Feeds:
Articole
Comentarii

® Cenuşiu


 

cer

Vă recomand să nu citiţi aceste rînduri. Alături de celelalte chestii bune, dar interzise, pot dăuna sănătăţii…mintale. Părăsiţi pagina înainte de a afla că am o stare de toată scîrba. De vreo două săptămîni m-a cuprins urîtul. În jurul meu văd doar tonuri de gri-şobolan. Viaţa-mi cenuşie metabolizează sub un cer la fel de cenuşiu. Nici orizontul nu pare a fi vopsit în altă culoare. Ca un naufragiat, mă zbat să supravieţuiesc în această mare de cenuşiu care îşi zbuciumă valurile împrejuru-mi. Uneori, sleit de puteri, înghit o gură, două de apă printre dinţii încleştaţi, iar cenuşiul intră în mine, cucerindu-mă. Dau haotic din mîini şi din neuroni, încercînd să supravieţuiesc. Sau nu?! Duşmanii să nu se bucure prematur acolo, în găurile lor, unde amalgamează roz, bleu, galben, violet, alb, purpuriu, auriu şi urzesc gri, după o alchimie a răului doar de ei ştiută. Doamne fereşte, nu am de gînd să mă sinucid! Doar constat! Constat şi recitesc poezii triste pe care le-am scris odată. Una o ofer lecturii voastre. Dacă n-aţi părăsit pagina, pierzîndu-vă în cenuşiul care ne înconjoară!

****************************

Înmormântare
E iarnă şi rece în cenuşiu amurg,
La fel de rece trupul ce zace în coşciug,
Prin fum de tămâie şi aburi de ceară,
Bocetul sparge acord de fanfară,
Iar negrul se-adună în cântare de popă,
Când moartea în viaţă mai face-o sincopă.

Oameni ce sunt, plâng omul ce a fost,
Plâng rudele, plâng, alţii plâng fără rost,
Şi voci cer în Cer iertarea-n păcat,
Când dricul porneşte pe uliţi de sat,
Dulăi latră-n curţi mârâind prin uluci,
Foşnesc haine, frunţi, sub închinare de cruci.

Cernit, alaiul saltă în mers valuri de colb,
Din pomi flămând se aude un croncănit de corb.
Cortegiul se opreşte la fiece răscruce,
Pe margini curioşii scad anii de pe cruce,
Copii se-mbrâncesc cătând prin praf bănuţi,
Zvârliţi de doi bărbaţi neraşi, trişti şi tăcuţi.

Din turla agăţată de cerul de granit,
Din ce în ce mai tare se-aude dăngănit,
Un clopot bate rar un timp ireversibil,
Doar mortul de pe dric rămâne impasibil,
În schimb, suflarea vie vibrând neliniştită,
Miroase moartea-n aer şi carnea putrezită.

Într-un final, defunctul ajunge la altar,
Bărbaţi îl duc pe umeri spre ultimul hotar,
Şi reci cum sunt pe ziduri doar sfinţii zugrăviţi,
Ţârcovnicul şi popa ţin slujba sictiriţi,
Şi încă mai răsună cuvinte din Prohod,
Când pe lângă coşciug trec umbre din norod.

Şi aplecaţi spre mort îi mormăie în taină,
Îl pupă pe obraji, îi bagă bani în haină,
Îi spun la revedere, îi jură neuitare,
Apoi cortegiul pleacă cu bocet pe cărare,
Tăind lan des de cruci spre groapa nou săpată,
Unde cioclii aşteaptă proptiţi în lopată.

Dumnezeu să-l ierte! zic unii către sus,
A fost ce-a fost, zic alţii, dar uite că s-a dus!
La mort, o babă-i trage cearceaful peste chip,
Groparii pun capacul, ia un ciocan un tip,
Şi-nfiorat aude tot omul încă viu,
Un zgomot sec de cuie bătute în sicriu.

Iar cei rămaşi afară îşi despletesc destinul,
Merg unii la pomană, alţii-şi doresc căminul,
Cu paşi grăbiţi, prin poartă, din cimitir se scurg,
Dar încă-aud pământul cum cade pe coşciug,
Şi-n mintea lor se-ntreabă captivi unei idei,
Dacă-au scăpat de mort sau el scăpă de ei.

Alexandru

 

 


raapps

Guvernul a pus la dispoziţia opiniei publice mai multe liste cu persoanele fizice care locuiesc în vile sau apartamente ale statului. Le postez mai jos, iar analiza o faceţi singuri. Propriile-mi semne de întrebare le ţin pentru mine!


Azi mi-am dereticat fişierele laptop-ului şi am găsit nişte fotografii pe care le-am făcut anul trecut şi pe care cred că merită să le vedeţi.

mãtãnii

În Parcul Izvor, vis-a-vis de Parlament, am văzut un anunţ care poate fi o idee de afacere: faceţi mătănii!

herastrau

Dacă doresti să faci un tur al Parcului Herăstrău în partea de Nord poţi travesra lacul doar pe podul CFR şi cu mare greutate, urcînd nişte poteci abrupte de pămînt, printre boscheţi folosiţi destul de des şi ca toaletă ecologică. Iar dacă eşti cu bicicleta nu ai de ales decît să mergi pe lîngă ea, alături de calea ferată, prin pietriş şi cu ochii roată ca să nu vină acceleratul de Constanţa. Înainte să facă autostrada aia suspendată, Oprescu ar trebui „să-şi facă mîna” cu o pasarelă de cîţiva metri.

jeep

Ca să blochezi ieşirea din parcarea Guvernului trebuie să fii idiot, cu tupeu sau cu „spate’?

bici

Noul Cod rutier impune amendarea bicicliştilor care nu folosesc banda destinată lor acolo unde aceasta există. Dar nesimţiţilor care parchează asemeni celui din imagine ce li se face? În depărtare se mai vede o maşină care staţionează pe pistă, iar asta se întîmplă (şi)pe B-dul. Kiseleff!

paleologul

Toader Paleologul şi-a pus la gît cravată Burberry. Ultimul politician pe care l-am văzut cu un produs Burberry la gît a fost Bombonel. Sper ca „Pleaşcă” să ştie să aleagă tabăra cîştigătoare din PDL (a lui Blaga, a lui Udrea-Falcă, a lui Boc?!). Se apropie congresul şi dacă dă chix s-ar putea să se sinucidă…politic!

cint

dans

Graţie şi…paralizie în Centrul Vechi. Lîngă Hanul lui Manuc primăria a organizat  toată vara fel şi fel de spectacole cu artişti cunoscuţi, necunocuţi şi „pîrîţi”. Doamna din imagine dansa tocmai cînd treceam eu pe acolo. Cu graţie! Iar cînd a început să cînte, am şi paralizat!

fire

La festivalul de gătit în aer liber nu a fost foc de artiificii. Dar ceva, ceva tot a luat foc. Mîncarea unui bucătar-concurent. Sau aşa era reţeta? Cu spumă de extinctor!

batoza

În final, mă întorc la chestii cu adevărat…grele. La tîrgul de utilaje şi maşini agricole, desfăşurat astă-toamnă la Romexpo, am văzut o…batoză.

Fotografii aş mai avea, dar mă opresc aici că m-a luat foamea!


funebrutv

Dacă nu ar fi aproape sarcină de serviciu zău! dacă m-aş mai uita la ştiri! Cum pornesc televizorul, la prima oră a dimineţii, aflu doar de moarte. Polmenicul de azi conţine o biată fetiţă căzută de la etaj, un bolnav de peritonită care s-a sfîrşit în sanie, prin nămeţi, pînă să ajungă la spital,  un individ care a murit carbonizat. Deocamdată! Este abia ora 15:00. Pînă diseară mai pot apărea nişte „morţi” calde. În răstimpuri, telespectatorii vor fi  satisfăcuţi cu  înmormîntarea fratelui manelistului Guţă şi cu cea a prietenului acestuia, un puşcăriaş care s-a spînzurat de gratiile celulei. Desigur, şi pe mai departe, cenuşa abia răcită a lui Sergiu Nicolaescu se va vîntura prin marele imperiu TV.

Moartea se vinde bine într-o ţară care agonizeză pe marginea gropii! Ne-curatul Dan Diaconescu s-a miruit primul  din banii aruncaţi la răscruci de audienţe. Posturile TV priveau din raiul profesionalismului şi criticau feul drăcesc în care DDD făcea presă. Dar, fariseii, la dulceaţa colivei jinduiau şi ei. Aşa că, deşi strigau mai ieri: „Ucigă-l toaca CNA-ului!”, azi au înălţat OTV-evizarea la ceruri, pe norişorii perfecţiunii.  Violurile, tîlhăriile, scandalurile sexuale  şi „Jos Băsescu!” au fost afurisite spre finalul jurnalelor. Acum, prezentatori îmbujoraţi şi zîmbitori încep alert citirea veştilor aproape invariabil cu :„Bună dimineaţa! Un om a murit şi alţi trei…!”. Ochii le sticlesc hulpav, ca la corbi, amuşinînd carnea în putrefacţie. Alert şi cu aer doct, profesoral, ei intră în dialog direct cu anumiţii, specialişti în orice. Dacă îi ajută Dumnezeu şi au cu adevărat o „bună dimineaţă”, numărul morţilor poate creşte pe parcursul jurnalului.

Ca milioane de români, îmi beau cafeaua matinală şi privesc necrologuri televizate. Poate unii se uită cu plăcere, pentru divertisment. Eu o fac greu, din obligaţie. Sufletul îmi cade de plumb sub apăsarea relelor  şi necazurilor lumii aflate din gurile zîmbitoare ale fătucilor rujate şi ale băieţaşilor spilcuiti. „Unde o să ajungem?”, mă întrebam odată, sătul de morbid. Am scris şi o poezie. Zilele acestea, asediat de valul de ştiri funebre, mi-am amintit de ea şi o supun umil atenţiei voastre.

***********************************

Încă sunt

 E multă moarte,

prea multă moarte-n jurul meu

încât, în fiecare dimineaţă,

mă pipăi să văd dacă mai exist

şi trist,

mă simt.

Fumul de tămâie,

aburul colivei cu nuci,

mirosul de ceară topită,

îmbâcsesc aerul irespirabil,

în mod repetabil,

şi tragic.

Popii fac ore suplimentare,

prohod răsună peste tot,

oamenii cer de la stat subvenţii

pentru dricuri, haine de doliu,

şi linţoliu

de tras peste ochi.

Cimitirele sunt pline

şi se zvoneşte că în curând

ciocli uceniciţi la locul de muncă

or să îngropa morţii vertical,

în spaţiul vital,

lor.

Până şi fanfarele mortuare

sunt copleşite de cereri,

ele trebuie arvunite cu luni înainte,

ca şi lăutarii la nuntă,

dar cântă,

când e…

E atâta moarte-n jurul meu

încât, în fiecare dimineaţă,

citesc rubrica “Decese”

ca să văd dacă mai exist

şi aflu, trist,

cã da…

Alexandru/2009


sergiu_nicolaescu_in_ny_times

Am primit această „captură” prin email, de la un prieten. Că sunt incompetenţi pînă şi la NYT nu mă miră! Că Sergiu Nicolaescu nu este chiar atît de cunoscut precum cred unii exaltaţi televizaţi, nu mă interesează! În schimb, m-am săturat ca Bucureştiul să fie confundat mereu şi mereu cu Budapesta! Poate ar trebui să facem ceva de răsunet ca să fixăm mai bine relaţia „România-Bucureşti”  în mentalul mondial. O nouă revoluţie, de exemplu!

PS: Totuşi, sper ca în cazul unei nelegiuiri făcute de vreun budapestan, prin Vest, să nu apară scris „from Bucharest”!

________________________

UPDATE:

Ha!Ha!Ha! Trebuie să recunosc faptul că am căzut de papagal! Captura de mai sus a fost „prelucrată” de cei de la Times New Roman, iar cine mi-a trimis-o nu a menţionat sursa. Îi mulţumesc lui @Star că mi-a atras atenţia şi al cărui comentariu îl puteţi vedea mai jos.

Ca să fiu sincer, nu am citit tot ceea ce scria sub fotografia cineastului, ci doar titlurile filmelor amintite. Am avut o tresărire cînd am văzut <<„The Mormons” aka „Moromeţii”>>, dar atît. Eram convins de superficialitatea autorului. Dacă aş fi continuat lectura poate că îmi dădeam seama că e o farsă( Sau nu!). Oricum, după cum s-au comportat capii BOR poate că ar merita ca să fie bîntuiţi de vampiri.

Totodată, vreau să îmi cer scuze pentru cele afirmate despre NYT, incompetent am fost eu. Celelalte referiri rămîn aşa pentru că sunt valabile. Textul original îl puteţi citi aici.

Una peste alta, chiar dacă eu am rîs amar, sper ca voi să fi rîs din tot sufletul!


Parlamentul este în vacanţă, dar pentru cei care duc dorul şefilor lui postez o scenă din legislatura trecută,  imortalizată de un fotograf priceput al cărui nume din păcate nu-l cunosc pentru a-l felicita. Poza surprinde unul din nenumăratele momente în care preşedintelei Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea(stînga) şi cel al Senatului, Crin Antonescu(centru) au fost absorbiţi de treburile ţării!


beeca

Exclusivitatea TV l-a lansat azi pe Gigi Becali (şi)în cinematografie. O oră, deputatul PNL a fãcut criticã de film, ne-a vorbit despre viziunile lui bune pentru un studiu medical amănunţit, ne-a destăinuit că Sergiu Nicolaescu i-a propus să joace într-un film, dar nu ne-a spus care era acela! Probabil că nu era un rol de războinic al luminii(stinse), ci unul compatibil cu apucăturile, grobianismul şi condiţia sa. În schimb, Gigi Becali ne-a spus ce rol vrea el să interpreteze. Ei bine, deputatul PNL era dispus să finanţeze un film despre viaţa lui Sf. Pavel, iar el să primească rolul personajului principal. Nu vreau să comit o blasfemie, însă nu mă pot abţine să nu zîmbesc gîndit că ar fi ieşit ce-a mai bună comedie a regretatului Sergiu Nicolaescu. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi îmbrăcaţi-l pe domnul Becali în straiele apostolilor, apoi integraţi-l în peisajul Asiei Mici, Galileei, Antiohiei, Romei antice(vezi aici viaţa Sf. Pavel).

Pentru că marele regizor murise şi era vorba de filme, reprezentantul PNL a profitat de ocazie şi l-a bãlãcãrit un pic pe Cristian Tudor Popescu, „un ipocrit şi un cel mai mare fals de om”. Crainica Exclusivitatea TV nu a ratat nici ea momentul şi a adus în discuţie subiectul preferat al postului la care prestează: Traian Băsescu. Şi-a adus aminte cu mintea ei că şi Preşedintele a folosit o expresie dintr-un film al defunctului: „Un fleac. I-am ciuruit!”. Parafraza i-a adus vînt în…pînze domnului Becali care a făcut imediat o analiză comparată a spuselor regizorului-actor în film, ca „un cel mai bun creştin” , şi spusele lui Traian Băsescu în noaptea alegerilor prezidenţiale, nişte vorbe „ale lui Satana”.

nicolaescu
Dumnezeu să-l ierte! Pe maestrul Nicolaescu! Din nefericire, cred că memoria lui nu trebuia să fie sacrificată nici măcar pentru puncte de audienţă şi nici să fie asociată cu fiştecine. Uneori, dacă te laudă cineva de o anume teapă este mai rau decît dacă te-ar fi jignit! Şi cînd scriu aceste rînduri îmi vin în minte versurile lui Eminescu din Scrisoarea I:

„Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar de-asupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră”…


2013

Fiind un om căruia în seara de An Nou casiera unui hipermarket i-a înapoiat cardul spunând:„Fonduri insuficiente!”, am petrecut un revelion de criză. Deşi aveam variante, am ales-o pe cea în care stăteam lăţit în faţa televizorului. Ulterior, mi-am spus că este păcat să nu particip măcar la spectacolul străzii. Aşa că, cu chiu cu vai, m-am ridicat de pe poalele cămăşii, m-am înfofolit şi am plecat spre Piaţa Constituţiei. Alte variante disponibile erau: Piaţa Revoluţiei, Parcul IOR sau Parcul Sebastian, dar mi-am zis să aleg „miezul”. Conducînd anevoie prin şleaurile de zăpadă pietrificată aflate pe strada mea, ocrotite pînă la primăvară de primărie, jinduiam la asfaltul deja uscat din restul oraşului. Cinci este singurul sector care nu are contracte de deszăpezire cu firme specializate. În schimb, are contracte de înmuiere. Trec stropitorile chiar şi pe ploaie. Pachidermele de metal pufăie stropi din trompele lor în orice anotimp şi pe orice vietate aflată în trecere pe lăngă ele. Am văzut o dihanie borţoasă care „spăla” Calea 13 Septembrie într-un miez de noapte cînd termometrul maşinii îmi arăta cîteva grade sub zero. Cred că nu mai trebuie să spun că apa îngheţa instant în urma magaoaiei?! <<Totuşi, Marean Vanghelie este destoinic şi de aceea locuitorii Sectorului 5 l-au ales primar(era să greşesc şi să scriu cu „t”, adică „primat„) pentru a patra oară! Merită! Munţi mai frumoşi de gunoi unde găseşti? Şi iată! Acum a organizat 2 „vanghelioane”: unul „maxi” şi contra-cost, pentru cetăţeni „mijlocaşi”, la Romexpo, altul „mini” pentru săraci şi asistaţi, cu zgîire gratis, în Parcul Sebastian. La anul poate face 3…sau 4, cine ştie? Nu sunt răutăcios să cred că îşi ia comisioane din astfel de organizări sau că pe acte sunt trecute nişte sume, iar „ad labam” se încasează altele!>> Şi uite aşa, gîndind pozitiv, am trecut de gropile, şleaurile, bezna şi cîinii cartierului şi în scurt timp căutam loc de parcare pe lîngă Mînăstirea Antim. Era 22:50.

piata

Odată ajuns în Piaţa Constituţiei mi-am găsit un loc în mulţimea colorată, la propriu şi la figurat, care se agita la poalele Casei Poporului ceauşist, devenită Palat al Parlamentului(USL-ist). Pe scenă behăia Horia Brenciu. Şi când spun „behăia” chiar asta vreau să spun! Fostul animator de matinal, ajuns între timp mare vedetă, falsa îngrozitor, se chinuia să cânte melodii vechi, noi, româneşti sau de aiurea, făcea glume penibile, se forţa să interacţioneze cu privitorii. Ca să nu ucidă singur muzica, el şi-a luat complici cîţiva participanţi la concursurile televizate în care tinichigii, spălători de maşini, ospătari-bucătari, coafeze, prelucrători prin aşchiere, ţiitoare de barosani etc. au vrut să ne arate ce talent(e) au. Ora pe care am petrecut-o în piaţă aşteptând focul de artificii a fost un supliciu. Pentru mine, 2012 nu se putea încheia mai prost decît cu glumele răsuflate, chiotele maladive şi rîsul de proastă-n tîrg ale celor care se dădeau în stambă pe scenă. Doar o negresă a meritat aplauzele mulţimii, dar din nefericire şi pe ea o tot încurca Brenciu încercînd să-i ţină isonul. Nici spectacolul străzii nu era mai acătării! Lumea pestriţă din jurul meu se perpelea de colo-colo, ca într-o forfotă intestină şi din cînd în cînd, vreunul ieşea în evidenţă nedorit, ca un pîrţ în lift. Nenumăraţi indivizi mi-au lăsat impresia  că au venit în piaţa să urle, să se înghesuiască, să spună trivialităţi, să scuipe şi să sufle mucii, să se frece de alte persoane, şi nu să privească, să cînte, să danseze sau să discute cu companionii. Acum pe bune! Degeaba eşti beat, prost şi nesimţit dacă stai în casă şi nu te vede nimeni! De aceea, o adunare populară este prilejul ideal pentru a te arăta lumii!

Minutele trăite în piaţă pînă la miezul nopţii mi s-au părut lungi cît tot anul 2012. Dar iată că se apropia ora zero şi Brenciu a zbierat ceva ce s–a vrut a fi tonul Imnului României. Miile de voci au început să cînte cu patos însă glasul mulţiimii se pierdea pe măsură ce curgea textul. La al şaselea vers avîntul interpretativ spectatorilor s-a fîsîit. Nici saltimbacul de pe scenă şi nici românaşii care-i ţineau tira n-au mai ştiut textul. Bine că ce era de spus s-a spus şi gloata a rămas în minte cu ultimul vers, abia mieunat: „Clădeşte-ţi altă soartă”. Măcar de ar înţelege ceva! După recentele alegeri am (şi mai)mari îndoieli! Pentru că intonarea imnului a fost un fiasco şi mai erau vreo două minute de „umplut”, a mai urlat Brenciu un pic. Deodată, pe ecranul uriaş apare cronometrul, ca o izbăvire. Spre disperarea mea, lui Horia Brenciu nu i-a ieşit nici măcar numărătoarea ultimelor secunde ale fostului an, cifra zbierată de el fiind cu o secundă, două în urma celei afişate şi murmurate de piaţă.

00 2013

„A venit 2013! La mulţi ani, popor minunat!” N-am zis asta, dar mi-aş fi dorit! Eh! Ce-a fost, a fost! Autoflagelarea mea a luat sfîrşit odată ce răgetele de pe scenă au fost eliminate de bubuitul artificiilor. Dansul luminiţelor colorate era însoţit de o muzică minunată. Totul era atît de frumos încît m-am întrebat de ce zeci de persoane continuau să se mişte prin piaţă, împingîndu-te şi călcîndu-te pe bombeuri în trecerea lor, neuitîndu-se la amalgamul de lumină şi culoare. Cu priviri pierdute şi neuroni înecaţi de alcool, indivizi spărgeau de caldarîm sticle abia golite. Cînd îndreptată spre înaltul cerului, cînd orientată către cioburile care săreau zglobii pe lîngă picioare, atenţia mea pendula neobosită între senzaţiile de dulce şi amar.

Bucuros că am scăpat întreg, la finalul spectacolului cromatic, călcînd cu grijă pe gunoaie şi sticle, m-am îndreptat anevoie către locul unde îmi parcasem maşina. Speram să o găsesc întreagă. Era! Blocată, dar era! Un conaţional a parcat în spatele a trei maşini. Pe bord lăsase un bilet cu un număr de telefon. Nu mă grăbeam şi oricum strada era blocată de zeci de maşini pline de petrecăreţi care acum părăseau zona. Posesorul unui autovehicul parcat lîngă mine şi prietenii care-l însoţeau se grăbeau. Au început să apeleze disperaţi numărul de telefon afişat pe bordul maşinii care ne bloca. Fără succes! Era greu să prinzi o celulă GSM liberă în concentraţia de telefoane mobile din preajmă. Plini de nervi şi înjurînd cu talent, vecinii au încercat să împingă maşina parcată nesimţit. N-au putut! Eu, împăcat cu gîndul, am pornit motorul ca să am căldură, am dat drumul la radio şi am ascultat muzică, aşteptînd. După vreo 20 de minute, apare o pereche de vreo 60 de ani. Bătrîneii, zîmbitori, după ce mai şovăiesc un pic, dau un ocol maşinii,  se urcă alene în ea şi ne deblochează. Ce le-o fi spus şoferul vecin, nu am auzit, dar avînd în vedere că tocmai sosise Noul An, cred că au fost numai urări de bine.

vanghelie

    Cu greu, am reuşit să ies din zona aglomerată şi am plecat spre casă. Drumul trecea prin apropierea Parcului Sebastian. Era trecut de 1:00 noaptea şi mini-”vanghelionul” se terminase. Oamenii se scurgeau, grupuri, grupuri, spre locuinţele lor, gălăgioşi şi fericiţi. Ici, colo, printre gunoaie şi resturi de artificii aruncate pe stradă, grămăjoare de cioburi sclipeau în lumina farurilor. Semne ale bucuriei empirice, neevoluate. E bine că lumea sărbătoreşte intrarea într-un nou an uitînd că acesta vine cu taxe, impozite, preţuri şi accize mai mari. Cîntăreţii, animatorii şi focul artificiilor te fac să mai uiţi de necazuri. Primarii Bucureştiului au cheltuit milioane de euro cu organizarea spectacolelor, dar merită, nu? Ce dacă oraşul, capitală europeană, are străzi încă neasfaltate, iar altele sunt „asfaltate” cu gropi? Nu contează nici că sunt sute de străzi neluminate pentru că rămîi în minte cu focul artificiilor de sute de mii de euro arse în văzduh, ca un fum, cu ocazia diferitelor evenimente orăşeneşti! Ce dacă oraşul are străzi şi cartiere necanalizate, iar în unele curţi şi case intră apă doar la inundaţii? Bucureştenii care încă îşi fac nevoile la closet, în fundul curţii, trebuie să se bucure şi ei de ceva făcut de primărie pentru ei! Măcar atăt! Bine, plus o pungă cu ceva cînd e cazul, de obicei la alegeri. Ştiu bucureşteni care atunci cînd stau pe vine la privată aud muzica specacolelor organizate de Vanghelie în Parcul Sebastian. Iar peste vîrfurile blocurilor, dacă lasă uşa deschisă la closet, văd şi artificiile.

paula

Odată ajuns acasă, am dorit să văd ce prezintă televiziunile. Prosteli! Pungaşi îmbogăţiţi, pseudovedete, parveniţi, dame de consumaţie cu aere de călugăriţe, agramaţi, borfaşi imuni la lege, puşcăriaşi care ţin lecţii de morală, perverşi politici, limbi de catifea pentru dosurile puterii, analişti „echidistanţi” vopsiţi pe interior în culori de partid, mincinoşi cu diplomă, profitori, neamuri proaste sau pur şi simplu idioţi. Un carusel ciudat se învîrtea pe un ecran uriaş compus ca un ochi de insectă din suita de transmisii a tuturor televiziunilor(iată aici o părere similară).  Ferindu-mă de zoaiele ce mi se mi picurau în creier, am fugit de la un post TV la altul, oprindu-mă în final la Antena 3. Este televiziunea aflată pe ultimul loc în preferinţele mele, dar acum trebuie să o felicit pentru că a prezentat înregistrarea concertelor susţinute de Tudor Gheorghe şi Ştefan Hruşcă la Sala Palatului(iar aseară, concertul „Phoenix-50”, de la Atheneul Român). A fost clipa de spirit şi curăţenie spirituală de care avem nevoie. Nu sunt un sociopat, un neintegrat, un om ursuz supărat pe lume, dar simt cum mă înconjoară, cu fiece zi ce trece, urîţenia socio-morală a unei naţiuni de care aparţin. Sunt adeptul trăirii vieţii cu intensitate maximă, sunt un sclav al plăcerii, sunt un transfug care mai trec graniţa libertinismului. Să fie clar! Nu critic faptul că lumea chefuieşte, bea, se bucură, trăieşte din plin. Afurisesc doar lipsa măsurii, a bunului simţ, golăneala, manipularea maselor, agresiunea audio-vizuală, prostul gust. Un om este liber să facă orice atîta timp cît libertata lui de a face acel lucru nu încalcă libertatea altuia de a nu fi deranjat de libertatea cuiva, şi bineînţeles dacă nu încalcă legea. Ori ceea ce văd în ultima vreme mă umple de deznădejde. Fie că e vorba de viaţa politică, fie că e vorba de distracţie, fie că e vorba de civism şi civilitate, fie că e vorba de domnia legii, fie că e vorba de sistemul medical, şcoală şi educaţie, fie că e vorba de echidistanţa şi profesionalismul mass-media, fie că vorbim de statul de drept şi democraţie, comportamentul naţiunii mele devine din ce în ce mai deviant. În opinia mea! Poate că eu sunt „defect”! Cine ştie? Oricare ar fi cauza, din păcate încep să simt că nu mai aparţin unei mulţimi care-şi găseşte valori false, spirite răsturnate care ies din tiparul gîndirii mele. Agresat permanent din exterior, mă încăpăţînez să nu mă refugiez în mine, dar din cînd în cînd am nevoie de reconfirmări. Şi acestea îmi pot fi date doar de valorile spirituale, civice, morale, toate autentice. Altfel, mă tem că într-o zi am să uit că nemul românesc poate fi şi altfel!

*************************************

PS: Am postat aici versurile melodiei pe care Tudor Gheorghe o cînta exact atunci cînd am comutat pe A3. De fapt, era exact penultima strofă în care poetul se întreba domnii ce-au făcut cu ţara”. Mai sus, iubitorilor de poezie, melos şi spirit românesc le dăruiesc concertul „Iarna simfonic”, care include şi „Vin colindătorii”.

Vin colindătorii

Vin colindatorii, cum veneau odata, leru-i ler

Sa colinde-n seara asta minunata leru-i ler

Dar li-i gura arsa si li-s ochii-n lacrimi leru-i ler

Prea degeaba sange, prea degeaba patimi, leru-i ler,

 

Gazdelor crestine sa-i primiti in casa leru-i ler

Si cum se cuvine sa-i poftiti la masa leru-i ler

Ni-i trimite sfantul sa ne-ncerce mila leru-i ler,

Domnii mari de astazi sa-si deschida vila leru-i ler,

Sovaielnic pasu, mainile plapande leru-i ler,

Tremurat li-i glasu,nu stiu sa colinde leru-i ler,

Daca stau la poarta si nu zic nimica leru-i ler

Domnilor de astazi sa va apuce frica leru-i ler,

 

Muta-i intrebarea ce rasuna afara leru-i ler,

Am murit degeaba, ce-ati facut din tara leru-i ler

Tot in frig si-n foame, tot cu maini intinse leru-i ler

Pe la porti straine, ce ne stau inchise leru-i ler,

 

Vin colindatorii cum veneau odata leru-i ler

Sa colinde in seara asta minunata leru-i ler

Dar li-i gura arsa si li-s ochii-n lacrimi leru-i ler

Prea degeaba sange, prea degeaba patimi leru-i ler.

® De Crăciun


mos craciun

Dragi prieteni,Vă ofer în dar o poezie pe care am scris-o acum patru ani, dar care din nefericire a fost şi rămîne actuală.

Crăciun fericit!

*************************************************************

În noaptea de Crăciun

În noaptea de Crăciun e zumzet de petreceri

Miasme de mâncăruri, şampanie şi vin,

Voi vă distraţi, eu nu, în miile de treceri

Ofer cadouri lumii şi mie-mi dau suspin.

Plecat prin iarnă sunt la uşi ca să colind

Daruri să pun sub brazi împodobiţi cu stele

Şi-aud în urmă râset şi oamenii iubind,

Când mă pierd în noapte cu dorurile mele.

Să mai devin ferice, demult e prea tîrziu

Rămîn un solitar înconjurat de voi

Sunt Moş Crăciun acum, dar cînd n-o să mai fiu

Blestemul se va sparge în lumea de apoi.

Dar pînă atunci, să ştiţi, în Noaptea de Lumină

Când amorezi în braţe cu patimă s-or strânge

De lacrimi barba dalbă o să îmi fie plină,

Iar eu, biet Moş Crăciun, însingurat, voi plânge!

Bucureşti/14 Decembrie 2008

 Alexandru

® Tâmplarul


prosti

Este o perioadă în care ar trebui să încercăm să devenim mai buni. În asemenea timpuri de restrişte, de negură politico-economico-socială, este greu, dar merită încercat! In sensul celor spuse, repostez aici o pildă pe care mi-a trimis-o un prieten.

***************************************
      Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi totul a luat amploare până când cei doi au întrerup relaţia definitiv, după un schimb de cuvinte dure.
 După o lungă perioadă de timp, într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.
– “Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”.
– “Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime pentru că nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, gardul să fie gata”.
Zis şi făcut! Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când omul s-a întors de la câmp, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu. Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:
– “Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!”
Şi s-au iertat. Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece întru ale sale.
– “Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare, recunoscător. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”.
– “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit!”
Post Scriptum:
„OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI ŞI PREA PUŢINE PODURI. ” (Isaac Newton)