Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Basescu’


Ginghis-han, pe numele său adevărat Temugin avea un prieten din copilărie, Jamuka, care îi era ca un frate. Cu timpul, între cei doi au început să apară divergenţe în ceea ce priveşte strategiile de luptă. La un moment dat, Jamuka a luat o parte din armată şi a plecat din tabăra lui Temugin, ulterior cele două oşti înfruntîndu-se. Văzînd că vor pierde lupta cu Ginghis-han, cîţiva generali l-au legat pe Jamuka, conducătorul lor, şi s-au dus în tabăra lui Temugin, predîndu-l, sperînd că prin trădarea lor vor fi cruţaţi. Ginghis-han a poruncit imediat să li se lege mîinile şi picioarele de cîte patru cai şi să fie spintecaţi, iar pe Jamuka l-a îmbrăţişat şi i-a spus: „Bine ai revenit, prietene!”. În acea îmbrăţişare, Jamuka a şoptit la urechea vechiului său prieten din copilărie: „Oferă-mi o moarte demnă!”. Trist, Ginghis-han a poruncit să-i fie sucită coloana vertebrală, un procedeu care i-a adus moartea. În credinţa mongolă, dacă îţi rămînea trupul întreg, inclusiv cu fluidele în el, moartea era demnă. Un fel de românescul „a murit în patul său”.

Traian Băsescu este fostul prieten din copilăria politică a celor care, ieri, l-au executat public şi la oră de maximă audienţă. FSN, PSD, CDR, PNL, PDL şi alte înşiruiri de majuscule care or mai fi, au filoane adînci în PCR. Cu mici excepţii, politrucii de azi, dacă ar fi supravieţuit PCR-ul  erau acum secretari de partid la nivel central, la judeţeană, la organizaţii de bază sau cel puţin şefi cu propaganda în colectivele de oameni ai muncii. Nu mă credeţi? Priviţi-i atent pe Şova, Bănicioiu, Tuşa, Mişu Voicu, ca să dau exemple din tînăra generaţie, aşa zisele javre tinere, şi să nu fac referire la Antonescu, Hrebenciuc, Mitrea, Oltean, Nicolicea,  Ghişe etc.  Nu-i aşa că sunt uşor de imaginat ca membri ai Comitetului Central sau ai Marii Adunări Naţionale? Aceşti indivizi, care se prezintă a fi „reprezentanţii poporului”(şi în mare parte chiar sunt!) l-au legat de cai pe fostul preşedinte şi l-au sfîrtecat cu legi neconstituţionale. El i-a trădat! A lăsat liberi bidivii din procuratură şi justiţie, din poliţie şi servicii, din ANAF şi gărzile de orice fel, iar aceştia au  început să zburde prin contractele cu statul al unor firme trecute pe numele bunicilor sau ale unor mătuşi tamara, au început să elimine evaziune fiscală, au început să-i bage la puşcărie.

„Cum e posibil?”, au exclamat politrucii. „Noi, reprezentanţii poporului, să ne împiedicăm de un individ? Mai bine-l eliminam!” Şi aşa a început procesul suspendării. Nu de acum, nu de ieri, ci odată cu arestarea primarului de Cluj, Apostu. Acela a fost momentul declicului. Iar el s-a produs în PDL, nu în USL. Ca la un foc de armă dat de starterul unei competiţii atletice, Sorin Frunzăverde şi o sumă de parlamentari au trecut la USL aproape peste noapte. „Dacă chiorul ăsta nebun a lăsat să fie arestat pînă şi prietenul lui Boc, Sorin Apostu, e clar că noi n-avem nicio şansă!”, şi-au spus ei şi au fugit în tabăra adversă cerînd protecţie. Trădarea lor se aduna la trădarea celorlalţi, mărind numărul celor care doresc obstrucţionarea Justiţiei, trădînd astfel interesul poporului român. Aşa s-a construit o nouă majoritate care a făcut posibilă demiterea Guvernului Ungureanu, un alt pas care a dus spre eşafodul pe care a fost executat Băsescu.

Vă rog să priviţi cu ochii minţii cele două tabere. Într-o parte cei care critică Justiţia, magistraţii, DNA, ANI, CNI, în cealaltă parte cei care laudă aceste instituţii. Un observator atent al vieţii politice ştie că în Parlament sunt două oşti care luptă, una pentru domnia legii şi a statului de drept, iar alta pentru domnia vrerii politicului, indiferent de prevederile Constituţiei şi ale Codului Penal. Exemplul elocvent este votul de aseară. Pentru suspendarea preşedintelui au votat 3 persoane declarate incompatibile de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie(actorul Mircea Diaconu, avocatul lui Dan Voiculescu, Sergiu Andon, şi Florin Pîslaru), o mamă-senatoare al cărui fiu tocmai primise o condmnare de 6 ani, Sorina Plăcintă, şi un senator condamnat definitiv la 5 ani de puşcărie, Cătălin Voicu. Acesta din urmă, indicat de săgeată în fotografie, a fost şi foarte gălăgios, vocifera mereu şi chiar a strigat de mai multe ori „Hoţilor!”. Nu mai vorbesc că majoritatea celor care-l vor dus pe Traian Băsescu, căinează soarta lui Adrian Năstase şi aşteaptă clipa prielnică pentru graţierea sa, probabil în septembrie, dacă Crin Antonescu va cîştiga alegerile prezidenţiale. Condamnările enumerate mai sus nu existau dacă nu era Traian Băsescu. Asta nu înseamnă că el a făcut presiuni asupra Justiţiei, ci că a ferit magistraţii de presiunile politicienilor. Avînd în vedere cele arătate, este logic că ei au doar sentimente de ură faţă de preşedintele susendat. Mai mult, graba cu care Traian Băsescu a fost înlăturat şi fondurile imense cheltuite pentru asta e pusă şi pe seama unei iminente condamnări a lui Dan Voiculescu(dar nu numai), într-un proces aflat în desfăşurare la ÎCCJ. Odată cu preluarea absolută a Puterii, borfaşii din USL, UNPR, UDMR şi chiar PDL speră să intimideze Justiţia, iar pragul puşcăriei să stea cît mai departe de ei. „Libertatea merită toţi banii”, şi-o fi ziz Varanul, un ins care are bani mulţi, dar zile puţine.

Dacă Parlamentul nu-l mai vrea pe preşedinte, o să-l vrea poporul? Puţin probabil. Poporul român a devenit o gloată, şi-a pierdut mîndria, onoarea şi respectul faţă de sine. Propagandiştii USL, direct sau prin vuvuzelele lor, vor turna fiere, venin şi ură în urechile pline de ceară ale electoratului destructurat mintal. „Ăsta v-a tăiat pensiile şi salariile”, vor spune ei în unison cu bestiarul mediatic pe care-l controlează! „Dacă nu tăia cheltuielile bugetare nu mai luaţi deloc pensii şi salarii „, ar veni în apărarea preşedintelui vocile firave ale PDL-iştilor. „Dar de ce să nu ne luăm pensiile şi salariile? Ce, nu am muncit?”, vor urla poporenii cu păr pe ei şi cu bale curgîndu-le din gură.  Credeţi că ar înţelege dacă le-ai explica despre grava situaţie macroeconomică a Europei şi a României?

„Băsescu controlează justiţia, face dosare penale, vă ascultă telefoanele”, vor spune propagandiştii USL. Degeabă vor combate activiştii preşedintelui aceste afirmaţii, pentru că fiecare necinstit se crede nevinovat şi dacă a avut probleme cu legea îl înjură pe Băsescu. Păi, nu zic ăştia că el e la butoane? Ca să nu mai spun că am auzit coafeze, prelucrători prin aşchiere, ospătari, tinichigii, patiseri etc. plîngîndu-se că le sunt ascultate telefoanele. Persoane importante, ce mai! Băsescu vrea să le ştie amantlîcurile,  reţetele secrete de pandişpan sau dacă-şi înjură soacrele. Cum poţi să le vorbeşti acestor oameni de importanţa moralei, justiţiei, statului de drept, deci despre nişte chestii fanteziste într-o ţară în care sistemul te obişnuieşte de mic să ciordeşti cîte ceva, să fentezi legea, să te descurci, să copiezi la examene, să şpăguieşti…

Aşa dar, la referendum vor vota „DA” cei care-l urăsc sincer pe preşedinte pentru că le-a tăiat pensiile, ajutoarele şi salariile, masele de manevră care sunt fidelizate lunar de primari gen Mazăre şi Vanghelie, autobuze de excursionişti electorali duşi de partide în turneu pe la secţiile de votare şi cetăţenii amorfi(telespectatori A3) cărora le curg bale din gură.

Cetăţenii care vor vota „NU” vor fi mult mai puţini, dar de o foarte bună calitate. Ei sunt românii care înţeleg că un preşedinte, oricare ar fi el, nu trebuie schimbat de cîte ori se schimbă şi majoritatea parlamentară. Ei nu sunt fanii agramaţilor îmbogăţiţi peste noapte din matrapazlîcuri şi nici ai lui Salam. Ei sunt oamenii cu bun simţ, cu vederi europene, cu respect pentru lege, dornici de ordine şi Justiţie. Ei sunt conaţionalii cu care mă mîndresc, care au o bibliotecă „citită” la domiciliu, nu doar mobilată cu cărţi cu coperţi frumoase din colecţiile ziarelor. Ei sunt românii care şi atunci cînd ajung în curul gol, la propriu şi la figurat, au la ei papion şi ghilimele.

Concluzionînd cele spuse mai sus, cred că Traian Băsescu va fi demis de poporul USL la referendum. Dar fac apel la oamenii curaţi ai acestei ţări să facă un efort şi să iasă la vot. Este bine ca diferenţa dintre cei care spun DA şi cei care spun NU să fie mai mică. Astfel, vom arăta lumii că sunt şi români care sar în apărarea statului de drept, iar preşedintelui Traian Băsescu îi vom oferi „o moarte” demnă.

Read Full Post »

® Mucegaiuri


Mai mulţi cititori ai acestui blog şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la absenţa postărilor mele. Fiecare lansa cîte-o ipoteză care explica dispariţia mea din blogosferă. Unii mă credeau plecat din ţară(ce bine ar fi!), alţii tresăreau gîndind că m-a mătrăşit actuala Putere, iar neprietenii spuneau că m-am oferit despletit şi fierbinte poftelor guvernării de azi. Nimic mai fals! Sunt acelaşi om(integru, zic eu!) şi în acelaşi loc. Lipsa timpului(dar mai ales simţul inutilităţii) m-a făcut să renunţ la a mai fi habotnic în ale blogărelii. „Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare…”, spunea înainte de moarte românul absolut Petre Ţuţea. Fără a mă compara nici pe departe cu acest sfînt, dar condus de filozofia lui, îmi vine din ce în ce mai des gîndul că imi irosesc nervii, timpul, clipe din viaţă pînă la urmă, încercînd să fiu sluga umilă a unui popor care nu se vrea altfel decît aşa cum e. Românilor de azi(peste 70%, după cum arată sondajele) le place minciuna,  ştocăreala, promiscuitatea, neamul prost şi neamul de traistă, fac idoli din scursori. Pardon! Nu vreau să mă mai identific cu românii zilelor mele. Nici apatrid nu vreau să fiu, ci tînjesc să aparţin românilor care au fost, românilor de ieri şi alaltăieri, românilor care aveau un dram de bun simţ, de ruşine, de inteligenţă colectivă. Ori, contemporanii mei miros a mucegai şi îi văd cum sunt atinşi de putreziciune, descompunîndu-se spiritual.

********

  • PDL l-a băgat pe Boc sub covorul istoriei

Cu un an mai tîrziu decît ar fi trebuit, congresul PDL l-a măturat pe Emil Boc din fruntea sa şi i-a spus să se ducă…de unde a venit! Sub conducerea sa (ne)înţeleaptă, un partid în care-şi puseseră speranţa milioane de români ca alternativă pozitivă la cîrdăşia PSD-PNL, a dezamăgit profund. BUBA(Boc, Udrea, Berceanu, Anastase) s-a dovedit a fi mai canceroasă decît liotele de vizihoţi care au trecut ţara prin foc şi şpagă înainte lor, migrînd de la un bîrlog ministerial la altul, pîrjolind tot în cale, şterpelind pînă şi ouăle de sub cloşca ce ar fi trebuit să fete pui vii, de aur. Dacă eram un fel de Liviu Mop al Universului, spălam de pe faţa Pămîntului nu doar o comisie antiplagiat, ci tot PDL-ul. Acest partid, în mare parte compus din rozătoare lihnite, a ucis speranţa în bine, a omorît credinţa că nu toţi politicienii sunt nemernici, a pietruit drumul USL-ului spre o majoritate de 70% şi o guvernare îndelungată. Venirea lui Vasile Blaga la conducere nu va schimba datele problemei, ci doar discursul liderilor USL. Fostul preşedinte al Senatului este/a fost cel mai lăudat PDL-ist, atît de liderii USL, cît şi de alte voci ale cetăţii. El era singurul portocaliu „frecventabil”, după cum preţios se exprimau politrucii PSD-işti şi PNL-işti. Prin preluarea şefiei partidului, Blaga anihilează discursurile liderilor USL care pînă ieri afirmau că PDL-ul este condus de Traian Băsescu, legat ombilical de excrescenţa-sa Emil Boc. Victor Ponta a înţeles asta şi, imediat după numărarea voturilor, l-a felicitat pe Vasile Blaga, i-a spus că speră să aşeze pe noi baze dialogul Putere-Opoziţie şi l-a asigurat că vrea să fie adversari nu şi duşmani. La 72 de ore de la momentul în care s-a făcut că trage un fum adînc în piept din pipa păcii, pielea roşie Pană-de Democraţie, după o bălăcăreală ca la uşa cortului, l-a dat la corbi pe Blaga, aruncîndu-l din înălţimilea Senatului.

*********

  • Adio dar rămîn cu tine

Traian Băsescu rămîne uşor, uşor, fără jucării. A pierdut Guvernul,  l-a pierdut pe Boc(dacă asta poate fi numită o pierdere), a pierdut Parlamentul, în scurt timp îi pierde pe Zegrean de la CCR, pe procurorul şef, Laura Codruţa Kovesi, şi pe şeful DNA, Daniel Morar. Traian Băsescu va rămîne din ce în ce mai izolat în Palatul Cotroceni şi, dacă societatea civilă nu reînvie, va fi suspendat. Sper că există o mulţime mută constituită din oameni inteligenţi care ştiu ce înseamnă a plagia, care folosesc apa, săpunul, lama de ras şi pasta de dinţi, şi care vor ieşi în stradă ca să apere democraţia. Subliniez: trebuie apărat statul de drept, nu PDL-ul, nu Traian Băsescu.

Eu am crezut în spusele preşedintelui, dar acţiunile lui au fost departe de vorbe. Odată cu reînvestirea lui Emil Boc, dezamăgirea mea faţă de preşedinte a înlocuit încrederea pe care i-o acordasem. Traian Băsescu s-a dovedit la fel de perfid ca toţi ceilalţi. Şi-a aranjat fata a mică şi prostuţă „ca să ia şi ea un salariu bun”, după cum spunea, a vrut să conducă Guvernul, să coordoneze Parlamentul, să ordone armatei, poliţiei şi serviciilor, s-a certat cu toată lumea, inclusiv cu jurnaliştii corecţi. Mă uitam la el zilele acestea şi constatam că este depăşit de vremuri, e răsuflat, este consumat, este din alt tablou. Din cauza lui, a strategiei lui păguboase, a infatuării sale, USL zburdă vesel pe plaiul mioritic şi micţionează pe instituţiile fundamentale ale statului. El pare terminat, dar din nefericire ne-a terminat şi pe noi. Sper, în al doisprezecelea ceas, că s-a trezit din pumni animalul politic rănit care dormitează în Traian Băsescu şi va putea ieşi cu mesaje credibile menite să coaguleze forţele curate ale acestei ţări. În ce mă priveşte trăiesc nefericire că deşi l-aş vrea dus, nu am alternativă la Traian Băsescu. De aceea, sunt nevoit să mă înrolez în armata unui preşedinte profund imperfect, dar singurul capabil să mai apere plăpînda bătaie a inimii unui stat de drept aflat pe targă, la reanimare.

*********

  • Despre activitatea lui Crin Antonescu

Nimic!

*******************

  • Plagiaţi! Plagiaţi! Plagiaţi! Tot rămîne ceva în urmă

În final, cu voia dumneavoastră l-am lăsat ultimul pe listă pe Victor Ponta. E clar că el a plagiat. Nu trebuie să fii academician ca să îţi dai seama că două texte sunt identice. Şi nu e vorba de o pagină, două, ci de vreo 80! Am fost deranjat că a plagiat mai puţin decît am fost deranjat de faptul că nu a avut bărbăţia să-şi asume această vină. În loc să spună cu muşchii umflaţi: „Da, mă, şi!?”, Ponta a poruncit omului de servici, Liviu Mop, să cureţe urmele păcatului. Dacă violezi o femeie pe podea fărădelegea nu dispare dacă mai apoi speli locul. Ponta nu înţelege asta. Din minciună în minciună, premierul a intrat într-o fundătură la capătul căreia scrie mare DEMISIA! Chiar dacă mămăile din România nu pun mare preţ pe infracţiunea de furt intelectual, partenerii noştri din UE pun! Iar Ponta va simţi din plin asta! Odată cu izbucnirea acestui scandal, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu-Varanu l-au avertizat pe Ponta că nu-l mai susţin dacă nu e de acord cu declanşarea suspendării preşedintelui. Asta explică toată nebunia zilelor noastre a cărei finalitate va fi ajungerea lui Antonescu la Palatul Cotroceni. Haraşo democraţie!

********

  • Lămuriri

Textul acesta am început să-l scriu alaltăieri cînd doar intuiam ce avea să fie. Azi, doar am schimbat timpul cîtorva verbe şi am actualizat unele referiri. Cu siguranţă voi analiza evenimentele care tocmai se succed în zilele următoare. Acum doar sunt mîhnit! USL, aşa cum bănuiam şi am spus aici de multă vreme, sperînd să mă-nşel, dă la gioale statului de drept. Este o zi tristă pentru democraţia din România. Dar nu s-ar fi ajuns aici dacă Traian Băsescu şi PDL nu ar fi guvernat execrabil, arogant, jignind şi minimalizînd importanţa multor categorii socio-profesionale, luînd decizii idioate şi neconstituţionale. Antonescu şi Ponta sunt doi şerpi care au ajuns balauri pentru că au fost hrăniţi cu ura oamenilor născută din comportamentul tembel al preşedintelui şi al oamenilor săi. Iar cine hrăneşte monştri ar trebui să ştie că va veni o zi cînd va sfîrşi prin a fi devorat de ei!

Read Full Post »


Guvernul Tariceanu

Guvernul Boc1

 

Guvernul Boc 2

 

Guvernul Ungureanu

Între fotografiile de mai sus şi cea postată mai jos sunt multe diferenţe. Nu vă cer să le găsiţi pe toate, aşa cum procedează editorii revistelor de divertisment, ci vă rog să identificaţi măcar una dintre ele! Diferenţa poate că este mică pentru noi, dar va fi uriaşă pentru viitorime. Hai că puteţi,  ştiu că puteţi!!!

Guvernul Ponta

 

 

Read Full Post »


În această seară, într-un interviu acordat TVR 1, Traian Băsescu a spus că PDL poate „să facă ce vrea” că nu îl mai interesează. El a mai adăugat că oricum, după sondajele de opinie pe care le are, liderii PDL sunt nişte oameni politici mici. Am să revin cu citatele exacte.

UPDATE:

„În legătură cu noua coaliţie guvernamentală. Responsabil este partidul care reprezintă majoritatea. Însă de la PDL nu mai aştept nimic. Am văzut reacţii publice şi am văzut că au dimensiune mică ca oameni politici.”

Citiţi mai jos ceea ce a postat TVR pe site, iar aici interviul video.

Vameşii reţinuţi – Trebuia să probăm că este o luptă anticorupţie reală, nu de faţada – a arătat Traian Băsescu la începutul Ediţiei speciale. Sunt ţări ale UE care au dubii în privinţa acceptării noastre în Schengen. Un document formulat de un serviciu de informaţii arăta circuitul practicilor evazioniste de la frontieră. Documentul a fost primit în vara acestui an. Imediat a fost convocat CSAT-ul pentru prezentarea acestei situaţii. 

Preşedintele a arătat că liderii de sindicat ar trebui să fie cinstiţi – dacă ar avea minim de decenţă, ar trebui să spună ce ştiu în contextul acestei situaţii. Unii dintre ei se pare că erau implicaţi. Dacă sunt cinstiţi, trebuie să spună tot ce ştiu acum – este un moment în care putem curăţa un sistem întreg sau putem rata.   

Baza de la care a plecat CSAT-ul a fost constituită de datele despre averile oamenilor implicaţi în acest caz. Dintr-un salariu de bugetar, despre care se plângea şi ministrul francez al Afacerilor Europene – el habar n-avea despre ce e vorba. Doar presupunea ce preuspuneaţi şi dvs., până când lucrurile au fost puse sub un control multi-instituţional. Să vedem ce vor spune instanţele, judecătorii.   

Această operaţiune nu va avea un impact pozitiv asupra aderării noastre la Schengen. Arată cât de cangrenat era sistemul. Aceasta a fost o analiză luată în vedere – decizia a fost că indiferent care ar fi fost impactul, trebuia să se treacă la acţiune. 

În privinţa cazului Păsat: cei mai mulţi parlamentari care au votat Pentru au fost de la PDL, alianţa a fost şubredă, iar partidele de opoziţie s-au abţinut. Parlamentarii au făcut astăzi un mare rău României. Este vorba despre responsabilitatea fiecărui parlamentar în parte, mai ales că au fost votaţi uninominal. Partidele din majoritate sunt principalii responsabili – era vorba de o chestiune de principiu – aperi sau nu un om certat cu legea. Nu ştiu, eu dacă aş fi un parlamentar care am primit un vot individual, mi-ar fi greu să explic de ce am stat în bancă.

Preşedintele propune o imunitate care să se aplice strict pentru activitatea politică. Pentru orice altă activitate infracţională, să poţi să fii arestat ca orice alt cetăţean. Au demonstrat exact aceeaşi atitudine precum cei care nu s-au dus la vot. atât parlamentarii care au lipsit şi cât şi cei care au votat împotrivă. Preşedintele remarcă dispreţul pentru interesul naţional, lipsa de apetit a conducerii partidului de a-i chema la acest vot.

Am luat notă de acest lucru. Ştiu că nu mai pot avea speranţe să-i rog prea multe lucruri. Preşedintele a arătat că a fost şi a vorbit cu grupul parlamentar, dar este clar că interesele sunt altele. Riscul: la raportul din vară, România a primit cea mai grea etichetare – „lipsă de voinţă politică în lupta împotriva corupţiei”; acum, cu toate eforturile teribile riscăm aceeaşi remarcă, ucigătoare pentru România. De la această formulare în jos nu mai contează ce citeşti într-un asemenea raport.  

Eu nu vreau ca Păsat să meargă în faţa judecătorului pentru mine, ci vroiam să confirmăm că România este stat de drept, în care Parlamentul nu se face scut în faţa funcţionării justiţiei.   

Cazul Nicolescu: În campanie, se făcuse o campanie negativă – „Mafia PSD” – cu Viorel Hrebenciuc, A. Năstase, M. Vanghelie. Exact poza din campanie am văzut-o în imaginile de la Piteşti. Numai că acum îl vedem şi pe avocatul Ponta după ei. Nu cred că acest lucru nu a avut influenţă asupra judecătorilor. Influenţă au avut şi medicii. Preşedintele a subliniat că a luat notă că unul din medici este cel care l-a operat pe Omar Hayssam de cancer, iar Hayssam este bine şi acum, deşi pe buletinul medical era scris metastază.   

Ştim precis şi unde este – nu are urme de cancer, nu mai e plin de metastaze după ce l-a operat unul din medicii faimoşi ai patriei. Aşa cum politicienii nu au dreptul să stabilească în locul judcătorilor şi procurorilor, la fel nici medicii nu au dreptul să ia aceste decizii. Unora le plesnesc rotulele când e să ajungă la tribunal, altora le plesneşte inima. Trebuie făcut un sistem astfel încât aceste diagnostice să fie date de medici certificaţi moral. Nu putem amesteca justiţia cu medicina, cum n-o putem amesteca nici cu politica. 

Alegerile din PDL – Punctele de vedere ale lui Sebastian Lăzăroiu nu sunt mesaje pe care preşedintele le transmite PDL-ului. Când ai un consilier sociolog nu poţi să-i spui – tu vorbeşti numai cu mine. Sunt convins că dacă PDL nu revine la valorile care l-au consacrat – şi astăzi a dat un exemplu teribil pentru lupta anti-corupţie – PDL se autocondamnă. La viitoarele alegeri sper să fie o competiţie care să aducă o noutate şi oameni politici care nu sunt dispuşi la compromisuri. Ar fi jalnic ca şi cel de-al treilea mare partid al României, să intre într-un joc al compromisurilor continue.   

Eu pe Liviu Negoiţă nu l-am văzut de anul trecut din toamnă. Când ne-am văzut am discutat de situaţia partidului – mi-a spus că nu-l interesează să candideze. 

Preşedintele a refuzat să se pronunţe în privinţa vreunui nume. Dacă mă vor chema, le voi spune părerea mea. 

Partidul nu mai este la stadiul la care să poată să-şi aleagă conducerea prin negociere. Are nevoie de o competiţie internă puternică, la fel cum a avut nevoie PD în 2001. 

Eu nu sunt împotriva compromisului, ci a compromisului continuu. Sunt capabil de compromis, dar nu poţi să ai viaţa un compromis. Să fac un compromis cu Voiculescu ca să dau bine la Antene. Să fac un compromis cu Vântu ca să dau bine la Realitatea. Să fac un compromis cu Ponta ca să nu mă aresteze. Ce dacă te înjură la Antene sau la Realitatea? Pentru atâta lucru nu merită un compromis. 

Cuplul comic Antonescu – Ponta  – Parcă sunt două Matrioşti care spun un singur lucru: suspendarea lui Băsescu. Spuneţi pentru ce. Obiectivul lor este să dobândească puterea. Dar trebuie să o dobândeşti pentru ceva. Minţi dacă vii să spui că dublezi pensiile. 

Termenul de 25 martie avansat de Dan Voiculescu pentru o posibilă suspendare: Mi se pare comic din nou. Voiculescu – un ideolog comic pentru Antonescu şi Ponta. Mă distrează oricum. 

PNL-PSD reprezintă forţele de stânga, PDL a rămas pe dreapta – s-a produs o limpezire ideologică. PNL-PSD o opţiune corectă politic, condusă de un cuplu comic. Ce poate pune în programul politic forţa de stânga? Tu îţi doreşti puterea, iar eu îmi doresc să fac ce trebuie, chiar sacrificând capital electoral. Odată venit la putere, ce vrei să faci cu ea?

FMI-ul spune că economia României a ieşit din zona de risc. Nu am ieşit din nicio criză. Criza nu s-a terminat. Nu mai suntem în perioada în care să trebuiască să tăiem. Vom încerca să creştem veniturile până la nivelul de dinainte de tăieri. Ultima tranşă nu am refuzat-o pentru că aveam mai mulţi bani, ci pentru că la Banca Naţională avem o rezervă suficientă pentru a gestiona chiar şi situaţii dificile de atac la leu. 

Următorul acord este unul de prevenire a populismului. Puteam să avem un acord mult mai simplu pentru că nu cerem bani, însă am dorit ca utilizând expertiza FMI şi a UE să continuăm un proces de reformă. Am stabilit un program pentru eficientizarea regiilor de stat. Trebuie diagnosticat ceea ce trebuie făcut pentru reducerea cheltuielilor – s-ar putea să fie un management prost, ar putea avea stocuri care să le asigure funcţionarea pentru 200 de ani pentru că au servit o clientelă. În aceste regii este concentrată aproape jumătate din economia României. Aceste regii generează 70% din datoriile firmelor către stat: nu plătesc CAS, contribuţiile la pensii, nu plătesc TVA. Ei sunt protejaţii lumii şi toată lumea trebuie să suporte funcţionarea lor defectuoasă. Un element cheie pentru eficientizarea regiilor este utilizarea fondurilor europene. 

Cine se bate doar pentru putere, mai bine să îşi amâne foamea de putere. Să lase pe cei care vor să scoată România din dificultate, s-o lase să o scoată. 

Liberalizarea preţului la energie şi la gaze – este un program guvernamental, nu o condiţie a Fondului. Când a venit Fondul, ne-a găsit cu lecţiile făcute. Până în 2012 nu se pune problema ca populaţia să aibă gaze la preţul pieţei. Preţurile vor fi indexate cu inflaţia. Au fost plăţi din insustrie care au primit cu 300 de dolari mai puţin pentru mia de metri cubi – deci subvenţionăm ineficienţă. Şi companiile de gaze au dreptul să câştige, pentru că au nevoie să se retehnologizeze, să se modernizeze. Nu mai au bani de dezvoltare, vor vinde mai scump populaţiei. În primă etapă trebuie liberalizat pentru industrie preţul la gaze. Din 2013 va fi liberalizat preţul la populaţie, după ce vor fi determinate toate categoriile vulnerabile. 

 

În legătură cu noua coaliţie guvernamentală. Responsabil este partidul care reprezintă majoritatea. Însă de la PDL nu mai aştept nimic. Am văzut reacţii publice şi am văzut că au dimensiune mică ca oameni politici.

Abia începem să redevenim credibili pe pieţele internaţionale. Un moment de instabilitate politică ne-ar duce înapoi în zona de risc. M-am săturat să tot fac apel la Parlament, iar ei să o trateze ca pe o chestiune facultativă. 

Legea electorală: Uninominalul trebuie făcut corect.

Banii de campanie ar trebui finanţaţi din bugetul de stat. Numai cu finanţare de la buget se poate îndepărta clientela de oamenii politici. Îşi permite bugetul de stat să piardă cu clientela? E de 50 de ori mai mult decât dacă ar finanţa campania.  

Read Full Post »


Afirm de ceva vreme cã relaţia Băsescu-Boc s-a deteriorat. Din informaţiile pe care le am din surse beton(pe care nu le pot numi), actualul premier a început sã nu mai asculte indicaţiile de la Cotroceni.

  1. O persoană foarte apropiată preşedintelui mi-a spus, acum cîteva luni, că şeful statului, exasperat de comunicarea dezastruoasă a premierului, atît cu presa(deci cu societatea) cît şi cu liderii PDL din teritoriu, a trimis pe cineva să-l consilieze. De trei ori. Şi tot de trei ori premierul i-a dat paşi spunînd că el şi oamenii lui de la Cluj se descurcă.
  2. Un ministru remaniat a afirmat că „pentru binele României, Boc ar trebui să plece imediat din fruntea Guvernului” şi că „atîta timp cît actualul premier va fi la conducere, în ţară nu se va schimba nimic în bine”. Acelaşi ex-ministru, pe care-l putem bănui că-l urăşte pe Boc pentru că l-a remaniat, a adăugat: „Emil Boc nu este mic doar fizic, ci este mic şi ca om”.
  3. Pe lîngă citatele de mai sus, redau şi un alt dialog. Eu: „-Nu-mi imaginam că veţi fi remaniat. Ştiam că vă susţine preşedintele.” El: -M-a susţinut, dar nu-l mai poate controla pe Boc. Şi-a luat-o-n cap.”

Deşi unii continuă să susţină că primul-ministru este obedient preşedintelui, eu afirm contrariul. Iar în sprijinul ipotezei mele vine chiar afirmaţia tatălui lui Emil Boc, Nuţu Boc.

Rep: Bună ziua, domnule Boc. Sînt reporter al ziarului „Naţional”. Vă sun de la Bucureşti. Vă reţin doar două minute. Sînteţi de acord?
* Nuţu Boc: No’ spuneţi!
* Rep: Aţi mai vorbit cu fiul dumneavoastră?
*Nuţu Boc: No’ cum nu? Acum cîteva zile. Ce vreţi cu el?
* Rep: Voiam să ştim dacă e bine şi dacă v-a spus ceva de relaţia pe care o are cu preşedintele Băsescu?
* Nuţu Boc: No’ domnule, eu nu mă simt tare bine…. (legătura telefonică se întrerupe – n.r.)
* Rep: Am revenit. S-a întrerupt. S-a plîns vreodată domnul prim-ministru de Traian Băsescu?
* Nuţu Boc: Da, s-o plîns. Da’ n-o zis de ce. Aşa în mare, că nu mai e bine, cum era odată.
* Rep: S-a certat cu preşedintele?
* Nuţu Boc: N-o zis. Era supărat, doar. S-o plîns, aşa cum fac toţi copiii cînd dau de greu. Mai bine vorbiţi cu Ana (mama lui Emil Boc), da’ nu acum, că-i cu caru’ cu fîn. Mai tîrziu reveniţi.
* Rep: Mulţumesc! O zi bună!

Şi mai este o persoană care, în opinia mea, ne dă suprema dovadă a deteriorării relaţiei preşedinte-premier. Elena Băsescu. După cum se ştie, există o relaţie specială între Traian Băsescu şi mezina sa, iar aceasta nu putea rămîne insensibilă la problemele tatălui său. Într-o recentă luare de cuvînt în Parlamentul European, la Strasbourg,  Elena Băsescu a criticat Guvernarea Boc.

“Autorităţile române responsabile nu au accesat pînă acum bani din Fondul European de Ajustare la Globalizare – program destinat ajutorării angajaţilor care-şi pierd slujba din cauza globalizării”, a spus Elena Băsescu.

Cristian Preda, Sever Voinescu, Monica Macovei, Raluca Turcan, Sulfina Barbu, Elena Udrea, Elena Băsescu sunt doar cîteva nume care ar putea apărea în prima linie a unei răzmeriţe anti-Boc. Avînd în vedere cele arătate mai sus, precum şi alte elemente prezentate în postările anterioare, reafirm că o să trăim o toamnă politică agitată. Urmează la mutare Train Băsescu. 

 

Read Full Post »


Ciocnirile dintre osul domnesc şi „osul” lui Traian Băsescu nu mai constituie un secret pentru nimeni. Regele Mihai, avînd o venerabilă senilitate senectute, este manipulat de bufonul ajuns(din armata securităţii, zice-se!) la rang de prinţ, Radu Duda. Individul, ajutat de Iliescu, a penetrat instituţia monarhică prin fanta deschisă poftelor lui de prinţesa Margareta. O dovadă definitivă a conflictului dintre cele două palate, Cotroceni şi Elisabeta, este ştergerea preşedintelui României de pe lista invitaţilor la nunta de diamant a Regelui Mihai şi a Reginei Ana(citeşte aici). În schimb, lista cu 1.000 de invitaţi i-a cuprins pe ex-preşedinţii Ion Iliescu(care în urmă cu ceva ani, ori nu-l lăsa pe Mihai să coboare din avion, ori îl alerga cu poliţia pe autostradă ca să-l trimită de unde a venit) şi Emil Constantinescu, precum şi pe afaceristul Dan Voiculescu. 

Duda, Margareta, Ana, Constantinescu, Mihai, Iliescu şi Tăriceanu

De asemenea, este ştiută prietenia dintre Casa Regală şi fostul premier Călin Anton Constantin Popescu-Tăriceanu, consolidată în timpul conflictului acestuia cu Traian Băsescu. Tăriceanu şi regele au o pasiune comună, automobilismul, motiv pentru care cei doi se vedeau destul de des. La fel prinţesa Margareta şi Ioana Popescu-Tăriceanu, ele avînd fundaţii care se ocupă de drepturile copiilor. Prinţul Duda, la rîndul său, are o pasiune:  numismatica. Aşa că, fostul premier i-a băgat în „colecţie” peste un milion de euro, din taxele şi impozitele plătite de noi, pentru ca actorasul sã facã loby(cu rezultat zero) pentru România pe la porţile caselor regale europene(vezi aici). Nu mai vorbesc de faptul că regele Mihai a fost împropietărit cu tot ceea ce a vrut în ultima perioadă a fostei guvernări, iar actuala Putere are procese în instanţă din cauza unor retrocedări păguboase pentru stat(citeşte aici, iar aici află cum plăteşte pulimea factura la întreţinere a dosurilor regale). 

Aceşti complotişti care vaită poporul că e galben la faţă, timp în care îi sug sîngele, au făcut tot ce se putea ca să-l dea jos pe Traian Băsescu. Tăriceanu a propus chiar reinstalarea monarhiei(citeşte aici) iar prinţul de mucava s-a înscris în cursa pentru alegerile prezidenţiale(vezi aici). Deşi se ştia că va eşua, complotul dintre fanariotul Tăriceanu şi germanicul Hohenzollern a urmărit doar împuţinarea voturilor pe care Traian Băsescu le-ar fi obţinut de la simpatizanţii monarhiei. 

Cam asta s-a întîmplat în tabăra „regaliştilor”. Să vedem strategia din tabăra „republicanilor”. 

Carol II şi Zizi Lambrino, doi soţi divorţaţi forţat de Parlament.

Traian Băsescu a constatat cu satisfacţie că nepotul nelegitim(vezi aici) al regelui Carol II, Paul-Philippe de Hohenzollern-Lambrino, şi-a căpăta legitimitatea. După procese întinse pe mai mulţi ani, justiţia din Portugalia, Franţa şi România, precum şi casele regale europene l-au recunoscut pe tatăl lui Paul ca fiind fiu natural al lui Carol II. Deci, acesta este, cu acte, nepot după tată al fostului rege şi nepot de frate vitreg al actualului rege, Mihai.  

Zizi Lambrino, prima soţie a lui Carol II, şi fiul său, Paul

Ca să fie mai clar, reiau: Carol II a avut doi fii. Unul legitim, Mihai, şi altul nelegitim, Mircea Grigore Carol, conceput în tinereţe după un scurt mariaj cu Zizi Lambrino. Mihai a moştenit tronul României şi are cinci fete. Mircea Grigore Carol(decedat în 2006) are un băiat, Paul. În urma recunoaşterii legale a paternităţii regale, ultimul a fost recunoscut de curţile imperiale europene ca fiind Prinţul Paul de România. 

Paul de România(61 de ani) este căsătorit cu Lia Trif, o americancă a cărei familie este originară din România. Ea a lucrat pe la Casa Albă şi are un trecut de roman de spionaj(citiţi biografia redusã: Cine este printesa Lia şi nu veţi regreta!) Tocmai divorţată, Lia l-a cunoscut pe Paul în 1996, la Londra, cu ocazia unei gale UNICEF. La începu, s-a „lăsat” greu, dar aflînd cine este Paul şi ce vise are el, a început să o intereseze titulatura de prinţesă sau, de ce nu, de regină-mamă. De aici încep problemele regelui Mihai în ceea ce priveşte succesiunea la tron. Profitînd de miracolele medicinii, dar şi ridicînd multe semne de întrebare asupra veridicităţii sarcinii ei, prinţesa Lia(58 de ani) a născut (vezi aici) în ianuarie, 2010, un băiat, Carol Ferdinand, „însămînţat” cică natural de sexagenarul prinţ Paul.  

Părintele Galeriu le pune pirostriile lui Paul şi Liei

Cuplul princiar este nelipsit de la mondenităţi, ceremonii, emisiuni TV etc. atît în ţară cît şi în străinătate. Eleganţi, sociabili, ei sunt o prezenţă plăcută şi au mulţi amici. Eu însumi i-am întîlnit de cîteva ori şi pot spune că sunt nişte tipi ok(doar odată a fost cam nasol, stăteam lîngă prinţesă şi haina îi mirosea a naftalină, damf pe care nu-l suport).  

Lia şi Paul alături de tatăl preşedintelui Franţei, Pal Sarkozy, la o expoziţie deschisă de acesta la Paris

Dacă alteţele lor au atîtea cunoştinţe la nivelul elitei, de ce şi l-au dorit tocmai pe Traian Băsescu ca să le fie cumătru? Actualul preşedinte este deja un „excelenţa sa”, de ce ar mai fi încreştinat progenitura unui cuplu princiar şi nu una provenind dintr-o familie de sărăntoci,  afectată şi de 25% sau 15%? Iată de ce:  

1. Prinţul Paul nu se mulţumeşte doar cu recunoaşterea faptului că prin venele sale circulă sînge regal, ci doreşte ca şi prin conturile sale să curgă o parte din averea lui Carol II, deţinută(sub formă patrimonială) numai de regele Mihai. Ce sprijin mai bun poţi avea în lupta pentru moştenire decît recunoaşterea cumătrului tău, preşedintele unei republici membră NATO şi UE? Căsătoria religioasă a lui Paul(născut la Paris) cu Lia(născută în SUA) taman în România, numele a doi stră şi stră-stră-bunici regi dat nou-născutului, naşterea lui la spitalul care poartă numele stră-stră-bunicii sale, Regina Maria, botezul în religia ortodoxă, primul costumaş(clop, gaci, ie, opinci, straiţă) pe care l-a îmbrăcat micul prinţ la scoaterea sa din cristelniţa Bisericii Domniţa Bălaşa(ctitorită de una dintre fiicele lui Constantin Brîncoveanu) etc. sunt elemente ale unei strategii a cărei finalitate poate fi accederea la tron şi la averea Casei Regale a  finuţului lui Traian Băsescu. 

Certificatul de naştere al prinţului Carol Ferdinand(mulţumesc "procuratorului" Mihai Beltechi)

2. Casă Regală este în conflict cu Puterea. Mihai şi Ana au vîrste înaintate şi nu se mai pot deplasa cu uşurinţă. Regele are un defect de vorbire ce s-a accentuat odată cu vîrsta, iar regina nu a învăţat niciodată româneşte. Prinţul Duda este un actoraş de mucava, bănuit că a colaborat cu Securitatea, care a profitat pecuniar de pe urma statului român, şi care s-a  insinuat la sînul fiicei regelui pînă a ajuns să stea în poala majestăţii sale. Prinţesa Margareta este născută în 1949, la Lausanne, Elveţia, loc în care s-a şi căsătorit religios cu Radu Duda(citeşte aici). Margareta nu are copii, nu vorbeşte bine româneşte, este catolică, iar în ultima perioadă se aude că are probleme de sănătate. Din cauza vîrstei, sănătăţii sau necunoaşterii limbii române, Casa Regală este aproape mută, singurul grăitor fiind parvenitul Duda. De aceea, putem spune că instituţia monarhică aproape lipseşte din viaţa publică, atît în ţară cît şi la curţile europene. 

Duda, actoraşul ajuns bufon

3. Traian Băsescu a învăţat istoria “veche” la Institutul de Marină şi a urmărit-o în direct pe cea recentă. Aşa că, el a combinat zisele lui Vodă Lăpuşneanu cu “meandrele concretului” originalului Iliescu. Astfel, a rezultat dictonul “Dacă voi nu m-aţi vrut, nici eu nu vă vreau!”, pe care Băsescu îl  aplică de cîte ori poate Casei Regale 

Ce va urma?! În opinia mea, prinţul Duda va rămîn doar un bufon. Potrivit Legii salice, tronul României nu poate fi ocupat decît de un urmaş pe linie bărbătească(citeşte aici, foarte interesant). De aceea, potrivit acestei legi, micul prinţ, Carol Ferdinand, poate fi succesorul lui Mihai I la tronul României. Pe plan intern, conform Constituţiei din 1923, decizia aparţine Parlamentului. Paul şi Lia au notorietate, sunt simpatici, participă la mondenităţile din România şi Europa, socializează cu vedete, artişti, politicieni de pe tot continentul, au susţinere şi recunoaştere politică de la naş’ Băse. La fel de important este şi ajutorul pe care ei îl pot primi de la serviciile secrete des-prezente în biografia „născătoarei” din os domnesc(v-am invitat mai sus să citiţi!!!). Ar mai fi doar un hop! Împotrivirea unor casee regale europene care ar putea  fi fidele regelui Mihai, dar mai ales reginei Ana, aceasta avînd rădăcini nobiliare britanice. Dar şi prinţul moştenitor al Marii Britanii, Charles, are proprietăţi în România şi cînd le vizitează nu prea bagă în seamă Casa Regală a României, ci Preşedinţia României.   

În contextul actual, monarhiile europene se confruntă cu erodarea imaginii şi cu un curent antimonarhic care le consideră anancronice. De aceea,  cred că nobilii europeni, atîta timp cît au suficiente probleme interne, nu îşi doresc un scandal politic, mai ales pentru o dudă mălăiaţă, din vlăstar pădureţ şi nealtoit.

Dar, deocamdată, regele Mihai trăieşte, micul prinţ creşte, iar Traian Băsescu îi năşeşte. Pe toţi!  

Maestre, muzica!   

Maria şi Traian Băsescu la recepţia de după botez(Hotel Marriott)

Precizare   

Am fost „forţat” să scriu rîndurile de mai sus urmărind discuţiile din mass media română şi constatînd că nu a fost abordat acest apect, singurul care, cred eu, contează. Lătrătorii de serviciu ai mogulilor l-au mîrîit pe Traian Băsescu pentru că se ţine de cumetrii în timp ce asistaţii social se tem că nu le va mai ajunge băutura dacă se micşorează ajutorul social cu 15%. Analiştii cu simbrie, mereu aceiaşi, gata să se vadă la TV ziua, noaptea, pe ploaie, pe soare, în cursul săptămînii, în weekend, în sărbătorile legale şi religioase, ne-au dovedit că se pricep şi la botezuri. Ei au analizat popii, naşii, părinţii, invitaţii, meniul, toaleta doamnelor(toaleta bărbaţilor era închisă pentru curăţenie) şi repertoriul lăutarilor. Pe ei cine şi cînd îi va analiza?  

PS:   

 

Dacă Traian Băsescu năşeşte prinţi din os domnesc, fratele său năşeşte „prinţi” din os interlop. Şi aşa se înrudeşte monarhia mondială cu Bercea Mondialul!

Read Full Post »


restaurant

Interiorul restaurantului Uptown

Traian Băsescu şi-a serbat, miercuri seara, ziua de naştere alături de soţia sa, Maria, şi de cele două fete ale lor, Elena şi Ioana, în micuţul restaurant Uptown, situat pe strada Rabat nr. 2, din Bucureşti. Preşedintele a avut, ieri, o zi grea, cu multe întâlniri electorale prin judeţele Teleorman şi Argeş. Frigul, ploaia, precum şi discursurile susţinute cu voce tare, au accentuat un început de viroză respiratorie a lui Traian Băsescu. Ajuns la Cotroceni pe seară, el a avut o întâlnire cu liderii crescătorilor din animale, la finalul căreia, cu glas răguşit, a susţinut o conferinţă de presă. În jurul orei 21:30,  Traian Băsescu a părăsit Palatul Cotroceni şi a plecat la o întâlnire cu familia.

familia

Maria, Traian, Elena şi Ioana

În acelaşi timp, la sediul  din strada Lipscani, Băsescu era aşteptat de echipa sa de campanie, precum şi de Elena Udrea şi Dorel Onaca. Ei pregătiseră un tort din ciocolată, cu o glazură portocaliu, pe care scria „La mulţi ani!” dar şi „58%”. Simbolul sugera atât vârsta pe care şeful statului a împlinit-o pe 4 noiembrie, cât şi un procent care i-ar aduce câştigarea alegerilor prezidenţiale. Preşedintele nu a ajuns, însă, la sediul de campanie, astfel că staff-ul său a gustat din tort în lipsa sărbătoritului. El a preferat să stea împreună cu fiinţele cele mai dragi lui.

În jurul miezului nopţii, familia Băsescu a părăsit restaurantul Uptown.

Read Full Post »


base

Vineri şi sâmbătă l-am însoţit pe Traian Băsescu la reuniunea Consiliului European care a avut loc la Bruxelles. Temele pe care liderii europeni le-au dezbătut au fost foarte importante: convingerea ultimului stat membru(Cehia) care încă nu ratificase Tratatul de la Lisabona(un fel de Constituţie a UE) să o facă, încălzirea globală, criza economică, situaţia din teatrele de război din Afganistan şi Pakistan etc. Cu toate acestea, interesul jurnaliştilor români era centrat pe problemele din ţară care răzbăteau până la Bruxelles. Traian Băsescu a refuzat să discute cu reprezentanţii mass-media care-l însoţeau alte probleme decât cele europene. Astfel, deplasarea a fost una anostă, fără istoric, fără ştiri interesante(pentru gustul mioriticilor), fără sare şi piper.

citeşte mai departe>>>>

Read Full Post »


traian-basescu

Art. 103: Investitura

(1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament.

(2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului.

(3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.

Am dat toată noaptea „sărci pe goagăl”, cum ar spune Marean a lu’ Vanghelie, ca să mă dumiresc de ce încalcă Traian Băsescu Constituţia, dar nu am găsit. Toate rezultatele căutărilor mi-au scos acelaşi text. I-am dat Copy/Paste şi l-am postat mai sus pentru a îmi explica oameni mai luminaţi decât mine care este paragraful sodomizat de preşedinte, aşa cum afirmă, cu spume la gură, prostănacii, fetişcanele bătrâne, greu vorbitorii de limba română, precum şi mâncătorii de cacao cu moţ din trusturile mogulilor.

citeşte mai departe >>>>

Read Full Post »


Esantion: NaŃional reprezentativ pentru populaŃia în vârstă de 18 ani si peste.
SelecŃie aleatoare a gospodăriilor si a persoanelor intervievate.
 Raportare: Rezultatele obŃinute pe esantionul de persoane cu probabilitate
mare de vot la alegerile prezidenŃiale din 22 noiembrie 2009 (18.348
persoane).
 Eroare de reprezentativitate: ±0,7% cu o probabilitate de 0,95.
 Interviuri: Pe bază de chestionar standardizat, faŃă în faŃă, la domiciliul
persoanelor intervievate. Datele au fost culese în perioada 17 septembrie – 7
octombrie 2009.
 Ponderări: În funcŃie de judeŃ.
 Validare: Esantionul a fost validat pe baza datelor INS.

sondaj

Azi, am primit cel mai recent sondaj de opinie privind alegerile prezidenţiale. Intenţia de vot a persoanelor cu mare probabilitatea de a se prezenta la vot este prezentată mai sus, dar sunt şi alte elemente interesante.

În pagina următoare se pot accesa toate graficele întocmite de specialişti în urma interogării, în perioada 17 septembrie+7 octombrie, a unui eşantion naţional de 18.348 de persoane, reprezentativ pentru populaţia în vârstă de 18 ani şi peste. Eroarea este de ±0,7%, iar probabilitate de 0,95.

citeşte mai departe>>>>

Read Full Post »

Older Posts »