Cred că moartea unui om, oricare ar fi acesta şi orice ar fi făcut el în timpul vieţii, trebuie privită cu sfinţenie. Suferinţa copiilor lui, a părinţilor, a prietenilor apropiaţi, e vie, există şi trebuie respectată. Cine nu se înclină în faţa trecerii în nefiinţă a unui om, ori e nebun, ori e abrutizat. Am dorit să încep prin a-mi exprima aceste credinţe intime în speranţa că nu voi fi judecat prea asupru pentru ceea urmează să scriu.
Deşi am vrut să evit subiectul morţii lui Adrian Păunescu, cohorta înlăcrimată care se perindă pe ecranele televizoarelor mă umple de nervi şi mă obligă psihic să nu pot trece nepăsător peste acest eveniment nefericit. Eram deja iritat, de cîteva zile, de Realitatea TV şi Antena 3 care, asemeni unor corbi hămesiţi aşezaţi pe crengile copacului sub care agonizează un animal rănit, privegheau cu reporteri intrarea în morga Spitalului de Urgenţă. Fătucile cu microfon se aflau într-o emulaţie macabră, fiecare sperînd să ciugulească cea dintîi din cadavrul încă aburind al poetului, aducînd astfel postului respectiv un spor de puncte de audienţă. „Este doar o chestiune de ore pînă cînd medicii vor anunţa decesul lui Adrian Păunescu”, spunea miercuri, pe la 17:00, o Casandră tîmpă a Realităţii TV. Timpul i-a dat parţial dreptate năroadei, poetul decedînd precum prevestise ea, dar nu după cîteva ore, ci după aproape 40(vineri, ora 7:30 AM).
După anunţarea morţii poetului, indivizii care s-au perindat prin studiourile radio-tv încercau să nege istoria recentă şi faptul că Adrian Păunescu a fost un cîntăreţ al regimului trecut. Drept răsplată, bardul a fost caterisit cu scuipaţi, în 1989, şi numai refugierea în sediul Ambasadei SUA l-a scăpat de linşajul demonstranţilor. Uitucilor care, azi, se chinuiesc să zugrăvească defunctul în culorile dizidenţei le ofer dovada celei mai abjecte idolatrii. Luaţi de aici textul şi oda în care Ceauşescu era înnobilat cu apelativul „Măria Ta”!
Înlăcrimaţii televizaţi(care pînă ieri discutau politică şi înjurau Puterea) s-au metamorfozat acum în iubitori de Păunescu şi recită din opera dispărutului, suspină, povestesc, fredonează. Unii, deşi se dau prieteni cu el, nici măcar nu l-au cunoscut personal. Alţii l-au cunoscut dar i-au fost neprieteni şi l-au înjurat pînă decurînd. Un exemplu elocvent este Corneliu Vadim Tudor. Tribunul l-a pizmuit toată viaţa pe Adrian Păunescu pentru că era mai influent şi mai talentat decît el, atît ca poet, cît şi ca linguşitor al lui Ceauşescu. Din cauza acestei invidii cei doi au fost certaţi ani de-a rîndul. Chiar şi acum, în crizele sale televizate, V.C. Tudor mai mult se ridică pe el în slăvi decît aduce laudatio defunctului, ilustrînd cum nu se poate mai bine versurile cu adevărat genialului Eminescu:
„Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormîntare/ Splendid ca o ironie, cu priviri nepasătoare/ Iar dasupra tuturora va vorbi un mititel/ Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el …”
Înainte de 1989, deşi era la modă, nu m-am dus la Cenaclul Flacăra. Citeam poeziile lui Adrian Păunescu, cîntam la chitară cele mai cunoscute melodii folk ale acelei perioade, dar, deşi nu-l cunoscusem personal , nu-mi plăcea omul. Incantaţiile adresate lui Nicolae Ceauşescu, modul teatral în care se manifesta în spaţiul public, desfrîul la care se deda în peregrinările sale prin ţară, dorinţa de a fi identificat ca important potentat al regimului comunist, plăcerea de a vedea norodul întins la picioarele sale şi autorităţile tremurînd de frica sa, faptul că revendica locul lui Eminescu din panteonul cultural naţional au fost suficiente motive pentru a-mi induce repulsie faţă de personaj.
Cînd l-am cunoscut personal pe Adrian Păunescu, prin 2003, pe cînd era senator PSD, am avut confirmarea faptului că intuiţa nu mă înşelase. Eram şef la o televiziune şi el a venit ca invitat la o emisiune politică. Protocolul îmi cerea să socializez cu oaspeţii importanţi pînă în momentul în care aceşia intrau în studio. Nu-mi mai amintesc temele de discuţie ci doar că, la un moment dat, l-am întrebat: „Maestre, ce titulatură să vă trec pe burtieră?”. Întrebarea era firească. Am avut experienţe nefericite cu invitaţi care s-au supărat că nu apărea scris pe ecran „senatorul X”, „actor emerit Z” sau „doctor docent Y”. El s-a uitat contrariat la mine şi mi-a spus cu superioritate, emfatic: „Adrian Păunescu şi-atît”. Dar adevăratele dispute dintre noi au venit un an mai tîrziu, pe cînd eram redactor şef la Realitatea TV, patronul televiziunii fiind pe atunci Silviu Prigoană. Adrian Păunescu avea o emisiune de dialoguri, în fiecare seara, de la 22:00 la 24:00. Conform programului, la oră fixă trebuia să intre în emisie jurnalul, numai că poetul nu dorea să mai iasă din studio. Astfel, cele 10 minute de ştiri nu puteau fi difuzate ceea ce mi-a creat probleme în relaţia cu Prigoană. Patronul m-a sunat ameninţîndu-mă că dacă eu nu-l dau afară din studio pe Păunescu, mă dă el pe mine din televiziune. În urma acestui argument destul de convingător, ca să nu rămîn fără serviciu, i-am spus poetului în cască să anunţe sfîrşitul primei părţi a emisiunii sale, altfel îi tai emisia. El nu s-a conformat şi am introdus publicitate peste dialogurile lui. Păunescu a considerat că l-am făcut de rîs în faţa lumii şi a avut un acces de furie. A ieşit val vîrtej din studio şi a venit la mine în birou, roşu la faţă. „Cum îţi permiţi dumneata să-mi tai mie emisiunea, domnule? Eu sunt Adrian Păunescu. Dumneata cine eşti?”, mi-a bolborosit el ca un cazan sub presiune. Ne-am certat, am ţipat unul la altul, halimai în toată regula. A doua zi, el m-a reclamat patronului şi trebuie să recunosc că Silviu Prigoană mi-a apărat decizia, rugîndu-l totodată să se conformeze regulilor televiziunii. Păunescu a respectat înţelegerea doar cîteva zile, apoi a revenit la năravul dintîi. Disputele dintre noi au continuat aproape seară de seară. Ţin minte că odată le-a spus invitaţilor şi telespectatorilor că este presat de colegi să iasă din emisiune pentru a se difuza jurnalul. „Discuţia noastră este mult prea interesantă şi e păcat să pierdem timpul. Am să prezint eu ştirile care şi aşa sunt vechi”, a spus Păunescu şi a început să citească prima ştire care era încărcată pe prompterul din faţa sa. Normal că am sărit ca ars şi iar am cerut regiei de emisie să bage publicitate sau promo peste el. Iar scandal! Cînd Prigoană nu a mai prelungit contractul cu el m-am simţit izbăvit. Acum, în timp ce scriu, zîmbesc amintirilor dar atunci eram plin de scîrbă şi sătul de ifosele acestui personaj grobian. Prin comportamentul lui, Adrian Păunescu da de înţeles că trăia cu sentimentul că noi, contemporanii săi, nu-l merităm.
Opinia publică post-decembristă a putut să-şi dea seama de adevărata faţă a poetului în urmă nefericitului accident pe care l-a comis soţia sa. Păunescu, pe atunci senator PSD, deşi dorea să pară mare iubitor al moralei şi neamului, a apăsat toate pîrghiile posibile pentru a o salva pe nevastă-sa de puşcărie, deşi ea a secerat trei vieţi de români şi a lăsat o fetiţă orfană şi mutilată(citeşte aici). „Cum e posibil ca mama copilei lui Păunescu să fie o puşcăriaşă?”, cred că şi-a spus în mintea-i cantonată în filozofia potentaţilor comunişti privilegiaţi înainte de 1989. Cei care aprind, azi, lumînări la căpătîiul lui, să se roage şi pentru cele trei victime care îşi strigă dreptatea din morminte.
După 2004, odată cu trecerea pe linie moartă a susţinătorului său Ion Iliescu, Adrian Păunescu a fost scos de pe listele parlamentarilor PSD de către noul val din care a ieşit înspumat Mircea Geoană. Orgoliul nemăsurat al poetului a suferit enorm, mulţi considerînd acest fapt drept cauză a declanşării unei afecţiuni ireversibile. Cărţile şi ziarul nu i se mai vindeau, reanimarea Cenaclului Flacăra a fost un fiasco, marginalizarea socială era evidentă, nevoile financiare îl copleşeau. Nici încercarea de a răzbi prin copii săi nu i-a reuşit, Andrei Păunescu(alminteri un tip civilizat) nemoştenind talentele tatălui. Căsoiul de pe Dionise Lupu, situat în centrul Bucureştiului, devenise prea mare pentru cel ce odată avea o ţară la picioare. Adrian Păunescu a murit supărat pe noi, neînţelegînd prea bine ce i se întîmplă şi neîncetînd să se considere geniul nemeritat. În ultima perioadă, impresionat de decăderea şi boala poetului, Sorin Ovidiu Vîntu i-a dat un osicior de ros la Realitatea TV, plătind unele prezenţe ale lui Păunescu în studio. Invitat ca şi comentator pe diferite teme, el nu scăpa prilejul să certe, mai pe faţă, mai voalat, poporul pe care el îl considera infam şi nerecunoscător. Decăderea din finalul trecerii lumeşti i-a adus mult zbucium şi măcinare interioară, grăbindu-i sfîrşitul.
În concluzie, pot spune că Adrian Păunescu a fost un poet deosebit, dar un om slab prăbuşit sub greutatea talentului său literar. De aceea, în faţa memoriei sale eu nu pot trece decît semnul ±. Deşi unii critici nu-l consideră un mare poet ci doar un foarte bun versificator, eu am în bibliotecă poeziile sale pe care le (re)citesc cu plăcere. El a uimit prin capacitatea de a memora sute de poezii, nu numai din creaţia proprie, ci şi din a altora. Incontestabil este şi rolul său în descoperirea şi lansarea unor talente ale muzicii tinere(înainte de 1989), generaţia de aur a folk-ului datorîndu-i existenţa, aşa cum el îi datorează acesteia insinuarea în mentalul colectiv.
La ceasul său de înserare, am uitat să urăsc slăbiciunile omului, dar nu voi uita să-i apreciez creaţia. Doamne, odihneşte-l în pace pe Adrian Păunescu!
[…] ® Adrian Păunescu, în alb şi negru Sat Nov 06, 2010 2:57 am Cred că moartea unui om, oricare ar fi acesta şi orice ar fi făcut el, trebuie privită cu sfinţenie. Suferinţa copiilor lui, a apropiaţilor, e vie, există, şi trebuie să fie respectată. Cine nu se înclină în faţa trecerii în nefiinţă, ori e nebun, ori e abrutizat. Am dorit să încep prin a-mi exprima aceste credinţe intime în […] […]
crescut cu Europa Liberã şi Cornel Chiriac nu puteam sã calc, şi n-am fãcut-o, pe la cenaclurile pãunescului
consider grotesc tot ce se petrece azi, la moartea poetului porc, aprig în peniţã
parcã nu ne-a fost îndeajuns cã el, mãreţul, a spãlat creierele a cel puţin douã generaţii spre eternizarea propriului hoit pînã s-a deranjat împãrãţia de i-a bãgat nişte morţi în cort
o repeatã şi media de azi, cea liberã şi deontoloagã, pentru cei, probabil, mai mici de 30 de ani şi aplaudacii lui eterni
pentru mine n-a avut şi nu are circumstanţe atenuante, ducã-se…
opera s-o aprecieze nepoţii mei, cã le-am adunat şi poezii şi propagandã 😦
moshu
bine ai observat! Adrian Păunescu a făcut totul pentru el, nu pentru ceilalţi. Cred că în sinea sa s-a visat de multe ori în locul lui Ceauşescu.
[…] ® Adrian Păunescu, în alb şi negru « Nu crede ce ţi se spune …, rahoveanu Deşi am vrut să evit subiectul morţii lui Adrian Păunescu, cohorta înlăcrimată care se perindă pe ecranele televizoarelor mă umple de nervi şi mă obligă psihic să nu pot trece nepăsător peste acest eveniment nefericit. … […]
Doamne, odihneşte-l în pace pe Adrian Păunescu! Doamne , lumineaza-ne
sa vedem partile bune din fiecare om !Suntem oameni toti,avem deopotriva si parti bune si rele.
Adrian Paunescu – Trecutul care nu trece http://rotundu.wordpress.com/2010/11/06/adrian-paunescu-trecutul-care-nu-trece
Magistral, Raho, ca întotdeauna… Welcome back!
baricada
ma lauzi nemeritat, ca un bun prieten!
[…] Adrian Păunescu în alb şi negru, Alex (alexrahoveanu.wordpress.com) […]
„Iar dasupra tuturora va vorbi un mititel/ Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el …”
Hm, mare dreptate aveai citându-l pe Eminescu… Azi, pe Antena 3, un fost coleg de-al lui Păunescu de la Flacăra a bătut câmpii ore întregi despre cât de bun prieten a fost el cu „marele poet” şi despre ce dedicaţii îi făcea bardul cu barbă…
baricada
asa se intampla in momente d’astea!
Alex,m-am mai contrazis cu cineva astazi:poetul nu e omul si invers. altfel,daca am fi judecat omul Eminescu, nu l-am mai considera poetul national. cat despre osanalele aduse lui Ceausescu,lucru pe care nu l-a dezmintit, istoria ii va judeca pe toti. la fel se va spune si de ziaristii de curte-alde Pora,Radu Moraru sau mai stiu eu care de pe vremea lui Adrian Nastase. iar cu accidentul comis de sotia lui Paunescu si musamalizarea lui, act odios ,intr-adevar,ai nu chiar demult timp cazul lui Rosca Stanescu,care a intervenit pt fiul sau (care s-a sinucis) in repetate randuri cand comisese accidente. iar SRS apare la tv ca si cum nu s-a intamplat nimic. romanii se pare ca uita repede…
Iulicika
am zis eu cã SRS nu e o mizerie de om? Sau Nistorescu?
Referitor la defunct, nu cred ca poate fi considerat un reper moral, un om care sa merite onoruri militare samd. Ceausescu a trãit si condus prin oameni ca el. Sunt de acord ca opera e una, moralitatea scriitorului alta. Dar, si Hitler a fost pictor.
pai cine a zis ca Paunescu a fost un reper moral? iar Hitler sa stii a a fost zugrav,nu pictor…:)
iulicika
Hitler a facut si arte plastice. Vezi aici, ca sa stii… http://www.apropo.ro/fun/adolf-hitler-a-avut-si-o-latura-sensibila-2707793
ma rog. dar comparatia e cam fortata. macar Paunescu a lasat volume de poezii,nu lagare si cuptoare…
dar am inteles ce vrei sa zici si intr-un punct suntem de acord
Paunescu s-a batut pentru el, nu pentru noi. Ca dovada, e singurul poet roman care lasa in urma 3,7 milioane de euro mostenire. Cred ca si asta spune ceva despre el… Ai un articol minunat aici si iti multumesc ca nu ma mai simt chiar asa de singur dupa ce l-am citit!
Lucian,
Mulţumesc!
Uneori mã întreb dacă eu gîndesc normal sau ceilalţi?! Eu ştiu cît de rapace era tipul, cît de grobian mînca, ce manifestări avea. De aceea, nu pot să-i judec opera dezlipind poetul de om. Undeva a minţit, a înşelat, a jucat teatru. Nu ştiu dacă în viaţa de zi cu zi sau în operă!
Sunt conştient că vor rămâne poeziile lui şi partea neagră a personalităţii sale se va estompa şi va dispărea. Dar, eu, azi, acum, nu pot gîndi altfel. Şi mă bucur că nici tu. Cred că sunt zeci de mii care ne împărtăşesc gandurile.
Un aspect neglijat al personalităţii poetului: apărător al criminalilor din decembrie 1989, a căror amnistie a cerut-o şi a căror graţiere a obţinut-o în unele cazuri.
– Adrian Păunescu, un om cu mari defecte şi mari calităţi
– Comentarii ale mele mai vechi despre Adrian Păunescu
A vorbi de hitler la un subiect despre Păunescu e cam ca şi cum ai vorbi de Primarul New Yorcului la un subiect despre un ţuţer al primarului din Crăcănaţii de deal unde cu vaci cu tot exită 25 de locuitori …. Hitler era din grupa mare iar Ceauşescu pe care îl preamărea Păunescu era din grupa foarte mică.
Legat de aspectele bune şi rele ale personalităţii lui Păunescu… se spune că, pentru a reuşi să îşi facă lucrarea, diavolul apare în chip de înger. Ba se îmbracă frumos şi se duce chiar şi la biserică, e politicos şi spiritual. Dar tot diavol e.
Marius
ai dreptate! Multumim ca ne-ai amintit. Oricum, da-mi voie sa iti spun ca pentru unii nu conteaza oricate argumete le-ai da. Ca sa-l aplaude pe bard la asezarea in locul sau de odihna vesnica au calcat in picioare mormintele lui Caragiale si Nichita. Halal!
Blue
nu fi si tu asa critic. Nu m-a dus mintea să găsesc atunci o altă comparaţie.
În rest, ştiu că diavolul se îmbracă de la Prada! 😆
si totusi,Alexi,Lucian,ceva nu se explica.ok,pe vremea lui Ceausescu a pupat in fund si a schimbat casele ca pe sosete. dar cum a fost posibil ca dupa `89 sa prospere si sa ajunga la o asemenea avere? nu este vinovat totusi intreg sistemul politic,societatea,mediul care au permis asta? nu inseamna ca totul este extensie a comunistilor de altadata?ca ei mai traiesc printre noi,ne influenteaza vietile sau ne spun ce sa facem? toate astea le-a agonisit Paunescu pt ca A PUTUT. i s-a permis.
iulicika
eu nu mi-am propus sa contest faptul ca a putut, ca regimul Iliescu l-a favorizat, ca pe toti mostenitorii privilegilor fostului regim, ci ma deranjeaza ca un om cu moralitate indoielnica este venerat si ridicat la rang de geniu. Consier blasfemie adus la adevaratele valori ale acestui neam. Dar, asta e nivelul contemporanilor.
l-am urmarit si inainte si dupa 89.un ingamfat ,un lingau al puterii,siatunci si acum.s-a dat victima si atunci si acum.un manipulator al oamenilor lipsiti de libertate si fara de curaj .trebuie sa recunoastem.cultul personalitatii sale ajuns la apogeu l-a facut sa denigreze tot ce nu era legat de opera sa mareata,.,,pacat ca a murit sarac lipit poetul neinteles-
Livia
adevar grăit-ai! El a găsit această nişă pentru a parveni. Scrisoarea şi poemul către Ceauşescu au fost scrise cînd era marginalizat. E clar că nu putea vietui cu acel statut si s-a făcut nu preş, otreapă, doar, doar îl va repune „măria sa” în drepturi. Un text mai jegos şi de mai mare obedienţă nu am citit vreodată!
*rahoveanu *
Blue
nu fi si tu asa critic. Nu m-a dus mintea să găsesc atunci o altă comparaţie.
În rest, ştiu că diavolul se îmbracă de la Prada!
==========================
Rahovene, eu personal m-am scârbit ca de mere acre de ceea ce a făcut mass-media română. Înţelegeam, faci o emisiune două, dai la ştiri imagini de la înmormântare, îi zici „Doamne Iartăl”, îi zici şi cât de drag îţi era şi gata… Da nu cum au făcut uni care nonstop doar Păunescu, Păunescu, Păunescu…
Dacă nu mă înşel l-am auzit pe Pontănel că trebuia să i se organizeze funeralii naţionale şi cei care l-au criticat pe Păunescu au făcut mari deservicii ţătii… să mor io… mie mi-a provocat o greaţă care e egalată doar de emisiunile unde se vorbeşte de moartea Mădălinei. Păi aia era un înger faţă de umflatul râtan… Securiştii de la BOR nu au catadixit să înţeleagă cf. canoanelor că dacă un sinucigaş are o cădere psihică poate fi îngropat normal deoarece nu e responsabil pentru gest, dar pe preamăritorul demolatorului de biserici l-au pupat în cur de i-au făcut răni.
…………..
P.S. Stai să îl ia dracu şi pe Iliescu, să vezi ce chef trag. Nu-s destul de ipocrit să mă dau trist. Şi nici nu vreau. Când va muri Iliescu mi se a îndeplini un vis de două decenii… De când zac cei morţi în Decembrie 89 întrebându-se cine şi de ce i-a împuşcat. Şi mai sunt câţiva …Am avut prieteni care au murit atunci…
P.P.S. Da, se îmbracă la Prada când se duce să ia masa cu Patriarhul … :D. În rest … de la Cătălin Botezatu….:D
Blue
ziceam sa nu fii asa de critic cu mine! Cu restul eram de acord! 🙂
Adrian Paunescu – Trecutul care nu trece
Multumiri! Ipresiile omului aflat in mijlocul actiunii sint intotdeauna binevenite! Mai ales cind sint obiective!
Gandesti normal , te asigur si foarte bine ca ne spui si noua …
Nu am urmarit deloc subiectul asta (al inmormantarii) , tocmai ca sa nu-mi schimb (de mila) perceptia pe care am avut-o despre Paunescu. Uite acum am citit tot ce trebuia despre asta si-ti multumesc.
gahan
placerea este de partea mea!
alk
sunt doar niste biete trairi ale mele!
Ah, abia acum mi-am revenit. Decand a murit „poetul national” numai bocete si planset in toata tara. Noroc ca mai exista si fotbal. :-))
cool
si giurumelele de la Dinamo a luat bataie.
pentru ceea ce ni se oferea atunci..ca era radio sau televiziune..noi , sau in sfarsit, unii dintre noi ne mai bucuram si cu cateceva rupt de pe la cenaclurile puterii….oare cine trecea atunci? un paunescu cu ode, si un nicolaescu cu istorice…..ce sa facem…un Pita era mai greu de inghitzit. imi amintesc emisiunea de la radio ‘om bun’….nu mi-a placut, cum nu-mi place nici nicolaescu , dar am ascultat poeziile , si m-am uitat la nemuritorii.
bravos, scapi, bun articol…stiam eu!
paunizta
le inghiteam ca si curcanul boabele nestiind ca urmeaza taierea. De fapt, era un instrument frumos prin care eram indobitociti. Poti lua cianura in stare pura sau picurata in nectar. Finalitatea este aceeasi. Paunescu a fost marginalizat de Ceausescu nu pentru ca destepta masele, ci ptr ca devenise prea puternic(deci, periculos) in manuirea maselor. Lumea superficiala afirma, azi, ca atunci era frumos, tinerete, lumini, se canta si se faceau lipeli, fara sa constientizeze ca subliminal erau inglobati unei cauze.
**Coolsimex**
Ah, abia acum mi-am revenit. Decand a murit “poetul national” numai bocete si planset in toata tara. Noroc ca mai exista si fotbal. )
==========================
Să înţeleg că nu te uiţi la emisiuni cu mitinguri? Ţîţîţî … tristă viaţă trebuie să ai …:D
Dl.Rahoveanu, il vedem cam la fel: un histrion, un egoist rapace si un megaloman …si cei ce folosesc scutul ca poezia sa ar contrabalansa aceste groaznice tare de caracter sint pur si simplu niste ignoranti in psihologie.Am convingerea ca toti latraii (griveii) care il preaslavesc acum au pierdut ei insisi multe privilegii in ultimii 20 de ani si evident se simt solidari cu exponentul cel mai malign al propagandei ceausiste. In categoria asta intra foarte multi…si o explicatie pentru extrema polarizare a societatii actuale.
Richard
corecta sublinierea dvs.!
dragul meu,
stiu bine ca le inghiteam.ca si curcanul boabele….eram prea ‘contemporani’ cu ei/ei, ca daca ma mai si puneau sa-l invatz pentru bac, sunt convinsa ca nu-l mai iubeam.
stii ce fac eu? privesc cu ochii de acum, perioada de atunci..si nuuuu, doamne fereste n-am sa zic ca ‘a fost mai bine’…baaar….stateam intr-un cartier de margine de bucuresti, care acum a ajuns un cartier cica scump..si nu ni se taia lumina si nici caldura din calorifer…centrala nostra cica era pe direct, daaar ascultam aceleasi emisiuni , putine, aceleasi filme.., sau citeam aceleasi carti…eu zic ca la vremea respectiva era altceva’ cenaclul ala….crezi oare ca cei care mergeau acolo, pe stadioane, erau scosi de la munca asa ca la defilare???