Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 8 noiembrie 2013


ponta_metrou

O frezã puţin mai mică decît cea care a săpat tunelul pe sub Canalul Mînecii, dintre Franţa şi Marea Britanie, a ajuns, azi, în prima staţie a noului tronson de metrou Dr. Taberei, la Orizont. Cînd imensul utilaj a spart peretele a fost senzaţional! Zgomot, praf, jeturi de apă, un miros greu de talpa iadului, sfărîmături de pamînt şi beton, toate mestecate de dinţii imenşi ai frezei, s-au năpustit spre noi, deodată, prin peretele staţiei. Pînă şi premierul a ţinut să imortalizeze momentul, filmînd cu telefonul ronţăiala monstrul hulpav. „Ar fi scary dacă nu am şti la ce asistăm”, a zis Ponta. iar şeful de la Astaldi, un italiano vero, i-a şoptit ministresei Ramona Mănescu :”Sunt emoţionat!

Consider că am asistat la o clipă (hai să nu-i zic istorică!) de referinţă. Sunt 13 astfel de „cârtiţe” în lume, iar una dintre ele zgîrmă Bucureştiul pe dedesubt. Nu e puţin lucru! Trăim într-o lume a contrastelor. În subsol, o minune a civilizaţiei contemporane, deasupra câini şi excremetele lor, gropi şi gunoaie, înjurături şofereşti şi scandaluri, găinari şi hoţi cu gulere albe, vînzări de copii şi trupuri nurlii, corupţie şi golăneală de partid, sărăcie şi spolială de stat, lupte politice sterile, toate tumori pentru sănătatea ţării.

Din fericire, se mai întîmplă şi evenimente destinate binelui social. La 2000 de ani după ce nişte romani au construit primele poduri şi drumuri din piatră în Dacia, alţi romani  construiesc (printre)primele linii de metrou.

Din păcate, acum, ca şi atunci, populaţia autohtonă le asigură acestora doar entertainment-ul!

Read Full Post »