Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 15 noiembrie 2010


Descriam aici  drumul pe care l-am făcut către casă, într-un miez de noapte, după o şedinţă prelungită a Guvernului. Traseul trecea şi pe Calea Buzeşti, arteră pe care la acea oră ţiganii vindeau droguri şi scoseseră „fetiţe” la produs. Aceste fapte sunt cunoscute de bucureşteni, dar şi de poliţie. Nu mai este un secret pentru nimeni că imobilele ruinate, ale căror ganguri şi curţi duhnesc a urină, fecale, igrasie şi gunoi împuţit, sunt ocupate ilegal de indivizi cu moralitate îndoielnică. Mă întreb retoric dacă cei care tolerează infracţionalitatea evidentă sunt şi participanţi la cîştig?! Mai mult decît atît, acea zonă promiscuă este infernal de parcurs în timpul zilei, traficul urban strecurîndu-se cu greu printre imobile care sfidează gravitaţia şi încã stau în picioare.

Sorin Oprescu a luat o decizie curajoasă şi înţeleaptă. Conform unui plan de sistematizare elaborat încă de pe vremea cînd primar general era Traian Băsescu, a trecut la demolarea zonei Buzeşti pentru a face loc unui bulevard ce va lega Sudul de Nordul Bucureştiului. Şi, cum în România orice faptă bună nu rămîne nepedepsită, televiziunea antinaţională a lui Sorin Ovidiu Vîntu a declanşat atacul asupra lui Sorin Oprescu. Dar demolarea unor imobile aşa-zis istorice este doar pretextul, cauza este alta. Faptul că Oprescu a fost ovaţionat asemeni unui prim-balerin al Balşoi Teatrî cînd şi-a făcut apariţia pe scena Sălii Palatului, stricînd coregrafia operei de trei parale a Congresului PSD, acum o lună, i-a pus pe gînduri pe baronii acestui partid.

Dar cui îi este frică de Sorin Oprescu? Cu voia dumneavoastră, primul „care este” pe listă, Marean Vanghelie. Fiecare reuşită a actualului primar general îl îndepărtează cu ani lumină pe agramat de visul său de aur, acela de a cîştiga Primăria Capitalei la viitoarele alegeri locale. Vanghelie jinduieşte de mult timp să ajungă în scaunul municipal ocupat cîndva de Pache Protopopescu. Al doilea pe listă este Victor Ponta. Popularitatea şi aprecierea de care Sorin Oprescu se bucură în PSD îi dau fiori măruntului politician. Din cauza incapacităţii sale de a stăpîni partidul şi a lipsei de carismă, fiţosul Ponta poate pierde oricînd şefia social-democrată, iar într-o luptă pentru supremaţie Oprescu l-ar bătea şi cu o mînă legată la spate. 

Acum, în cîteva cuvinte şi imagini, am să demolez eu campania de dezinformare a Realităţii TV. Casa în care reporterii acestei televiziuni antinaţionale spun că a locuit Mihai Eminescu NU EXISTĂ. Numai că, din montaj, aceşti mincinoşi vînduţi(sau or fi doar proşti?) evită să arate adevărul. Mai sus este o fotografie a aşa-zisului imobil istoric, cu uşă de tablă şi toc de cornier. Jos, prezint un detaliu cu placa de marmură postată pe faţadã care ne spune că „aici a fost casa în care”şi nu „aici este casa în care” a locuit Eminescu. Mai exact, respectiva casă a fost demolată de mult iar buldozerul trimis de Sorin Oprescu demolează o magherniţă construită în locul în care, acum 130 de ani, Mihai şi Veronica îşi trăiau amorul. 

Tot pe Calea Buzeşti, mai sunt trei imobile considerat a fi „istorice”, dar asupra lor au fost făcute intervenţii structurale şi arhitecturale care le-au schimbat înfăţişarea. Într-unul a fost redacţia „Semănătorul”, publicaţie condusă o perioadă de Nicolae Iorga. Clădirea a fost renovată şi găzduieşte acum un restaurant-pizzerie. După opinia mea, este singura care arată decent.

În alt imobil era restaurantul „Neptun”(Marna), loc în care cînta Maria Tănase iar boema bucureşteană venea seară de seară să o asculte(citeşte mai mult pe blogul lui Victor Roncea). Acum, locul poate fi vizitat de amatorii de cuş-cuş şi baclavale, după termopane(istorice şi ele?) funcţionînd un restaurant turcesc.

 Iar al treilea imobil, din care a rămas numai faţada,  găzduia cinematograful „Feroviarul”. Sorin Oprescu a promis că partea de la stradă a acestei clădiri va fi mutată 120 de metri mai în spate, pentru a face loc noului bulevard, şi integrată întru-un proiect arhitectural modern. Foarte frumos!

Nu sunt un admirator al actualului primar general al Capitale, dar etica profesională mă obligă să îl apăr atunci cînd jigodiile îl atacă fără motiv. Clădirile istorice pe care lătrăii antinaţionali afirmă că acesta le demolează nu mai există, fizic sau arhitectural. Dacă ar fi fost altfel, şi Calea Buzeşti arăta conform fotografiilor interbelice de mai jos, mă legam cu lanţurile de clădirile aflate în calea buldozerelor. Aşa, nu le pot spune otrepelor de la Realitatea TV decît: Hai, sictir!

*****

PS:

Mulţumesc pentru foto Foaiei Naţionale şi lui Victor Roncea

Read Full Post »