Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘comic’ Category


Motto: Agresat de societatea consumistă care a dat-o zilele trecute din vals în tango, adică din Sf. Valentin în Dragobete, dedic această postare iubirii. De alcool şi sex!

*********

       În 1919, afişul de mai sus a fost folosit în timpul prohibiţiei în SUA. Mai multe dame tradiţionaliste avertizau bărbaţii că buzele care ating alcoolul nu vor mai atinge buzele lor. Văzîndu-le cum arată, e uşor de bănuit că cine a avut oportunitatea, a continuat să bea. E destul de greu să pupi aşa ceva dacă nu eşti beat criţă, conform zicalei „Nu există femei urîte, ci bărbaţi care nu au băut destul”. Din nefericire, tradiţionalismul femeii americane,  vieţuitoare(nu pot spune că a trăit) la sfîrşitului secolului XIX şi începutul secolului XX, nu a luptat doar cu dragostea bărbaţilor pentru alcool, ci şi cu dragostea acestora pentru…dragoste. În acest sens, au fost emise Codurile şi Procedurile despre Relaţii Intime şi Personale ale Statutului Marital întru Marea Sanctitate Spirituală a acestei Binecuvîntate Comuniuni întru Gloria lui Dumnezeu. Poveţele erau adresate tinerelor mirese de către Ruth Smythers, mult iubita soţie a Reverendului L.D. Smythers, Pastor al Bisericii Metodiste din Arcadia, Confederaţia Regională de Est şi au fost publicate în anul Domnului 1894, în Ziarul Ghid de Spiritualitate. Citiţi şi nu luaţi aminte, dar apreciaţi umorul involuntar. 

  • Pentru gingaşa tînără femeie care a beneficiat de o bun educaţie în Legile Domnului, ziua nunţii este, în mod ironic, atît cea mai fericită cît şi cea mai terifiantă zi din viaţa ei. Pe de o parte, este nunta în sine, în care mireasa este atracţia centrală într-o frumoasă şi inspirată ceremonie, simbolizînd triumful ei în a-şi asigura un bărbat care să îi îndeplinească toate nevoile pentru tot restul vieţii. Pe de altă parte, este noaptea nunţii, în cursul căreia mireasa trebuie să plătească tributul, ca să spunem aşa, înfruntînd pentru prima oară teribila experienţă a sexului. În acest punct, dragi cititoare, lăsaţi-mă să exprim un adevar şocant. Există cîteva tinere femei care aşteaptă noaptea nunţii cu plăcere şi curiozitate! Feriţi-vă de o asemenea atitudine! Un soţ egoist şi senzual ar putea uşor să profite de o astfel de mireasă. Să nu uitaţi niciodată una dintre cele mai importante reguli ale Bisericii în ceea ce priveşte Căsatoria: DĂRUIEŞTE PUŢIN, DĂRUIEŞTE RAR ŞI, MAI PRESUS DE ORICE, DĂRUIEŞTE CU ZGÎRCENIE. Altfel, ceea ce ar fi o căsătorie normală s-ar transforma într-o orgie a destrăbălării sexuale.
  • Pe de alta parte, teroarea miresei nu trebuie să fie extremă. Deşi sexul este, în cel mai bun caz, revoltator şi, în cel mai rău caz, dureros, trebuie îndurat şi aşa a fost de la începuturile timpului, deoarece este compensat de construirea unei relaţii monogame şi de copiii rezultaţi din aceasta.
  • Este inutil, în majoritatea cazurilor, ca mireasa să încerce să refuze o iniţiativă sexuală din partea mirelui. În timp ce bărbatul ideal s-ar apropia de soţia sa doar la cererea acesteia şi doar în scopul procreării, asemenea nobilitate şi lipsă de egoism nu poate fi aşteptată din partea bărbaţilor obişnuiţi. Majoritatea bărbaţilor va cere să i se ofere sex aproape în fiecare zi. Mireasa înţeleaptă va permite maxim doua scurte experienţe sexuale săptamînal, în timpul primelor luni de după căsătorie. Apoi, odată cu trecerea vremii, va trebui să facă orice efort pentru a reduce această frecvenţă. Să te prefaci că eşti bolnavă, somnolentă, durerile de cap sunt printre cele mai bune prietene ale nevestei în această problemă. Argumentele, certurile, muştruluielile şi cicălelile s-au dovedit de asemenea a fi foarte eficiente, dacă sunt folosite seara tîrziu, cam cu o oră înainte de momentul în care soţul ar putea începe procesul de seducţie. Soţiile isteţe sunt mereu în alertă, căutînd noi şi din ce în ce mai bune metode de a refuza şi descuraja pornirile amoroase ale soţului. O soţie bună trebuie să ajungă să reducă contactele sexuale la unul pe săptămînă înainte de încheierea primului an de căsătorie şi la unul pe lună pînă la sfîrşitul celui de-al cincilea an.
  • Pînă la a zecea aniversare, multe soţii au reuşit să încheie perioada de a purta în pîntece copii şi au atins cel mai înalt ţel, acela de a stopa definitiv contactele sexuale cu soţul lor. După atît timp petrecut alături de soţ, deja poate să se bazeze pe dragostea copiilor şi pe presiunile sociale pentru a-l ţine acasă.
  • Precum trebuie să fie mereu atentă să ţină cît mai jos posibil nivelul contactelor sexuale, mireasa înţeleaptă va fi cel puţin la fel de atentă şi cu limitarea modului şi gradului de desfăşurare a actului sexual. Majoritatea bărbaţilor are de la natură o înclinaţie spre perversiune, iar dacă li se oferă cea mai mică şansă vă vor angaja într-o mare varietate de practici mai mult decît revoltătoare. Aceste practici includ printre altele: practicarea actului normal în poziţii anormale, atingerea corpului femeii cu buzele şi limba, oferirea corpului lor gol pentru a fi explorat cu buzele sau limba de către soţie. Nuditatea, discuţiile despre sex, citirea unor povestiri despre sex, admirarea unor fotografii sau desene cu sugestii sexuale fac parte din obiceiurile adoptate rapid de bărbaţi dacă soţiile le permit. O mireasa înţeleaptă işi va face un ţel din a nu îi permite niciodata soţului să îi vadă corpul descoperit şi din a nu îl lăsa nici pe el să se descopere în faţa ei.

Domni şi doamne, în jurul anului 1900, care încă nu citiseră sfaturile lui Ruth

  •  Sexul, atunci cînd nu poate fi prevenit, va fi practicat doar în întuneric total. Multe femei au găsit util să doarmă îmbrăcate noaptea: ele purtînd cămăşi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc îmbrăcate în camere separate şi nu trebuiesc îndepărtate în timpul actului sexual. Astfel, doar o minimă parte din piele este expusă.
  • Odata ce şi-a pus cămaşa şi a stins toate luminile din cameră, mireasa trebuie să se întindă tăcută în pat şi să aştepte sosirea mirelui. Cînd acesta intră în odaie, bîjbîind prin întuneric, femeia nu trebuie să scoată niciun sunet pentru a-l ghida în direcţia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de încurajare. Trebuie să îl lase să se chinuie şi să spere că se va împiedica şi se va răni uşor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale. În momentul în care soţul ajunge lîngă ea, mireasa trebuie să stea perfect nemişcată. Mişcarea corpului ar putea fi interpretată ca excitaţie sexuală de către soţul optimist. Dacă încearcă să o sărute pe buze, soţia trebuie să întoarcă uşor capul, astfel încît sărutul să fie pe obraz. Dacă încearcă sa îi sărute palmele, va trebui să strîngă pumnii. Dacă încearcă să îi ridice cămaşa şi să o sarute în orice alt loc, ea trebuie să îşi tragă rapid cămaşa la loc, să sară din pat şi să pretindă că trebuie să meargă urgent la toaletă. Aceste acţiuni îi vor tempera dorinţa de a o săruta în locuri interzise.

    Dispozitiv antimasturbare, element scăpat din atenţia doamnei,

  • Nevasta înţeleaptă îi va permite soţului să îi ridice cămaşa nu mai sus de talie, în timp ce el îşi va desface doar partea din faţă a pijamalei, pentru realizarea conectării. În timp ce el pufăie şi gîfîie, ea va ramane perfect tăcută sau va purta conversaţii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, soţia va rămîne perfect nemişcata şi, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme în timpul actului sexual. Imediat ce soţul a încheiat treaba, soţia va începe să se plîngă de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de către soţ. Mulţi bărbaţi simt o plăcere sexuală majoră în a se relaxa dupa comuniunea cu femeia lor, astfel încît soţia trebuie să se asigure că nu îi oferă nicio secundă de pace în această perioadă, de care el să se poată bucura. Altfel, bărbatul ar putea fi încurajat să încerce din nou în curînd.
  • Un factor pentru care mireasa trebuie să fie recunoscătoare este faptul că familia soţului, şcoala, biserica şi cadrul social au lucrat împreună de-a lungul vieţii acestuia pentru a însămînţa în el un profund sentiment de vinovăţie şi ruşine în ceea ce priveşte sentimentele sale sexuale. Femeia înţeleaptă va profita de acest avantaj şi îşi va urmări ţelul de a limita iniţial aceste porniri bărbăteşti, iar apoi de a anihila total dorinţele soţului de a se exprima sexual.

 Diabolică femeie! Vai de soţul ei! Dacă nu a murit de tînăr, poate că  l-a atins impotenţa aşa  încît supliciul la care a fost supus de frigida sa nevastă nu l-a afectat.

Decenţa mă împiedică să scriu aici ceea ce i-ar fi trebui tras doamnei Ruth Smythers, îmbrăcată, fără să i se ridice cămaşa de noapte pînă la brîu şi pe tăcute, ca să simtă gustul revoltei masculine.  

****

      Comparativ cu tortura sexuală descrisă mai sus, tăvăleala româncuţei şi românaşului prin fîn şi porumbişte este ceva de vis. Ca să nu mai vorbesc de dragostea împămîntenită a amîndurora pentru alcool. Din această cauză, dar şi din altele, sunt românaşi care se tăvălesc singuri feriţi de ochii lumii sau, şi mai extravagant, în lipsa Mioarei se dedau nebuniilor prin hambare cu oiţa. Dar, în opinia mea, simbolul suprem al iubirii este ilustrat în poza de mai jos. Din păcate, crucea fiind prea mică, lîngă dragobeat nu au avut loc în cadru şi lăutarii.    

 

––––––-

PS: Deşi doresc ca această postare să fie una comică, de dincolo de moarte mă urmăreşte privirea tristă a acestei femei, parcă împăcată cu soarta care o obligă să se întovărăşească pînă şi în eternitate cu un mare iubitor de alcool.

Read Full Post »


Quod erat demonstrandum! A apărut şi prima manea în engleză. Bine, cu un baro accent ţigănesc. „Ai ăm lăonli” este dedicată „D-lui SILE şi pentru tot ce iubeşte «EL»”, aşa cum suntem informaţi încă de la început. Respectul pentru D-l SILE este atît de baro încît pînă şi „EL” este scris cu majuscule, precum numele Domnului în Sfînta Scriptură.

Este posibil ca ”Ai ăm lăonli” să arunce topurile internaţionale în aer, iar pe pretendenţii la Billboard Music Awards să îşi muşte mîinile de invidie şi emoţie. Mai rămîne să vedem la ce categorie va fi înscrisă maneaua! Celor care cred că e imposibil ca o asemenea „bucată” muzicală să ajungă în topurile internaţionale le spun că am argumente. Aurică, colegul meu de serviciu, a fost în Cipru, într-o staţiune exclusivistă, vizitată mai ales de englezi bogaţi. Dinspre o terasă situată pe malul mării, el a auzit răsunînd manele. Curios din fire, Aurică s-a dus să vadă despre ce e vorba. Terasa gemea de turişti englezi care beau ceva aşezaţi la mese şi priveau marea sub soarele generos, timp în care băteau tarapanaua în ritm de manea. Aţi crede că barul aparţine vreunui românaş pripăşit în cele străinătăţi sau, poate, personalul era de pe plaiul mioritic. Ei bine, nu! Terasa aparţine unui cipriot, iar barmaniţa era slavă. România a fost reprezentată doar de manelele care gîlgîiau din boxe. Englezii s-or fi întors de atunci acasă, cărînd cu ei nu numai trolere pline de desuuri şi suveniruri, ci şi creiere pline de muzica pe care ei o credeau cipriotă. Cred că am dat un exemplu grăitor(sau lălăitor, dacă vreţi!) de globalizare a manelelor.

Şi acum, la final, să mai ascultăm odată melodia dedicată lu’ D-l SILE. Ce versuri minunate! Hai! toată lumea mîinile suuuuuus! Cine e fan să sară acum cu mineeee! Mai cu talent, ce naiba! Acum scoateţi brichetele, scăpăraţi şi mişcaţi flacăra de la stînga la dreapta. Pînă sunteţi siguri că le-aţi dat foc!

PS: Doamne! ce m-am mai rîs, lăonli(sic!)

Read Full Post »


Pe 29 noiembrie, Mircea Geoană va aniversa un an de cînd a fost numit preşedintele României, atît de Antena 3 şi Realitatea TV, cît şi de muşuroiul de termite PSD-iste şi PNL-iste, care-l înconjura. La ora 21:00, acum un an, „Mihaela, dragostea mea!” îşi făcea zîmbre şi ocheade cu Liviu Dragnea, în spatele „prostănacului”(vezi video sus, printre coarnele din prim plan). Celor care au nervii slabi şi sunt incapabili să reziste discursului preşedintelui României de atunci, Mircea Geoană, le spun că pot vedea celebra zicere la minutul 2 şi 18 secunde(în filmuleţul ce se deschide cu click pe textul roşu de mai sus). În afară de dragostea lui, se mai pot vedea Crinul liberal şi un ins cu faţă de cursant al unei şcoli ajutătoare(Jiji Becali). Europarlamentarul de Pipera cu oi în bătătură a ieşit din arest cu dragoste de Geoană. După ce acesta nu a mai fost preşedinte, Becali s-a sucit cu aceeaş faţă la prima iubire: Traian Băsescu. Jiji are o personalitate labilă, e oportunist sau şi una şi alta?!

Dar, pe la 04:00 dimineaţa, tot pe 29 noiembrie, Mircea Geoană va comemora împlinirea a unui an de cînd a pierdut preşedinţia României. În jurul orei menţionate, Traian Băsescu tocmai anunţa jurnaliştii că „şi-a ciuruit” contracandidatul şi pe susţinătorii acestuia, Vîntu, Voiculescu, Patriciu & co. Nu ştiu dacă, la acea oră tîrzie din noapte, Mircea „o ciuruia” la rîndu-i pe Mihaela(cu întrebări, fireşte!) pentru a avea o explicaţie la pierderea preşedinţiei. În schimb, ştiu că cel care centraliza rezultatele votului în sediul PDL, Adrian Videanu, l-a sunat pe Viorel Hrebenciuc, cel care făcea aceeaşi operaţiune la PSD, şi făcea „aroganţe” că Geoană nu mai este preşedinte.

„Băi, Viorică, nu mai număra, mă! Vino-ncoace, uite sunt cu colegii de la partid, îţi dăm datele, noi, finale! Suntem la noi în 22. Pe cuvânt de onoare ţi le dăm! Zău! Pe cuvântul meu de onoare, păi sunt aici cu 20 de oameni, mă Viorică, mă! Tot, tot, tot! Numai 76 de secţii din diaspora, recunosc, nu le am, dar alea ne mai aduc vreo 50.000 de voturi. PSD-ul se compară cu PD-L-ul?! Viorică, hai că de fiecare dată ne-aţi aburit că faceţi numărătoare paralelă. Nu vrea să vină că cică s-au furat vreo două voturi la Arad şi vreo cinci la Teleorman.”

Legat de cele relatate anterior, mă întreb dacă, în această perioadă, Mihaela Geoană şi Liviu Dragnea nu cumva au şi ei aniversări sau comemorări?!

Read Full Post »


Ce adevăr crud se ascunde în spatele ironiei!

Read Full Post »

® Rîdem…cu lacrimi


Am primit de la un prieten poezia de mai jos, o parodie scrisă în ritmul, iambul şi troheul „Iernii pe uliţă” a lui George Coşbuc. Umorul, ironia şi tristul adevăr, care izvorăsc din versuri, m-au determinat să „comit” această postare.
***
L’hiver sur la ulitza
                    de Laurentiu Ghiţă
 
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un rrom, pe urmă doi.
Franţa pusă e pe sfadă,
Şi ni-i dă pe toţi grămadă,
Înapoi.
 
Nu e cuşer, dar e bine
Pentru Sarkozy, acum;
Taberele-s toate scrum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
 
Sunt ţigani şi balabuste,
Vin la Otopeni, ţipând,
Se împing şi sar râzând,
Şi se-mpiedică de fuste,
Vrând-nevrând.
 
Cei mai mari, acum, din sfadă,
Stau, pe-ncăierare puşi,
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi stau grămadă
Lângă uşi.
 
Colo-n colţ, acum răsare
Un ţigan mai mărunţel,
Chinuindu-se să care
O sacoşă mult mai mare
Decât el.
 
Opt cercei într-ânsa are,
Cinci brăţări şi-un portofel,
Luate de la trecătoare,
Lîngă turnul ăla mare,
Zis Eiffel.
 
Altul, zău, cu dânsul, n-are
Nici bagaje, nici nimic,
Doar un lanţ cu-o cruce mare,
Care saltă în mişcare
Pe buric.
 
Trei ţigănci cu burta mare
Şi cu rochii fistichii,
Nu au loc ca să coboare,
C-alăptează fiecare
Doi copii.
 
Un reporter vine-n grabă
Să le ia un interviu
Şi se-nvârte în pustiu
Până când răspunde-o babă,
Cam târziu.
 
Se-oţărăşte rău bătrâna
Către cel cu microfon,
Şi-l înjură francofon,
Fi’ncă nu mai e româna
De bonton.
 
Zice: -„Merde! mare graba,
N-am făcut nimica rău,
Uite-aici, îţi spune baba,
Ne băgară pe degeaba
La bulău.
 
Şi degeaba ne-au dat banii
Că mai şmecheri suntem noi.
Într-un an sau maxim doi,
Ne întoarcem, toţi ţiganii,
Înapoi.
 
Nu e mare socoteală
Că acasă ne-au trimis,
Ne-adunăm la repezeală
Şi să vezi atunci ciordeală
La Paris”!

Read Full Post »


Zilele acestea, am revăzut un scheci cu marele actor Toma Caragiu în care este vorba de o fabulă al cărei subiect era inspirat din viaţa unei întreprinderi din vremea comunistă. Elefantul, vrăbiuţa, bursucul şi tigrul erau de fapt directorul, secretara, contabilul şi şeful de la Centru. Cei care stau bine cu vederea, pe lîngă titanul Toma Caragiu pot observa şi pe minusculul Mircea Diaconu, un actoraş care în cariera sa nu ştiu să fi jucat decît roluri de naiv, tîmp, rudimentar, băiat de la ţară, doctoraş, scriitoraş, UTC-ist etc. Mereu dornic de parvenire şi degrabă dădătoriu din coate, Mircea Diaconu a ajuns, azi, director de teatru, senator PNL şi critic acerb al lui Traian Băsescu, ultima postură asigurîndu-i o promovare permanentă la televiziunile antinaţionale. Dar, nu doresc să vorbesc aici de Toma Caragiu sau de actoraşul cu ţîfne de damă aflată în perioada menstruală, crizat rău de cînd Guvernul a interzis cumulul de funcţii plătite cu bani de la buget(el luînd de la noi, contribuabilii, şi leafă de director, şi indemnizaţie de senator), ci vreau să mă refer la hipopotam.

Bine, bine- ar zice un privitor al scenetei- dar nu există un asemenea personaj în fabulă! E adevărat, în fabulă nu, dar în mintea mea, da, răspund eu. Văzînd din ce în ce mai des un anume domn la televizor, imaginaţia mea bogată(sau bolnavă, dacă vreţi!), rămasă sub imperiul scheciului, l-a asemuit cu un hipopotam. Chiar nu ştiu de ce! Priviţi fotografiile şi spuneţi-mi şi mie dacă aşavea motiv să fac o asemenea comparaţie. Eu nu cred! Dar, o fac!

Iată fabula mea:

Un mare hipopotam

A făcut în Cluj tam-tam

Într-un nu ştiu care an

C-o s-ajungă barosan.

Şi plecat cu vai, cu chiu,

A aflat pe la Sibiu

Că s-a dat funcţia-naltă,

Şi-a rămas cu curu-n baltă.

Dar, să las fabula la o parte şi să spun o poveste. Acum cîţiva ani, cînd trebuia să se formeze un nou guvern, Theodor Stolojan a trecut pe listă ca propunere pentru preluarea funcţiei de ministru al Educaţiei pe rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Andrei Marga. Hipo…Personajul a fost anunţat şi, dornic de preamărire, a plecat pufăind spre Bucureşti. Între timp, jocurile politice şi Traian Băsescu au făcut ca nominalizarea iniţială să nu mai fie de actualitate. Theodor Stolojan i-a comunicat lui Marga, cu păreri de rău, că a fost şters de pe listă. Nominalizatul, care ajunsese deja la Sibiu, a făcut cale întoarsă cu coada între picioare. Uman este de înţeles ridicolul situaţiei. Omul se lăudase prin Cluj că va prelua ministeriatul Educaţiei, îşi luase rămas bun de la prieteni, colegi şi studenţi, se pupase cu neamurile pe bucile obrajilor, încălecase pe un cal alb şi s-a dat dus. Pînă la Sibiu!

După ce pleci din cetate în triumf e dureros să te întorci pe şalele măgarului, furişîndu-te pe sub ziduri. Ce să le spui celor de care abia te despărţisei? Că ai fost ministru doar de la Cluj la Sibiu? Repet! Din punct de vedere uman, este regretabil că Andrei Marga a trăit o mică dramă interioară. Dar asta nu justifică comportamentul ulterior al unui cadru didactic situat la un nivel înalt. Rectorul UBB a rămas nu doar cu orgoliul rănit, ci şi cu o ură nemărginită faţă de Traian Băsescu, Theodor Stolojan, PDL, Emil Boc şi consilierii premierului care sunt profesori, lectori sau asistenţi la Babeş-Boylai. Iar Andrei Marga îşi revărsă ura, aproape seară de seară, pe ecranele Realităţii TV sau/şi Antenei 3, cot la cot cu saltimbancii de serviciu ai mogulilor.

Parafrazînd un citat celebru, aş putea spune că dacă ţara a pierdut un ministru, studenţii au cîştigat un profesor. Dar, la naiba! Andrei Marga şi-a dat măsura talentului său pe cînd făcea parte din Guvernul Convenţiei Democrate. Dacă atunci făcea scofală după scofală, de ce acum ar fi fost altfel? Personajul, deşi nu o recunoaşte, tînjeşte să ajungă iarăşi ministru al Educaţiei. Pe hîrtie a şi ajuns, el făcînd parte din guvernul format în penumbră de Crin Antonescu. Aşa că, dacă PNL o să  vină la guvernare, Andrei Larga Marga are şanse să mai fie ministru. Măcar de la Cluj pînă la Braşov, ca să nu zic Băicoi, că sună urît.

****

UPDATE: Un cunoscãtor al situaţiei care a dus la ştergerea lui Andrei Marga de pe lista miniştrilor mi-a spus că nu Traian Băsescu s-ar fi aflat în spatele acţiunii, ci Călin Popescu Tăriceanu. Fostul premier, văzînd împărţirea ministerelor pe care o conveniseră, în 2004, Teodor Stolojan şi Traian Băsescu, a vrut să scape de nominalizatul Andrei Marga pentru că nu-l suferea. Ca să iasă elegant din această problemă, fostul prim-ministru i-a cerut preşedintelui să facă o rocadă de ministere. Astfel,  PNL a dat Educaţia democraţilor, iar PD le-a dat liberalilor, la schimb, Apărarea.

Read Full Post »


Numeroşi cetăţeni mexicani stau la coadă la centre speciale de colectare pentru a preda armele pe care le deţin, obţinând în schimbul acestora bani, Măsura face parte dintr-un program lansat de Guvern cu scopul diminuării numărului de execuţii violente legate de cartelurile de droguri, relatează AFP, citată de Mediafax.

„Este periculos să ai astfel de obiecte în casă şi, mai mult, avem nevoie de bani”, a afirmat un tânăr mexican care căra într-un sac mare de plastic două puşti de asalt.

„Sãptămâna aceasta, o doamnă a primit 75.000 de pesos(4.800 de euro)pentru zece puşti de calibru 12”, a afirmat oficialul ministerului de Interne mexican, Rodolfo Rivera.

PS:

Ca să glumim puţin amar, în România cred că, după creşterea TVA şi scăderea cu 25% a salariilor bugetarilor, mulţi ar vrea să cumpere arme.

Read Full Post »


Cu sonor

PS: Primit de la Thomy

Read Full Post »


Stare tehnică:
Are probleme cu alimentarea, o mică defecţiune la mecanismul de direcţie,
cã nu ţine linia dreaptă, şi merge cam înfrânatã. Cutia de viteze e
blocatã în marşarier. Este înmatriculată în UE, cu numere provizorii,
şi mai poate circula în acest fel doar puţin timp.

Istoric:
Este fabricată acum 2000 de ani, sub licenţă romană. A fost avariată în
repetate rânduri. Prima dată a fost condusã de nişte ciobani, dar au mai
cãlãrit-o şi alţii. A fost reparată numai cu piese second hand, aduse de
pe la turci. O perioadă a fost condusă bine de nişte nemţi, Carol I şi
Ferdinand, dar apoi a încăput iarăşi pe mâna unor imbecili care au băgat-o
prin toate gropile. Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este încă plin de rugină. A avut câteva reparaţii capitale, în 1600, 1859 şi 1918, dar a şi pierdut o parte din caroserie.

Variante:
Predau leasingul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de rate la FMI, BM şi CE. Accept şi variante de schimb cu o ţarã similară din Africa, oricât de mică ar fi, dar sã funcţioneze.

De ce o vând:
Sincer sã fiu, o vând pentru că nu mă pricep la ea. Plus că îmi consumă cam mult, iar ca s-o repar mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţarã, aşa că să o conducă cine s-o pricepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmembrez şi o vând pe bucăţi sau o dau la programul Rabla. Dar pânăa atunci, sper să o ia cineva care ştie să o aprecieze.

Vînzător: Lim Ecob

.

PS:

Primit de la Thomy

Read Full Post »


Mesaj existent în Otopeni, localitate în care este Aeroportul Henri Coandă. Încurajant, nu?!

Read Full Post »

Older Posts »