Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘tariceanu’


base3

    Era prin 2007. Relaţiile dintre Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu erau iremediabil compromise. Îl însoţeam pe premierul de atunci într-o deplasare la Înalta Poartă(citeşte Comisia Europeană). Cum a aterizat avionul oficial la Bruxelles am deschis telefonul mobil şi căutam manual o reţea GSM. Eram pentru a nu ştiu câta oară în capitala Belgiei şi ştiam că pe piaţa din această ţară sunt doar doi operatori importanţi de telefonie mobilă(Telecom şi Vodacom). Deodată, pe display-ul telefonului mi-a apărut un al treilea: BASE. În contextul conflictului dintre cele două palate şi al spectrului băsescian care-l „urmărea” psihic pe Tăriceanu, apariţia bruscă a lui „BASE” a creat un moment de firească uluire, atât mie cât şi companionilor mei de zbor. Pe măsură ce ne reveneam din surprindere, în avion au început comentarii şi ironii de genul: „Băi, ne ascultă Băse!”, „Săracul Tăriceanu nici aici nu scapă de Băse!” sau „Mamă, ce faţă o fi făcut Tări când i-a apărut BASE pe ecranul mobilului!”

   Ulterior aterizării, am aflat că în Belgia intrase pe piaţa telefoniei mobile un subsidiar al operatorului olandez KPN, a cărui titulatură era  BASE . În prezent, această reţea de servicii GSM are aproximativ 1 milion de abonaţi, magazinele de prezentare s-au răspândit ca ciupercile pe tot cuprinsul belgian, iar reclama la BASE a împânzit toate locurile publice.

Deci, BASE devine din ce în ce mai tare. O fi vreun semn?!

PS: Cred că nu-i venea uşor lui Tări să vadă peste tot patru litere de-o şchioapă care îi aduceau aminte invariabil de Băse, duşmanul lui declarat şi definitiv!

Read Full Post »


La site-ul de stânga portocaliu al lui Emil Boc

Site-ul Guvernului, cu puţin portocaliu şi cu un premier tras pe stânga (clik)

      Cu ceva timp în urmă scriam că sub administraţia fostului premier Călin Popescu Tăriceanu pagina de web a site-ului Guvernului a fost colorată în culorile tradiţionale ale PNL, adică albastru-galben. (citeşte ştirea aici)     

Captură de interfaţa sitului Guvernului

Galbenul mergea mai bine cu un premier tras pe dreapta?!

       Se pare că obiceiurile rele se copiază foarte repede. Încă din prima zi de guvernare, administraţia Boc a schimbat galbenul cu portocaliu, culoarea PDL  (vezi şi compară fotografiile). Să fi fost doar o dorinţă a băieţilor de la IT să asorteze site-ul la cravata noului premier?!

     Mai mult decât atât, deşi actualul premier este fidel unei doctrine politice de centru-dreapta, el a fost tras pe dreapta site-ului.

    Dar cu stema României ce aţi avut, mă băieţi? Dacă era un premier de la PSD coloraţi site-ul în roşu? Dar stema României?

Read Full Post »


     Basescu, Patriciu, Tariceanu si Justitia

    Cătălin Marian Predoiu a fost pus ministru al Justiţiei de către Călin Popescu Tăriceanu după demisia lui Tudor Chiuariu, cercetat de DNA pentru corupţie, precum şi după respingerea de către Traian Băsescu a

Predoiu, la Roma, şi cravata care l-a înnebunit pe Berlusconi

Cătălin Predoiu, la Roma, şi cravata care l-a înnebunit pe Berlusconi

  

Predoiu la audieri a purtat o cravata primita de la Berlusconi

Predoiu la audieri a purtat o cravata primita de la Berlusconi

Noricăi Nicolai din cauza „mapei profesionale”  (citeşte aici intreaga poveste).      Numirea lui Predoiu a creată animozităţi în PNL, aripa anti-Tăriceanu acuzând faptul că nu a fost consultată cu privire la propunerea de ministru, dar şi pentru că respectivul nu era membru PNL. Tăriceanu le-a dat flit nemulţumiţilor afirmând că el, ca premier, are dreptul să-şi aleagă miniştri. Totodată, preşedintele liberal i-a informat pe colegii din Biroul Politic că Predoiu cochetase cu PNL-Aripa Tânără (formaţiunea ruptă din PNL de Dinu Patriciu) prin anii ’91-’92. Probabil că Tăriceanu, un prieten bun al lui Patriciu, îl cunoscuse pe Cătălin Predoiu în anturajul petrolistului, actualul ministru lucrând la o casă de avocatură care reprezenta şi apăra interesele firmelor deţinute de oligarh.

    Deci, pot afirma că Tăriceanu l-a adus pe actualul ministru al Justiţiei în PNL şi l-a făcut „om”. Şi, cum orice bine nu rămâne nepedepsit, Predoiu i-a întors acum spatele binefăcătorului său, după primul telefon primit din tabăra inamică.

   Cel care i-a propus lui Predoiu să rămână în continuare la cârma ministerului Justiţiei a fost Mircea Geoană, acest fapt petrecându-se miercuri, telefonic, şi nu Traian Băsescu, aşa cum a declarat, sâmbătă, Tăriceanu, orbit de furie.   Preşedintele l-a sunat pe Predoiu vineri, pe la 18,00, după ce PSD şi PD-L au căzut de acord cu această numire. Traian Băsescu i-a mai cerut ministrului să-şi rezolve situaţia cu PNL pentru că la Justiţie trebuie numit un independent. Predoiu a acceptat, în principiu, după care l-a sunat pe Tăriceanu. Premierul în funcţie s-a supărat rău de tot şi i-a zis „pupilei” sale să se mai gândească, să nu-l tradeze, şi i-a precizat că acceptarea sa va aduce grave prejudicii de imagine şi politice atât PNL cât şi lui. În secunda doi, în criză de nervi, Tăriceanu l-a sunat pe „sfetnicul” său credincios, Bogdan Olteanu. Vestea s-a râspândit ca fulgerul prin PNL şi Predoiu a început să fie contactat de colegii săi din partid, care rugându-l, care „înjurându-l”, care ameninţându-l.

    Dar Predoiu a zis „Da”. Vestea a aruncat în aer liberalii şi i-a creat o noapte de nesomn lui Tăriceanu(şi camarilei) care aşteaptă să încaseze de acum şi şuturile trecute în contul său de către adversarii din partid din cauza nominalizării lui Predoiu fără consultarea lor. La primele ore ale dimineţii de sâmbătă, cu mâna lui Dan Andronic, Tăriceanu l-a muştruluit rău pe blogul său pe „trădător” (citeşte aici) a făcut declaraţii acide la adresa ministrului care, în opinia preşedintelui PNL, face jocul lui Traian Băsescu.

      De asemenea, el a cerut PNL Buzău, organizaţie în care Predoiu a fost ales deputat, să îl excludă pe acesta din PNL, şi a convocat de urgenţă o şedinţă a BPC PNL pentru a ieşi şi cu un mesaj politic (cine mai ascultă loserii?!).  

    Şedinţa de excludere de la PNL Buzău probabil că nu va mai avea loc pentru că în timp ce eu scriu aceste rânduri Cătălin Predoiu  şi-a trimis deja demisia la PNL.

    Aflat la Parlament,  Tăriceanu a făcut o declaraţie, sâmbătă pe la 12,00, prin care îl acuza tot pe Traian Băsescu de această maşinaţiune cu toate că, aşa cum am scris mai sus, ideea de racolare a lui Predoiu i- aparţinut lui Mircea Geoană.

UPDATE 1:

Cătălin Marian Predoiu a confirmat, la ora 14,05, că şi-a depus o cerere de autosuspendare la filiala PNL Buzău. El s-a arătat surprins de atacurile dure la care a fost supus, vineri seara, de către colegii săi şi a precizat că a respectat statutul partidului în tot ceea ce a făcut(se referea la faptul că l-a informat pe Tăriceanu privind intrarea în Cabinetul Boc).

UPDATE 2:

Cătălin Predoiu a fost validat de comisia juridică a Parlamentului în funcţia de ministru al Justiţiei.

   Un fapt este clar: PNL ( dar mai ales Tăriceanu) a primt o grea lovitură, iar acesta este doar începutul. Dezertarea lui Predoiu este  ca un sunet de trompetă pentru răzvrătiţii din PNL care văd că „se poate” şi speră că la o adică le-ar putea „ieşi” şi lor. Surprizele vor continua. Doar Ignatul, Crăciunul şi Anul Nou întârzie producerea unor alte dezărtări, precum şi curgerea de sânge în zăngănit de arme, ce vor avea loc în sânul liberalilor.

Read Full Post »


 tariceanu-pa1 

  Tăriceanu a plecat! În istorie. Odata cu el au plecat şi Guvernele Tăriceanu I, II şi III(de fapt, el a fost un 3 în 1;  amintiţi-vă cât de des repeta „guvernul care-l conduc”… face şi drege, urând „pe”-ul Acuzativului).

  Tăriceanu a plecat. În uitare. Odată cu el au plecat şi angoasele lui Traian Băsescu referitoare la desemnarea sa ca premier (citeste aici).

   Tăriceanu a plecat. În huiduieli. Joi, când şi-a luat rămas bun de la presă şi popor după ce şi-a prezentat bilanţul celor patru ani de guvernare o sută de cetăţeni protestau în faţa Guvernului pentru introducerea taxei auto.

  Tăriceanu a plecat. În grup. În grup cu consilierii săi personali, cu secretarii de stat şi cu alţi colaboratori apropiaţi care i-au stat în preajmă în cei patru ani. Dorin Marian, şeful cancelariei, Mihnea Constantinescu, şeful de cabinet, Camelia Spătaru, purtător de cuvânt, Tudor Chiuariu, Marius Oprea, consilieri, Gabriel Berca, şeful SGG, Theodora Bertzi etc. sunt doar câţiva care şi-au dat demisia din funcţiile deţinute. (decizii-ale-primului-ministru)

   Tăriceanu a plecat. În albumul de fotografii. Nostalgic, premierul se vedea că este afectat de despărţirea de funcţie, nu de oameni. Iese din scenă şi asta doare. Manechinul din el se simţea bine în lumina reflectoarelor. În culise e urât, întuneric, te loveşti de fel şi fel de oameni care altădată erau ţinuţi la respect de SPP-işti. Legea îi dă dreptul să mai aibă protecţie încă un an, dar fără coloană, fără motociclişti, fără întâietate de trecere. Din reflex, se va mai bucura de o oarecare întâietate dar care se va estompa odată cu zborul clipelor ce vor să vină. Cu cât eşti mai sus, cu atât e mai dureroasă aterizarea.

   Tăriceanu a plecat. În Opoziţie. Joi, la întâlnirea de adio pe care a avut-o cu jurnaliştii acreditaţi la Guvern întreba de unde să facă rost de programul de guvernare PSD+PDL. Dorea să îl studieze ca să şie ce să critice din postura de lider al opoziţie(pe care şi-o arogă fără să-l fi ales cineva). Deci, el habar nu avea de acest document deşi, atât în bilanţul guvernării prezentat cât şi pe blogul personal, îl critica vehement.  (Programul de guvernare PD-L-PSD, La-revedere-cota-unica). El a dovedit clar că nu-şi făcea singur temele, nu scria pe blog, ci  era „servit” de echipa sa de imagine, respectiv de Dan Andronic.

   Tăriceanu a plecat. În junglă. În jungla politică a PNL. Mai mulţi lideri respectabili, majoritatea din teriotriu, mă întrebau în perioada de după alegeri, ce se mai aude şi dacă Tăriceanu a căzut la pace cu Băsescu. Trăiau speranţa că vor continua să guverneze. E greu să pleci de la farfuria cu bucate şi să te uiţi la laţii care se înfruptă. Faptul că PNL a rămas pe dinafară a transformat disperarea acestora în ură împotriva lui Tăriceanu şi a camarilei din jurul lui, în frunte cu Bogan Olteanu. După Anul Nou vor fi mişcări dure în PNL care se pot solda chiar cu debarcarea actualului preşedinte. Ludovic Orban  este deja în joc de glezne şi a candidat contra lui Tăriceanu pentru funcţia de lider al grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor strângând 17 voturi. Crin Antonescu are şi el gândurile lui.

avid12744

    Tăriceanu a plecat. În sânul familiei. Încercând să treacă de zbuciumul interior spunea că se bucură că va putea sta mai mult cu copiii, cu soţia, cu prietenii, că va puea să mai tragă un pui de somn după-amiază. De acum, se poate afişa în voie pe la petrecerile prietenilor săi de-o viaţă (Dinu Patriciu, de exemplu) fără să mai fugă undercover, cu avioane particulare, după cereri de renunţare la escortă scrise la SPP etc. la sfârşiturile de săptămână.  

   Tăriceanu a plecat. În amintirea noastră. Ca tip, când vrea, este ok. Spune bancuri, este jovial, are simţul umorului, este inteligent, pofticios la mâncare, nu bea decât arar un vin roşu sec sau o şampanie fină, mai fumează câte-o ţigare de foi la o petrecere, apreciază femeile frumoase şi elegante. Când este nervos, devine nesuferit, şi dacă te cerţi cu el nu ţine ranchiună. I-a lipsit foarte puţin ca să devină un personaj politic important. Are şi o sumă de defecte. Din nefericire, este uşor influenţabil şi nu toţi cei din jurul lui, la al căror cuvânt ţine, sunt oameni de bună credinţă. El continuă să se comporte ca un copil răsfăţat şi nu gândeşte că răzgândirile şi nehotărârile sale pot crea neajunsuri pentru ceilalţi. Un alt defect este acela că nu ajunge niciodată la timp, îi place să fie aşteptat şi să i se acorde atenţie ca „reginei balului”.

   Tăriceanu a plecat. Fără să se uite înapoi. Dar chiar dacă nu a spus-o, am auzit gândul lui care spunea: „I’ll be back!”

UPDATE: Tocmai spuneam mai sus că  Tăriceanu va fi uitat de la o zi la alta şi se pare că am fost optimist. Totul se întâmplă mult mai repede. Am citit pe un blog că azi premierul a fost abondonat de SPP-işti, iar acesta s-a rătăcit prin clădirea Parlamentului. „Puşca şi cureaua lată/Ce flăcău eram odată…” (citeşte aici)

Read Full Post »


    antipa0   Faţada Muzeului Antipa a devenit un fel de „Zid al plângerii” pentru că trotuarul care trece prin dreptul intrării sale din Piaţa Victoriei, vizavi de palatul guvernamental, este singurul loc în care forţele de ordine şi municipalitate acceptă desfăşurarea manifestaţiilor anti-putere.

taxa

   Aici, joi, în jurul prânzului, apoximativ 100 de persoane l-au colindat pe Tăriceanu, dar în loc de buhai şi sorcove acestea au venit cu o cruce de lemn şi pancarde cu urări „de rău”. Protestatarii cereau eliminarea taxei de primă-înmatriculare.

parchet

    De partea cealaltă a pieţei, în Guvern, tocmai avea loc sărbătoarea  bradului de Crăciun. Aşa că, huiduielile, fluierăturile şi scandările anti-taxă au fost acoperite de sunetul muzicii şi de glasurile cristaline ale copiiilor.

brad

  Bradul amenajat într-una din sălile de conferinţe ale Palatului Victoria pâlpâie din luminiţe indiferent la strigătele manifestanţilor care se aud cu greu prin fereastra închisă.

copiicopiiitariceanu

     Venit la serbare pentru câteva minute nici premierul nu aude protestele, aşa că îşi îndreaptă atenţia către scena amenajată într-un capăt al sălii, precum şi la prichindeii care l-au înconjurat cu interes(a se citi „curiozitate” că „interes” sună cam rău asociat cu premierul). După ce a vorbit cu părinţi şi copii, s-a fotografiat cu doritorii şi a  luat contact cu atmosfera de basm, premierul, însoţite de un consilier, s-a retras în cabinetul său pentru a face ultimele adnotări pe marginea bilanţului laudativ al celor patru ani de guvernare a guvernelor Tăriceanu I şi Tăriceanu II, pe care urma să-l prezinte pulimii prin intermediul presei.

premier

    Manifestanţii au trimis o scrisoare de protest dar care nu a ajuns pe masa de lucru din sala de şedinţe a Guvernului, locul în care se iau deciziile importante pentru ţară. Din păcate, aş zice eu, pentru că  micuţii şi însoţitorii lor care ocupa scaunele miniştrilor probabil că erau la fel de competenţi ca unii dintre membrii actualului guvern în funcţie.

sala-micuti

  Şi în tot acest timp, premierul lucra pentru ţară, copiii se jucau iar protestatarii…aţi ghicit! îngheţau strigând în stradă. Iar ca toate acestea să se petreacă în bune condiţii, SPP-ul, poliţia şi jandarmeria vegheau cu mâna pe pulan chiar şi pe străzile lăturalnice din zona Palatului Victoria.

jandarmi-strada

Read Full Post »


Maşina Camerei Deputaţilor oprită de jandarmi la intrarea în Guvern, motiv pentru care fostul ministru al PNL este nevoit să meargă pe jos
Maşina Camerei Deputaţilor oprită de jandarmi la intrarea în Guvern, motiv pentru care fostul ministru al PNL este nevoit să meargă pe jos

    Am promis săptămâna trecută, înainte de plecarea la Bruxelles, că am să vă spun ce probleme au avut la intrarea în Guvern fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu, şi consilierul personal pe probleme de securitate al premierului Tăriceanu, Marius Oprea.

cioroianu

    Maşina de serviciu a lui Cioroianu a fost oprită la poarta Palatului Victoria de către jandarmi, fostul demnitar, şi pe atunci încă senator de Timiş al PNL, fiind nevoit să intre în curtea instituţiei per-pedes iar şoferul a parcat maşina Senatului pe strada Paris. Adrian venea la Guvern ca urmare a invitaţiei primului-ministru pentru a participa la nişte discuţii referitoare la strategia PNL de după alegeri.3

      Marius Oprea a păţit-o şi mai rău! El se ducea la Cancelaria premierului pentru a discutat despre desemnarea Luciei Hossu Longin ca reprezentantă a Guvernului în CNSAS, în locul lui Constatin Ticu Dumitrescu, decedat. SPP-istul de la intrare nu l-a lăsat să pătrundă în clădire din cauza faptului că Oprea nu avea asupra sa legitimaţia de acces. „Pe cel care m-a oprit îl cunosc de când eram consilierul preşedintelui Emil Constantinescu iar el făcea de serviciu la Palatul Cotroceni. Până în urmă cu o săptămână îmi deschidea turnichetul slugarnic şi bătea din calcâie, salutându-mă! Acum, s-a comportat cu mine ca şi cum aş fi fost un necunoscut, m-a pus să scot tot ce am prin buzunare şi m-a trecut prin filtrul antiterorism”, mi-a spus Marius Oprea, indignat.

Marius Oprea

Marius Oprea

     Consilierul premierului i-a făcut raport sepepistului în cauză la Cancelaria primului-ministru, pe care l-a înmânat personal lui Dorin Marian. Oprea consideră că a fost şicanat de ofiţer nu din conştiinciozitate, ci din sfidare, „pentru că PNL iese de la guvernare”. „Dacă era unul tânăr, nou angajat, care nu mă ştia, nu mă deranja, dar sepepistul acela mă cunoaşte de mulţi ani”, mi-a spus Marius Oprea.     Şeful dispozitivului de pază al Guvernului mi-a precizat că a vorbit cu Oprea despre acest incident şi i-a explicat că indiferent de funcţie(cu excepţia miniştrilor) trebuie să prezinte la intrare ecusonul de acces în palatul Victoria. Colonelul X a subliniat faptul că în ultimele zile mai multe persoane şi-au dat demisia din funcţiile deţinute în cadrul Guvernului ca urmare a trecerii PNL în opoziţie şi de aceea el a cerut ofiţerilor SPP să verifice atent legitimaţiile pentru că unele  au fost anulate.

     Marius Oprea mi-a mai spus că nu este satisfăcut de explicaţie pentru că există un „insectar”(panou utilizat de SPP care conţine fotografiile persoanelor care pot intra în Guvern fără să fie legitimate; în cazul în care unei persoane i s-a retras acest drept, fotografia nu este îndepărtată de pe insectar, ci este tăiată cu un „X” făcut cu o carioca roşie-nota lui Oprea) care conţine şi fotografia sa. În opinia consilierului personal al lui Tăriceanu,  ofiţerii sunt obligaţi prin natura serviciului să-i reţină figura şi nu să-l controleze la sânge.

   „Poziţia mea de consilier personal al premierului îmi conferă dreptul să intru oricând chiar şi în Cancelaria lui Tăriceanu, însă eu am fost împiedicat să intru în clădire”, a mai spus, supărat, Oprea.

Read Full Post »


sintezazilei_14122008

Câteva ziceri ale lui Ion Cristoiu la Sinteza zilei din 14 decembrie 2008:

Ion Cristoiu:„…(Traian Băsescu-n.a.) fiind liber de contract, că n-are semnătură, va spune orice şi va încerca să câştige electoral sau rating de starletă, că asta va fi şi mai grav, dânsul are chestia asta, când va vedea că îi scade ratingul la populaţie sau la anumite cercuri, o să vedeţi, iese şi îi va călca în picioare şi pe PSD-işti şi pe PD-L-işti, dar pe PSD-işti îndeosebi. PSD-iştii nu vor avea curaj să plece de la putere. Vor lua bocanci în bot şi vor sta.”

………………………………

Ion Cristoiu: „…preşedintele Traian Băsescu să scape de această boală de starletă a ratingului. Noi îl ştim. În momentul în care va simţi că îi scade ratingul se va duce la TV şi va da cu ăia… nu are cum. Dacă va reuşi să se stăpânească măcar o lună, două, trei, să stea la Cotroceni ca un preşedinte unificator şi dacă va simţi nevoia să spună ceva să aibă rating, probabil că va merge. Vă dau un singur amănunt. Ce şef de stat vorbeşte din maşină, dă interviurile? Domne, e ceva jignitor pentru presă. Eu nu înţeleg de ce nu îi dau cu microfoanele în cap?

Victor Ciutacu: Eu am mai zis odată că face ca Maftei de la Rapid.

Ion Cristoiu: Şeful statului român… domnul Gâdea, eu nu dau interviu din sală de la bibliotecă. Ies politicos afară.

Radu Tudor: Maestre, erau nişte ziarişti care stăteau în ploaie uzi ciuciulete şi înnebuniţi de frig, şi i-a văzut că sunt zgribuliţi că stau de ore întregi să obţină şi ei o declaraţie.

Ion Cristoiu: Şi era aşa de greu să opreşti maşina?

Radu Tudor: A trecut cu maşina prin dreptul lor, a lăsat geamul. Avea ţigara în mâna stângă şi a zis măi copii, ce faceţi aici? Şi a început să le răspundă la întrebări. La un moment dat când l-au întrebat de Călin Popescu Tăriceanu, i-a zis şoferului, hai.

Ion Cristoiu: Domne, dar era atât de greu ca gest de politeţe să opreşti maşina? Mă opream şi ieşeam în ploaie. Declaraţie de presă. Sau stimate fătuce, nu vă zic nimic. Nu e corect ca tu să stai în maşină fumând şi zici aşa din goana maşinii parcă eşti fotbalist. E o chestie de minimă politeţe. Minimă, elementară. Nu faţă de jurnalişti, faţă de nişte oameni. Să vorbeşti ca şi Gigi Becali prin geamul maşinii. Pe care nici măcar nu o conduci tu. Asta spune totul despre cine e.”

………………………………………………………….

 

Ion Cristoiu:  (…) „Fătucele, ăstea, colivăresele, s-au trezit că idolul lor a făcut ceva. Şi atunci în loc să îl înjure pe ăla, da, domne, Traian Băsescu a făcut toată această mezalianţă, îl înjură pe Călin Popescu Tăriceanu şi pe Dinu Patriciu. Domne, ceva mai tâmpit de perversitate, mai mizerie morală… domne, e clar. Ori taci şi nu îl critici pe ăla că îl iubeşti. Domne, eu am văzut mulţi… domne, omul acesta s-a căsătorit cu toate ăstea din presă? Traian Băsescu are o căsătorie virtuală? El le-a tras-o… iertaţi-mi expresia, le-a tras-o în sensul de moral. Nu cum credeţi voi mai tineri şi mai obraznici. Domne, în loc ori să tacă… au început să înjure… ce vină are Dinu Patriciu? Ce treabă are? Ce, Dinu Patriciu a îndemnat PD-L să…

Victor Ciutacu: Dinu Patriciu, ca de obicei malefic cum e, l-a îndemnat pe Călin Popescu Tăriceanu să nu semneze acordul cu PD-L.

Ion Cristoiu: Domnule, vreau să spun o chestie de bătrân. Domne, dacă un tip, un bărbat, se căsătoreşte cu una care are SIDA, care e curvă, e puturoasă, cum vreţi, şi nu o ia pe aia frumoasă, e de vină aia frumoasă? E de vină el că s-a căsătorit cu aia. E de vină PD-L-ul că s-a căsătorit cu PSD-ul. Ce vină are PNL? Era obligatoriu ca PD-L să… putea să stea în opoziţie.”

…………………………………………………………………………

Ion Cristoiu: „Aceste partide două, sunt într-un apartament. Şi în apartamentul ăla e soacra, care e Traian Băsescu. Iar PD-L-ul e o cârpă în mâinile soacrei. Domne, să te ferească Dumnezeu… în asemenea condiţii de fapt nici nu trăieşti cu fata, trăieşti cu soacra. Dar trăieşti în sensul că trebuie să asculţi tot timpul.”

……………………………………………………………………………………………………..

Întreb: Ce-o citi Ion Cristoiu la BAR* ? 

PS:  Transcriere şi foto: Monitoring Media

 *- Biblioteca Academiei Române

Read Full Post »


  

Cine o fi acum căţelul jigărit?

Cine o fi acum căţelul jigărit?

Călin Popescu Tăriceanu a spus, duminică seara, într-un dialog avut cu Ion Cristoiu, în cadrul emisiunii „Zig zag”, la Antena 3, că Traian Băsescu a fost cel care l-a contactat pentru a face împreună Alianţa D.A., dar şi o eventuală fuziune între PNL şi PD.

  „Şi a venit Băsescu practic, ştiţi cum, cum vezi căţelul ăla care este de pe stradă, plouat, amărât, jegărit, fugărit, care căuta un adăpost, şi a venti la noi şi a zis: domne’, haide să facem o alianţă şi dacă alianţa merge bine, ulterior putem să facem şi o fuziune. Foarte bine! Acesta a fost proiectul, aşa a demarat proiectul Alianţei”, a spus Tăriceanu.

 

Şeful PNL a mai precizat că înainte de alegerile din 2004, a mai avut o discuţie cu Băsescu, pe tema fuziunii între cele două partide, dar actualul şef al statului a tot tergiversat.

 Tăriceanu a dezvăluit următoarele dialoguri: «Eu îi spun: „Domne’, ce facem cu proiectul de fuziune, îl mai discutăm sau nu?” Zice: „Lasă, vedem după alegeri.” După alegeri, am făcut din nou discuţia cu el. Mi-a zis: „Nu e momentul acum, mai vedem, după vreo două-trei luni.” Ultima discuţie (pe*)care am avut-o referitoare la acest subiect a fost în felul următor. Zice:” Dom’le, nu vreau să iau eu acum o decizie, eu vreau să îl las pe Boc să se aleagă la congres, să îi dau lui posibilitatea, ca să nu îl pun într-o postură delicată, să iau eu decizie în locul lui”. După congres nu mai era cazul, pentru că era foarte clar pentru toată lumea că de fapt suntem într-o competiţie, dar nu o competiţie pentru că PNL nu a atentat la adresa PD, ci o acţiune  bine coordonată de a distruge, rupe PNL, de a-i lua electoratul», a spus actualul premier.

 

Tăriceanu a mai afirmat că în 2003 „PD era practic terminat, PSD-ul avusese o acţiune de destructurare a PD, îi luase parlamentarii, îi luase lideri şamd, primari, tot ce se putea” ceea ce a făcut ca Traian Băsescu să de ducă la PNL, „disperat, ca să vadă dacă am fi dispuşi să facem o alianţă”.

 

 „Întâmplarea făcuse ca cu(subilierea îmi aparţine) ceva timp înainte, nu foarte mult, eu, care eram vicepreşedinte responsabil politic al partidului, făcusem un document de strategie pentru alegerile din anul următor, din 2004, în care propuneam ca singură soluţie o alianţă cu PD. Acest document fusese aprobat şi noi deja încercam anumite tatonări cu PD care până atunci nu duseseră la mare lucru, trebuie să recunosc, pentru că la nivelul grupului parlamentar erau vraişte, PD nu avea lideri, nu avea absolut niciun fel de lider, iar Băsescu era ocupat cu primăria”, şi-a mai arogat Tăriceanu merite doar de el crezute.

  Precizarea a făcut-o ca să înţelegem odată pentru totdeauna cine a făcut alianţa şi cui îi datorăm îndepărtarea PSD pentru câţiva ani de la putere. Hai măi Tăricene, lasă-ne că deja suntem superplictisiţi de tine. Şi să nu uit: mai mulţi oameni care manifestează din cauza taxei auto pe care ai făcut-o „vraişte” ca să te citez, îţi transmit mesaje de iubire. Din gură! 

 

 

 

* –adăugirea îmi aparţine, Tăriceanu neutilizând acuzativul, ci doar se laudă că a fost asistent universitar(şi un fost student care a repetat anul doi, zic gurile rele)

Read Full Post »


Casa Dante, "cuibuşorul de nebunii" al PNL

Casa Dante, "cuibuşorul de nebunii" al PNL

  Călin Popescu Tăriceanu se va întâlni cu parlamentarii liberali la Casa Dante (Vila Lac 1) pentru a ciocni o cupă de şampanie şi a-i felicita pentru rezultatele obţinute în alegeri. Este prima întâlnire a liderilor centrali cu toţi noii aleşi liberali. Tristă ceremonie!

UPDATE: În mod normal, cel mai tărziula 19,45 Tăriceanu va trebui să se îndrepte spre Palatul Cotroceni unde, alături de Crin Antonescu şi Teodor Meleşcanu, va avea o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu.
UPDATE 2: 19,42-Tăriceanu a plecat de la Vila Lac 1 către Cotroceni. El a salutat jurnaliştii prezenţi la poartă prin geamul maşinii şi avea pe chip un zâmbet larg. Să fi fost al lui?!

Read Full Post »


   Actuala campanie electorală a dat de mâncat la multă lume. Au profitat firmele care au făcut afişe, bannere, flyere, pixuri, calendare, brichete, cârnaţi, mititei, cizme, găleţi, geci, pelerine, fulare, caciuli, pături, chiar şi telefoane, adică ceea ce s-a dat electoratului în schimbul votului.

   Au profitat televiziunile, radiourile, ziarele, administratorii de siteuri, toţi cei care au vândut spaţiu publicitar candidaţilor doritori să-şi facă ştiută mutra şi minciunile.

   Au profitat „tonomatele” care s-au lipit de câte o cauză ca timbrul fiscal de actul legalizat, bineînţeles fiecare cu tariful său.

   Dar, au mai fost nişte câştigători din umbră. Nişte cârtiţe ale internetului care au săpat găuri negre în forumurile şi blogurile unde oameni neimplicaţi politic îşi spuneau părerile de alegători şi simpli cetăţeni. Aceşti viermi ai universului digital se înşurubau în discuţii şi o ţineau pe a lor( a lor, a stăpânilor lor, nu a lor personal) indiferent de dialogul înfiripat între forumişti sau blogeri, indiferent de subiectul pus în discuţie. Aceşti viruşi de soft se bagă singuri în seamă, înjură pe cei care au alte opinii politice decât ale „lor”(am explicat care „lor”)şi rămân insensibil la dovezile materiale(fotografii, documente, înregistrări) pe care le aduci în sprijinul spuselor tale.

    Aceşti păduchi virtuali, imuni la antracidul explicaţiei inteligente, continuă să te jignească pentru că ai „nesimţirea” să-ţi păstrezi părerea în ciuda hârdaielor cu materii fecaloide pe care ei le aruncă în capul celor pe care îi susţii politic. Dacă le pui o întrebare de bun simţ, îţi răspund cu întrebările lor. Ei dezavuează un politician(toţi pe acelaşi, Traian Băsescu) considerându-l despotic, îndemnându-te să crezi în politicienii în care cred ei. Adică, să ne întoarcem la ideea comună. Mai exact spus, ei critică despotismul unuia, dar fac lobby pentru ralierea la despotismul altora.

 Ei îl acuză pe Traian Băsescu de colaborare cu Securitatea, fără dovezi, dar laudă PNL al cărui preşedintel de onoare, Mircea Ionescu Quintus, este dovedit colaborator al Securităţii(a recunoscut chiar el, aşa cum au recunoscut-o şi alţi securişti de frunte din PNL: Ioan Ghişe, bătrânul Stolnici, Dan Amedeo Lăzărescu-tatăl adoptiv al lui Tăriceanu etc.). Ca să nu mai zic de Dan Voiculescu-Felix, de la partidul-televizor, şi armata lui de lătrăi de la Antene.

Ei îl acuză pe Băsescu de comunism dar laudă PSD-ul lui Ion Iliescu.

Ei îl acuză pe Băsescu de grobianism şi alcoolism dar laudă PSD-ul „eruditului” Vanghelie, al lui Nicuşor Constantinescu(preşedintele CJ Constanţa care a adormit, cică beat, pe când se afla la volanul maşinii sale).

Ei îl acuză pe Băsescu pentru că ar avea interese comune cu un afacerist mărunt, Cocoş, care a pus mâna pe câteva parcări(să mori de râs!) şi Căşuneanu că a asfaltat câteva drumuri, dar trec cu vederea relaţiile celorlalţi cu Patriciu, Voiculescu, alţi băieţi deştepţi care au monopolizat afacerile pe energie).

Ei îl acuză pe Băsescu de implicare în dosarul Flota(dar care fiind deputat şi-a dat demisia din Parlament ca să se pună la dispoziţia justiţiei) dar nu consideră importante dosarele de corupţie ale lui Năstase, Şerban Mihăilescu, Remeş, Paul Păcuraru, Fenechiu, Chiuariu etc., unii dintre ei ţinând cu dinţii de imunitatea parlamentară într-o cârdăşie de apărare a hoţilor din PSD şi PNL.

  Nu sunt fan şi nici apărător al preşedintelui. Nici măcar al PDL. Din punctul meu de vedere, cine a greşit penal să plătească, de la stânga la dreapta şi de sus în jos. Mă deranjează doar că sunt agresat de aceste scursuri morale care sunt puse în mişcare de banii penalilor pe care îi apără. 

  Direcţionarea atacurilor cozilor de topor într-un singur sens nu are nimic de a face cu democraţia şi crezul politic, ci cu lichelismul. Această inechitate îmi crează un anume inconfort psihic şi am să fiu întotdeauna de partea celui pe care îl consider nedreptăţit. Chiar dacă acesta va fi mâine Călin Popescu Tăriceanu, poimâine Adrian Năsatse, sau răspoimâine Dan Voiculescu.   

  De aceea,  gândacilor de bălegar concentraţi-vă puţin ca să înţelegeţi câte ceva din ce am scris aici şi mutaţi-vă inepţiile pe alte bloguri. În ce mă priveşte, am pus insecticidul la îndemână. Ca să vă dau cu flit! 

   

meme.ro portal

xTrafic.ro

Director Web - unLink.ro - Adauga si site-ul tau

Read Full Post »

Older Posts »