Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Uncategorized’ Category


Love me tender...

Love me tender...

   Ion Iliescu şi Călin Popescu Tăriceanu s-au întâlnit la ceas de noapte, ne-au sifonat sursele amplasate prin boscheţi. Premierul s-a deplasat în ultimele seri fără coloană oficială, fără motociclişti, fără ca să mai bată la ochi, aşa cum o făcea, emfatic, altă dată. Undercover! La întâlnirea cea de taină bătrânul comunist şi liberalul pârât şi-ar fi jurat credinţă veşnică, iar martor spiritual a fost Dinu Patriciu. Iliescu l-a asigurat pe Motocicleanu de sprijinul său pentru a rămâne la conducerea viitorului guvern, motiv pentru care a început şi diligenţele în cadrul PSD. Tăriceanu i-a promis fostului preşedinte comunist că îl va consulta în toate problemele pe care le-ar avea şi mai ales în acţiunea de enervare, şicanare, şi mai ales îndepărtare a lui Traian Băsescu (de fapt, ura împotriva acestuia îi uneşte).

    Ca bonus, premierul i-a promis lui tanti Nina Iliescu, când aceasta a adus apa plată şi şerbetul de la bucătărie, că îi va da fostului preşedinte 1.000m2 de teren spre folosinţă gratuită, pe care să zburde până când va intra între patru scânduri.

Selecţiuni din Hotărârea de guvern

Selecţiuni din Hotărârea de guvern

   După această discuţie, au apărut şi semnalele politice.

 „Eu sustin, in primul rand, o discutie cu PNL si o combinatie posibila, pentru ca altminteri, o combinatie cu PD-L inseamna subordonarea vointei lui Basescu. Acest vot are si o alta semnificatie. Oamenii au oferit incredere formatiunilor care au avut o pozitie critica fata de comportamentul presedintelui Basescu”, a declarat Iliescu, citat de NewsIn.
    La această idee a aderat grupul din PSD aflat în jurul bătrânului edec: Adrain Năstase, Şerban Nicolae, Alin Teodorescu, Viorel Hrebenciuc(care s-a sucit puţin într-o declaraţie ca să lase totuşi o uşă deschisă) etc.

   Din păcate pentru aceşti aranjori grupuri din partidele lor nu fac presiune puternice în alte direcţii.

   Pentru că Tăriceanu evită să aibă o poziţie tranşantă, în locul lui a vorbit Dinu Patriciu.

   „PNL are două opţiuni: să se ducă la guvernare cu PSD sau să se ducă în opoziţie. Acestea sunt cele două opţiuni pe care le are-Guvern cu PSD, dar condus de PNL, având primul-ministru pentru ca să-şi asigure aplicarea unui program liberal sau să se ducă în opoziţie şi să aştepte să se termine focul celor doi urmaşi ai FSN.  Peste patru ani vor mai fi alegeri, nu se întâmplă nimic, istoria se scrie încet”, a declarat, miercuri,  mentorul lui Trădiceanu, Dinu Patriciu. (citeşte şi aici un remember depre Patriciu şi relaţia sa cu Iliescu şi PSD)

   PDL doreşte o alianţă firească, de dreapta, cu PNL, dar fără Tăriceanu în funcţii cheie, iar o parte dintre liderii liberali(în special cei care sunt în teritoriu) satistiţi de fiţele manechinului de Ciofliceni, vor şi ei s-o facă împreună cu pedeliştii.

  Pe de altă parte, PDL este curtat cu insistenţă de aripa reformatoare din PSD care renunţă la pretenţia de a îşi impune premier (deci şi la Geoană), numai să acceadă la guvernare.
       Să vedem ce clarificări va aduce declaraţia preşedintelui de la ora 17,00. sau scena politică va sări cu totul în aer.

PS: Chiar acum am primit o informaţie că Olteanu s-ar fi întâlnit, azi, cu reprezentanţi ai PDL, motiv pentru care a venit la Palatul Victoria ca să vorbească cu Tăriceanu, aflat în şedinţă de guvern (şedinţa Executivului a fost întreruptă pentru acest motiv, cam 30 de minute).

Read Full Post »


dscf0337

Tăriceanu şi Stroe privesc cum creşte investiţia auto

 

   Când ecranele televizoarelor sunt pline de frezele proaspăt pieptănate ale politicienilor sforari ce fac şi desfac guverne, Călin, ce va fi în curând şi file de poveste, ia în tălpi noroiul patriei Dacia-Renault.  El a plecat, miercuri, prin ceaţa dimineţii, la Titu, arzând de nerăbdare să vadă cum merg lucrările la viitoarea pistă de încercări a grupului auto francezo-român. Numai că, ideea acestei vizite i-a venit marţi seara, când gazdele sale nici nu ştiau că îl vor avea ca oaspete pe proaspătul deputat de Ciofliceni. Dar ce scop ascunde această vizită inopinantă? Actualul premier(ce se vrea şi viitor premier) cu un cânt de lebădă a făcut două anunţuri foarte importante, iar pentru asta avea nevoie de un decor de greenfield în care se investeşte. 

  Tăriceanu a anunţat, în primul rând, că taxa de primă înmatriculare pentru maşinile „de ocazie” importate se va majora(eu am auzit că este posibil să crească de trei ori). El se contrazice aici folosind într-un context ce se vrea negativ, o sintagmă care are un sens pozitiv. „De ocazie” se foloseşte deobicei când cumperi un lucru bun, cu bani puţini. Dar gura păcătosului adevăr grăieşte!

  Al doilea anunţ important a fot acela că se majorează prima de casare(sursele spun că mâine, în şedinţa de guvern) de la 3.000 roni, la 4.000 roni. Pentru ce aşa de mare grabă, cu 3 săptămâni înainte de sfârşitul anului? Să aibă legătură cu cele 12.576 de maşini nevândute în „programul rabla” de dealerii auto, alţii decât Dacia-Renault, şi redistribuite în mare parte acestui grup, în septembrie, prin ordonanţă de urgenţă? (vezi aici) 

  Ca să nu o mai dau după cireş, să fiu mai explicit. Guvernul, în cadrul „programului rabla” a distribuit către dealerii auto cele 40.000 de maşini. Repartizarea s-a făcut în funcţie de volumul vânzărilor pentru fiecare marcă. Mărcile mai scumpe au fost prinse în program cu mai puţine unităţi, mărcile mai ieftine cu mai multe (3.199 buc Fiat şi Dacia). Echitabil! Cele 12.576 de maşini rămase nevândute în cadrul programului au fost redistribuite în septembrie, Dacia primind 1.506 unităţi(ca şi Auto Italia-Fiat). În cazul în care guvernul va mări prima de casare la 4.000 de roni va favoriza producătorii şi dealerii care mai au pe stoc, nevândute, maşini prinse în program. (vezi lista cu dealeri, mărci şi număr de unităţi redistribuite)Bine, acest fapt este valabil în cazul în care, ptr 1.000 roni, cei care pregetau până acum să-şi ducă maşina veche la REMAT o fac acum, în loc să se ocupe de cadouri, brad sau tăiatul porcului.    

 Aceste anunţuri protecţioniste, luate în favoarea vânzărilor de autoturisme noi (în special Dacia-Renault) nu puteau fi făcute decât cu cizmele în picioare, în noroi, într-un greenfield în care se investeşte pentru „crearea de locuri de muncă”, vorba poveştii poveştilor lui Călin. Şi-am încălecat pe-o şa…

Read Full Post »


Cătălin Tolontan

Cătălin Tolontan

   Singurul jurnalist moral din trustul Intact, Cătălin Tolontan, o perlă a coroanei, iar a avut curajul să-şi spună opinia pe blogul personal. Sub titlul „Despre stânga şi Băsescu”, excelentul jurnalist a criticat modul în care Mihai Gâdea, Valentin Stan, Ion Cristoiu, Victor Ciutacu, Mircea Badea, Mugur Ciuvică, Bogdan Teodorescu şi Radu Tudor au comentat, la Antena 3, rezultatele exit-poll-ului de duminică seara. Tolontan critică slugărnicia acestor personaje care parcă stau legate de scaune în peştera lui Platon şi privesc peretele pe care patronul lor, Voiculescu, crează umbre jucându-se în lumina focului. Din nefericire, nu le este interzis să vorbească între ele ca personajelor din „Mitul peşterii”, ci ei comentează jocul umbrelor pe perete ca şi cum ar fi realitatea. De fapt, aceşti slugoi văd doar ceea ce doreşte Voiculescu ca ei să vadă.  

   Revenind la cele scrise de Tolontan, am constatat că opinia sa referitoare la simpatizaţii stângii intra în contradicţie cu ceea ce afirmaseră personajele „legate” de scaun în studiourile lui Felix.

  „De fapt, cel mai clar se vede asta în programele Antenelor, în principal al Antenei 3. Pentru că PC nu este un partid, priviţi personaje concrete groteşti!, ci o platformă media pe care s-au sublimat argumentele stângii. Cel mai uşor, şi incorect, ar fi să spui că discursul de acolo, nu se poate numi dezbatere pentru că nu există decât rarisim argumente opuse pe post, este rezultatul slugărniciei realizatorilor sau vedetelor. Cu câteva excepţii, nu e aşa! Pur şi simplu, acei oameni au vederi de stânga şi au polarizat publicul lor, deloc puţin dupa audienţe”, spunea cinstit şi analitic Tolontan.

sinteza-zilei

Tolontan: "...priviţi personaje concrete groteşti"

   „Toţi aceşti oameni reprezintă o linie de gândire. Chiar şi Mircea Badea, care e un show-man, nu un analist, materializează în virulenţa retoricii lui frustrările românului neputincios în faţa sistemului birocratic. Ale românului care nu crede în cultura succesului, pentru că de atâtea ori el s-a dovedit găunos şi construit ocult în aceşti 18 ani de la Revoluţie”, a continuat să îşi spună părerea Tolontan.

    Mai mult decât atât, Cătălin, la rândul său lefegiu al „Gazetei Sporturilor”, publicaţie a trustului Intact, deţinut de familia Voiculescu, „îndrăzneşte” să critice iar Antena 3, minimalizându-i importanţa în rândul privitorilor, aşa cum a mai făcut-o  (citeşte aici)

  „Mie nu-mi place ceea ce se întâmplă la Antena 3.  Şi nu mă refer neapărat la tipul de argumentaţie, care e deseori axată pe atacuri la persoană, pe miştouri şi pe un nihilism aprioric, ci la lipsa raţionamentelor contrare majorităţii vorbitorilor. În noaptea alegerilor, Mugur Ciuvică a fost trecut imediat în  plan secund, doar pentru că susţinea că PSD+PC nu poate face singur guvernul, chiar şi cu un virtual 37%, care până dimineaţa s-a erodat. Ca şi cum, cât timp nu mai cuvânta anti Băsescu, Ciuvicî nu mai e de folos Antenei 3. Aşa se şi explică faptul că Realitatea TV, unde vorbeau toate părţile,  a fost lider de piaţă pe toate televiziunile pe momentele de dupa exit poll-uri, cu peste 50% audienţă în plus faţă de A3.”(citeşte aici tot)

    Sensibil la ceea ce supără mâna care îl hrăneşte, Mircea Badea l-a atacat imediat pe Cătălin Tolontan, considerându-se jignit de epitetul(deloc peiorativ) pe care acesta i l-a lipit pe frunte, sub freza de boldean.

Foto din colecţia lui Mircea Badea

Foto din colecţia lui Mircea Badea

    „A fi tolontan e destul de simplu. In fiecare zi te ocupi de chestiuni complicate cum ar fi meniscul lui Radoi, umarul lui lui Chivu, verticalizarea jocului si reactia tribunei de giboni la declaratia vreunui patron, la randul lui, desigur, gibon”, scrie Mircea Badea pe blogul său, luând în râs activitatea profesională, remarcabilă de altfel, a lui Cătălin Tolontan.

   „Din cand in cand simti insa nevoia sa joci in alta liga, cu alte subiecte, care sa te scoata din sirul lung de cetateni care traiesc fragmentat intre momentul in care Borcea inspira si momentul cand Netoiu expectoreaza. Si atunci vorbesti despre politica, societate, cultura. Dar nu e suficient. Trebuie sa capeti si un aer de dizident. Fals desigur, pentru ca nu exista o ideologie activa, o cardasie vinovata careia sa i te opui. Dar nu conteaza. Nu traim intr-o lume a adevarului, ci intr-una a perceptiilor.”(v-am zise eu! „Mitul peşterii” din „Republica” lui Platon adus în grota digitală a Voiculeştilor)

   Aici, Badea-boldean-de-Titan critică „impertinenţa” lui Tolontan de a avea şi alte opinii decât cele sportive. El, şpagatistul, poate să îşi dea cu părerea de orice, să citească ceea ce scriu alţii şi să îşi însuşească opiniile acestora ca şi cum ar fi ale sale. Ce a produs Badea la viaţa lui, în afară de secreţii  mucilaginoase? S-a jucat cu chibriturile pe la Cluj şi a falimentat, s-a ocupat de o revistă făcută pe banii lui Prigoană pe care a falimentat-o, a mai făcut nişte emisiuni cu audienţă zero, falimentare şi alea. Încercând să creeze, a distrus. Acum, când citeşte ziare pe la miez de noapte, distruge şi are impresia că el crează ceva. Cariera lui i se datorează lui Teo. Fără ea, Mirciulică mai spărgea şi acum bomboane agricole prin spatele blocurilor.  Tolontan a creat gazete, jurnalişti, cărţi, vectori de opinie.

  „Nu ma ocup acum pana la capat de domnul Tolontan din doua motive: ca trebuie sa plec la radio si ca pana la urma subiectul este minimal si tern. Observ doar cum, plin de corectitudine autoclamata, sare intentionat, mai bine ca Goian la cap in careu, peste lucrurile sustinute de mine aseara la Sinteza Zilei, aflate, de destule ori in vecinatatea opiniilor domnului Ciuvica, pe care le invoca argumentativ. Se multumeste sa ma expedieze lipindu-mi frugal eticheta: showman, nu analist”, scrie frustratul.

   Aha! Asta l-a deranjat pe golănaş, că nu este considerat anal-ist! Păi, Cătălin a fost blând în exprimare atribuindu-i saltimbancului un nemeritat sinonim cosmopolit.

  „Cred ca tolontanul este pentru bloggerasii care vor si ei sa fie, sa faca, sa existe, ceea ce este hentzul pentru onanisti: o binecuvantare !”, conchide clovnul, destăinuind cititorului mascul ceea ce simte în mângăierile sale orgasmice. 

   S-o fi întrebat vreodată melteanu’ Badea de ce Voiculeştii îl mai suportă pe Cătălin Tolontan la şefia uneia dintre publicaţiile lor în ciuda criticilor exprimate şi a opiniilor diferite pe care le expune, spre disperarea slugilor? O fi din cauza/sau datorită talentului şi profesionalismului, o fi din cauza/sau datorită respectului faţă de un om consecvent cu sine…

   Mircea, fă-te ca te-ntrebi! Oricum, nu ai să înţelegi, dar fă-te!

Read Full Post »


 

dscf0333

Şerban Mihăilescu, poreclit de presa franceză "Mickey le bacsish", la prima apariţie după ce s-a reales senator PSD+PC (cu ajutorul lui Liviu Dragnea), la "spălătoria de cadavre" Antena 3

   Redau o ştire din 1 oct 2008, preluată de pe HotNews.

„Deputatul Adrian Nastase (PSD) si senatorul Serban Mihailescu (PSD) au toate sansele sa scape de procurori pana dupa alegeri, pentru ca parlamentarii nu se vor grabi sa elaboreze regulamente si vor evita sa voteze avizele cerute de DNA, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale si regulamentul Senatului, care prevede aviz cu votul a jumatate din numarul total al senatorilor, si regulamentul Camerei, care prevede aviz cu votul a 2/3.  Potrivit legii fundamentale, ambele Camere ale Parlamentului vor trebui sa acorde aviz cu majoritate simpla, adica jumate plus unu din numarul parlamentarilor prezenti.

Curtea Constitutionala a precizat intr-un comunicat ca “dispozitiile din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept”. 
Altfel spus, corectarea regulamentelor ar trebui sa aiba loc in maxim doua saptamani, urmata imediat de votarea avizelor cerute de DNA. „Daca vor, parlamentarii pot vota si acum avizele cerute de DNA, cu majoritate simpla, in acord cu norma constitutionala. Nu-i obliga nimeni sa astepte noile regulamente„, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare, care s-au declarat insa sceptice ca se va intampla asa. In plus, modificarile s-ar putea face repede, intr-o singura zi, fiind vorba de o simpla modificare.

Or, este putin probabil ca PSD, PNL, PC si PRM, care blocheaza constant in Parlament anchetele DNA, sa se grabeasca in elaborarea unor regulamente noi astfel incat procurorii sa-si poata continua cercetarile. In alte doua dosare in cazurile Nastse si Mitrea, deputatii au respins avizul cerut de DNA pentru ca fostii ministri PSD sa poata fi urmariti penal.

Dosare intoarse din instanta

Adrian Nastase mai asteapta aviz in dosarele Matusa Tamara si Zambaccian II. In ultimul dosar este anchetat pentru modul in care a obtinut un teren cumparat de la fostul deputat PSD Gabriel Bivolaru, fostul premier fiind suspectat  luare de mita şi trafic de influenta.

Şerban Mihăilescu este cercetat pe motiv ca, in perioada cat a ocupat functia de Secretar General al Guvernului, a primit de la consilierul guvernamental Fanel Pavalache arme de vanatoare, desi fostul ministru nu avea permis de port arma. Mihăilescu este acuzat de primire de foloase necuvenite si nerespectarea regimului armelor si munitiilor.

Toate cele trei dosare au ajuns deja in instanta, insa dupa aproape doi ani de judecata s-au intors la DNA, judecatorii declarand nule probele din cauza unor presupuse vicii de procedura. Ca sa refaca insa actele de urmarire penala, procurorii DNA au nevoie de avizul Parlamentului in cele doua cazuri. „

……………………………………………………………………………………………………..

  Acest om va avea iar 4 ani de imunitate la justiţiei acordată de teleormăneni. La fel, se ascunde sub cupola Parlamentului alt „barbat” al neamului, ales de mizileni: Adrian Năstase. Mai speraţi în bine cu asemenea concetăţeni-alegători?

Read Full Post »


Până să intre în scena Parlamentului deputatul 08, acţionează agentul 007

Până să intre în scena Parlamentului deputatul 08, acţionează agentul 007

   Nici nu s-a uscat bine tuşul pus de ultima ştampilă pe buletinul de vot de către bizonul alegător că liderii partidelor politice au început să se vaite de actualul sistem electoral. Primul a fost Mircea Geoană, al doilea, Crin Antonescu şi în cele din urmă, Emil Boc. Apoi, i-au urmat şi alţii. Toţi sunt de acord ca până la viitoarele alegeri trebuie să se modifice legea votului uninominal. 

   Cauza este redistribuirea. Membrii marcanţi ai PSD, PNL, PDL şi chiar UDMR este posibil să rămână în afara parlamentului deşi au luat un procent apropiat de 50%. Mecanismul redistribuirii este detul de complicat pentru a-l explica aici. El se realizează în doi paşi, la nivelul circumscripţiei judeţene şi a Bucureştiului, iar apoi la nivel naţional. Voturile se repartizează conform unor coeficienţi corespunzători fiecărui partid, mai întâi la nivelul judeţului, şi apoi la nivel naţional. Din jocul redistribuirii, un candidat care are aproape 50% riscă să piardă locul în parlament în favoarea unuia care se află pe locul 3 în alt colegiu, cu aproximativ 30%.

 Redistribuirea este doar un proces matematic, rece, care nu ţine seama de ierarhie, interesul partidului şi chiar de opţiunea cetăţenilor (poate ieşi într-un colegiu cel clasat pe locurile 2 sau 3, nu cel aflat pe primul loc după opţiunile exprimate).

    O „victimă”  marcantă a redistribuirii poate fi chiar Tăriceanu, care deşi este pe primul loc în colegiul său, cu 45,8%, are cu 18 voturi mai puţine decât un alt liberal care a ieşit pe locul doi, în alt colegiu. Se zice că el s-ar afla la mâna PDL-ului dacă acest partid ar renunţa la redistribuirea voturilor pentru un candidat, în favoarea actualului premier. Alte victime sunt: PDL-Vasile Blaga, Anca Boagiu, Elena Udrea; PSD-Şerban Nicolae, Gabriel Oprea; PNL-Eugen Nicolăescu, Crin Antonescu, Teodor Meleşcanu, Mihai Voicu, Mariana Câmpeanu, Cristian David, Norica Nicolai, Varujan Vosganian.

    Invers, Bogdan Olteanu aflat pe 3 în colegiul său, poate intra în Parlament, în dauna altor candidaţi situaţi mult mai bine în opţiunea electoratului.

    Dar, ca să nu mai plicitisesc, sunt zvonuri care spun că liderii celor trei partide politice ar putea să se întâlnească şi să facă din condei redistribuirea, de comun acord. Adică, se va încerca înlocuirea câştigătorilor cu persoane desemnate de partide.

   Redistribuirea se face în baza unui program informatic ce poate executa operaţiunea cu un simplu „Enter”, odată ce BEC a încărcat în baza cu datele centralizate (ceea ce -a şi făcut). Atunci, de ce se întârzie anunţarea finalizării redistribuirii??? În primul rând că PNL a cerut renumărarea buletinelor de vot din colegiul 4 Ilfov, acolo unde a candidat Tăriceanu, în speranţa ciugulirii a încă 18, 19 voturi.
PDL şi Traian Băsescu au contestat legea votului uninominal pe care a iniţiat-o Guvernul după nenumărate presiuni ale preşedintelui şi ale societăţii civilie. Tăriceanu a ieşit apoi cu un proiect de lege negociat cu PSD, care prevedea redistribuirea în baza coeficienţilor. Un sistem foarte complicat şi, după cum se vede, nedrept. Varianta de lege propusă de PDL şi Băsescu prevedea un sistem simplu, clasic, în două tururi, folosit la alegerea primarilor. PSD nu dorea asta, considerând a fi o soluţie pierzătoare pentru ei, şi l-au forţat pe Tăriceanu să promoveze versiunea lor. Ceea ce s-a şi întâmplat. Acum, Tăriceanu este pe cale să cadă chiar el victimă acestui sistem electoral adoptat împotriva opţiunii PDL şi a lui Traian Băsescu.
   Nu că este interesant?

Read Full Post »


thumbnail

Tăriceanu se simte mai bine în compania preşedintelui...Iliescu

  În afară de premier au mai fost şi alţi absenţi de marcă: Emil Boc (plecat să sărbătorească la Cluj), Corneliu Vadim Tuodr şi Marko Bela. Într-un fel a fost mai bine că şi aşa Sala Unirii din Palatul Cotroceni a fost neîncăpătoare pentru cele aproximativ 1.000 de persoane prezente (corpul diplomatic acreditat la Bucureşti, lideri politici şi religioşi, jurnalişti, sindicalişti, reprezentanţi ai armatei şi ai mediului academic, artişti, oameni de afaceri, sportivi).

Paraschiv, ca şi Tăriceanu, i-a dat cu flit preşedintelui

Paraschiv, ca şi Tăriceanu, i-a dat cu flit preşedintelui

  De la PDL au fost prezenţi Elena Udrea, Stolojan, Videanu, Berceanu, Blaga, Flutur, Boureanu şi Gheorghe Ştefan. De la PSD, Geoană, Ponta, Şerban Mihăilescu, Văcăroiu, Iliescu, Marian Sârbu, Marian Oprişan. Iar de la PNL, Teodor Meleşcanu, Cătălin Predoiu, Leonard Orban.
   Surse din PDL nu au exclus o discuţie cu preşedintele la finalul recepţiei.

  Înaintea dineului, Băsescu a decorat mai multe personalităţi politice, culturale, sportive cu diferite distincţii ale statului român, ceremonie care a avut parte şi de un eveniment neobişnuit. Luptătorul anticomunist, Vasile Paraschiv, i-a înapoiat preşedintelui Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler pe motiv că şi Băsescu este „un comunist ca toti ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi până azi”.
  Preşedintele l-a invitat pe Paraschiv la Cotroceni, oricând este dispus, ca să discute despre motivele supărării sale.

Read Full Post »


 
kaka

 

 La parada militară de la Arcul de Triumf a participat şi un regiment călare al Jandarmeriei Române. Caii au trecut dar în ruma lor a rămas un semn al emoţiilor care i-a cuprins la vederea liderilor politici ai României de azi, aflaţi în tribuna oficială. Iar câţiva ostaşi ai companiilor care le-au urmat au călcat şi ei pe urmele cailor…

Read Full Post »


base

Băsescu (i se vede chelia) al doilea din dreapta, intră în locul rezervat liderilor politici între Mircea Geoană şi Ioan Mircea Pascu, în schimb ce Tăriceanu se află despărţit doar de Meleşcanu de vecinătatea lui Iliescu. Preşedintele, după ce a depus coroana de flori se putea aşeza oriunde dar a preferat să stea lângă Geoană

   În lumea animală masculul Alpha are un anumit limbaj al trupului pe care componenţii haitei îl urmăresc foarte atent. Acest „animal politic”, Traian Băsescu, procedează la fel. Iar ochii haitei PNL şi PSD sunt aţintiţi asupra lui. La parada militară care a avut loc la Arcul de Triumf, preşedintele Traian Băsescu s-a aşezat tocmai lângă liderii PSD, Mircea Geoană şi Ilie Sârbu, la mare distanţă de Tăriceanu. Să fi fost doar o întâmplare? Să fi fost un mesaj al trupului prin care le transmitea liberalilor că s-ar putea să plece de la caşcaval într-o lungă opoziţie şi că s-a săturat de ifosele lor de fată mare, dar care noaptea se giugiuleşte prin boscheţi?   Orele care urmează ne vor arăta!

  La distanţă de cinci persoane de preşedinte se afla actualul premier. Călin Popescu Tăriceanu când a ajuns la paradă s-a dus glonţ şi i-a salutat pe Ion Iliescu şi Nicolae Văcăroiu. În schimb, premierul nu a schimbat nici măcar un gest de salut cu preşedintele. Este greu să fii în pielea lui în aceste momente. Tăriceanu, pe de-o parte are obligaţia de a îi rămâne fidel lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, Sorin Oprescu(tot omul lui Iliescu) şi Dinu Patriciu(mentorul său), şi pe de altă parte trebuie să fie atent la presiunea enormă venită din interiorul PNL de consituire a guvernului cu PDL, într-o alianţă de dreapta, firească.

  Sursele îmi spun că deşi Tăriceanu doreşte să negocieze cu PSD, ia în calcul şi se teme de o ruptură în interiorul PNL care ar determina migrarea celei mai mari părţi a partidului său către PDL. Să nu uităm că există mulţi nemulţimiţi rămaşi pe dinafară sau cu o situaţie încă neclară (Crin Antonescu, Ludovic Orban).

  Situaţia este fluidă şi minutele următoare vor aduce mari surprize. Mai multe nu pot spune încă!

Read Full Post »


udrea
  Da! Elena Udrea a plâns în momentul anunţării exit-poll-ului. Chiar dacă are Q7, vuitoane, un cont baban, este totuşi un suflet sensibil de femeie. Ce e rău că a izbucnit în lacrimi? A fost o descărcare nervoasă cauzată de modul în care Elena Udrea s-a implicat în obţinerea mandatului de parlamentar de Drumul Taberei. S-a dedicat exemplar acestui deziderat, a investit bani, energie, speranţe. Ar fi fost bine dacă şi alţi lideri PDL s-ar fi dedicat trup şi suflet acestei campanii aşa cum a făcut ea. Atacată şi ironizată din toate părţile, aflată în permanenţă sub tirul diareic al tonomatelor lui Voiculescu, Elena Udrea  a rezistat admirabil. A adus şi insolitul în lupta politică, a făcut sarmale, a dat cu mopul, a croşetat, a măturat prin parcuri, a plantat copaci, a croşetat. A arătat că îşi doreşte şi că se dedică trup şi suflet. Lacrimile ei au arătat descătuşarea unui suflet care a crezut într-o idee.

  Apreciez eleganţa ei, modul în care se exprimă, inteligenţa, puterea de a ţine piept unei lumi de bărbaţi, dar nu sunt un fan Elena Udrea şi nici nu este genul de femeie alături de care mi-ar plăcea să mă trezesc dimineţa. Mi se pare însă o mojicie incalificabilă modul în care slugoii lui Voiculescu continuă să o atace. 

sinteza-zilei

  Duminică seara, Gâdea, Ciutacu, Cristoiu, Radu Tudor, Mircea Badea, Valentin Stan, Ciuvică au ridiculizat-o pentru că a avut puterea să plângă. La fel a făcut şi un alt executant de ordine ale securistului Felix, pe blogul său. Acesta sugerează existenţa unei compatibilităţi morale între Elena Udrea şi Elena Lupescu (fosta amantă, şi ulterior soţie, a regelui Carol II). Mai mult decât atât, tonomatul supraponderal asemuieşte sediul PDL cu o casă de curve.  citeste aici).

  Aceşti lingăi ai lui Voiculescu să fie misogini sau doar nişte tonomate penibile, pline de ură? Sau poate sunt doar nişte frustraţi hidoşi a căror ură musteşte în suflet, care trăiesc cu invidia că nu vor fi în stare NICIODATĂ să îi miroasă parfumul de femeie.

PS-Amintesc şi de faptul că Marius Marinescu-Bideu (tot omul lui Voiculescu) i-a aruncat un pahar de apă în faţă unei femei, într-o dezbatere politică televizată. Ce giboni!

Read Full Post »


   art_112739_1

   Perdantul de succes al acestor alegeri este, fără îndoială, PDL. A da vina pe alţii şi neconştientizarea greşelilor făcute de Traian Băsescu şi portocalii înseamnă pierderea contactului cu realitatea. PDL s-a bătut singur şi a reuşit să scadă prin propriul „talent” de la peste 40% la 30%, fără a fi ultimii 2 ani la guvernare. În opinia mea, greşelile majore făcute de preşedinte şi ai lui ar fi urrmătorele:

  1. Fuziunea PD cu PLD;
  2. Imaginea de partid fără personalitate şi doctrină, aflat la cheremul şi sub controlul lui Traian Băsescu;
  3. Refuzul dialogului politic cu Guvernul în momente de criză;
  4. Agresivitatea permanentă şi inflexibilitatea faţă de ceilalţi actori politici, ceea ce a creat imaginea unui partid nedeschis la colaborare, rigid, conflictual;
  5. Inconsecvenţa( a fost împotriva majorării pensiilor într-un moment de creştere economică, dar a votat pentru dublarea salariilor profesorilor şi a propus majorarea pensiilor ptr categoriile I şi II de muncă în situaţie de criză financiară;
  6. Autosuficienţa şi irealismul liderilor, aceştia fiind convinşi că vor câştiga alegerile fără să pună osul la treabă(într-o discuţie pe care am avut-o cu Blaga acesta îmi spunea că totul merge super, că au spart în câteva bazine electorale care erau ale PSD până acum etc. Eu l-am atenţionat să nu păţească precum iepurele din fabulă care a pierdut întrecerea la alergare cu broasca ţestoasă);
  7. Incapacitatea liderilor de a transmite către electorat un mesaj clar, pe înţelesul tuturor şi credibil;
  8. Înţelegerea cu PRM şi Vadim Tudor;
  9. Păstrarea în primele rânduri a unor lideri cu imaginea pătată (exemplu Videa nu);
  10. Prestaţia jalnică a lui Stolojan în dezbaterile televizate.

  Mă aşteptam ca Boc să-şi dea demisia sau macar să-şi depună mandatul după exit poll, aşa cum a promis că o va face dacă nu câştigă alegerile. În schimb, preşedintele PDL a avut un discurs triumfalist în care trâmbiţa succesul dreptei şi creşterea procentuală a partidului. Penibil! Accederea la guvernare alături de PNL şi UDMR (în cazul în care se va întâmpla) nu se va datora vreunei strategii minunate, ci a presiunii care se exercită din interior şi exterior pentru o asemenea alianţă.

Dar dacă PDL va face cumva alianţă cu PSD chiar că nu mai este nimic de zis!

Read Full Post »

Older Posts »