Ginghis-han, pe numele său adevărat Temugin avea un prieten din copilărie, Jamuka, care îi era ca un frate. Cu timpul, între cei doi au început să apară divergenţe în ceea ce priveşte strategiile de luptă. La un moment dat, Jamuka a luat o parte din armată şi a plecat din tabăra lui Temugin, ulterior cele două oşti înfruntîndu-se. Văzînd că vor pierde lupta cu Ginghis-han, cîţiva generali l-au legat pe Jamuka, conducătorul lor, şi s-au dus în tabăra lui Temugin, predîndu-l, sperînd că prin trădarea lor vor fi cruţaţi. Ginghis-han a poruncit imediat să li se lege mîinile şi picioarele de cîte patru cai şi să fie spintecaţi, iar pe Jamuka l-a îmbrăţişat şi i-a spus: „Bine ai revenit, prietene!”. În acea îmbrăţişare, Jamuka a şoptit la urechea vechiului său prieten din copilărie: „Oferă-mi o moarte demnă!”. Trist, Ginghis-han a poruncit să-i fie sucită coloana vertebrală, un procedeu care i-a adus moartea. În credinţa mongolă, dacă îţi rămînea trupul întreg, inclusiv cu fluidele în el, moartea era demnă. Un fel de românescul „a murit în patul său”.
Traian Băsescu este fostul prieten din copilăria politică a celor care, ieri, l-au executat public şi la oră de maximă audienţă. FSN, PSD, CDR, PNL, PDL şi alte înşiruiri de majuscule care or mai fi, au filoane adînci în PCR. Cu mici excepţii, politrucii de azi, dacă ar fi supravieţuit PCR-ul erau acum secretari de partid la nivel central, la judeţeană, la organizaţii de bază sau cel puţin şefi cu propaganda în colectivele de oameni ai muncii. Nu mă credeţi? Priviţi-i atent pe Şova, Bănicioiu, Tuşa, Mişu Voicu, ca să dau exemple din tînăra generaţie, aşa zisele javre tinere, şi să nu fac referire la Antonescu, Hrebenciuc, Mitrea, Oltean, Nicolicea, Ghişe etc. Nu-i aşa că sunt uşor de imaginat ca membri ai Comitetului Central sau ai Marii Adunări Naţionale? Aceşti indivizi, care se prezintă a fi „reprezentanţii poporului”(şi în mare parte chiar sunt!) l-au legat de cai pe fostul preşedinte şi l-au sfîrtecat cu legi neconstituţionale. El i-a trădat! A lăsat liberi bidivii din procuratură şi justiţie, din poliţie şi servicii, din ANAF şi gărzile de orice fel, iar aceştia au început să zburde prin contractele cu statul al unor firme trecute pe numele bunicilor sau ale unor mătuşi tamara, au început să elimine evaziune fiscală, au început să-i bage la puşcărie.
„Cum e posibil?”, au exclamat politrucii. „Noi, reprezentanţii poporului, să ne împiedicăm de un individ? Mai bine-l eliminam!” Şi aşa a început procesul suspendării. Nu de acum, nu de ieri, ci odată cu arestarea primarului de Cluj, Apostu. Acela a fost momentul declicului. Iar el s-a produs în PDL, nu în USL. Ca la un foc de armă dat de starterul unei competiţii atletice, Sorin Frunzăverde şi o sumă de parlamentari au trecut la USL aproape peste noapte. „Dacă chiorul ăsta nebun a lăsat să fie arestat pînă şi prietenul lui Boc, Sorin Apostu, e clar că noi n-avem nicio şansă!”, şi-au spus ei şi au fugit în tabăra adversă cerînd protecţie. Trădarea lor se aduna la trădarea celorlalţi, mărind numărul celor care doresc obstrucţionarea Justiţiei, trădînd astfel interesul poporului român. Aşa s-a construit o nouă majoritate care a făcut posibilă demiterea Guvernului Ungureanu, un alt pas care a dus spre eşafodul pe care a fost executat Băsescu.
Vă rog să priviţi cu ochii minţii cele două tabere. Într-o parte cei care critică Justiţia, magistraţii, DNA, ANI, CNI, în cealaltă parte cei care laudă aceste instituţii. Un observator atent al vieţii politice ştie că în Parlament sunt două oşti care luptă, una pentru domnia legii şi a statului de drept, iar alta pentru domnia vrerii politicului, indiferent de prevederile Constituţiei şi ale Codului Penal. Exemplul elocvent este votul de aseară. Pentru suspendarea preşedintelui au votat 3 persoane declarate incompatibile de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie(actorul Mircea Diaconu, avocatul lui Dan Voiculescu, Sergiu Andon, şi Florin Pîslaru), o mamă-senatoare al cărui fiu tocmai primise o condmnare de 6 ani, Sorina Plăcintă, şi un senator condamnat definitiv la 5 ani de puşcărie, Cătălin Voicu. Acesta din urmă, indicat de săgeată în fotografie, a fost şi foarte gălăgios, vocifera mereu şi chiar a strigat de mai multe ori „Hoţilor!”. Nu mai vorbesc că majoritatea celor care-l vor dus pe Traian Băsescu, căinează soarta lui Adrian Năstase şi aşteaptă clipa prielnică pentru graţierea sa, probabil în septembrie, dacă Crin Antonescu va cîştiga alegerile prezidenţiale. Condamnările enumerate mai sus nu existau dacă nu era Traian Băsescu. Asta nu înseamnă că el a făcut presiuni asupra Justiţiei, ci că a ferit magistraţii de presiunile politicienilor. Avînd în vedere cele arătate, este logic că ei au doar sentimente de ură faţă de preşedintele susendat. Mai mult, graba cu care Traian Băsescu a fost înlăturat şi fondurile imense cheltuite pentru asta e pusă şi pe seama unei iminente condamnări a lui Dan Voiculescu(dar nu numai), într-un proces aflat în desfăşurare la ÎCCJ. Odată cu preluarea absolută a Puterii, borfaşii din USL, UNPR, UDMR şi chiar PDL speră să intimideze Justiţia, iar pragul puşcăriei să stea cît mai departe de ei. „Libertatea merită toţi banii”, şi-o fi ziz Varanul, un ins care are bani mulţi, dar zile puţine.
Dacă Parlamentul nu-l mai vrea pe preşedinte, o să-l vrea poporul? Puţin probabil. Poporul român a devenit o gloată, şi-a pierdut mîndria, onoarea şi respectul faţă de sine. Propagandiştii USL, direct sau prin vuvuzelele lor, vor turna fiere, venin şi ură în urechile pline de ceară ale electoratului destructurat mintal. „Ăsta v-a tăiat pensiile şi salariile”, vor spune ei în unison cu bestiarul mediatic pe care-l controlează! „Dacă nu tăia cheltuielile bugetare nu mai luaţi deloc pensii şi salarii „, ar veni în apărarea preşedintelui vocile firave ale PDL-iştilor. „Dar de ce să nu ne luăm pensiile şi salariile? Ce, nu am muncit?”, vor urla poporenii cu păr pe ei şi cu bale curgîndu-le din gură. Credeţi că ar înţelege dacă le-ai explica despre grava situaţie macroeconomică a Europei şi a României?
„Băsescu controlează justiţia, face dosare penale, vă ascultă telefoanele”, vor spune propagandiştii USL. Degeabă vor combate activiştii preşedintelui aceste afirmaţii, pentru că fiecare necinstit se crede nevinovat şi dacă a avut probleme cu legea îl înjură pe Băsescu. Păi, nu zic ăştia că el e la butoane? Ca să nu mai spun că am auzit coafeze, prelucrători prin aşchiere, ospătari, tinichigii, patiseri etc. plîngîndu-se că le sunt ascultate telefoanele. Persoane importante, ce mai! Băsescu vrea să le ştie amantlîcurile, reţetele secrete de pandişpan sau dacă-şi înjură soacrele. Cum poţi să le vorbeşti acestor oameni de importanţa moralei, justiţiei, statului de drept, deci despre nişte chestii fanteziste într-o ţară în care sistemul te obişnuieşte de mic să ciordeşti cîte ceva, să fentezi legea, să te descurci, să copiezi la examene, să şpăguieşti…
Aşa dar, la referendum vor vota „DA” cei care-l urăsc sincer pe preşedinte pentru că le-a tăiat pensiile, ajutoarele şi salariile, masele de manevră care sunt fidelizate lunar de primari gen Mazăre şi Vanghelie, autobuze de excursionişti electorali duşi de partide în turneu pe la secţiile de votare şi cetăţenii amorfi(telespectatori A3) cărora le curg bale din gură.
Cetăţenii care vor vota „NU” vor fi mult mai puţini, dar de o foarte bună calitate. Ei sunt românii care înţeleg că un preşedinte, oricare ar fi el, nu trebuie schimbat de cîte ori se schimbă şi majoritatea parlamentară. Ei nu sunt fanii agramaţilor îmbogăţiţi peste noapte din matrapazlîcuri şi nici ai lui Salam. Ei sunt oamenii cu bun simţ, cu vederi europene, cu respect pentru lege, dornici de ordine şi Justiţie. Ei sunt conaţionalii cu care mă mîndresc, care au o bibliotecă „citită” la domiciliu, nu doar mobilată cu cărţi cu coperţi frumoase din colecţiile ziarelor. Ei sunt românii care şi atunci cînd ajung în curul gol, la propriu şi la figurat, au la ei papion şi ghilimele.
Concluzionînd cele spuse mai sus, cred că Traian Băsescu va fi demis de poporul USL la referendum. Dar fac apel la oamenii curaţi ai acestei ţări să facă un efort şi să iasă la vot. Este bine ca diferenţa dintre cei care spun DA şi cei care spun NU să fie mai mică. Astfel, vom arăta lumii că sunt şi români care sar în apărarea statului de drept, iar preşedintelui Traian Băsescu îi vom oferi „o moarte” demnă.
De ieri intru aici si stau in cumpana, sa las un comentariu sa nu las…. dilema mare. Nu am sperat ca scapa de suspendare sunt vorba populara” ca pi..tul boului” Dar pentru mine este de neinteles ,din citi sunt la partidele insirate mai sus nu s-a gasit nimeni sa voteze cum vrea el nu cum vor citiva din partid . Chiar nu are nimeni coloana vertebrala ….. a incercat Saniuta dar l-au trimis urgent la loc. De un lucru sunt sigura: pina acum ma interesa politica pentru Basescu( vorbea clar, concis transmitea scurt ce trebuia , chiar tunator) dar dupa referendum am sa ma las de „sportul ” acesta.
Pe 29 iunie votez impotriva suspendari.
Catalin Voicu a votat cu ambele brate….. halal parlamentari …. Sirbu era in spate lui
Domnule Rahoveanu,
Frumos ați scris. Țin să vă mulțumesc și pentru raspunsul oferit la articolul precedent.
Exact cum spuneți și dumneavoastră, trebuie să mergem la vot cu mic și cu mare. În plus ar fi frumos să încercăm cu toții să ne luminăm pe cât posibil vecinii, colegii, prietenii și așa mai departe, încât să înțeleagă miza referendumului.
De multe ori avem pretenția că nu suntem un stat din lumea a treia, dar ținând cont de ultimele evenimente, se pare că nu suntem departe de statutul de republică bananieră. Din păcate nivelul de educație este scăzut, populația este flămândă, bolnavă (duce grija zilei de mîine, nu are asigurări de sănătate, etc), ca atare ușor de manipulat prin intermediul mass-mediei. În plus și printre cei citiți sunt o grămadă care efectiv îl disprețuiesc/urăsc pe T. Băsescu, fără să aibă un motiv întemeiat. Ura unora este atât de mare încât am auzit păreri de genul: „nu-l suport pe TB, vreau să scap de el prin orice metoda”. Cu alte cuvinte, scopul scuză mijloacele…ceea ce este trist.
Mai mult, ne complacem în mizerie și savurăm bălăcăreala și jignirile constante (personal consider că ne insultă inteligența prin minciunile lor), ale unor oameni de nimic de pe diverse canale tv (vezi Antena 3).
În încheiere, chiar dacă zarurile par aruncate, să mergem la vot și să contribuim cu toții la apărarea statului de drept. Este datoria noastră!
Flaviu
Flaviu
ştiu că sunt mulţi intelectuali care îl urăsc pe Traian Băsescu. De aceea, trebuie să sesizezi nuanţa din finalul articolului în care spun că noi nu trebuie să votăm pe TB, ci să salvăm statul de drept. ALtfel, ceea ce au făcut aceşti politruci zilele acestea, va fi repetat de alţii ca ei peste un an, doi,.. zece! Trebuie să apărăm principii nu persoane! Să zicem că iese Antonescu în septembrie, dar la alegerile din iarnă, cîştigă PDL si face o majoritate parlamentara. Ce o să facă? Îl va schimba pe Antonescu! E normal? Şi aşa ne ştia UE ca pe un cal breaz, dar numai preşedinţii nu-i schimbasem anual.
Multumesc ptr aprecieri!
S-auzim de bine,
Alexandru
Miruna
dacă nu vei mai urmări viaţa politică înseamă să faci jocul lor.
Oamenii de la partide vor să controleze justiţia, poliţia de aceea nu-l mai vor pe Basescu. Aşa că nu te gîndi că au morală. Mîine cine ştie ce fac şi au nevoie de protecţia Parlamentului. Ori Basescu vrea ca toţi să fim egali în faţa legii!
E greu. De aceea, nu pleca, nu ne lăsa singuri. Luptă cît va trebui, cu Băsescu sau fără pe scena politică.
Sper sa se trezeasca mai multi romani pe 29 din betie, somn, lene, prostie, ignoranta si sa mearga sa voteze just.
Domnule aici nu vorbim de moartea demna a presedintelui Basescu.Sunt convinsa ca lui nici nu-i pasa de demintatea asta oferita din mila .Asta nu e demnitate. Pur si simplu nu-i pasa. Nu are nevoie de mila noastra. El si-a spus ultimul cuvant.. Poate un pic de umilinta merita si el. Aici vorbim de moartea noastra absolut nedemna. Aici e vorba de demnitatea noastra nu a lui Basescu.
Apropo : stiati ca daca Basescu va fi demis la referendum nu va benefica de pensie de fost presedinte ? Vor beneficia doar Ion Iliescu si Emil Constantinescu ? Asta da demnitate .
eu sper sa nu piarda, sa nu iasa ciuruit de sistemul mafiot din joc. ma bazez pe faptul ca TB nu este PDL.
Salut !
Nu am mai intrat de mult timp pe blogul tau, mea cupla.
Am vazut un link la articolul tau. Am venit, l-am citit si spun doar atat: chapeau !
Presedintele – pentru mine va ramane singurul presedinte care m-a reprezentat – are o misiunea grea, dar nu chiar imposibila ! Orice ar fi il sustin si ma voi bate pentru el. merita !
Si inca ceva: imi este rusine si sila de faptul ca sunt conational si contemporan cu indivizi ca Ion Iliescu, Adrian Nastase, Victor Ponta, Crin Antonescu et ejusdem farinae !
fain!
DDL
mersi!
citind ce scrii…tu si altii stau si ma intreb: ce se va alege de noi totusi? ca eu nu vad nimic la orizont..
Reddog
uneori nici eu nu intru mult timp pe acest blog şi am explicat mereu de ce, dar repet: nu am timp, îmi fac duşmani, nu ma plãteşte nimeni, simt cã sunt inutil. Dar la fel ca şi tine revin în rãstimpuri, Şi ştii de ce o fac? Pentru că am cititori de elită, aşa ca tine şi pentru că aegroto dum anima est, spes est!
pase scurte
dacă preşedintele pierde, statul de drept va fi ciuruit! În ce mă priveşte, cred că Băsescu ar merita nu o ciuruială, dar măcar nişte alice în zona moale în care Adrian Năstase l-a împuşcat pe socrul lui Ponta, senatorul Ilie Sîrbu. :)))
Leo
din nefericire USL are grijă să întreţină starea de beţie, lele şi prostie a acestei naţii.
Doina
de aceea am spus în final de statul de drept, la modul concret, şi de moartea demnă a lui Băsescu, la figurat.
Despre grija zilei de mîine a lui, nu-mi pasă. Îmi plîng mie de milă, nu lui. Sunt convins că are din ce-şi duce zilele pînă la adînci bătrîneţi. În plus, are un madat de preşedinte finalizat, deci cred că va avea dreptul la pensie, casă, maşină şi gărzi de corp, ca şi ceilalţi foşti preşedinţi. Deci, să ne relaxăm!
Florina
nu mor caii cînd vor cîini! Vom trece şi de astea. Aparţinem unei lumi care nu mai permite derapaje prea mari de la o democraţie cît de cît suportabilă. Din nefericire, nimeni nu ne fereşte de stresul de a vedea exhibiţionîndu-se pe la TV indivizi de teapa lui Antonescu(Antonov, că e neam de rus dobrogean)
si stii? nu esti inutil…inutil e antonescu( ca tot l ai pomenit) !
Florina
eşti tu prea bună cu mine!
Cred că nici el nu este inutil. Tutea vorbea desre rolul pozitiv al prostului. Fără el nu am şti să apreciem deşteptul. Antonescu are un rol pozitiv. El nu e prost, e doar hahaleră şi ne arată cum nu trebuie să fie un politician al unei tări moderne. europene.
adica in clipa asta ne conduce o hahalera!! ce trist…
Florina
cred că el doar are impresia că ne conduce, e altcineva papuşarul. El e Chucky, ai uitat?
în ce hal am ajuns… 😦
dupã fix 20 de ani autoimpuşi de idiotes (ἰδιώτης) sunt obligat sã votez, fie şi acuma, pro Constitutia iorgovano-iliescianã!
deci „NU” scrie pe mine şi gata, cã’i caniculã! 😦
ps: grozavã postare, felicitãri!
ai dreptate…
Eu am devenit fan Băsescu după prima suspendare din 2007. De atunci am devenit chiar foarte atent la viata politică romaneâscă. Am început să mă informez cu mare atentie. Evident că l-am privit pe Traian Băsescu ca pe un om cu calități și defecte, ca pe un președinte in contextul politic actual. Acum s-a ajuns la momentul schimbarii totale a vechiului FSN cu oameni ca MRU, Mihai Neamtu, Cristi Preda, Sever Voinescu. Pe 29 iulie vom vota pentru democrație, nu pentru o persoana. Azi am revăzut la Nasul tv o reluare a unei emisiuni cu „suspendatul Base” din 15 mai 2007 ( 4 zile inainte de referendumul de atunci cistigat cu 74%). A avut dreptate și atunci, are dreptate și acum. Acum însa este mult mai grav decît atunci. La referendum rămîne doar să vedem pe ce stil se va face: „greu de demis” (50% din electorat prezent) sau „ușor de demis” (majoritate de voturi indiferent de participare). În cazul în care CCR decide varianta „greu de demis”, noi cei anti-demitere stăm acasa. În cealalta varianta, mergem la vot cu speranța că reușim. Din ce văd, mulți dintre cei cu 2 neuroni vor vota împotriva repetentului Antenescu și nu pro Base.
Daniel
Reblogged this on Dictatura justitiei and commented:
Cum se poate spune într-un mod emoționant ceea ce gândim și simțim unii…
moshu
multumesc! de douã ori!!!
Daniel
sper sa nu asist la uciderea din pruncie a statului de drept! USL asta urmareste. Basescu este doar ultima piedica in calea lor. Cu ajutorul interventiei divine, sper sa-si rupa dintii in carnea atoasa a marinarului!
Bună !
Din motive obiective ieri nu am reușit să comentez.
Curios, cu doar câteva zile în urmă, mă întrebam singură de ce taci ? Că ești ocupat, am înțeles de mult, dar îți cunoșteam civismul și de aceea eram nelămurită de ce nu dai un semn de viață.
Să ai o altă părere decât noi ? Îmi spuneam tristă eu.
Mă bucur că ai rămas același om în a cărui opinie putem să avem încredere în continuare chiar dacă ne atenționezi tot mereu să nu credem fără a cerceta.
carmen
sunt mereu cu voi, chiar şi atunci cînd nu scriu pe blog. Sa nu te indoieşti de asta!
De vreo 3 ani vorbesc de acest pericol care vizează statul de drept. Scrierile de pe blog îmi sunt martore. Unii nu m-au crezut. Din nefericire, evenimentele de azi îmi dau dreptare, deşi aş fi vrut să mă înşel.
Mereu trebuie să cecetăm înainte de a crede ceea ce ni se serveşte!
Știu că ai scris și de fiecare dată am fost de acord cu tine cu toate că eu nu credeam că se va ajunge până aici. E un coșmar.
DJ
PSD-ul altoit cu aripa lui Crizel din PNL sunt un coşmar, şi nu de acum, din vremea de sfşr;it de mandat al lui Tariceanu
RAHOVEANULE ORI ESTI PLATIT,ORI ESTI BOU.ELECTORATUL BALOS SI PAROS ITI UREAZA MULTI ANI LANGA BASE DUPA 29 …..