® Revelion…de criză

Fiind un om căruia în seara de An Nou casiera unui hipermarket i-a înapoiat cardul spunând:„Fonduri insuficiente!”, am petrecut un revelion de criză. Deşi aveam variante, am ales-o pe cea în care stăteam lăţit în faţa televizorului. Ulterior, mi-am spus că este păcat să nu particip măcar la spectacolul străzii. Aşa că, cu chiu cu vai, m-am ridicat de pe poalele cămăşii, m-am înfofolit şi am plecat spre Piaţa Constituţiei. Alte variante disponibile erau: Piaţa Revoluţiei, Parcul IOR sau Parcul Sebastian, dar mi-am zis să aleg „miezul”. Conducînd anevoie prin şleaurile de zăpadă pietrificată aflate pe strada mea, ocrotite pînă la primăvară de primărie, jinduiam la asfaltul deja uscat din restul oraşului. Cinci este singurul sector care nu are contracte de deszăpezire cu firme specializate. În schimb, are contracte de înmuiere. Trec stropitorile chiar şi pe ploaie. Pachidermele de metal pufăie stropi din trompele lor în orice anotimp şi pe orice vietate aflată în trecere pe lăngă ele. Am văzut o dihanie borţoasă care „spăla” Calea 13 Septembrie într-un miez de noapte cînd termometrul maşinii îmi arăta cîteva grade sub zero. Cred că nu mai trebuie să spun că apa îngheţa instant în urma magaoaiei?! <<Totuşi, Marean Vanghelie este destoinic şi de aceea locuitorii Sectorului 5 l-au ales primar(era să greşesc şi să scriu cu „t”, adică „primat„) pentru a patra oară! Merită! Munţi mai frumoşi de gunoi unde găseşti? Şi iată! Acum a organizat 2 „vanghelioane”: unul „maxi” şi contra-cost, pentru cetăţeni „mijlocaşi”, la Romexpo, altul „mini” pentru săraci şi asistaţi, cu zgîire gratis, în Parcul Sebastian. La anul poate face 3…sau 4, cine ştie? Nu sunt răutăcios să cred că îşi ia comisioane din astfel de organizări sau că pe acte sunt trecute nişte sume, iar „ad labam” se încasează altele!>> Şi uite aşa, gîndind pozitiv, am trecut de gropile, şleaurile, bezna şi cîinii cartierului şi în scurt timp căutam loc de parcare pe lîngă Mînăstirea Antim. Era 22:50.

Odată ajuns în Piaţa Constituţiei mi-am găsit un loc în mulţimea colorată, la propriu şi la figurat, care se agita la poalele Casei Poporului ceauşist, devenită Palat al Parlamentului(USL-ist). Pe scenă behăia Horia Brenciu. Şi când spun „behăia” chiar asta vreau să spun! Fostul animator de matinal, ajuns între timp mare vedetă, falsa îngrozitor, se chinuia să cânte melodii vechi, noi, româneşti sau de aiurea, făcea glume penibile, se forţa să interacţioneze cu privitorii. Ca să nu ucidă singur muzica, el şi-a luat complici cîţiva participanţi la concursurile televizate în care tinichigii, spălători de maşini, ospătari-bucătari, coafeze, prelucrători prin aşchiere, ţiitoare de barosani etc. au vrut să ne arate ce talent(e) au. Ora pe care am petrecut-o în piaţă aşteptând focul de artificii a fost un supliciu. Pentru mine, 2012 nu se putea încheia mai prost decît cu glumele răsuflate, chiotele maladive şi rîsul de proastă-n tîrg ale celor care se dădeau în stambă pe scenă. Doar o negresă a meritat aplauzele mulţimii, dar din nefericire şi pe ea o tot încurca Brenciu încercînd să-i ţină isonul. Nici spectacolul străzii nu era mai acătării! Lumea pestriţă din jurul meu se perpelea de colo-colo, ca într-o forfotă intestină şi din cînd în cînd, vreunul ieşea în evidenţă nedorit, ca un pîrţ în lift. Nenumăraţi indivizi mi-au lăsat impresia  că au venit în piaţa să urle, să se înghesuiască, să spună trivialităţi, să scuipe şi să sufle mucii, să se frece de alte persoane, şi nu să privească, să cînte, să danseze sau să discute cu companionii. Acum pe bune! Degeaba eşti beat, prost şi nesimţit dacă stai în casă şi nu te vede nimeni! De aceea, o adunare populară este prilejul ideal pentru a te arăta lumii!

Minutele trăite în piaţă pînă la miezul nopţii mi s-au părut lungi cît tot anul 2012. Dar iată că se apropia ora zero şi Brenciu a zbierat ceva ce s–a vrut a fi tonul Imnului României. Miile de voci au început să cînte cu patos însă glasul mulţiimii se pierdea pe măsură ce curgea textul. La al şaselea vers avîntul interpretativ spectatorilor s-a fîsîit. Nici saltimbacul de pe scenă şi nici românaşii care-i ţineau tira n-au mai ştiut textul. Bine că ce era de spus s-a spus şi gloata a rămas în minte cu ultimul vers, abia mieunat: „Clădeşte-ţi altă soartă”. Măcar de ar înţelege ceva! După recentele alegeri am (şi mai)mari îndoieli! Pentru că intonarea imnului a fost un fiasco şi mai erau vreo două minute de „umplut”, a mai urlat Brenciu un pic. Deodată, pe ecranul uriaş apare cronometrul, ca o izbăvire. Spre disperarea mea, lui Horia Brenciu nu i-a ieşit nici măcar numărătoarea ultimelor secunde ale fostului an, cifra zbierată de el fiind cu o secundă, două în urma celei afişate şi murmurate de piaţă.

„A venit 2013! La mulţi ani, popor minunat!” N-am zis asta, dar mi-aş fi dorit! Eh! Ce-a fost, a fost! Autoflagelarea mea a luat sfîrşit odată ce răgetele de pe scenă au fost eliminate de bubuitul artificiilor. Dansul luminiţelor colorate era însoţit de o muzică minunată. Totul era atît de frumos încît m-am întrebat de ce zeci de persoane continuau să se mişte prin piaţă, împingîndu-te şi călcîndu-te pe bombeuri în trecerea lor, neuitîndu-se la amalgamul de lumină şi culoare. Cu priviri pierdute şi neuroni înecaţi de alcool, indivizi spărgeau de caldarîm sticle abia golite. Cînd îndreptată spre înaltul cerului, cînd orientată către cioburile care săreau zglobii pe lîngă picioare, atenţia mea pendula neobosită între senzaţiile de dulce şi amar.

Bucuros că am scăpat întreg, la finalul spectacolului cromatic, călcînd cu grijă pe gunoaie şi sticle, m-am îndreptat anevoie către locul unde îmi parcasem maşina. Speram să o găsesc întreagă. Era! Blocată, dar era! Un conaţional a parcat în spatele a trei maşini. Pe bord lăsase un bilet cu un număr de telefon. Nu mă grăbeam şi oricum strada era blocată de zeci de maşini pline de petrecăreţi care acum părăseau zona. Posesorul unui autovehicul parcat lîngă mine şi prietenii care-l însoţeau se grăbeau. Au început să apeleze disperaţi numărul de telefon afişat pe bordul maşinii care ne bloca. Fără succes! Era greu să prinzi o celulă GSM liberă în concentraţia de telefoane mobile din preajmă. Plini de nervi şi înjurînd cu talent, vecinii au încercat să împingă maşina parcată nesimţit. N-au putut! Eu, împăcat cu gîndul, am pornit motorul ca să am căldură, am dat drumul la radio şi am ascultat muzică, aşteptînd. După vreo 20 de minute, apare o pereche de vreo 60 de ani. Bătrîneii, zîmbitori, după ce mai şovăiesc un pic, dau un ocol maşinii,  se urcă alene în ea şi ne deblochează. Ce le-o fi spus şoferul vecin, nu am auzit, dar avînd în vedere că tocmai sosise Noul An, cred că au fost numai urări de bine.

    Cu greu, am reuşit să ies din zona aglomerată şi am plecat spre casă. Drumul trecea prin apropierea Parcului Sebastian. Era trecut de 1:00 noaptea şi mini-”vanghelionul” se terminase. Oamenii se scurgeau, grupuri, grupuri, spre locuinţele lor, gălăgioşi şi fericiţi. Ici, colo, printre gunoaie şi resturi de artificii aruncate pe stradă, grămăjoare de cioburi sclipeau în lumina farurilor. Semne ale bucuriei empirice, neevoluate. E bine că lumea sărbătoreşte intrarea într-un nou an uitînd că acesta vine cu taxe, impozite, preţuri şi accize mai mari. Cîntăreţii, animatorii şi focul artificiilor te fac să mai uiţi de necazuri. Primarii Bucureştiului au cheltuit milioane de euro cu organizarea spectacolelor, dar merită, nu? Ce dacă oraşul, capitală europeană, are străzi încă neasfaltate, iar altele sunt „asfaltate” cu gropi? Nu contează nici că sunt sute de străzi neluminate pentru că rămîi în minte cu focul artificiilor de sute de mii de euro arse în văzduh, ca un fum, cu ocazia diferitelor evenimente orăşeneşti! Ce dacă oraşul are străzi şi cartiere necanalizate, iar în unele curţi şi case intră apă doar la inundaţii? Bucureştenii care încă îşi fac nevoile la closet, în fundul curţii, trebuie să se bucure şi ei de ceva făcut de primărie pentru ei! Măcar atăt! Bine, plus o pungă cu ceva cînd e cazul, de obicei la alegeri. Ştiu bucureşteni care atunci cînd stau pe vine la privată aud muzica specacolelor organizate de Vanghelie în Parcul Sebastian. Iar peste vîrfurile blocurilor, dacă lasă uşa deschisă la closet, văd şi artificiile.

Odată ajuns acasă, am dorit să văd ce prezintă televiziunile. Prosteli! Pungaşi îmbogăţiţi, pseudovedete, parveniţi, dame de consumaţie cu aere de călugăriţe, agramaţi, borfaşi imuni la lege, puşcăriaşi care ţin lecţii de morală, perverşi politici, limbi de catifea pentru dosurile puterii, analişti „echidistanţi” vopsiţi pe interior în culori de partid, mincinoşi cu diplomă, profitori, neamuri proaste sau pur şi simplu idioţi. Un carusel ciudat se învîrtea pe un ecran uriaş compus ca un ochi de insectă din suita de transmisii a tuturor televiziunilor(iată aici o părere similară).  Ferindu-mă de zoaiele ce mi se mi picurau în creier, am fugit de la un post TV la altul, oprindu-mă în final la Antena 3. Este televiziunea aflată pe ultimul loc în preferinţele mele, dar acum trebuie să o felicit pentru că a prezentat înregistrarea concertelor susţinute de Tudor Gheorghe şi Ştefan Hruşcă la Sala Palatului(iar aseară, concertul „Phoenix-50”, de la Atheneul Român). A fost clipa de spirit şi curăţenie spirituală de care avem nevoie. Nu sunt un sociopat, un neintegrat, un om ursuz supărat pe lume, dar simt cum mă înconjoară, cu fiece zi ce trece, urîţenia socio-morală a unei naţiuni de care aparţin. Sunt adeptul trăirii vieţii cu intensitate maximă, sunt un sclav al plăcerii, sunt un transfug care mai trec graniţa libertinismului. Să fie clar! Nu critic faptul că lumea chefuieşte, bea, se bucură, trăieşte din plin. Afurisesc doar lipsa măsurii, a bunului simţ, golăneala, manipularea maselor, agresiunea audio-vizuală, prostul gust. Un om este liber să facă orice atîta timp cît libertata lui de a face acel lucru nu încalcă libertatea altuia de a nu fi deranjat de libertatea cuiva, şi bineînţeles dacă nu încalcă legea. Ori ceea ce văd în ultima vreme mă umple de deznădejde. Fie că e vorba de viaţa politică, fie că e vorba de distracţie, fie că e vorba de civism şi civilitate, fie că e vorba de domnia legii, fie că e vorba de sistemul medical, şcoală şi educaţie, fie că e vorba de echidistanţa şi profesionalismul mass-media, fie că vorbim de statul de drept şi democraţie, comportamentul naţiunii mele devine din ce în ce mai deviant. În opinia mea! Poate că eu sunt „defect”! Cine ştie? Oricare ar fi cauza, din păcate încep să simt că nu mai aparţin unei mulţimi care-şi găseşte valori false, spirite răsturnate care ies din tiparul gîndirii mele. Agresat permanent din exterior, mă încăpăţînez să nu mă refugiez în mine, dar din cînd în cînd am nevoie de reconfirmări. Şi acestea îmi pot fi date doar de valorile spirituale, civice, morale, toate autentice. Altfel, mă tem că într-o zi am să uit că nemul românesc poate fi şi altfel!

*************************************

PS: Am postat aici versurile melodiei pe care Tudor Gheorghe o cînta exact atunci cînd am comutat pe A3. De fapt, era exact penultima strofă în care poetul se întreba domnii ce-au făcut cu ţara”. Mai sus, iubitorilor de poezie, melos şi spirit românesc le dăruiesc concertul „Iarna simfonic”, care include şi „Vin colindătorii”.

Vin colindătorii

Vin colindatorii, cum veneau odata, leru-i ler

Sa colinde-n seara asta minunata leru-i ler

Dar li-i gura arsa si li-s ochii-n lacrimi leru-i ler

Prea degeaba sange, prea degeaba patimi, leru-i ler,

 

Gazdelor crestine sa-i primiti in casa leru-i ler

Si cum se cuvine sa-i poftiti la masa leru-i ler

Ni-i trimite sfantul sa ne-ncerce mila leru-i ler,

Domnii mari de astazi sa-si deschida vila leru-i ler,

Sovaielnic pasu, mainile plapande leru-i ler,

Tremurat li-i glasu,nu stiu sa colinde leru-i ler,

Daca stau la poarta si nu zic nimica leru-i ler

Domnilor de astazi sa va apuce frica leru-i ler,

 

Muta-i intrebarea ce rasuna afara leru-i ler,

Am murit degeaba, ce-ati facut din tara leru-i ler

Tot in frig si-n foame, tot cu maini intinse leru-i ler

Pe la porti straine, ce ne stau inchise leru-i ler,

 

Vin colindatorii cum veneau odata leru-i ler

Sa colinde in seara asta minunata leru-i ler

Dar li-i gura arsa si li-s ochii-n lacrimi leru-i ler

Prea degeaba sange, prea degeaba patimi leru-i ler.

Read Full Post »

® Obsesie sau incompetenţă

U

   Otrepele lui Voiculescu continuă să meargă pe cărări paralele profesionalismului. Imaginea de mai sus este sugestivă. Hedline-ul a stat minute bune pe ecran, suficient ca creierii multor privitori să fie inoculaţi cu termeni foarte penetranţi în psihicul uman, „anchetă” şi „poliţia”, şi asociaţi cu „Udrea”, numele unui ministru apropiat preşedintelui şi urît de mulţi, inclusiv de Dan Voiculescu. După un timp, cuvîntul „Udrea” a fost schimbat, aşa cum era firesc, cu „Deta”, dar răul era făcut.  Pentru că moderatoarea sau cheliosul domn „Sniker”(în imagine) nu şi-au cerut scuze telespectatorilor pentru că un coleg din regie este incapabil să scrie corect o burtiera(aşa se numesc aceste texte) putem crede că greşeala a fost intenţionată.

      În locul Elenei Udrea aş cere să mi se prezinte scuze public, la aceeaşi oră de audienţă şi tot atîtea minute cît a stat titlul greşit pe ecran. Nu mai spun că CNA-ul trebuia să se autosesizeze de mult şi să ia măsuri dure pentru că au fost nenumărate greşelile „tehnice” ale celor două televiziuni antinaţionale, dar niciodată în detrimentul USL-aşilor, ci în al preşedintelui şi PDL.

UPDATE: – Reintrînd pe blog la ceva timp după ce am postat fotografia trimisă de un prieten(mulţumesc, Th!) am  sesizat un agramatism. „Poliţia Română” apare scris pe ecranul Voiculescului „poliţia Română”. De ce „poliţia”? De ce Română”? De ce nu „Poliţia română”? Mi-ar plăcea să aflu explicaţia celui care a scris „română” cu „R”. Cred că aş rîde cu suspine. Dacă nu îmi este clar ce a fost în capul zevzecului care a scris aşa, îmi este clar că, pentru îndeplinirea slinoaselor porunci ale boierului Felix. vătaful  Gîdea nu poate avea la cherem decit proşti. Cu „p” mare!

Read Full Post »

® Ce cautã Traian Băsescu la Emil Boc?

Liniştea dimineţii a fost spartă de soneria telefonului mobil care a început să-mi zgîrme în creier pe cînd dormeam dus! Azi-noapte, mă deşteptasem pe la 3:00 ca să văd meciul de fotbal Brazilia-România. Nu aş fi pierdut ceva dacă nu-l vedeam, dar din nefericire am aflat asta abia la finalul partidei, adică pe la 6:00. Cu gustul amar al omului care şi-a irosit timpul degeaba, am încercat să recuperez ceva din somnul pierdut. M-am întors cu spatele la zorii dimineţii care se mijeau la geam şi m-am scufundat în aşternuturi. Aşa m-a găsit sunetul criminal al telefonului de la ora 9:00. În prima fază, aflat între vis şi realitate, nu ştiam ce se întîmplă. Apoi, rătutit, căutam telefonul, bineînţeles prin locuri unde nu l-aş fi pus vreodată. Într-un final, l-am găsit. Era la locul lui, pe birou. Am tras clapeta şi am bolborosit un „alo” ca venind dintr-un fund de butoi, dar apelantul deja închisese. L-am sunat eu imediat şi fără alte cuvinte de salut acesta mi-a spus cu o voce gîfîită: „Vine Băsescu la Guvern!”. wow! Ce mai! Am intrat în panică gîndind că îmi trebuie o oră ca să ajung în Piaţa Victoriei. Noroc că în secundele următoare am fost salvat de la infarct de un SMS trimis de Guvern, care mă anunţa oficial că premierul „l-a invitat” pe Traian Băsescu la şedinţa Executivului de azi. Dar la ora 16:00!!! M-am relaxat ca prin farmec, iar odată cu mine sfincterele mele. Pe cînd eram aproximativ în poziţia gînditorului de la Hamangia, pentru un pishu mic, am realizat că odată cu mine a aflat şi Emil Boc(aflat la acea oră pe Centura Clujului) că l-a invitat pe Traian Băsescu la şedinţa Guvernului. După spaimele trăite în doar cinci minute, sosise timpul ca pe chip să-mi înflorească şi un zîmbet larg.  Nu ştiu dacă s-a datorat gîndului ghiduş sau susurului ce reverbera abia auzit în liniştea băii.

Dar să las gluma la o parte, că nu e de glumit! Ce caută preşedintele la Guvern? Potrivit Constituţiei, şeful statului poate participa la şedinţele Executivului, prezindîndu-le, atunci cînd se discută probleme de politică externă, de siguranţă a statului şi apărare naţională sau probleme de interes naţional. Prin extrapolare, orice discuţie a Guvernului poate îmbrăca una din formele enunţate mai sus. Tot Constituţia spune că premierul îl poate invita pe preşedinte să participe la şedinţa Executivului, dar şi preşedintele poate trimite o scrisoare primului-ministru în care îşi exprimă dorinţa de a participa la una dintre şedinţe. Deci, şi aici este un talmeş-balmeş constituţional, pentru că oricine poate orice.

În ce mă priveşte, nu cred că vreo problemă actuală este atît de stringentă încît să necesite prezenţa lui Traian Băsescu la discuţiile Guvernului. De ce ar adăsta Măria-sa la Palatul Victoria? Emil Boc oricum face tot ce îi spune preşedintele, indiferent dacă acesta îl sună, i dă SMS, îi trimite vreun mesager sau bileţele prin porumbei voiajori. Cel mai recent exemplu este numirea lui Sebastian Lăzăroiu la Ministerul Muncii, considerată a fi cea mai rapidă schimbare de sex(Boc s-a dus la Cotroceni cu o femeie şi s-a întors cu un bărbat). Stadiul reformelor în MAI şi angajamentul cu FMI, regionalizarea, justiţia, taxa auto şi sistemul medical vor fi probleme aruncate la înaintare de propaganda guvernamentală, dar eu cred că Traian Băsescu vine azi la Palatul Victoria pentru a da un mesaj. Anume acela că are încredere totală în Guvern şi în primul-ministru.

În ultima perioadă, mass-media, dar mai ales cele două trusturi de presă aservite USL-ului, Realitatea TV şi Intact-Antena 3, au vehiculat aproape zilnic aceeaşi idee: Traian Băsescu vrea să scape de Emil Boc. Presiunea mediatică şi socială la care este supus premierul au fost favorizate şi de declaraţiile critice făcute inclusiv de lideri ai PDL sau de persoane aflate în siajul preşedintelui(vezi Lăzăroiu). „Demisia lui Boc” şi „necesitatea unui premier tehnocrat”, „guvern erodat”, sunt sintagme nelipsite în dezbaterile publice. Sătul de ele, nu exclud ipoteza ca chiar Emil Boc să-i fi cerut preşedintelui să declare deschis, direct şi explicit că îl susţine în funcţia de prim-ministru, pentru a elimina sau cel puţin estompa aceste speculaţii. Mai mult decît atît, în situaţia economică de azi şi cu o imagine făcută praf, Boc are nevoie de un transfer de popularitate(oricît mai este ea) din partea preşedintelui, precum şi de reconfirmarea publică a încrederii lui Traian Băsescu. Premierul poate crede că aşa mai peticeşte incompetenţa pe care ne-o arată de ceva vreme. Incapacitatea de a comunica, modul de lucru haotic, limbajul de lemn, lipsa unei minime diplomaţii în relaţionare, secretomania exacerbată, ura faţă de cei care-l critică şi au altă viziune decît el, ţîfna, sunt tot atîtea găuri ale hainei publice pe care o poartă Boc. În opinia mea, orice încercare de reşapare a imaginii premierului este zadarnică şi sortită eşecului. Să fim realişti! Indiferent cîte petice i-ar aplica Traian Băsescu, lui Emil Boc tot i se vede goliciunea.

Read Full Post »

® Aniversarea şi comemorarea lui Mircea Geoană

Pe 29 noiembrie, Mircea Geoană va aniversa un an de cînd a fost numit preşedintele României, atît de Antena 3 şi Realitatea TV, cît şi de muşuroiul de termite PSD-iste şi PNL-iste, care-l înconjura. La ora 21:00, acum un an, „Mihaela, dragostea mea!” îşi făcea zîmbre şi ocheade cu Liviu Dragnea, în spatele „prostănacului”(vezi video sus, printre coarnele din prim plan). Celor care au nervii slabi şi sunt incapabili să reziste discursului preşedintelui României de atunci, Mircea Geoană, le spun că pot vedea celebra zicere la minutul 2 şi 18 secunde(în filmuleţul ce se deschide cu click pe textul roşu de mai sus). În afară de dragostea lui, se mai pot vedea Crinul liberal şi un ins cu faţă de cursant al unei şcoli ajutătoare(Jiji Becali). Europarlamentarul de Pipera cu oi în bătătură a ieşit din arest cu dragoste de Geoană. După ce acesta nu a mai fost preşedinte, Becali s-a sucit cu aceeaş faţă la prima iubire: Traian Băsescu. Jiji are o personalitate labilă, e oportunist sau şi una şi alta?!

Dar, pe la 04:00 dimineaţa, tot pe 29 noiembrie, Mircea Geoană va comemora împlinirea a unui an de cînd a pierdut preşedinţia României. În jurul orei menţionate, Traian Băsescu tocmai anunţa jurnaliştii că „şi-a ciuruit” contracandidatul şi pe susţinătorii acestuia, Vîntu, Voiculescu, Patriciu & co. Nu ştiu dacă, la acea oră tîrzie din noapte, Mircea „o ciuruia” la rîndu-i pe Mihaela(cu întrebări, fireşte!) pentru a avea o explicaţie la pierderea preşedinţiei. În schimb, ştiu că cel care centraliza rezultatele votului în sediul PDL, Adrian Videanu, l-a sunat pe Viorel Hrebenciuc, cel care făcea aceeaşi operaţiune la PSD, şi făcea „aroganţe” că Geoană nu mai este preşedinte.

„Băi, Viorică, nu mai număra, mă! Vino-ncoace, uite sunt cu colegii de la partid, îţi dăm datele, noi, finale! Suntem la noi în 22. Pe cuvânt de onoare ţi le dăm! Zău! Pe cuvântul meu de onoare, păi sunt aici cu 20 de oameni, mă Viorică, mă! Tot, tot, tot! Numai 76 de secţii din diaspora, recunosc, nu le am, dar alea ne mai aduc vreo 50.000 de voturi. PSD-ul se compară cu PD-L-ul?! Viorică, hai că de fiecare dată ne-aţi aburit că faceţi numărătoare paralelă. Nu vrea să vină că cică s-au furat vreo două voturi la Arad şi vreo cinci la Teleorman.”

Legat de cele relatate anterior, mă întreb dacă, în această perioadă, Mihaela Geoană şi Liviu Dragnea nu cumva au şi ei aniversări sau comemorări?!

Read Full Post »

® Oxiurii

Ufff! Bine că am scăpat de tămîierile aduse „geniului” păunescian. De vineri pînă azi, dacă mă tăiai, în loc de sînge îmi curgeau din fizic lălăieli, behăieli, boceli, zmiorcăieli, văicăreli şi alte cuvinte la final cu „eli”, de la abureli. „Poetul a murit, s-a stins flacăra”, scria pe ecranul unei televiziuni antinaţionale. „S-a stins Adrian Păunescu, flacăra continuă să ardă”, anunţa cealaltă televiziune trasă pe acelaşi calapod. Omul s-a dus la locul său de odihnă, jelit de o ciurdă a burgheziei proletare care a pisat sub copite morminte învecinate cu proaspăta criptă, iar în două dintre acestea dorm veşnic „anonimii” I. L. Caragiale şi Nichita Stănescu. „Poietul” a murit, asta îmi este clar, dar o nedumerire abia s-a născută! Care-i treaba cu flacăra aia?! S-a stins, neică, sau continuă să ardă?

„Dar ce legătură au oxiurii cu cele scrise mai sus?”, s-ar întreba un om cu toate rotiţele capului la locul lor. Păi, au! În mintea mea. Similitudinea m-a străfulgerat gîndind la comportamentul reporterilor, realizatorilor şi strategilor malefici ai celor două televiziuni antinţionale. Oxiurii(denumiţi şi viermi de şezut) trăiesc în întunericul intestinului nostru şi se hrănesc cu fecale. Dacă ar fi doar atît, nu am fi deranjaţi, însă ei ne provoacă simptome precum mîncărimi în cur, somn agitat, dureri cînd faci pipi, bruxism(scrîşnet din dinţi), stare de nervozitate. „Dar tot nu văd nicio legătura”, ar continua să spună acelaşi om cu boii acasă. De aceea, să exemplific.

Vineri, şeful Executivului şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au vizitat terminalul conform standardelor Schengen al Aeroportului Otopeni. Fără nicio exagerare, interioarele şi dotarea tehnică arată excepţional. În urmă cu o lună, acolo era dezastru. Boc i-a ameninţat pe cei responsabili că dacă nu respectă termenul de finalizare impus de UE, adică 15 noiembrie, „vor cădea capete”. Şi termenul s-a respectat! În vizita sa, primul-ministru a fost însoţit şi de cîţiva oxiuri. Aceştia au făcut abstracţie de pasul înainte făcut de România spre spaţiul Schengen, de strădania Guvernului pentru ca aderarea să aibă loc în martie 2011, şi l-au sîcîit pe Emil Boc cu întrebări răutăcioase legate de demisie, de relaţia cu UDMR, de cîţi km de autostradă s-au făcut în 2010(ei ziceau că 12, premierul a explicat că 68) etc. Oxiurii, în foamea lor de materii fecaloide, tot sperau ca premierul să se scape cu ceva, ca mai apoi să aibă ce ronţăi prin studiouri „comentatorii” permanenţi şi remuneraţi. Emil Boc, şicanat de oxiuri, pătimea simptomele de mai sus. Şi e deranjant să ai mîncărimi, nu?

Dar, iată un exemplu şi mai proaspăt, cel de luni, 8 noiembrie. România a găzduit la Palatul Parlamentului „Summit-ul Dunării”. Au participat  şefi de guvern şi alţi demnitari din ţările riverane fluviului, precum şi „primul ministru” al Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso. Orice ţară de pe Pămînt s-ar fi mîndrit cu o asemenea oorganizare. Nu mai vorbesc de importanţa economică a strategiei lansate cu prilejul evenimentului, şeful CE anunţînd că UE este dispusă să investească 95 de miliarde de euro(noi avem proiecte de 9 mld). Printre obiectivele ce se vrea realizate menţionez construirea a încă două poduri între ţara noastră şi Bulgaria, a unei linii ferate de mare viteză între Constanţa-Bucureşti-Budapesta-Viena care să se lege cu ruta Viena-Paris-Londra, investiţii pentru protejarea Deltei Dunării şi dezvoltarea turismului etc. Credeţi că oxiurii au prezentat cum se cuvine acest eveniment, cu măsuţe televizate pline de invitaţi care să analizeze impactul economic şi social al strategiei bazinului dunărea, aşa cum au făcut la moţiunea de cenzură, de exemplu? Ei bine, nu! Deşi în orice ţară aceste ştiri erau printre primele în jurnale, pentru viermii de şezut a fost important că UDMR vrea să iasă de la guvernare, că miniştrii au averi mari, că nişte bezmetici apăruţi ca la un semn(cu televiziuni cu tot), membri declaraţi ai „Miliţiei Spirituale”, protestau în faţa Palatului Parlamentului, că pensionarii se înghesuie la cozile unde se dau, gratuit, alimente trimise de UE(era la fel şi pe vremea lui Tăriceanu, pe cînd duduia economia), că nişte PDL-işti se ceartă, că Elena Udrea are credit de 3,3 milioane de euro etc. Hulpavi şi în goana lor numai după mizerii, oxiurii nu-şi doresc nimic altceva decît să stea în intestinul naţional şi să mestece „rahat”. 

Sper că nu mă bănuieşte vreun cititor constant al acestui blog că sunt un apărător al Guvernului Boc. Dimpotrivă! Dar, dacă critic aspectele negative, mă simt obligat profesional, deontologic, moral, informaţional, să evidenţiez şi faptele pozitive. Numai oxiurilor le pute totul. Poate ar trebui ca aceşti viermi anali să conştientizeze că problema este la ei. Păi, nu oxiurii mănîncă…   

PS: Am pus puncte, puncte ca să evit cacofonia! 😉

PPS: Cer iertare adevăraţilor oxiuri pentru că i-am jignit comparîndu-i cu unii jurnalişti amorali.

Read Full Post »

® “Beţivul” Orban şi văduva “neagră”

Două ştiri de cancan au penetrat liniştea serii. Prima din ele se referă la o scrisoare deschisă trimisă de firma Dali fostului vice-primar al primăriei Bucureştiului, fost ministru al Transporturilor şi actual deputat PNL, Ludovic Orban.

<<Ne oprim aici domnule betiv mincinos, si va rugam ca atunci cand mai discutati de Dalli sa o faceti cu consideratie, caci iata(dupa un an) suntem martori cu totii la schimbarea majora adusa in exploatarea parcarilor de un alt “menestrel” contemporan>>, se spune în finalul scrisorii, plină de aluzii şi jigniri.(citeşte scrisoare_deschisa_Dali).

 

Orban a spus într-o emisiune TV că Dali vărsa la bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti o sumă insuficientă în urma colectării taxelor de parcare.

„Ce aş putea să răspund la o colecţie de injurii pusă pe hârtie de cineva care nu are nicio treabă cu limba română. Nişte calomnii, nişte înjurii fără niciun suport ca răspuns la nişte afirmaţii punctuale şi exacte”, a declarat Ludovic Orban pentru Realitatea.

*

A doua ştire vine de la CNA. Antena 3 a fost amendată cu 18.000 de lei pentru comportamentul suburban al moderatoarei preferate a lui Dan Voiculescu, Gaby Firea, într-o emisiune la care era invitat PDL-istul Cristian Boureanu.

<<În aceeşi şedinţă publică, postul Antena 3 a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 18.000 lei. În ediţia emisiunii de dezbateri „Ştirea zilei” din data de 31 mai 2010, în care a fost invitat şi domnul Cristian Boureanu, deputat PD-L, discuţiile purtate cu moderatoarea emisiunii, doamna Gabriela Vrânceanu Firea, au fost jignitoare şi injurioase, radiodifuzorul nerespectând principiile de asigurare a imparţialităţii şi a echilibrului stipulate de art. 71 alin. 1 lit. a şi alin. 2 din Codul audiovizualului, potrivit cărora „(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”. De asemenea, moderatoarea emisiunii nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 42 alin. 4 din Codul audiovizualului care precizează faptul că „Realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane”.>> (citeşte aici toate sacţiunile date de CNA)

Vedeţi dialogul Firea – Boureanu

Read Full Post »

® Tratat pentru netratabili

 

Articolul 53 din Constituţia României:

 

 (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrîngerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicata în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

DEX:

• SINÍSTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s.n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal². II. S.n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre.
• DEZÁSTRU ~e n. Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proporții; flagel; urgie; calamitate. /<fr.

Am văzut, citit şi ascultat uimit sute de comentarii care s-au făcut în aceste zile referitor la acoperirea constituţională a celor două legi care reduc salariile bugetarilor(cu 25%) şi pensiile(15%). Unele dintre acestea, au fost rodul neştiinţei, altele, rodul prostiei, iar altele, nu puţine, tendenţioase. De aceea, simt nevoia să clarific acest aspect. Nu o fac pentru proşti pentru că, săracii de ei, nu vor înţelege. Nu o fac nici pentru imbecilii care dezinformează şi incită amărîţii naţiei, pentru că ei ştiu adevărul dar sunt plătiţi să nu-l ştie. O fac doar pentru oamenii de bună credinţă care au nelămuriri. Chiar Ana Birchall, o femeie inteligentă pe care o simpatizez, şi-a exprimat pe blogul său oarece nedumerie legată de invocarea art. 53.

Să explic!

Mai sus, am postat articolul 53 din Constituţie, din care am să citez: „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru:(…)”

• numai prin lege – avînd în vedere cele subliniate, înţelegem de ce Guvernul nu poate emite ordonanţe de urgenţă şi trebuie să instituie măsurile de reducere prin proiecte de lege.
• calea clasică  a unui proiect de lege implică dezbaterea parlamentară în urma căreia forma aprobată de Guvern poate suferi modificări; în plus, procedura durează căteva săptămîni, chiar şi dacă Executivul ar fi solicitat Parlamentului aprobarea legilor în regim de urgenţă.
• cea mai rapidă cale de adoptare, dar şi cea mai primejdioasă pentru că poate duce la căderea Guvernului, este angajarea răspunderii. Prin această procedură, proiectele de lege pot deveni legi(deci aplicate efectiv) într-o săptămînă, iar ele îşi păstrează forma aprobată şi dorită de Guvern.
• numai dacă se impune – criza economică, deficitul bugetar şi nivelul mare de îndatorare a ţării(vezi şi acordul cu FMI, CE şi BM) sunt elemente care satisfac condţionalitatea subliniată.

Continui citarea alin.1 al art. 53 din Constituţie: „(…)apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

• tot ceea ce am evidenţiat mai sus sunt elemente acoperitoare pentru restrîngerea unor drepturi, respectiv diminuările financiare de care se tot vorbeşte.

Unii bătrîni se întrebau la televizor, pe bună dreptate, cu ce pune în pericol milionul luat din pensia sa siguranţa naţională?! Siguranţa (securitatea) naţională este un concept introdus în SUA după Primul Război Mondial prin care se înţelege menţinerea şi supravieţuirea statului-naţiune prin utilizarea instrumentelor economice, militare, politice, diplomatice, serviciile de informaţii etc.(vezi aici)

Ca să explic simplist, ne aflăm în situaţia următoare: Din cauza crizei economice mondiale fără precedent(se poate încadra la sinistru, dezastru)  care a afectat România, funcţionarea statului român este pusă în pericol(deci securitatea naţională, d.p.d.v economic), motiv pentru care se impune restrîngerea unor drepturi(salarii, pensii), pe o perioadă limitată(31 dec 2010), proporţional cu intensitatea fenomenului cauzal(15%, respectiv 25%), nediscriminatoriu(se ia de la toţi) şi fără ca ele să fie pierdute(nu le anulează nimeni salariile şi pensiile). 

În opinia mea, art. 53 este acoperitor pentru luarea acestor măsuri şi nicio instanţă din lume nu va da cîştig de cauză eventualilor cetăţeni care ar da statul în judecată, mai ales că zeci de ţări europene şi nu numai, au luat măsuri de austeritate similare.

• Acum, mă voi referi la adevărul din spatele adevărului.

Traian Băsescu, de fapt, nu cu pensionarii şi bugetarii aflaţi la baza sistemului are o problemă, ci cu cei care au pensii şi salarii „nesimţite”. Şi, pentru că nu ave altă soluţie pentru diminuarea acestora, se foloseşte de oportunitatea crizei. Fiţi convinşi că de la 01.01.2011, cei cu salarii şi pensii mici vor primi majorări, iar ceilalţi deloc sau neînsemnate. Atunci, vor intra în vigoare şi noile legi ale salarizării unitare şi pensiilor. Acesta este şi motivul pentru care mă raliez măsurilor, deşi chiar şi veniturile familiei mele vor fi afectate. În opinia mea, împotrivirea liderilor sindicali care fac jocuri murdare, a PSD(principalul vinovat în conceperea acestei legislaţii greu de modificat) şi a privilegiaţilor aflaţi în cercurile de putere ne-au adus aici.

Din nefericire, ca mereu în istorie, cei care suferă sunt cetăţenii cei mai defavorizaţi ai societăţii.

Read Full Post »

® Instigatorii

Joi, am fost la Ministerul de Finanţe, unde premierul Emil Boc, ministrul de resort, Sebastian Vlădescu, şi ministrul Muncii, Mihai Şeitan, s-au întîlnit cu liderii sindicali Aurel Cornea, Bogdan Hossu, Dumitru Costin, Marius Petcu şi Vasile Marica(în foto de la stînga la dreapta).

După trei ore de discuţii, sindicaliştii „au înţeles” situaţia grea prin care trece ţara şi au găsit soluţia depăşirii momentului: „Facem grevă generală”. Pe treptele de marmură ale ministerului, cei cinci cavaleri ai Apocalipsului sindical au ameninţat românii că vor opri trenurile, metroul, transportul în comun, avioanele şi lucrul. La mulţi dintre bugetari nici nu se observă dacă opresc lucru pe viaţă pentru că bat bărbuncul, freacă menta sau ard mangalul degeaba.

Acum cîteva zile, spuneam aici că m-am luat de Aurel Cornea. Ieri, mi-a venit pe bombeu Marius Petcu. El tocmai declarase, după întîlnirea cu Emil Boc, că membrii de sindicat vor participa în număr mare la şedinţa Parlamentului în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru măsurile de salvare naţională(vă daţi seama ce hărmălaie va fi în balcoanele sălii de şedinţe?!) şi vor bloca intrările Legislativului.

La finalul declaraţiei, l-am întrebat pe liderul sindical, în particular:

-Cum veţi bloca intrările Parlamentului? Nu este ilegal să faceţi asta?

-Ba da! Dar nu va fi o blocare efectivă, ci pichete de sindicalişti.

Deci, una spune omul la TV, alta în particular. El ştie că blocarea unei instituţii fundamentale a statului poate duce la arestări, împrăştieri în forţă ale manifestanţilor, amenzi consistente. Deci, una zice, alta fumează, vorba lui Arghezi.

Enervat, am continuat să-i reproşez lui Petcu faptul că dezinformează populaţia, că fac jocuri politice şi că bugetarii nu vor să fie solidari cu salariaţii din mediul privat.

-Mie, patronul mi-a tăiat deja din venituri de un an iar voi aţi luat şi al 13-lea salariu pe 2009, în plină criză. Chiar nu aveţi decenţă?

-Dom’le! Rolul meu este să apăr drepturile membrilor mei de sindicat şi asta fac.

-Dar dreptul celorlalţi români cine îl apără?

-Nu ştiu! Pe mine mă interesează numai cei pe care-i reprezint. Ăsta este rolul meu!

Apoi, Marius Petcu a plecat.

Un fotoreporter de la cotidianul „Gândul”, care asistase la discuţie, mi-a zis după ce  sindicalistul s-a îndepărtat:

-Are dreptate! Ce să-i mai spui?

Revendicare cu ...perversiuni!

Marius Petcu(dar şi ceilalţi lideri sindicali) are dreptate! Trebuie să apere pe cei care l-au ales. Tocmai de aceea, el ar trebui să ştie că echivalentul în lei a 25% din salariu, pentru care se va face grevă generală, nu o să mai valoreze nici cît o ceapă degerată dacă vor creşte taxele şi impozitele, dacă leul se va devaloriza, dacă bugetul României nu va fi aşezat pe criterii corecte, dacă nu se va relansa economia, dacă veniturile nu sunt corelate cu productivitatea, dacă nu se vor disponibiliza 300.000 de bugetari.

Liderii sindicali, dacă vor să îşi apere cinstit membrii, ar trebui să le spună că este mai bine să iei 75% din ceva, decît 100% din nimic.

Instigatorii proletari ar trebui să conştientizeze că răzmeriţa, criza socială şi  criza politică pot transforma România într-un pustiu al morţii economice. Iar indiciul care va ajuta analiştii sã deosebeascã cadavrele  bugetarilor de cadavrele salariaţilor din mediul privat va fi prezenţa în unele buzunare a salariului 100%.

Read Full Post »

® Cronica unui protest fîsîit 2

Continuarea postării  Cronica unui protest fîsîit 1.

Scena s-a umplut de lideri sindicali, mai cunoscuţi sau nu. Aceşti figuranţi ai absurdului s-au perindat pe la microfon salutînd manifestanţii ca vedetele rock(Bună ziua, prieteni!), introduşi fiind de un moderator rîrîit. Deşi, anterior, au afirmat că au numai revendicări sindicale, Bogdan Hossu, Dumitru Costin, Vasile Marica, dar mai ales Marius Nistor au început să strige „Jos Guvernul” şi „Jos Băsescu”, adică revendicări politice. Aceste triste feţe de vodevil, la fel de vinovate că s-a ajuns aici ca şi guvernele postdecembriste, se dădeau în stambă pe scenă dornice să fie văzute de membrii lor de sindicat, ca aceştia să-i aleagă şi pe mai departe ca apărători ai lor. Adică, ai lor, nu ale sindicaliştilor! Oana Dobre(blonda din foto sus), jurnalist în armata lui Dan Voiculescu, e lîngă scenă, „pe treabă”. 

Dan Tapalagă(Hotnews) din „armata portocaliilor” priveşte de departe. Precaut! Probabil, a aflat de păţania PDL-istului Marcel Hoară şi stă la distanţă de manifestanţii furioşi. Hoară, invitat de A3 în studioul deschis amplasat în piaţă, a fost recunoscut de unii manifestanţi şi era să fie linşat. 

După ce a stat pitit vreo 30 de minute, fumînd speriat, în boscheţii de lîngă Muzeul Antipa, Hoară s-a refugiat în Muzeul Ţăranului Român(fostul muzeu al PCR!) fiind depistat în boscheţi iar apoi alergat şi ţintit cu pietre de cîţiva tineri cu glugile hanoracelor pe cap(?!), asemeni celor din galeriile echipelor de fotbal. Într-un tîrziu, PDL-istul a fost evacuat de cîţiva poliţişti comunitari înspre B-dul Ion Mihalache, unde îl aştepta un taxi venit la comandă.

Imbecilii de la Antena 3 şi „comentatorii” lor, cu o bucurie greu disimulată în glas, îl acuzau tot pe Mircea Hoară pentru ceea ce s-a întîmplat, după principiul „mortul e de vină”. Ei afirmau că PDL-istul nu trebuia să vină în mijlocul mulţimii revoltate. „Noi l-am invitat, că CNA ne cere să avem reprezentanţi din toate partidele, dar el trebuia să nu vină. Noi nu putem obliga pe nimeni să participe la emisiuni”, afirmau otrepele lui Voiculescu, în dialog cu PSD-iştii(aplaudaţi de manifestanţii din piaţă). Nu cumva trebuia ca Antena 3 să asigure şi protecţia invitaţilor săi? 

Poliţia poate identifica din această fotografie pe sindicalistul de la Sanitas Bucureşti care l-a „răcorit” pe Hoară după ce iniţial ‘portocaliul” recepţionase şi vreo două ouă în cap, dar şi pe cei care au dat cu pietre. 

Cred asta pentru că, pe lîngă operatorii televiziunilor consacrate, în piaţă mai filmau cîteva persoane. Pe domnul din imagine l-am surprins că lua imagini nu numai cu manifestanţii, ci şi cu jurnaliştii. Iniţial, mi s-a părut a fi un tip ponosit. Am fost înşelat de faţa lui nerasă şi de punga de plastic. 

Dar uitîndu-mă mai atent, am observat că „video-amatorul” avea o ditamai brăţară de aur la mîna dreaptă, adidaşi, blugi şi geaca de calitate, precum şi o „umflătură” nefirească sub bluză(în stînga fotografiei de mai sus). Să mă fi înşelat? 

În schimb, în ceea ce priveşte „cameramanul” de pe clădirea Guvernului nu am dubii. E „profesionist”. De fapt, acoperişurile sau etajele superioare ale tuturor clădirilor care aveau vedere spre Piaţa Victoriei erau pline de observatori, sniperi şi cameramani ai serviciilor de ordine, dispozitive  normale în astfel de situaţii. Menirea serviciilor secrete, a SPP, a Poliţiei şi Jandarmeriei este protecţia demnitarilor, apărarea instituţiilor statului şi a ordinii publice. 

Dacă unii oameni ai legiierau în misiune, alţii protestau. Sincer, mi se pare penibil ca jandarmii să supravegheze poliţiştii, iar poliţiştii să scandeze „Hoţii! Hoţii! Hoţii!”, aşa cum fac cei din imagine. Ei ar trebui să-i prindă pe hoţi, nu să-i huiduie. 

Poliţiştii şi gardienii din penitenciare, luaţi de valul protestatar, la un moment dat au început să-şi arunce şepcile…   

 

…şi bonetele. 

Ideea a fost minunată şi mi-a prilejuit facerea unor fotografii artistice, zic eu, lăudăros. Dar nu cumva au comis o ilegalitate, anume defăimarea uniformei statului? 

Deodată, s-a produs rumoare. Din cauza căldurii, oboselii şi vîrstei, unele persoane au început să leşine. 

Serviciul de ambulanţă şi SMURD au transportat 7 persoane la spital, iar la alte aproximativ 20 le-au acordat îngrijiri medicale pe loc. 

Dar discursurile (unele aberante) ale liderilor sindicali au continuat imperturbabil. Lîngă scenă, era postată o masă pe care erau aşezate mîncare şi băuturi existente pe masa săracilor, în antiteză cu cele de pe masa bogaţilor. 

Tot pe masă, era pus un mini-coşciug pe care scria „Aici să trăiţi bine!”. În el era aşezată o păpuşă pe fruntea căreia scria „Băse”, iar lîngă masă era o cruce care avea pe ea poza şi numele lui Traian Băsescu, precum şi data „morţii”(decembrie 2010). Asta da „revendicare” sindicală!

Macabru, grotesc şi nedemn pentru „moralii” lideri de sindicat care procedează în acest fel, dar cer drepturi şi respect.

 

CRBL a venit la miting cu piciorul în ghips pentru a le cînta demonstranţilor „Când taxele cresc, românii stau, stau / Păi de ce s-ar chinui, oricum n-au, n-au”. 

 Mitingul s-a terminat la ora 13:00, aşa cum începuse: cu „Dansul pinguinului”.  

„Un pinguin conduce Guvernul / Şi totul se mişcă greu, greu, greu/ Un pinguin ce-aduce infernul / Dar se crede mare zmeu, zmeu, zmeu/Berceanu şi Udrea şi Blaga şi Oprea /Cu toţii-s conduşi de Boc, Boc, Boc/Cu ei în Guvern nu merge nimica / Şi tot aici stă pe loc, loc, loc/Un pinguin conduce o gaşcă / Care nu are spor, spor, spor„, răsuna cu mulţi decibeli în faţa Guvernului, timp în care bugetarii dansau.

Unii ştiau paşii, alţii au profitat de acţiunea sindicală pentru a-i învăţa. Cert este că unii bugetari, dacă în muncă nu sunt performanţi, la dans sunt neîntrecuţi. Şi mă refer aici la doamnele de la Poşta Română, la ghişeele cărora stai minute în şir pînă catadicsesc să-ţi vîndă un timbru sau să-ţi elibereze o recomandată.

În tot acest timp, „Pinguinul” a urmărit desfăşurarea demonstraţiei printre franjurii draperiilor trase la ferestrele Palatului Victoria, sursele mele spunîndu-mi că a urcat de cîteva ori şi la etaje superioare(Cabinetul este la Et. 1) ca să vadă mai bine. De asemenea, şi staff-ul „Pinguinului” a fost cu ochii pe geam. Cu toate acestea, aşa cum mi-a spus Bogdan Hossu, sindicaliştii nu au fost contactaţi de nimeni din Guvern pentru a le cere o listă cu revendicări. „Să nu creadă ei că dacă astăzi am stat doar două ore şi am pus muzică, data care vine o să facem la fel. Ei cred că noi suntem ca sindicaliştii din Occident(eu aşa speram-n.a.)? Strigăm două ore şi plecăm acasă sau la bere?! Dacă vor reduce salariile şi pensiile, data viitoare venim aici şi nu mai plecăm”, mi-a zis Hossu.

Pe la ora 13:45, piaţa era aproape goală. Am vorbit cu cîţiva şefi ai Poliţiei, Jandarmeriei şi SPP care erau bucuroşi pentru că nu s-au înregistrat evenimente nedorite. Singurele persoane care păreau plictisite şi uşor dezamăgite erau fotoreporterii pentru că nu au avut posibilitatea să imortalizeze puţină „acţiune”. Dar Hossu a promis că se va întoarce cu gaşca lui şi va fi nu numai ce a fost, ci mai mult decît atît.

Pentru că multă lume m-a întrebat cîte persoane au participat, postez imagini de ansamblu ca să le poată număra cine vrea să ştie un număr exact.

Un şef al Jandarmilor mi-a zis că au fost aproximativ 25.000-30.000 de persoane. Forţele de ordine ştiu numărul şi capacitatea mijloacelor de transport cu care sindicaliştii au venit, precum şi numărul participanţilor declarat de fiecare lider sindical, aşa că au o cifră aproximativ exactă. Televiziunile şi ziarele mogulilor, au anunţat cifre între 40.000 şi 65.000. Probabil că ei au numărat şi călătorii din garniturile de metrou care au trecut în cele două ore de protest la 10 metri sub asfalt, exact pe sub picioarele manifestanţilor(în Piaţa Victoriei este o intersecţie a două magistrale ale metroului).

Din imaginile postate, vă puteţi face o părere proprie. Scădeţi doar sutele de lucrători ai poliţiei, jandarmilor şi serviciilor infiltraţi(unul dintre ei, îmbrăcat civil şi cu şapcă de la FSLI îi spunea după miting unui camarad că a şi strigat alături de sindicalişti). De asemenea, trebuie să avem în vedere că în jurul scenei era un spaţiu liber în care stăteau jurnaliştii, cameramanii, personalul tehnic al firmei care a asigurat scena şi sonorizarea. Pe marginea pieţei erau mulţi gură-cască şi corturi cu studiourile şi aparatura televiziunilor. Am mai auzit în piaţă că printre manifestanţi erau multe persoane care au primit între 30 şi 50 de lei noi sau/şi o masă, de la lideri ai PSD din teritoriu, ca să vină la miting. 

Protestatarii au plecat dar în urma lor au rămas sticle, hîrtii, cofraje de ouă şi vomă(la propriu).

Am părăsit Piaţa Victoriei şi am intrat în clădirea Guvernului. La 15:00 a început şedinţa săptămînală a Executivului.

 Trist şi cu faţa trasă, Emil Boc nu a făcut nicio referire la miting de faţă cu presa, dar sursele mi-au destăinuit că le-a spus miniştrilor că „protestul a fost civilizat şi nu s-au înregistrat violenţe”. Probabil că vedeta TV a PDL, Marcel Hoară, nu contează.

În schimb, premierul a anunţat public că nu renunţă la măsurile de austeritate şi îşi va asuma măsurile în faţa Parlamentului. Iar la demisia sa, potrivit purtătorului de cuvînt al Guvernului, nici nu se gîndeşte. Merge înainte, ca pionierii(era să zic „pinguinii”!).

Aceasta a fost foto-cronica unui protest anunţat cu surle şi trîmbiţe, cu participanţi plătiţi sau „energizaţi” de gurile de foc ale trusturilor lui Vîntu şi Voiculescu, precum şi de politicieni făţarnici ai PSD şi PNL, partide mult mai vinovate de situaţia în care a ajuns ţara decît PDL.

Păi, bine măi băieţi, doar atît aţi putut voi? Ne-aţi fîsîit?!

Read Full Post »

® Cronica unui protest fîsîit 1

Se strîng nori negri deasupra Guvernului

Am ajuns la Guvern pe la 10:00. Cu toate că mă aşteptam să întîmpin un trafic infernal, am parcursul distanţa pînă la Palatul Victoria mai repede decît în zilele de sărbătoare. Poliţiştii erau prezenţi în trafic şi fluidizau circulaţia, iar în unele intersecţii chiar mi-au făcut semn să trec pe roşu. Un loc de parcare, în schimb, am găsit cu greu, pe str. Paris, lîngă reşedinţa lui Vîntu, zona din jurul Guvernului fiind ticsită de maşini, dube, tunuri cu apă şi autobuze ale Jandarmeriei şi ale Serviciului Special de Intervenţie Rapidă al Poliţiei Române(SPIR).  

Jandarmeria a scos în stradă chiar şi maşinile blindate de tip Hamvi(cele albe din planul îndepărtat) care au însemnele ONU, cu care participă la misiuni de menţinere a păcii(Kosovo). Str. Paris, înspre reşedinţa lui Vîntu, este închisă circulaţiei(unde sunt taxiurile parcate), singurele maşini care sunt lăsate să circule sunt cele ale Guvernului(dreapta) şi cele ale forţelor de ordine(stînga).   

Str. Paris, înspre  Guvern…

…şi trecerea de pietoni din dreapta Palatului Victoria. 

La ora 10:00, în faţa Guvernului se strînseseră deja primii manifestanţi. Dansul Pinguinului, varianta Boc, răsuna din mai multe difuzoare. Cîţiva sindicalişti dansau.

Am intrat în Guvern şi cît am băut cafeaua de dimineaţă priveam pe geamul care dă spre B-dul Iancu de Hunedoara(partea stîngă a clădirii). Manifestanţii continuau să vină către Piaţa Victoriei, iar „mascaţii” cantonaţi aici îi priveau curioşi. 

La un moment dat, chiar pe sub fereastra Guvernului la care eram, a trecut Ion Columbeanu(vezi cine aici mai multe), nimeni altul decît tatăl lui Irinel Columbeanu. Acesta, a lucrat la Secretariatul General al Guvernului încă de pe vremea lui Gheorghiu Dej(din 1953) pînă mult după pensie. Deşi nu mai era remunerat, Ion Columbeanu continua să vină la Palatul Victoria pînă cînd, voalat, i s-a cerut să renunţe. În ciuda celor 85 de ani, bătrînul a ţinut să vadă cu ochii lui demonstraţia organizată de sindicate în faţa fostului său loc de muncă. 

Aproape de ora 11:00, am ieşit din clădirea Guvernului, în piaţă. Din curtea Palatului Victoria abia întrezăream manifestanţii, printre vegetaţie. Emil Boc i-a văzut mai bine, de după perdelele geamurilor de la etaj. El a ajuns la serviciu la 9:15, pe cînd în piaţă erau cîteva persoane. 

Elicoptere ale televiziunilor şi Poliţiei survolau piaţa. A fost pentru prima datã cînd am vãzut elicopterul Antenei 3. Nici măcar jurnaliştii mogulului Dan Voiculescu, prezenţi în piaţă, nu ştiau că televiziunea la care ei lucrează are elicopter.

Odată cu începerea mitingului, forţele SPIR au intrat în dispozitiv, pe strada Paris.  

Colegi ai televiziunii chineze CNC Xinhua făceau un reportaj în care spuneau probabil, poporului asiatic că este rău în capitalism şi că romînii au dovada greşelii că au renunţat la comunism. (Vezi aici).

Cîteva tablouri cu Nicolae Ceauşescu, purtate de manifestanţi nostalgici şi imbecili, le-ar fi întărit spusele.

  

Continuare >>>Cronica unui protest răsuflat 2 

Read Full Post »