Toată lumea ştie că Ildiko este o fată urîtă. Are picioare strîmbe şi păroase, este ştirbă şi vorbeşte stricat, e ţîfnoasă, se uită pieziş, are pieptul plat şi minus 1 la sutien. La pubertate, faţa i s-a umplut de coşuri purulente şi aşa a rămas. Degeaba s-a tăvălit cu cine a vrut şi cine n-a vrut, prin hambare, pe prispe, prin fundul curţii, pe sub covată sau pe izlaz, că de bubele cu puroi nu a scăpat. Ba a mai rămas şi gravidă, iar maică-sa a trebuit să o scape de plozi zgîrmînd-o cu coada lingurii de lemn sau dîndu-i să bea ceai de leandru, drămuit la cinzeacă pentru a nu da colţu’. Fetele mari, nevestele, divorţatele şi văduvele satului sunt geloase pe Ildiko şi, din ură, au poreclit-o „Lindiko”, dar una nu are curaj să o strige aşa în faţă!
De ceva vreme, urîta satului s-a încurcat cu Imel, primarul, şi a ajuns consiliera lui. Edilul şef nu face nimic fără ca Ildiko să fie de acord sau fără să profite şi ea de te miri ce. Iute la vorbă şi mic la stat, Imel nu taie un pom fără să îi dea urîta voie, nu pietruieşte un drum fără să-i facă ei sau la vreun neam de-al ei vreo podişcă, nu cumpără o carte de Limba română pentru şcoală fără să ia cîteva manuale şi în Limba maghiară. Au fost cazuri cînd s-au mai şi certat, dar s-au închis în casieria primăriei, prin uşă au răzbit cîteva chiţăieli, „no, hai!” şi „ioi! ioi!”, iar cînd au ieşti de acolo, amîndoi erau roşii în obraji şi cu zîmbetul pe buze. Familia primarului a aflat despre legătura incestuoasă dintre cei doi şi unii membri ai ei, mai naţionalişti, au vrut să-i despartă. Într-un consiliu de familie, Imel a explicat neamurilor situaţia şi le-a ameninţat că, dacă rupe relaţia cu unguroaica, nu mai pupă un colţ de păşune, nu li se mai repartizează vreun loc de casă la uliţă, nu vor mai primi niciun ciob de termopan pentru acareturi. Iar rudele cîrcotaşe s-au liniştit ca prin farmec!
Nici Ildiko nu vrea să îl piardă pe Imel de amant. „Mică, mică, uite-aşa/Eu îmi fac treaba cu ea!”, glumeşte unguroaica atunci cînd o mai întreabă prietenele de ce stă cu o personalitate atît de măruntă. Ea nu mai ştie numărul celor cu care s-a întins, de cînd un moşulică, sărac şi cinstit, fost activist al comunei, a penetrat-o, folosindu-şi limba de duh şi luîndu-i fecioria, dar ştie că mai bine ca azi, cînd e cu Imel, nu i-a fost niciodată!
Pe de altă parte, lumea se întreabă ce-o fi găsit mărunţelul la panarama de Ildiko, şi curvă, şi urîtă. În opinia bărbaţilor din sat, dacă nu eşti „beat muci şi nu îi pui ceva pe faţă nu poţi să-o…de, ca omu’! Toţi se minunează de faptul că urîta naibii trage iţele cum vrea, şi-a pus şogorii prin funcţii la sfatult popular, şi l-a făcut pe Imel să-i mănînce din palmă şi „să-i bea apă din…”, mă-nţelegi”.
Pentru că vor fi alegeri în comună, Cirtov, nepotul fostului secretar comunist care a început-o de fată, îi trage clopotele lui Ildiko, vrînd să o cîştige de partea sa, împotriva lui Imel. I-a promis marea cu sarea, s-a lăudat că o are mai mare(averea) decît actualul primar, s-a oferit să îi lase neamurile în posturi, i-a promis postul de viceprimar, s-a îmbăţoşat că-i dă, vorba românească, „şi pe gură şi pe cur”.
Rinc, alt pretendent la primărie, nepotul gestionarului benzinăriei din sat, dă şi el ochii peste cap, prefăcîndu-se atras de nurii sleiţi ai urîtei. Fătălăul îi trimite bileţele desenate cu o inimă străpunsă de o săgeată galbenă şi îi aduce aminte unguroaicei că el e mai frumos decît Imel, că are breton EMO, că nu e ochelarist ca ceilalţi, că în tinereţe s-au mai ghiduşit împreună, în toate poziţiile, şi jură că încă o iubeşte.
Imel a auzit că Rinc şi Cirtov se furişează, noaptea, prin fundul grădinii şi aruncă pietricele în geamul Ildikei, dar nu-şi face probleme. Ştie că urîta vrea numai prieteşugul lui. Păi, cine a făcut toate hatîrurile unguroaice, nu el?! Statut de cetăţean de onoare mai are să-i dea şi gata, poftele ei sunt îndeplinite! Ildiko, o fi curvă penală, dar are mîndria ei! Acum vreo cîţiva ani, Cirtov şi Rinc au făcut-o poştă pe malul gîrlii, au supus-o la perversiuni şi au ejaculat pe faţa ei, în batjocură. Cică i-ar fi zis: „Ia, fă, d’aici, să-ţi treacă bubele şi să faci tenul curat!”. Apoi, s-au lăudat la tot satul cu poveştile lor sexuale. Ba mai strigau şi după ea „Ciocolina! Ciocolina!” şi îi agăţau în parul porţii prezervative folosite. Nu mai spun că Rinc şi Cîrtov au strîns beţivii satului, neamurile şi nişte bogda-proste în faţa primăriei şi i-au pus să ţipe: „Boccia să piară, ungurii afară”, au dansat Ceardaşul în pasul pinguinului, la mişto, timp în care arătau degetul mijlociu spre fereastra unde Ildiko şi Imel stăteau pitiţi după perdele. Ori, aşa ceva nu se iartă uşor!
Bîrfa satului spune că Ildiko s-a jurat că nu va uita vreodată cum a fost ruşinată de Critov şi Rinc care, după ce şi-au făcut poftele cu ea, au năclăit-o pe faţă şi au aruncat-o ca pe-o zdreanţă la marginea apei, în răchiţele. Cum s-a jurat că nu va uita niciodată cum Imel, care tocmai trecea pe acolo cu gîştele la păscut, a ajutat-o să se ridice, i-a aranjat rochiţia, a scuturat-o de praf şi a pupat-o apăsat pe obraji umezi, alinînd-o!
Dar, cîtă încredere să ai în jurămintele unei curve?!
**********
PS: Orice ducere cu gîndul la personaje şi întîmplări reale dovedeşte că respectivul, deşi nu are treabă, are imaginaţie!
ești nebun, pe cuvânt! 😀
DDL
mulţumesc ptr compliment! 😆
Imel ăsta-i bătut în cap cu oul?
Excelent!
ghitã
ou de gîscan! Multumesc!
Vai de mine, credeam ca e poveste de iubire, da de unde, Ildiko asta, seamana cu sistemul de sanatate din Romania.
Nu stii daca e urata din nascare sau a devenit dupa ce au folosit-o asa multi .
Da poate Ildiko are potential si se incurca cu vreun estetician renumit!!!!
Ăsta da talent! Mi-am amintit de vremurile comuniste când, ne bucuram toţi cei din sală, Teatrul Naţional Craiova, de vreo aluzie la regim ,la situaţii, la una la alta.
Fooooarte bună!
Ar exista un inconvenient : Cirtov şi Rinc vor urla în gura mare că primarele Imel, lovit în cap de oul cela, a instituit cenzura.
Şi nu ar fi totul ca în poveste dacă de vină pentru toate nu ar fi …. cine altul?
dictaturajustiţiei
ce vremuri! Naivi şi fericitţi,
H.R_W
esteticianul ar pute fi doar presa!
Din pacate eu nu mai cred demult in presa.
Pentru mine presa e un estetician cu degetele zdrobite……
Sigur ca sunt subiectiva, dar totusi, convinsa de ceea ce spun…..Si frumos ar fi sa gresesc
H.R_W
trebuie să crezi! Bună, rea, presa este sigura instituţie care la o adică apără cetăţeanul. Mi-ar plăcea dacă nu ai judeca întreaga presă luînd ca punct de referinţă nişte gunoaie care scriu contra-cost, pe mulţi bani, la comanda stăpînilor.
Doamne, ce m-am speriat!.. Huaaaa… vorba lui Al Pacino… După care m-am distrat extraordinar… Bravos… În plus, am o dilemă… Cică aia care şi-o trage numai cu tine este apelată „curvă proastă!”.. Aia care şi-o trage numai cu altul este alintată „curva dracului!”.. Problema e: în cazul UDMR-ului, ce „poroclu” s-ar putea folosi, că ăştia şi-au cam tras-o cu toţi, dom’le…
baricada
curvă şmecheră!
Si mie mi-ar plăcea daca as avea exemple pozitive in presa. Si daca ma ajutati sa le descopar citesc cu placere.
Multi ca sa nu spun majoritatea – oameni de presa din tara sunt atat de prost platiti incat depind inevitabil de parerea producatorului, a managerului (care de multe ori n-are nici in clin nici in maneca (cu) scriitura, a directorului de programe. Si prin ei -se inchina finantatorului.
Stiti ce consum eu cand vin in tara? TVR 1. Imi place foarte mult 🙂
HRW
nu uita că şi eu sunt jurnalist! Poate aş merita încrederea ta! 😆
Eu mă uit pe TVR Cultural, cînd am timp, pe TVR 3, History, NG etc.
Si eu sunt jurnalista. Am fost….doar diploma imi mai aminteste de acele vremuri. Nu ca ar avea vreo valoare (diploma)
Valoarea unei meserii este data de oamenii care o practica. Faptul ca eu mi-am pierdut increderea in oamenii pe care i-am citit sau i-am cunoscut din breasla , nu inseamna ca dv nu scrieti bine.
In plus, daca nu mi-ar place cum scrieti, nu m-as reintoarce aici, nu-i asa?
Nu o luati personal 🙂 un jurnalist trebuie sa inteleaga ca parerile contrare nu ii anuleaza talentul 🙂
H.R_W
multumesc pentru apreciere! Faptul ca sunt citit de persoane de calitatea dvs. ma onoreaza.
Nu iau nimic in nume personal, ci doream sa subliniez ca si eu sunt jurnalist si ca, asa cum mi-ati spus, nu unul dintre cei rai. Militam pentru partea curata a presei. Nu este productiv sã denigram toti jurnalistii, sa ii judecam global, ci la bucata. Asta doream sa spun!
Da, aveti dreptate 🙂
Alex esti mare. Asta nu e pamflet ci nuvela politica transparenta. Am ras cu pofta. Multumesc.
Atlas Shrugged, FILMUL.
Palma pe care America a dat-o comunismului in 1957, cartea lui Ayn Rand s-a ecranizat.
Pentru ca este oarecum biblia ideilor de dreapta, mi-am permis sa-i fac un pic de reclama aici.
http://giorno24.blogspot.com/2011/03/atlas-shrugged-filmul.html
TOG
mersi, prietene!
Mac
promit sa-l vad, doar timpul sa ma lase!
Mi-a plăcut mult. Bravos Raho !
Exact ca-n proverbul romănesc tradus de o unguroaică ” am căzut din lac în putze” 😉
Mi-a plăcut. Excelent. Totuși dacă privesc în urmă cu ceva ani, Ildiko a mai fost amanta unora care le-a dat ceva secretari de Stat și în rest nimic. Mai mult decît a corcolit-o și tratat-o cu respect Imel, nimeni n-a mai făcut-o pînă acum. M-aș mira să schimbe așternutul popular cu cel uslaș înainte de vreme. Dar, cu DNA-ul pus pe fapte mari pe la vămi și poliții… dacă se plimbă și prin padurile Carpaților Orientali? Poți să știi? Ildiko are și pasiunea plimbărilor lungi pe culmile și văile chele ale munților estici în cautare de ozon cu „munca” în mîna (pe rusește, drujba, pe ungurește nu stiu) Acum munca în padure se numește Sthill și nu Drujba. Ultima emisiune „Romania, te iubesc ” de la ProTv arta sthill-ul defrișarilor cu predilecție din Harghita și Covasna. O fi vreo aluzie?
daniel
am vazut din elicopter zonele de care spui, dar nu numai! Sunt defrisari si in zona Moldovei si in Carpatii de curbura. Iti vine sa plingi! Unii copaci sunt taiati cam de la 1 m de la pamint, drujbarului fiindt-i lene sa se aplece din sale.
bazel9
😆 buna asta cu puturile!
Eşti dus răău, Raho! Dacă citeşte Ildico, cred că se „îndrăgosteşte” cu năbădăi de tine…şi-o apucă damblaua, ioi! 😀
ironico
sper cã sari sã mã salvezi?! 😆
[…] ® Ildiko, rîvnita cea urîtă Comentariu (1) LikeBe the first to like this post. […]
Eu stiu o poveste adevarata pe aceasta tema si este din zona.
Ildiko, mare sportiva mare, in acelasi timp si c…mare, aduce bani la echipa si din piatra seaca ce sa spunem de la marele primar ANTAL.Dupa ce si-a pus-o cu toti pe rand pentru a-si atinge scopurile si a-si intari pozitia si averea, acum trebuie sa se capatuiasca.Ce a facut???? Pai a destramat o familie si urmeaza sa fie femeie cinstita si curata ca albul imaculat. Este ILDIKO. El este antrenorul mare de la ARAD, mare jucator, mare baschetbalist si mare iubitor al lui ILDIKO.
tza
dragostea e oarba nu neaparat si morala!
@ RAHOVEANU
Maitre ,you”ve just made ma” day !! Inca o comitere din asta si ma imbolnavesc de deces..Pe la jumatatea revelatiei ,ma intrebam”beY da”CIOCIOLINA unde a hi ?? Lasa ca bag eu una..N-a fost da fie… SUPERB PAMFLET..meserie…!!!
freddye
multumesc! Ciociolina nu apare, ci ciocolina! 😆
Tocmai reciteam pamfletul, ca să mă binedispun şi abia acum văd detaliile şarmante….unde zici că au aruncat-o pe Ildico?…colo la marginea apei, în Răchiţele?!….. :D..de-aia se sincronizase Imel să treacă cu gâştele taman pe acolo!
[…] şi a satisfăcut toate pretenţiile, ifosele, nazurile lui Ildiko, o uniune mereu nesătulă(vezi aici). Mierea guvernării s-a terminat şi PDL găseşte acum, la fundul borcanului, fierea […]
[…] şi a satisfăcut toate pretenţiile, ifosele, nazurile lui Ildiko, o uniune mereu nesătulă(vezi aici). Mierea guvernării s-a terminat şi PDL găseşte acum, la fundul borcanului, fierea […]