Fotografiile făcute atunci le-am arhivat şi aproape că uitasem despre acel dialog. Numai că, la câteva zile, Emil Boc numeşte în funcţii de secretar de stat doi apropiaţi ai lui Ion Iliescu: Vasile Emilian Cutean(şef al Secretariatului pentru revoluţionari) şi Şerban Nicolae(MAI).
Numiriea lui Cutean a produs mare supărare unor grupuri de revoluţionari aceştia pichetând de o lună sediul Guvernului. Am scris şi am postat fotografii cu protestatarii la momentul potrivit(vezi aici). De atunci, am fost contactat în mod repetat de revoluţionari din toată ţara care afirmă că protestul lor nu este luat în seamă de presă şi de opinia publică.
De aceea, revin cu fotografii recente cu cei care stau zi şi noapte lângă Palatul Victoria dar şi cu o rugăminte adresată protestatarilor. Eu, ca simplu cetăţean, trăitor în acest oraş, consider că este timpul ca revoluţionarii să găsească altă formă de a-şi exprima nemulţumirea(la care subscriu) faţă de numirea unui individ dubios la conducerea Secretariatului Revoluţionarilor. Emil Boc i-a vizitat într-o seară pe cei care dorm acolo, printre brăduţi, şi le-a spus că numai PSD poate retrage sprijinul politic lui Vasile Emilian Cutean. Deci, transformarea spaţiului verde de la intrarea în curtea Guvernului (str. Paris) într-un maidan s-a dovedit că nu este varianta câştigătoare. Mai bine, revoluţionarii s-ar muta cu corturi, saci de dormit, ciolan, pancarde, cruce şi coşciug ceva mai sus, pe Şoseaua Kiseleff, la sediul PSD.
Lasă un comentariu