Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘zorila’


   dscf0436 

    Preşedintele Traian Băsescu a fost, sâmbătă, la şedinţa informală a Guvernului Boc  pentru a transmite un mesaj de solidariteate cu miniştri. La plecare, după ce a dat noroc cu toţi cei prezenţi (cărora le-a spus: „Ne mai auzim, ne mai vedem! La revedere!”) şeful statului a dat cu ochii de un funcţionar aşezat într-o margine a sălii.
    Era Constantin Zorila, director în cadrul Secretariatului General al Guvernului(SGG): „Ce dracu, mă!  Tu tot aici eşti, de când s-a inventat Guvernul României, de la Revoluţie?!”, i-a zis Traian Băsescu acestuia, râzând.

       Apoi, şeful statului a ieşit în holul mare de la etajul 1 al Palatului Victoria şi a văzut un alt director, tot de la SGG, căruia i-a spus, deasemenea râzând: „Şi tu mai eşti, mă? Tu şi Zorilă sunteţi stâlpii guvernului!” Şi Traian Băsescu are dreptate.

      Constantin Zorilă a dăinuit trecerii guvernelor de toate culorile şi se pare că nu i-a mers tocmai rău. Conform declaraţiei de avere din 2008, el a câştigat în 2007 peste 90 de milioane lei vechi pe lună, atât din salariu de funcţionar cât şi  în urma numirii sale de către puterea politică  drept  membru în 3 Consilii de Administraţie, la  Monitorul Oficial, Metrorex si Autoritatea Aeronautica Civila. Cât o fi fost domnul Zorilă de specialist, atât în căi ferate, cât şi în aeronautică, numai cei care l-au numit ştiu! 

   S-ar putea ca în urma aplicării ordonanţei de urgenţă emisă de Cabinetul Boc, prin care se reduce îndemnizaţia participanţilor în CA-uri la 500.000 de mii de lei vechi pe lună, domnul Zorilă să nu mai fie prezent la viitoarea vizită a preşedintelui la Guvern.  E greu să accepţi ca în loc de zeci de milioane de lei, luate fără să faci ceva, să primeşti echivalentul a 50 de „Eugenia”. 

Read Full Post »