Faţada Muzeului Antipa a devenit un fel de „Zid al plângerii” pentru că trotuarul care trece prin dreptul intrării sale din Piaţa Victoriei, vizavi de palatul guvernamental, este singurul loc în care forţele de ordine şi municipalitate acceptă desfăşurarea manifestaţiilor anti-putere.
Aici, joi, în jurul prânzului, apoximativ 100 de persoane l-au colindat pe Tăriceanu, dar în loc de buhai şi sorcove acestea au venit cu o cruce de lemn şi pancarde cu urări „de rău”. Protestatarii cereau eliminarea taxei de primă-înmatriculare.
De partea cealaltă a pieţei, în Guvern, tocmai avea loc sărbătoarea bradului de Crăciun. Aşa că, huiduielile, fluierăturile şi scandările anti-taxă au fost acoperite de sunetul muzicii şi de glasurile cristaline ale copiiilor.
Bradul amenajat într-una din sălile de conferinţe ale Palatului Victoria pâlpâie din luminiţe indiferent la strigătele manifestanţilor care se aud cu greu prin fereastra închisă.
Venit la serbare pentru câteva minute nici premierul nu aude protestele, aşa că îşi îndreaptă atenţia către scena amenajată într-un capăt al sălii, precum şi la prichindeii care l-au înconjurat cu interes(a se citi „curiozitate” că „interes” sună cam rău asociat cu premierul). După ce a vorbit cu părinţi şi copii, s-a fotografiat cu doritorii şi a luat contact cu atmosfera de basm, premierul, însoţite de un consilier, s-a retras în cabinetul său pentru a face ultimele adnotări pe marginea bilanţului laudativ al celor patru ani de guvernare a guvernelor Tăriceanu I şi Tăriceanu II, pe care urma să-l prezinte pulimii prin intermediul presei.
Manifestanţii au trimis o scrisoare de protest dar care nu a ajuns pe masa de lucru din sala de şedinţe a Guvernului, locul în care se iau deciziile importante pentru ţară. Din păcate, aş zice eu, pentru că micuţii şi însoţitorii lor care ocupa scaunele miniştrilor probabil că erau la fel de competenţi ca unii dintre membrii actualului guvern în funcţie.
Şi în tot acest timp, premierul lucra pentru ţară, copiii se jucau iar protestatarii…aţi ghicit! îngheţau strigând în stradă. Iar ca toate acestea să se petreacă în bune condiţii, SPP-ul, poliţia şi jandarmeria vegheau cu mâna pe pulan chiar şi pe străzile lăturalnice din zona Palatului Victoria.
Lasă un răspuns