® O nuntă de coşmar

Cu portbagajul plin de ţuică şi stomacul plin de sarmale, cu creierii încă duduind de sîrbe şi hore, cu obrajii sclipind de ruj şi salivă şi cu un portofel rămas numai coperţi, am revenit din voiajul prilejuit de nunta de la Rucăr. Bucureştiul m-a întîmpinat aşa cum îl lăsasem, cu gunoaie aruncate la marginea sa, cu gropile din caldarîm, cu circulaţia bezmetică. Ajuns acasă, am despachetat, m-am spălat şi m-am băgat în scutece, adormind ca un prunc. Şi am visat…

Se făcea că eram la o nuntă. Stătem în biserică, în spatele mirilor şi naşilor. Din poziţia în care priveam, nu vedeam decît chelia lui ginerică, ceva din coroniţa miresei şi ceafa unui popă clăpăug care mormăia “Isaiia dănţuieşte! Isaiia dănţuieşte!” cu faţa spre altar. Deodată, popa se întoarce cu faţa către miri şi zice tîmp: “Doamnă! Vi se vede cocoşelul”. “Hă!Hă!Hă!”, a izbucnit ginerele în rîs, hăhăiala sa reverberîndu-se prin bolta bisericii. Disperată, mireasa şi-a smuls voalul de pe cap şi l-a pus în zona prohabului. N-am vãzut cocoşelul miresei, dar mă miram în somn de ce popa nu a pomenit nimic şi de punguţa cu doi bani. Probabil că nu avea. Abia cînd părintele s-a întors cu faţa către mine mi-am dat seama că era Sorin Oprescu, ginerică era Traian Băsescu, iar Emil Boc, mireasa. La auzul spuselor popii, nuntaşii au început să rîdă. Hohoteau şi sfinţii pictaţi pe pereţi. Unul, cu breton şi ochii, beliţi, de un albastru spălăcit, rîdea mai abitir ca toţi, aşezat în Poarta Raiului. Semăna cu Crin Antonescu. Din scena cu chinul sufletelor pierdute în Iad se auzea un rîs drăcesc, iar un drac cu ochelari, ce aducea cu Victor Ponta, ţopăia ca o maimuţă, dînd din coadă şi repetînd la nesfîrşit: “Nesimţitu! Nesimţitu! Nesimţitu!”. Dintr-o altă pictură, Moartea a întins coasa către mireasă şi striga : “Tai-o! Tai-o! Tai-o!”. Hărmălaia s-a stins ca prin farmec şi se auzi iar glasul popii: “I-aţi roaba şi du-te!”, i-a spus sfinţia sa, ginerelui. Nuntaşii au început să iasă din biserică, înaintea mirilor şi naşilor, şi aştepau pe trepte. Naşa mergea mai greu, săraca. Am privit-o mai atent şi am văzut că avea barbă. Era Sorin Ovidiu Vîntu.  Doamne, ce mai vis! Se deplasa anevoie, sprijinită de naşu mare, Dinu Patriciu. Nuntaşii din afara bisericii, probabil plictisiţi de aşteptare, au început să strige: “Ieşi afară, javră ordinară! Ieşi afară, javră ordinară!”. În mîini, în loc de flori, ţineau pancarde pe care scria “La puşcărie!”, „Hoţii!”, „Jos Băsescu!”. Mirele, supărat, cînd a ajuns în pragul bisericii, a strigat la rîndu-i: “M..e! şi i-a spus cavalerului de onoare, cel care îi ţinea lumînarea, să gonească însoţitorii convoiului de nuntă. Mireasa l-a imitat imediat pe ginerică, pătrunsă de vorbele biblice tocmai auzite conform cărora nu trebuie să iasă din vorba bărbatului. La cererea mirilor, cavalerul de onoare, care parcă aducea cu Vasile Blaga, a gonit însoţitorii alaiului dar supărat de vrerea însurăţeilor, a plecat acasă şi el. Rămăsese doar domnişoara de onoare, o blodă planturoasă şi cu priviri viclene, leită Elena Udrea. Ea continua să ţină lumînarea miresei şi trăgea cu coada ochiului aşteptînd ca aceasta să se împiedice din cauza tocurilor, exagerat de înalte pentru ea.

Doamne, ce vis nebun! Şi încă nu s-a terminat.

De la biserică, deodată se făcea că eram la local. Pe la mesele frumos aranjate, pline de bunătăţi, stăteau numai persoane cunoscute, miniştri ai actualului guvern, parlamentari etc. Sumedenie de cameramani şi fotografi, coordonaţi de naşi, imortalizau tot. În centrul atenţiei erau mirele, mare jucător, şi domişoara de onoare, o bună guristă, care tocmai cînta „Să-mi moară duşmani toţi”. Ginerică s-a dus pe ringul de dans, a pus un genunchi jos şi batea din palme în ritmul muzicii. Un fotograf se apropie de el şi îi face o poză. “Băi, găozarule! Lasă-mă să dansez ce-mi cîntă ţiganca asta împuţită”, a ţipat ginerică la fotograf, gonindu-l. Mireasa, aşezată în capul unei mese pe care se aflau coşuri cu ouă roşii, a trimis un bileţel lăutarilor prin care cerea să i se cînte “Puşca şi cureaua lată”. “Dedicaţie pentru miresică”, strigă şeful formaţiei, un gras cu barbă, aducînd cu Bogdan Hosu, sindicalistul. Lăutarii, rînjind ironic, încep să cînte “Pinguinul”. Nuntaşii au izbuncit în hohote de rîs şi, pe rînd,  treceau pe la masa miresei şi îi spărgeau cîte un ouă roşu de creştet. Dar aceasta se făcea că nu-i pasă de penibilul situaţiei şi murmura: “Asta ce înseamnă? Asta înseamnã cã…”. Un alt moment delicat a fost atunci cînd trebuia să fie furată mireasa. Nimeni nu a vrut să o fure de frică să nu rămînă cu ea. De asemenea, cînd mirii s-au retras pentru un scurt moment într-o cameră şi au venit cu cearceaful, ca să fie jucat, acesta nu avea pete de sînge ci doar unele albicioase. Ospătarii, ajutorii de oaspătari, paznicii din parcare şi femeile de serviciu de la closete, care aduceau cu Ciuvică, Ciutacu, Chireac, Oana Stancu, Gîdea, Badea, Stan, Deac,  cleveteau că mireasa nu a  fost fată mare sau că, chiar de-ar fi fost, mirele nu a făcut cu ea sex normal, ci altfel. Eh, vorbeşte lumea! Lume rea. Trecînd peste aceste mici problemuţe, nuntaşii s-au distrat şi cheful a durat pînă spre dimineaţă. Mesenii s-au înfruptat vîrtos din bunătăţi şi aruncau resturile afară, pe geam, unde o mulţime de oameni se bătea pentru un ciot de ros. Lăutarii au fost la înălţime. În afara repertoriului popular românesc, ei au mai interpretat Ceardaşul, moment în care nişte unguri au luat mireasa la dans şi au învîrtit-o pe toate părţile, dar şi Cazaciocul. La auzul ultimei melodii, Mircea Geoană a sărit de pe scaun ca ars de flacăra violet şi a jucat îndrăcit alături de Cozmin Guşă şi Ion Iliescu, timp în care naşii le ţineau isonul bătînd tarapanaua pe blatul mesei. Spre  dimineaţă, mirele, după cîteva şpriţuri, s-a urcat la volanul unui Logan, luînd-o cu el pe domişoara de onoare, blonda planturoasă, care tocmai prinsese buchetul aruncat de mireasă. La final, s-a jucat Periniţa. În lipsa mirelui, se făcea că PNL-iştii, PSD-iştii, PDL-iştii, UDMR-iştii, UNPR-iştii se pupau cu foc, unii cu alţii, indiferent de culoare politică, inclusiv cu naşii. După Periniţa, toţi au plecat chercheliţi, îmbătaţi mai mult de gîndul că se simt minunat fără ginerică prin preajmă. În local, a rămas numai mireasa ca să plătească nota de plată. Pe fereastră intrau răcnetele indivizilor care nu mai aveau nimic de ros. Aţîţaţi de nişte tipi care stăteau printre ei, în jeep-uri, înnebuniţii de foame prinseseră curaj şi aveau atîta ură în ochii sîngeroşi că m-am trezit.

Eram transpirat şi aveam gura uscată. M-am dus la frigider, am luat o sticlă de plastic pe care scria “Borsec” şi am băut însetat. Era ţuică de Piteşti, tocmai adusă. Uitasem că am pus-o în sticle de apă minerală. Am fugit la baie şi am scuipat, sperînd să scap de senzaţia de rău. Aproape că nu ştiam dacă îmi venea să vomit de la ţuică sau de la vis. “Doamne, ajută-mă!”, am apelat eu la sprijinul Divinităţii cînd m-am lungit iar în pat, implorînd să se termine coşmarul.