campanie mediatică jegoasă şi antinaţională nu şi-a atins scopul.

Vina pentru situaţia grea în care, azi, se zbate ţara nu este doar a PDL, ci a tuturor guvernărilor de pînă acum. Politicienii au aşezat România pe picioare de lut! Cu riscul de a fi catalogat în fel şi chip, consider că principala vină pentru ceea ce suntem astăzi o au Ion Iliescu şi PSD. După 1989, ţara era un ca un tren aflat la început de drum. Aceşti indivizi cu interese meschine au pornit locomotiva pe un drum greşit. Ulterior, fiecare guvernare nu a făcut decît să urmeze şina care ducea spre dezastru. Azi, avem două posibilităţi. Ori mergem pînă la capăt şi cădem în prăpastie, ori deraiem controlat sperînd că vom găsi şina care să ne ducă spre normalitate. Din nefericire, şi într-un caz şi în altul, se înregistrează morţi şi răniţi. Dar victimele nu provin din rîndul celor care călătoresc la Clasa I sau în vagonul restaurant. Tributul de sînge îl vor da cei care merg la Clasa II şi, mai ales, cei cărora viaţa le-a rezervat locuri la bou-vagon!

Read Full Post »


MottoDe la prunc cu ţîţa-n gură/ pîn’ la moş cu barba sură/ ori aprobă, ori înjură/moţiunea de cenzură! (Măcar să se dea cîte puţină să ajungă la toată lumea)

 „Tu ce faci de moţiune?”, se întreabau, la mişto, cîţiva cetăţenii strînşi la „una mică” în grădina nesăpată şi plină de gunoi din faţa blocului. Vasi, de la parter, poreclit Vasilină, pensionat la 35 de ani pe caz de boală, pe neve, spune că s-ar duce la miting pentru că se aude că ăia de la PSD ar da „ceva”. Nea Gogu, de la şapte, tot pensionat, dar la cerere, cică stă acasă şi se uită la TV că mogulii au mobilizat toate gurile de aruncat că..at împotriva Guvernului şi are cu ce se distra. „Aţi văzut, bă, bagaboanta aia de Udrea şi cu bărba-su ce mişmaşuri a făcut?” „Cocoş”, adăugă nea Costică de la patru, fost miliţian, după ce „pupă” sticla cu „ceterică” sau „zeamă de pufoaică”, cum zic ei în glumă votcii „Polar”. „Da, da! Cocoş. Şi Stolojan, şi Băsescu…. Dacă trăia nea Nicu le dădea glonţu’, ca lu’ Ştefănescu”, zise Vasilină, enervat numai la gînd. „Pe bandiţii ăştia trebuie să-i dăm jos! Haideţi, bă, cu mine la miting că ştiu pe unu’  de la FSLI  şi vă dă şepci şi tricouri moca, ce dacă nu sunteţi sindicalişti din Educaţie! Ce, scrie pe fruntea voastră? Şi la cîţi profesori proşti sunt…!”, veni Mişu cu ideea, paznic la o şcoală din cartier, poreclit Profesoru. Pentru cîteva secunde a căzut liniştea. Se întrebau în sinea lor dacă au sau nu faţă de cadru didactic. În forul interior fiecare a ajuns la concluzia că are.

Primul s-a dezmecitit din visare Liviu, de la opt, zis Limbric, şomer de-o viaţă. Sau „de meserie şomer”, cum se prezintă el în glumă. Întinde mîna spre nea Costică pentru a-i lua sticla şi, înainte să o ducă la gură, se lamentă: „Dă-i dreacu cu mitingul lor! Credeţi că îi doare-n p..a pă Ponta şi Antonescu de noi? Vor să-i de jos pă Băsescu şi Boc ca să le ia locu’. Atît! Pentru noi, tot un drac. Mîine, mai bine mă duc pă lac, în Pantelimon, că cică se dă bibănaşu’. Poate iau de-o saramură să fentez masa o zi”, zise el, apoi trase un gît vîrtos. Pe aleea dintre stradă şi scara blocului apăru şchiopătînd uşor tanti Anica. „Te duci, bre, mîine la meting?”, o întrebă la vrăjeală nea Gogu, vecin cu ea de palier, care îşi permitea să se dea la harfe cu bătrîna. „Aoleu, maică, s-ar duce baba dar nu o mai ţine picioarele. ‘ceam că mîine să mă duc să iau varză de murat că de luni  ninge, maică! Şi dacă mă duc la meting crezi că îmi măreşte ăia pensia? Toţi e hoţi, maică, toţi e hoţi!”, filozofă ea, timp în care urca anevoie scările de la intrarea blocului. „Ştiţi ce-a dreacu e baba asta?”, întrebă Gogu retoric cînd a fost sigur că femeia nu-l mai aude. „Se duce la primărie la Vanghelie şi cere ajutoare că cică e văduvă de veteran. A luat bani şi cînd a fost cu votarea”, bîrfi nea Gogu. Apoi, i se adresă imperativ lui Liviu: „Băi, Limbric. Plimbă sticla aia că ai învăţat-o-n braţe!”.

Deodată, din înaltul blocului, cîteva chiştoace cad ici, colo, pe lîngă grupul de vecini . „Aruncă, mă, scrumiera pe geam, fu..ţi gîtu mă-ti, că n-ai coş de gunoi”, strigă Vasilină, uitîndu-se în sus. Cîteva minute, discuţia a avut ca temă comportamentul „nesimţiţilor” care locuiesc în blocul lor şi care fac mizerie, ascultă muzică la maximum, se uşurează în lift şi pe scară, fură becurile de pe hol, înfundă yala cu beţe de chibrit că au pierdut cartela de la interfon, aruncă seringi şi prezervative folosite pe scară etc. „Ar trebui prinşi şi jucaţi în picioare”, a tras concluzia fostul miliţian, aprobat tacit prin mişcarea capului de ceilalţi.

După ce sticla a făcut vreo şase, şapte tururi, s-a golit. Vasi a luat ultima gură şi a aruncat-o în bălăriile din grădina blocului. Conform înţelegerii dintre ei, la cine se termină băutura trebuie să facă cinste data viitoare. Nemaiavînd ce să „ciugulească”, vecinii se salută şi se îndreaptă fiecare spre apartamentul său. Doar nea Costică a mai rămas un pic spunîndu-le că vrea să fumeze o ţigare „la aer curat”. Aşezat cu curul pe garduleţul ruginit, de fier forjat, care desparte aleea de grădină, el şi şi-a aprins tacticos o ţigare scoasă dintr-un pachet fără timbru luat din piaţă, de la ţigani. După primul fum tras adînc în piept, începe să tuşească şi „zurgălăii” bronşitei tabacice parcă răsună şi mai alarmant în liniştea venită odată cu înserarea. Nea Costică scuipă vîrtos, pe alee, ţintind cu flegma peticul de asfalt cuprins între vărfurile papucilor. „Cred că mă duc la miting”, se înfiripă un gînd în mintea lui. „Acasă ce să fac? Să mă cert cu muierea? Dacă e să cadă Boc, poate dau ăia o bere, un sanviş, ceva. Dacă nu cade, poate începe vreo bulibăşeală. Îmi mai aduc şi eu aminte de ’89, cînd eram miliţian, sau de mineriade, cînd eram poliţist. Mă distrez, ce pi..a măsii”, şi-a zis nea Costică surîzînd în gînd, în timp ce frămînta mucul ţigării sub papucul drept.

„Bună seara, vecine”, se auzi o voce parcă răsărită din întuneric. „Să trăiţi! Să trăiţi!”, a răspuns reflex nea Costică, tresărind. Era Valentin, zis Ţeavă, de la trei, instalator sanitar la o firmă de construcţii. „Ce faci, Vali, tată? De la muncă? De la muncă?”, încercă fostul miliţian să înfiripeze o conversaţie. „De la muncă, nene, de la muncă. Sunt rupt! Slugă la stăpîn”, se văită acesta din mers, îndreptîndu-se gîrbovit spre uşa scării. „Prostul ăsta o să moară muncind. Mare bou!”, îşi zise nea Costică în gînd, timp în care se ridică greoi de pe garduleţ, uşor ameţit de băutura ieftină. De la una dintre ferestrele luminate ale blocului se aud rîsete şi cuvinte nedesluşite. „Bagă, bă, Salam, fu.e-o-aş pe mă-ta de distrus!”, zbieră o voce urmată de chicoteli de gagici. „Mînca-mi-aţi salamu’ de derbedei”, zise cu voce tare nea Costică şi se îndreptă agale, către lift, tîrşîindu-şi papucii printre cojile de seminţe de la intrarea blocului. „Să cadă ăştia la moţiune, fir-ar ai dreacu, că nu mai e chip de trai în ţara asta”, mai zise el cu năduf, timp în care o manea răsuna în liniştea serii. „Duc viaţă de barosan, barosan…”

____________________________________

PS: Mîine sunt la Parlament. Voi veni cu veşti de la ne/căderea Guvernului Boc! Voi ce faceţi de moţiune, barosanilor?



Read Full Post »


Auzisem de aproximativ două săptămîni că PDL intenţionează să se abţină de la votul moţiunii de cenzură. În prima fază, liderii portocalii doreau să ceară parlamentarilor care susţin Guvernul să iasă din salã. O minte luminată le-a spus acestora că e greşită strategia. Dacă se va ieşi din sală, va însemna că şedinţa Camerelor reunite nu ar mai avea cvorum, ceea ce doar ar amîna votul. S-a ajuns la concluzia că soluţia optimă este rămînerea parlamentarilor Puterii în sală, dar la strigarea catalogului aceştia vor zice doar „Prezent”, fără să se ducă la secretari să ia o bilă albă şi una neagră pentru a le introduce în urnă. Decizia este corectă şi democratică, ea fiind a treia opţiune a fiecărui votant: abţinerea.

Astfel, orice trădător din zona Puterii care ar vota moţiunea, va trebui să se ridice din scaun şi să ia bilele, în văzul tuturor, acest gest aducîndu-i, automat, excluderea din partid. De asemenea, orice vot împotriva moţiunii ar însemna că există parlamentari ai Opoziţiei care nu doresc să cadă Guvernul.  Mişto, nu?

Strategia aleasă de liderii PDL, UDMR şi UNPR este minunată. De aceea, este de înţeles de ce cîrlanul de Ponta şi puştiul Antonescu fac „Dero” la gură, criticînd-o! Ce mă nedumereşte pe mine este atitudinea acestor gălăgioşi care înfierează proletar refuzul parlamentarilor puterii de a îşi exprima votul, uitînd că PSD-ştii şi PNL-iştii au ieşit din sală de nenumărate ori în ultima perioadă, inclusiv la votarea Legii pensiilor. Păi, măi, nene! Cînd voi boicotaţi lucrările Parlamentului lipsind de la şedinţele biroului permanent şi părăsind şedinţele plenului, este democratic, iar dacă  parlamentarii Puterii procedează la fel, este antidemocratic. Mi-e scîrbă de dublul lor limbaj şi de aceea nu voi agrea aceste partide atîta timp cît liderii lor se joacă nepermis cu soarta ţării din dorinţa de a acapara Puterea. 

Din fericire, cîrlanul şi puştanul nu se prea suferă. Dacă ei nu sunt uniţi acum, în Opoziţie, ar trebui să ne imaginăm ce s-ar putea întîmpla la o eventuală împărţire a ciosvîrtelor Puterii. În opinia mea, situaţia gravă prin care trece România azi nu ne permite să facem experimente şi o dărîmare a Guvernului Boc, în acest moment, va arunca ţara în haos, în pragul iernii. Buget pe 2011 nu avem, un nou acord cu FMI care să ne dea siguranţa că vor fi bani de salarii şi pensii în 2011 nu avem, rezerve de păcură şi cărbuni pentru iarnă nu avem, speranţe de mai bine, nici atît! Continui să cred că Emil Boc trebuie să plece din frunte Guvernului, dar nu acum este momentul potrivit. Nu schimbi birjarul, fie el şi unul prost, cînd căruţa plină la refuz a luat-o la vale iar bidiviii(citeşte „economia”) sunt doar nişte gloabe piele şi os, ci aştepţi să se ajungă pe prislop. Ţara nu va rezista unei crize politice, în cazul în care Guvernul Boc cade. Şi cetăţenii de rînd se vor duce de rîpă odată cu el.

Read Full Post »


M-am hotărît! Intr-un grevă. Vreau ca preşedintele, Guvernul, Parlamentul, Divinitatea, nu mă interesează cine, cineva, să modifice Legea atracţiei universale. Păi ce, frate! Mărul ăla care a căzut din pom de pe vremea lui Newton să cadă cu aceeaşi viteză şi pe vremea noastră? Ştiu că deocamdată nu se poate modifica legea, dar dacă atîţia netoţi fac greva foamei pentru motive la fel de absurde eu de ce nu aş făcea-o?! Ajung vedetă TV, otrepele lui Vîntu şi Voiculescu mă vor zeifica, „puştanul fără experienţă”, Antonescu, şi „cîrlanul fără minte”, Ponta(cum le-a zis nea Nelu Iliescu), îmi vor ridica osanale, antibăsescieni îmi vor „scăpa” nişte atenţii ca să-mi susţină moralul… Ce mai, numai avantaje!

Dacă un poliţist din Lehliu-gară, grăsuţ şi cu două rînduri de guşă, cu 20 de milioane salariu(plus ce mai cîştigă soţia lui), se văicăreşte penibil, ca o babă văduvă, că membrii familiei lui mănîncă pe rînd şi fac greva foamei de voie, de nevoie, eu de ce să stau cu mîinile în sîn? Păi obezul îmbrăcat cu haina statului are salariu de două ori mai mare decît nevastă-mea(cadru medical), are rate la bancă pentru că şi-a umplut casa de electronice, şi nu îi este ruşine să se vaite. Mie de ce mi-ar fi?  

Intr-un grevă, gata! Dar, nu ştiu de care. Greva foamei este deja demonetizată. Gîndeam să intru în grevă sexuală, dar nu vreau să-mi refuz plăcerea pe lumea asta. În plus, imbecili din toată ţara blochează oraşul cîteva zile în fiecare săptămînă, aduşi la mitinguri şi marşuri de autocare plătite de PSD. Dacă tot nu pot circula normal în oraşul meu, stau acasă şi mă… Deci, greva sexuală nu e o alegere bună.

Dacă fac grevă fiscală şi nu mai plătesc impozite, taxe, ajutoare de şomaj şi CAS, eu, muncitor la privat, statul nu mai are bani să plătească salarii, pensii, ajutoare sociale celor care sug  la ţîţele bugetului din laptele, şi aşa puţin, pe care-l mai are. Mi-e teamă că PSD suplimentează numărul autocarelor şi chiar că hoardele vor bloca Bucureştiul de tot. Nici tipul acesta de greva nu este bun!

De grevă în muncă nu se pune problema! Mă trimite mogulul la plimbare imediat şi din teancul de CV-uri alege un aplicant cu care mă poate înlocui cît ai zice fîs!

Mai bine fac grevă mediatică şi nu mă mai uit la Realitatea TV şi Antena 3. Măcar nu mai văd aşa-zişi jurnalişti dedulciţi la arginţii mogulului. Şi aşa sunt sătul de jigodiile agramate care fac pe procurorii cu invitaţii Puterii, de simbriaşii cu schelet de meduză care au făcut praf demnitatea întregii bresle a jurnaliştilor. Iar unii, după ce că sunt răi, mai sunt şi proşti. Îmi vine în minte o fătucă reporter care transmitea de la arestarea unui coleg de-al domnului guşat din Lehliu-gară. Poliţistul lovise cu maşina un om pe trecerea de pietoni şi, băut fiind, fugise de la locul accidentului lăsînd victima să agonizeze. „Vă pare rău pentru ce aţi făcut?”, întreba duduia cu microfon pe poliţistul încătuşat pe cînd acesta era urcat în dubă. Omul (fărăde)legii nu a răspuns. Tu ce crezi, zăludo, i-o părea rău ăluia că a ucis un om, distrugîndu-şi viaţa şi intrînd la pîrnaie?(Hai, c-am pus-o în încurcătură!)

Deci, pînă cînd nu se modifică Legea lui Newton eu nu mă mai uit la nemernicii care incită populaţia, cheamă la revoltă, induc cetăţenilor ideea că România se scufundă în dezastru şi distrug speranţa în mai bine a unui popor. 

PS:

Aseară, ştirea că gimastele române au cîştigat aur şi argint la Campionatul Modial a intrat spre finalul jurnalelor RTV şi A3, după greviştii foamei, scumpiri, critici la adresa Puterii, accidente, crime, morţi etc.

Read Full Post »

® Onoare! Lui?


Onoarea Armatei Române

Onoare Lui, marelui luptător al neamului! Omul care se bate singur. Nici nu este nevoie ca Opoziţia nevolnică să depună vreun efort. Eroul nostru se luptă cu criza economică, cu sistemul ticăloşit, cu presa aservită şi neaservită, cu poporul care se încăpăţînează şi vrea să trăiască normal, cu soarta bicisnică, cu rîul(care inundă), cu ramul(care cade peste maşini şi case), cu piciorul de plai(care a luat-o la vale prin Vîlcea şi Argeş). Păi, era cineva mai îndreptăţit să primească „Onoarea Armatei Române? E vreun om mai corect, mai nemincinos, mai capabil, mai dedicat oamenilor(lui)? Fostul şef al popotei regimentului, omul care de la gestionarea marmidelor cu fasole şi a pesmeţilor de război a ajuns să gestioneze Armata Română, crede că nu. Astfel că…

…”Premierului Emil Boc i-a fost conferită emblema «Onoarea Armatei României» – cea mai înaltă distincţie pe care o conferă Armata Română – de către ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, în cadrul festivităţii pentru sărbătorirea Zilei Armatei Române, desfăşurată azi, la Cercul Militar Naţional, în prezenţa veteranilor de război şi a cadrelor militare active din Ministerul Apărării Naţionale,” anunţă Guvernul.

Ele ca ele, dar oamenii ăştia cu cine or fi luptat de s-au umplut de grade şi decoraţii?

Şi iată ce le-a transmis proaspătul emblemat militarilor români, pe care-i numeşte „camarazi”:

Ziua Armatei României, pe care o sărbătorim în fiecare an la 25 Octombrie, este un bun prilej pentru a sublinia rolul de instituţie fundamentală a statului pe care Armata îl are pentru societatea românească.

 Indiferent de condiţiile sociale, de contextul politic sau economic, Armata a dovedit că şi-a înţeles misiunea de a apăra fără echivoc valorile fundamentale ale poporului român şi de a consolida prestigiul internaţional al României.
Armata rămâne unul dintre cei mai buni garanţi şi apărători ai reperelor morale şi sociale, un factor de echilibru pentru societatea românească şi un veritabil ambasador al României în lume.
Forţele Armatei României au trecut, de-a lungul ultimelor decenii, prin multiple transformări, răspunzând nevoii de a se adapta permanent noilor ameninţări şi riscuri generate de mediul internaţional de securitate. Astăzi, la fel ca în urmă cu 66 de ani, militarul român este la fel de responsabil, demn şi devotat poporului şi patriei.
Prin efortul de pregătire, zi de zi, în unităţi, comandamente, poligoane de instrucţie, militarii români au dovedit, de-a lungul anilor, pe câmpul de luptă sau în misiunile din teatrele de operaţii externe, devotament şi un curaj deosebit atunci când au apărat cauza naţiunii române. De victorii ne-am bucurat cu toţii, greul luptei, însă, pentru victorie, ei l-au dus. De aceea le suntem recunoscători!

Boc, recrut la Securitate

Armata română a dat întotdeauna ţării buni patrioţi, oameni care au ieşit cu fruntea sus din orice misiune. Prin tăria de caracter de care au dat dovadă, ostaşii români şi-au câştigat respectul binemeritat din partea noastră, a tuturor.
Atât în calitate de prim-ministru, cât şi ca simplu cetăţean român, doresc să-mi exprim respectul şi aprecierea sinceră faţă de modul în care militarii noştri au îndeplinit misiunile, atât în cadrul operaţiilor conduse de NATO şi UE în Balcanii de Vest, în Afganistan şi în Irak, cât şi în cadrul misiunilor de monitorizare şi observare ale ONU şi OSCE. Au dovedit curaj şi demnitate ori de câte ori s-au aflat în situaţii limită şi din aceste motive merită toată aprecierea noastră.
Militarii români au avut o contribuţie esenţială, prin misiunile îndeplinite, în poziţionarea României ca un partener serios, credibil şi predictibil în comunitatea internaţională şi consolidarea rolului ţării noastre de furnizor activ de securitate, în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
Ziua Armatei este un prilej deosebit pentru a evoca memoria militarilor care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii şi pentru a le aduce un pios omagiu. Sunt alături de familiile lor şi îmi exprim sincera compasiune! Gândurile noastre se îndreaptă astăzi şi spre veteranii de război, militarii în rezervă şi în retragere, către toţi cei care au servit şi slujesc cu credinţă şi onoare patria şi poporul român. Tuturor le aducem recunoştinţa şi preţuirea noastră.
Folosesc acest prilej pentru a-i felicita pe toţi militarii români, în numele Guvernului României şi al meu personal.

Emil Boc înarmat?!

Dragi camarazi,
Vă urez succes în activitatea pe care o desfăşuraţi, sănătate şi multă putere de muncă!

Mitralieră cu vorbe goale, de manevră, la foc automat

Mai multe informaţii despre peripeţiile soldăţelului, de cum făcea duş cu chiloţii pe el, se pot citi aici.

Read Full Post »

Older Posts »