La Sagrada Familia( Temple Expiatori de la Sagrada Família, în catalană/Templul Sacrei Familii) este una dintre capodoperele arhitectului spaniol Antonio Gaudi. Imensa catedrală este emblema Barcelonei şi unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Spania. Începută în 1882, construcţia nu a ajuns nici măcar la jumătate. Cu tehnica începutului de secol XX se considera că ea va fi terminată peste 200 de ani. „Clientul meu nu se grăbeşte”, glumea Gaudi. Mulţi sunt de părere că această catedrală nici nu ar trebui terminată, ci lăsată aşa, ca un monument al artistului, mort în 1926, în urma unui accident de tramvai petrecut chiar în intersecţia din fotografie.
Astazi, sunt finalizate opt turnuri, toate peste 100 m înălţime, la care se vor adăuga alte zece. Acestea îi vor reprezenta pe cei doisprezece Apostoli, pe cei patru Evanghelişti, pe Maica Domnului, iar domul central, care va avea 170 m, îl va reprezenta pe Iisus Hristos. (citeşte mai mult şi vezi fotografii)
Dar, lângă acest monument exponenţial al culturii spaniole, acolo unde indică săgeata roşie, se află şi un element reprezentativ al românilor. Vedeţi aici modul în care se tangentează cele două culturi →