Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘tvr’ Category


Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu cînd mă gîndesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Bucureşti, la ecranul televizorului pe care stătea un prichindel de parcă-l legase mama cu şfară de mureau ţaţele blestemînd la dînsul, la cum se juca el cu legile de-a mijoarca, la bugetul ţării cel jumulit şi la alte şi alte nebunii făcute de piţiponcii aflaţi la guvernare, parcă-mi saltă şi acum saliva în vîrful limbii. Doamne, frumos era înaintea lui cînd părinţii, fraţii şi surorile îmi erau bănoşi şi casa ne era îndestulată, iar copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac! Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi şturlubatic şi copilăros ca vântul etnobotanic, cu rezervorul plin de benzină şi salariul întreg. După ce a apărut mititelul, totul s-a dus de rîpă, a dat strechea în preţuri şi în loc de bani, ne-am umplut de rîie precum caprele mătuşii Mărioara. Mama, plină de năzdrăvenii, îmi spunea că nu-l mai suportă şi vrea să îl scot naibii de pe ecran precum scoteam odată mâţele de prin ocniţe şi cotruţă şi le flocăiam şi le şmotream, de le mergea colbul.

PS:

Eu cam atîtea amintiri din sufragerie am avut de spus. Cred că am fost explicit! Totuşi, poate citesc şi Neluţu Ioan Botiş, şi Valerian Vreme, şi Gheorghe Ialomiţianu, şi alţi demnitari actuali, aşa că detaliez.

Sursele mele din Radio şi TVR îmi spun că şefii lor s-au săturat de insistenţele lui Emil Boc de a apărea în emisiunile informative, dîndu-le programul peste cap. De exemplu, în această săptămînă, premierul s-a cerut de două ori la TVR1(luni şi joi), în jurnalul de seară. Dacă ar avea ceva de comunicat, ar fi bine, dar, din nefericire, el pirogravează aceleaşi vorbe traforate cu o limbă de lemn ce l-ar făcea invidios pe orice colhoznic al defunctului Partid Comunist al Uniunii Sovietice. Creştere economică, creştere salarială, creşterea pensiilor, ieşirea din recesiune sunt cuvinte de dînsul inventate, cu a lor putere să ia faţa la proşti. Boc chiar nu şi-o da seama că fiecare se uită în buzunar şi vede că azi este mai sărac şi o duce mai prost decît ieri, iar mîine ştie că o va duce mai rău decît azi, şi tot aşa?

Dar, îl las în plata lui Nichipercea cu laudele sale sterpe şi revin la ceea ce doream să arăt. Adică, faptul că premierul nu se teme de ridicol şi adoră să atragă energii negative şi trimiteri prin curierat rapid la origine. Mintea şi ochii a milioane de români nu-l mai suportă. De ce-o mai ţine el să se etaleze în spaţiul public, în boxe şi pe ecrane, zgîrîind retine şi timpane? Eterul este suprasaturat de minciunile lui, asemeni cutiei mele poştale de facturi şi înştiinţări de plată a taxelor şi impozitelor. Pentru conformitate, prezint dovada că Boc se autoinvită la TVR1(la fel şi la Radio), deşi el ne crede fraieri şi minte că este invitat.

Cravata violet, purtată joi, se pare că l-a ars la creieri cu flacăra ei pe realizator, astfel încît că acesta a dat din casă.

  • Realizator: Premierul Emil Boc este în studioul „Telejurnalului”. Bună seara şi bine aţi venit!
  • Emil Boc: Bună seara şi mulţumesc pentru invitaţie!
  • Realizator: A doua oară în patru zile. Sunteţi în campanie electorală, să înţeleg.
    (sursa: Site-ul Guvernului, vezi aici)   

Cine este atent la nuanţă, pricepe! Pe realizator l-a luat de gură pe dinainte şi l-a dat în primire pe Emil Boc pentru că, în patru zile, s-a autoinvitat de două ori la TVR1. De asemenea, am înţeles că premierul îşi face campanie electorală pentru alegerile din partid, iar aburelile cu erecţiile economico-salariale sunt pentru urechile „portocalii” care votează la Congresul PDL. Această interpretare, recunosc, îmi mai mîngîie orgoliul! Deci, noi, ceilalţi, suntem luaţi de proşti doar ca victime colaterale.

Read Full Post »


   Actuala campanie electorală a dat de mâncat la multă lume. Au profitat firmele care au făcut afişe, bannere, flyere, pixuri, calendare, brichete, cârnaţi, mititei, cizme, găleţi, geci, pelerine, fulare, caciuli, pături, chiar şi telefoane, adică ceea ce s-a dat electoratului în schimbul votului.

   Au profitat televiziunile, radiourile, ziarele, administratorii de siteuri, toţi cei care au vândut spaţiu publicitar candidaţilor doritori să-şi facă ştiută mutra şi minciunile.

   Au profitat „tonomatele” care s-au lipit de câte o cauză ca timbrul fiscal de actul legalizat, bineînţeles fiecare cu tariful său.

   Dar, au mai fost nişte câştigători din umbră. Nişte cârtiţe ale internetului care au săpat găuri negre în forumurile şi blogurile unde oameni neimplicaţi politic îşi spuneau părerile de alegători şi simpli cetăţeni. Aceşti viermi ai universului digital se înşurubau în discuţii şi o ţineau pe a lor( a lor, a stăpânilor lor, nu a lor personal) indiferent de dialogul înfiripat între forumişti sau blogeri, indiferent de subiectul pus în discuţie. Aceşti viruşi de soft se bagă singuri în seamă, înjură pe cei care au alte opinii politice decât ale „lor”(am explicat care „lor”)şi rămân insensibil la dovezile materiale(fotografii, documente, înregistrări) pe care le aduci în sprijinul spuselor tale.

    Aceşti păduchi virtuali, imuni la antracidul explicaţiei inteligente, continuă să te jignească pentru că ai „nesimţirea” să-ţi păstrezi părerea în ciuda hârdaielor cu materii fecaloide pe care ei le aruncă în capul celor pe care îi susţii politic. Dacă le pui o întrebare de bun simţ, îţi răspund cu întrebările lor. Ei dezavuează un politician(toţi pe acelaşi, Traian Băsescu) considerându-l despotic, îndemnându-te să crezi în politicienii în care cred ei. Adică, să ne întoarcem la ideea comună. Mai exact spus, ei critică despotismul unuia, dar fac lobby pentru ralierea la despotismul altora.

 Ei îl acuză pe Traian Băsescu de colaborare cu Securitatea, fără dovezi, dar laudă PNL al cărui preşedintel de onoare, Mircea Ionescu Quintus, este dovedit colaborator al Securităţii(a recunoscut chiar el, aşa cum au recunoscut-o şi alţi securişti de frunte din PNL: Ioan Ghişe, bătrânul Stolnici, Dan Amedeo Lăzărescu-tatăl adoptiv al lui Tăriceanu etc.). Ca să nu mai zic de Dan Voiculescu-Felix, de la partidul-televizor, şi armata lui de lătrăi de la Antene.

Ei îl acuză pe Băsescu de comunism dar laudă PSD-ul lui Ion Iliescu.

Ei îl acuză pe Băsescu de grobianism şi alcoolism dar laudă PSD-ul „eruditului” Vanghelie, al lui Nicuşor Constantinescu(preşedintele CJ Constanţa care a adormit, cică beat, pe când se afla la volanul maşinii sale).

Ei îl acuză pe Băsescu pentru că ar avea interese comune cu un afacerist mărunt, Cocoş, care a pus mâna pe câteva parcări(să mori de râs!) şi Căşuneanu că a asfaltat câteva drumuri, dar trec cu vederea relaţiile celorlalţi cu Patriciu, Voiculescu, alţi băieţi deştepţi care au monopolizat afacerile pe energie).

Ei îl acuză pe Băsescu de implicare în dosarul Flota(dar care fiind deputat şi-a dat demisia din Parlament ca să se pună la dispoziţia justiţiei) dar nu consideră importante dosarele de corupţie ale lui Năstase, Şerban Mihăilescu, Remeş, Paul Păcuraru, Fenechiu, Chiuariu etc., unii dintre ei ţinând cu dinţii de imunitatea parlamentară într-o cârdăşie de apărare a hoţilor din PSD şi PNL.

  Nu sunt fan şi nici apărător al preşedintelui. Nici măcar al PDL. Din punctul meu de vedere, cine a greşit penal să plătească, de la stânga la dreapta şi de sus în jos. Mă deranjează doar că sunt agresat de aceste scursuri morale care sunt puse în mişcare de banii penalilor pe care îi apără. 

  Direcţionarea atacurilor cozilor de topor într-un singur sens nu are nimic de a face cu democraţia şi crezul politic, ci cu lichelismul. Această inechitate îmi crează un anume inconfort psihic şi am să fiu întotdeauna de partea celui pe care îl consider nedreptăţit. Chiar dacă acesta va fi mâine Călin Popescu Tăriceanu, poimâine Adrian Năsatse, sau răspoimâine Dan Voiculescu.   

  De aceea,  gândacilor de bălegar concentraţi-vă puţin ca să înţelegeţi câte ceva din ce am scris aici şi mutaţi-vă inepţiile pe alte bloguri. În ce mă priveşte, am pus insecticidul la îndemână. Ca să vă dau cu flit! 

   

meme.ro portal

xTrafic.ro

Director Web - unLink.ro - Adauga si site-ul tau

Read Full Post »


cristoiu1

Cristoiu, prototipul românului născut supărat

      La şuşaneaua de vineri seară de la TVR nu au fost multe chestii de văzut şi reţinut. Poate doar că Mircea Geoană s-a dovedit a fi pe primul loc în lista românilor care ar trebui să fie trimişi în spaţiu, aşa după cum singur se lăuda că a aranjat cu NASA. De ce să plece Geoană în spaţiul extraterestru? Simplu! pentru că el are mintea deja dusă acolo. (citeşte şi aici)

dscf0291

"Engage"

   Dar să revin la chestiune. În afară de moderatoare, care-i întrerupea pe combatanţi exact atunci când confruntarea devenea interesantă, m-a mai enervat Ion Cristoiu. Îmbrăcat şleampăt, cu părul parcă pus cu furca în moalele capului, ziceai că dormise-n paie şi a fost trezit brusc de copita vacii. Ca o damă aflată la perioadă, „marele” ziarist a pozat în românul născut supărat. S-a certat cu candidaţii şi i-a pus la punct, a luat-o la mişto pe moderatoare, s-a stropşit la public şi, ca deobicei, s-a lustruit pe sine. Nu mai zic că aproape în spatele fiecărei întrebări a găgeşteanului era o trimitere discretă sau pe faţă la Traian Băsescu. Dacă la Antena(de la 1 la minus infinit) este regina balului în schimbul gologanilor plătiţi de securistul scârbavnic Dan Voiculescu-Felix, mă întreb de ce trebuie să-i suport pelticismul şi pe banii mei, la TVR?!

boda

Boda şi Cristoiu

  Dintre cei trei „inchizitori” cred că doar Bogdan Chireac a fost bine ales. Iosif Boda a venit numai să se reverse pe scaun, să transpire în direct şi să pună întrebări mai lungi decât răspunsurile celor trei politicieni.

Tăriceanu a fost câştigătorul finalei de la TVR

Tăriceanu a fost câştigătorul finalei de la TVR

  În ceea ce priveşte candidaţii, despre Geoană mi-am spus părerea. Tăriceanu a ieşit destul de bine din confruntare deşi a fost atacat din toate părţile. Aflat în tribună ca susţinător al premierului (citeşte aici) Mircea Dinescu a fost prezentat la un momentdat de Cristoiu (care făcea şi pe moderatorul), acesta adresându-i-se „poetul Mircea Dinescu”, deşi se zice că în particular ziaristul din Găgeşti îi contestă talentul şi îl consideră doar un „golan” şi un „şmecher”. Şi parcă dorind să confirme caracterizarea lui Cristoiu, Dinescu a prins un moment în care era filmat de aproape şi a arătat spre cameră revista lui, „Plai cu boi”, făcând reclamă contrar legii audio-vizualului şi regulamentlor CNA.

dscf0293

Mircea, fă-te că-i lucrezi! Stai cu revista în poală şi când te filmează ăştia arat-o la cameră, ca să încalci legea audio-vizualului.

  La Stolojan aşi stărui un pic. Prim-vicepreşedintele PD-L şi-a lipit de proteză un zâmbet de superioritate copiat din filmele americane, gen „Dallas”, în încercarea de fardare a imaginii de cyborg. „Dragă Stolo” a fost prins odată cu gândul aiurea şi habar nu avea la ce întrebare trebuia să răspundă. Nu mi-a plăcut agresivitatea lui neelegantă, direcţionată împotriva lui Tăriceanu. A încercat să recupereze punctul pierdut în dezbaterea de la Antena 1 în care l-a atacat pe Tăriceanu pe tema calculatoarelor date cu scop electoral cu bani de la buget, dar fără să convingă. Stolojan a dovedit că ştie economie, a răspuns corect la întrebări, dar a arătat şi anumite probleme în pronunţia cuvintelor, atât când le scrâşnea în limba Badei Cârţan, cât şi în cea a lui Shakespeare. 

Stolojan adoptând un loock hollywoodian

Stolojan adoptând un loock hollywoodian

  Dacă ar fi să aleg un câştigător(deci nu să votez, să nu ma înjuraţi!) al confruntării din emisiunea de aseară acela ar fi Călin Popescu Tăriceanu.

Read Full Post »