Ce face un om fără iubită, fără nevastă, fără amantă, fără niciun rost sîmbăta după-amiază, pe la 17,00? Vă spun eu! Se duce în Piaţa Universităţii. Trecuseră mai multe zile de cînd nu am mai călcat pe acolo şi trebuia să văd ce mai e nou. Gerul se domolise şi, în ciuda lapoviţei şi a rafalelor sporadice de vînt, era plăcut. Oraşul părea pustiu şi din Calea 13 Septembrie pînă la Intercontinental am făcut vreo 10 minute. Am parcat maşina pe o stradă lăturalnică şi am intrat în zona de protest pe lingă agenţia de bilete a Teatrului Naţional(TNB). De mai multă vreme edificiul este supus unor lucrări de modernizare şi un spaţiul larg unde odată erau o parcare şi o alee, a ajuns doar un gang mărginit de gardul şantierului. Cînd veneam către protestatari, gonit de vînt, am trecut grăbit prin acel spaţiu strîmt fără să fiu atent la detalii. În schimb, la plecare am văzut ceva ce m-a uimit! Dar toate la timpul lor!
Piaţa nu mai era cum o ştiam. Urlătorii, mult mai organizaţi, aveau generator de curent cu motor pe benzină care alimenta o staţie de amplificare cu microfon şi două boxe cît vechiul frigider Fram. Mai în spate, erau şi două samovare electrice cu cafea fierbinte(aşa ziceau ei, deşi eu am mari îndoieli că ambele aveau cafea). Lozincile erau aceleaşi. La fel şi feţele. Recunosc, au apărut şi figuri noi. Este mai mult decît evident că oamenii sunt organizaţi şi întreţinuţi de cineva. Ca cetăţean român plătitor de taxe mi-aş dori ca SRI-ul să-mi spună cine şi de ce dă bani pentru ca nişte indivizi să urle zilnic în inima oraşului.
Cît stăteam acolo, un copil al străzii a venit cu un teanc de manifeste. El a fost întîmpinat de un altul căruia i-a dat jumătate din foi. Cei doi băieţi au început să împartă manifeste trecătorilor şi celor prezenţi. Şi eu am primit unul pe care-l puteţi vedea în fotografia de la începutul acestui articol. Sub titlul „Românii îi dau papucii Elenei Udrea!”, de mîine se lansează o campanie de strîns încălţări, unde credeţi, în rondul de la Universitate. Un papuc, pantof, galoş etc. aruncat acolo reprezintă un vot împotriva ministrului Dezvoltării. Un fin analist constată că mintea din spatele campaniei anti-Udrea este inteligentă. A ales drept „urnă” rondul din centrul intersecţiei pentru a da posiblitate să „voteze” şi şoferilor care trec pe acolo, fără să oprească maşina. O altă şmecherie este echivalarea numărului încălţărilor cu cel a voturilor. Cine aruncă un pantof ce face cu celălalt? Nimic! Deci, e clar că vor fi aruncate perechi de pantofi, ceea ce înseamnă că un om nu echivalează cu un vot, ci cu două. Dar chiar şi aşa nu cred că vor strînge un milion de încălţări într-o săptămînă, asta dacă nu intervine iar „divinitatea” şi plăteşte.
În altă ordine de idei, mă întreb de ce trebuie să sufere bucureştenii, şi mai ales locuitorii zonei, mizeria ce se va crea într-un rond care de obicei este împodobit cu flori, cu pomi de iarnă sau cu elemente de arhitectură urbană?! De asemenea, dacă această campanie va reuşi unde va fi depozitată încălţămintea? Bănuiesc că ea nu va fi lăsată pe unde o vor arunca „înţelepţii” care răspund campaniei, fie din imbold propriu, fie în urma primirii unei sarcini pe linie de partid.
După ce am stat vreo oră cu protestatarii, am plecat cînd m-a rebegit frigul. Am cedat pentru că nu „ciuguleam” cîte-o gură de „cafea” din paharele de plastic pe care le împărţea un individ roşu la faţă şi care abia mai vorbea. O Armată a lui Papuc continua să se agite prin frigul serii. Ros de dorinţa de a şti cine e Papuc, am făcut cale întoarsă şi în gang am descoperit mai multe pungi de plastic pline cu sticle goale de vin. Unii or să spună că exagerez dacă pun golirea sticlelor pe seama protestatarilor. Sã le fi golit jandarmii? Poate!
Dar nu pot crede că nişte beţivi care consumă pe stradă ar fi băut aproximativ 10 sticle de 1 litru de vin odată şi de la aceeaşi podgorie. În afară de asta, am găsit şi o seringă. Ea era pusă pe marginea zidului, cu grijă, ceea ce m-a făcut să cred că drogatul avea de gînd să o refolosească. Poate chiar mai era substanţă în ea şi nefericitul a pus-o acolo ca să nu intre cu ea în piaţă şi să-l depisteze jandarmi în cazul în care ar fi fost percheziţionat. Mă aştept ca mîine, poimîine, argaţii USL-ului din mass media să ne spună că „săracii oameni doar drogaţi mai pot suporta să-i vadă la Putere pe Băsescu şi Boc, precum şi lipsa alegerilor anticipate. Glumesc, glumesc, dar să nu le dau idei!
Dacă pînă la sosirea frigului puteam crede că manifestanţii nu sunt plătiţi şi protestează din convingere, după zilele geroase nu mai încape tăgadă că aceşti papugii primesc bani(de la USL?). Cîţi dintre noi s-ar duce la -15° C, zilnic, să strige „Vreau alegeri anticipate” fără să fim plătiţi? Sunt convins că dacă ai ajunge dincolo de marginea răbdării, foamea şi disperarea te-ar împinge la un asemenea gest radical. Însă nu şi revendicările abstracte, generale, de filozofie electorală, cum ar fi „Vreau alegeri anticipate”. Un om care urlă în frig disperat este pragmatic, el strigă „Vreau ajutor social”, „Vreau pensie”, „Vreau salariu mărit” etc. USL şi televiziunile lui Tonta şi Antenescu spun că nucleul dur şi permanent al protestatarilor din pieţe strigă împotrica Puteri fără să fie plătit, doar din demnitate. În ce mă priveşte, vrăjeala lor nu ţine! Cine nu crede, să ia 10-15 savarine, de exemplu, şi să lase pachetul cu prăjituri în mijlocul lor. O să vadă atunci cu cîtă demnitate îşi vor trage pumni în coaste şi s-ar îmbrînci unii pe alţii ca să apuce vreo savarină! Aşa că, să nu punem botu’…la savarină!
excepţional, minunat… da’ cum dracu sã’ţi arunci încãlţãrile pe frigul ãsta? :)))))
sã’mi zici, te rog, dacã şi cînd se bagã „grog” (o tempora!) în loc de „cafea” cã iau primul tren (50% redus,ca tot pensionaru’!) şi mã bag şi io.
referitor la acel domn, sigur ştie ce vrea pentru cã aşa cum unii vor „Alegeri Cipate” el vrea „Alegeri AntiCipate”, nimic anormal, acolo totul este „Anti”. 😀
ps: mai bine mãrturiseşte ce i’ai dat sã stea aşa drept 🙂
moshu49
multă sănătate îți doresc și te rog să recuperezi cît mai mulți bani din cotizația la fondul de pensii. Eu unul voi mai cotiza cîțiva ani.
Alex a făcut o fotografie probabil cu timp de expunere foarte mic, 1/500 , 1/1000 astfel incît balansul nu este sesizabil. Altceva era un filmuleț. Însă că nu avea acreditare de la Antena 3. Imi închipui că dacă pe camera video nu scrie Antena 3 sau Realitatea, este riscant să filmezi acolo.
daniel58
armata lui Papuc, cu liderii lor cersetori
iar pe acesta nu stiu de ce incearca sa-l tina treaz.
Excelent, maestre 🙂
angela
multumesc, artisto!
moshu
aveam o geaca galbena si le-am zis ca sunt de la PNL si fac poze ca sa vada „sefii” ca e lume in piata. 😉
daniel
o sa incerc sa fac un filmulet dar nu prea merge sa-l postez pe wordpress. Ar trebui sa platesc ca sa am acces la unele facilitati, Dar de unde bani ca pe mine nu ma plateste nimeni! 😦
sare-n ochi
super misto si foarte adevarat!
Alex
Spune-mi aici sau pe mail despre ce este vorba ca sa inteleg. Poate pot pune umarul.
Sa vezi ce inseamna democratia: un revolutionar infractor, Dorin Lazar Maior, a fost votat de Consiliul Judetean Brasov ca invitat permanent. Are voie sa ia cuvantul la orice punct de pe ordinea de zi. O sa fie circ total 🙂
http://wikibrasov.wordpress.com/2012/02/06/aristotel-cancescu-ne-invata-cum-sa-santajam-sa-tepuim-banci-si-sa-falsificam-diplome-de-revolutionari/
[…] multiplică susținerea rostogolind, apocaliptic, câteva zeci de manifestanți de partid și/sau culeși de pe străzi cu bani și “cafea” fierbinte, să pară mii și zeci de mii, un “popor” întreg (poporul Antenelor și iRealităților) ce […]
Fără nicio legătură.
SC Propaganda SA
ha!ha!ha! Probabil ca din banii tipariti atunci „la PNL-eu” Antenescu mai are ceva si azi ca sa plateasca „minerii urbani”
Ah, și cât am căutat filmulețul ăsta cu mașina de scris automată la pieneleu. Hi, Hi! Încă mă mai amuză video-ul ăsta, sunt curioasă cine îi sufla minerului despre tehnica uluitoare pe care o poseda PNL-ul la momentul respectiv. Auzi, mă, nenorociții, aveau mașină de scris automată!!!!!!! Ț, ț, ț!
coolsimex
ii sufla cine le sufla si astora azi, la Universitate, ce slogane sa strige.
Raho, cine ?
Carmen
e la modul general. Cei care ar putea sa fie pacaliti.
Eu as propune ca metoda de vot impotriva doamnei Udrea sa se extinda si asupra presedintelui, aruncand in rondou si cu oarece cojoace. Sigur, vor mai dispare din „voturi”, dar macar stim ca boschetarii si aurolacii, care bantuie in numar destul de mare piata, vor umbla o vreme mult mai bine incaltati si imbracati. 🙂
Tavy
iatã o idee buna! Ar merge si cu niste votca Polar la sticle mici de plastic ca sa se mai incalzeazsca urlatorii. La finalul votarii, se numara sticlele.
[…] sforarul rozaliu al USL, l-a luat gura pe dinainte şi a confirmat la TV ceea ce eu vă spuneam aici şi aici încă de astă-iarnă. Citiţi aicişi cruciţi-vă! Închid paranteza. Venind la zile […]
[…] sforarul rozaliu al USL, l-a luat gura pe dinainte şi a confirmat la TV ceea ce eu vă spuneam aici şi aici încă de astă-iarnă. Citiţi aicişi cruciţi-vă! Închid paranteza. Venind la […]
[…] sforarul rozaliu al USL, l-a luat gura pe dinainte şi a confirmat la TV ceea ce eu vă spuneam aici şi aici încă de astă-iarnă. Citiţi aicişi cruciţi-vă! Închid paranteza. Venind la […]