Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 2 ianuarie 2013


2013

Fiind un om căruia în seara de An Nou casiera unui hipermarket i-a înapoiat cardul spunând:„Fonduri insuficiente!”, am petrecut un revelion de criză. Deşi aveam variante, am ales-o pe cea în care stăteam lăţit în faţa televizorului. Ulterior, mi-am spus că este păcat să nu particip măcar la spectacolul străzii. Aşa că, cu chiu cu vai, m-am ridicat de pe poalele cămăşii, m-am înfofolit şi am plecat spre Piaţa Constituţiei. Alte variante disponibile erau: Piaţa Revoluţiei, Parcul IOR sau Parcul Sebastian, dar mi-am zis să aleg „miezul”. Conducînd anevoie prin şleaurile de zăpadă pietrificată aflate pe strada mea, ocrotite pînă la primăvară de primărie, jinduiam la asfaltul deja uscat din restul oraşului. Cinci este singurul sector care nu are contracte de deszăpezire cu firme specializate. În schimb, are contracte de înmuiere. Trec stropitorile chiar şi pe ploaie. Pachidermele de metal pufăie stropi din trompele lor în orice anotimp şi pe orice vietate aflată în trecere pe lăngă ele. Am văzut o dihanie borţoasă care „spăla” Calea 13 Septembrie într-un miez de noapte cînd termometrul maşinii îmi arăta cîteva grade sub zero. Cred că nu mai trebuie să spun că apa îngheţa instant în urma magaoaiei?! <<Totuşi, Marean Vanghelie este destoinic şi de aceea locuitorii Sectorului 5 l-au ales primar(era să greşesc şi să scriu cu „t”, adică „primat„) pentru a patra oară! Merită! Munţi mai frumoşi de gunoi unde găseşti? Şi iată! Acum a organizat 2 „vanghelioane”: unul „maxi” şi contra-cost, pentru cetăţeni „mijlocaşi”, la Romexpo, altul „mini” pentru săraci şi asistaţi, cu zgîire gratis, în Parcul Sebastian. La anul poate face 3…sau 4, cine ştie? Nu sunt răutăcios să cred că îşi ia comisioane din astfel de organizări sau că pe acte sunt trecute nişte sume, iar „ad labam” se încasează altele!>> Şi uite aşa, gîndind pozitiv, am trecut de gropile, şleaurile, bezna şi cîinii cartierului şi în scurt timp căutam loc de parcare pe lîngă Mînăstirea Antim. Era 22:50.

piata

Odată ajuns în Piaţa Constituţiei mi-am găsit un loc în mulţimea colorată, la propriu şi la figurat, care se agita la poalele Casei Poporului ceauşist, devenită Palat al Parlamentului(USL-ist). Pe scenă behăia Horia Brenciu. Şi când spun „behăia” chiar asta vreau să spun! Fostul animator de matinal, ajuns între timp mare vedetă, falsa îngrozitor, se chinuia să cânte melodii vechi, noi, româneşti sau de aiurea, făcea glume penibile, se forţa să interacţioneze cu privitorii. Ca să nu ucidă singur muzica, el şi-a luat complici cîţiva participanţi la concursurile televizate în care tinichigii, spălători de maşini, ospătari-bucătari, coafeze, prelucrători prin aşchiere, ţiitoare de barosani etc. au vrut să ne arate ce talent(e) au. Ora pe care am petrecut-o în piaţă aşteptând focul de artificii a fost un supliciu. Pentru mine, 2012 nu se putea încheia mai prost decît cu glumele răsuflate, chiotele maladive şi rîsul de proastă-n tîrg ale celor care se dădeau în stambă pe scenă. Doar o negresă a meritat aplauzele mulţimii, dar din nefericire şi pe ea o tot încurca Brenciu încercînd să-i ţină isonul. Nici spectacolul străzii nu era mai acătării! Lumea pestriţă din jurul meu se perpelea de colo-colo, ca într-o forfotă intestină şi din cînd în cînd, vreunul ieşea în evidenţă nedorit, ca un pîrţ în lift. Nenumăraţi indivizi mi-au lăsat impresia  că au venit în piaţa să urle, să se înghesuiască, să spună trivialităţi, să scuipe şi să sufle mucii, să se frece de alte persoane, şi nu să privească, să cînte, să danseze sau să discute cu companionii. Acum pe bune! Degeaba eşti beat, prost şi nesimţit dacă stai în casă şi nu te vede nimeni! De aceea, o adunare populară este prilejul ideal pentru a te arăta lumii!

Minutele trăite în piaţă pînă la miezul nopţii mi s-au părut lungi cît tot anul 2012. Dar iată că se apropia ora zero şi Brenciu a zbierat ceva ce s–a vrut a fi tonul Imnului României. Miile de voci au început să cînte cu patos însă glasul mulţiimii se pierdea pe măsură ce curgea textul. La al şaselea vers avîntul interpretativ spectatorilor s-a fîsîit. Nici saltimbacul de pe scenă şi nici românaşii care-i ţineau tira n-au mai ştiut textul. Bine că ce era de spus s-a spus şi gloata a rămas în minte cu ultimul vers, abia mieunat: „Clădeşte-ţi altă soartă”. Măcar de ar înţelege ceva! După recentele alegeri am (şi mai)mari îndoieli! Pentru că intonarea imnului a fost un fiasco şi mai erau vreo două minute de „umplut”, a mai urlat Brenciu un pic. Deodată, pe ecranul uriaş apare cronometrul, ca o izbăvire. Spre disperarea mea, lui Horia Brenciu nu i-a ieşit nici măcar numărătoarea ultimelor secunde ale fostului an, cifra zbierată de el fiind cu o secundă, două în urma celei afişate şi murmurate de piaţă.

00 2013

„A venit 2013! La mulţi ani, popor minunat!” N-am zis asta, dar mi-aş fi dorit! Eh! Ce-a fost, a fost! Autoflagelarea mea a luat sfîrşit odată ce răgetele de pe scenă au fost eliminate de bubuitul artificiilor. Dansul luminiţelor colorate era însoţit de o muzică minunată. Totul era atît de frumos încît m-am întrebat de ce zeci de persoane continuau să se mişte prin piaţă, împingîndu-te şi călcîndu-te pe bombeuri în trecerea lor, neuitîndu-se la amalgamul de lumină şi culoare. Cu priviri pierdute şi neuroni înecaţi de alcool, indivizi spărgeau de caldarîm sticle abia golite. Cînd îndreptată spre înaltul cerului, cînd orientată către cioburile care săreau zglobii pe lîngă picioare, atenţia mea pendula neobosită între senzaţiile de dulce şi amar.

Bucuros că am scăpat întreg, la finalul spectacolului cromatic, călcînd cu grijă pe gunoaie şi sticle, m-am îndreptat anevoie către locul unde îmi parcasem maşina. Speram să o găsesc întreagă. Era! Blocată, dar era! Un conaţional a parcat în spatele a trei maşini. Pe bord lăsase un bilet cu un număr de telefon. Nu mă grăbeam şi oricum strada era blocată de zeci de maşini pline de petrecăreţi care acum părăseau zona. Posesorul unui autovehicul parcat lîngă mine şi prietenii care-l însoţeau se grăbeau. Au început să apeleze disperaţi numărul de telefon afişat pe bordul maşinii care ne bloca. Fără succes! Era greu să prinzi o celulă GSM liberă în concentraţia de telefoane mobile din preajmă. Plini de nervi şi înjurînd cu talent, vecinii au încercat să împingă maşina parcată nesimţit. N-au putut! Eu, împăcat cu gîndul, am pornit motorul ca să am căldură, am dat drumul la radio şi am ascultat muzică, aşteptînd. După vreo 20 de minute, apare o pereche de vreo 60 de ani. Bătrîneii, zîmbitori, după ce mai şovăiesc un pic, dau un ocol maşinii,  se urcă alene în ea şi ne deblochează. Ce le-o fi spus şoferul vecin, nu am auzit, dar avînd în vedere că tocmai sosise Noul An, cred că au fost numai urări de bine.

vanghelie

    Cu greu, am reuşit să ies din zona aglomerată şi am plecat spre casă. Drumul trecea prin apropierea Parcului Sebastian. Era trecut de 1:00 noaptea şi mini-”vanghelionul” se terminase. Oamenii se scurgeau, grupuri, grupuri, spre locuinţele lor, gălăgioşi şi fericiţi. Ici, colo, printre gunoaie şi resturi de artificii aruncate pe stradă, grămăjoare de cioburi sclipeau în lumina farurilor. Semne ale bucuriei empirice, neevoluate. E bine că lumea sărbătoreşte intrarea într-un nou an uitînd că acesta vine cu taxe, impozite, preţuri şi accize mai mari. Cîntăreţii, animatorii şi focul artificiilor te fac să mai uiţi de necazuri. Primarii Bucureştiului au cheltuit milioane de euro cu organizarea spectacolelor, dar merită, nu? Ce dacă oraşul, capitală europeană, are străzi încă neasfaltate, iar altele sunt „asfaltate” cu gropi? Nu contează nici că sunt sute de străzi neluminate pentru că rămîi în minte cu focul artificiilor de sute de mii de euro arse în văzduh, ca un fum, cu ocazia diferitelor evenimente orăşeneşti! Ce dacă oraşul are străzi şi cartiere necanalizate, iar în unele curţi şi case intră apă doar la inundaţii? Bucureştenii care încă îşi fac nevoile la closet, în fundul curţii, trebuie să se bucure şi ei de ceva făcut de primărie pentru ei! Măcar atăt! Bine, plus o pungă cu ceva cînd e cazul, de obicei la alegeri. Ştiu bucureşteni care atunci cînd stau pe vine la privată aud muzica specacolelor organizate de Vanghelie în Parcul Sebastian. Iar peste vîrfurile blocurilor, dacă lasă uşa deschisă la closet, văd şi artificiile.

paula

Odată ajuns acasă, am dorit să văd ce prezintă televiziunile. Prosteli! Pungaşi îmbogăţiţi, pseudovedete, parveniţi, dame de consumaţie cu aere de călugăriţe, agramaţi, borfaşi imuni la lege, puşcăriaşi care ţin lecţii de morală, perverşi politici, limbi de catifea pentru dosurile puterii, analişti „echidistanţi” vopsiţi pe interior în culori de partid, mincinoşi cu diplomă, profitori, neamuri proaste sau pur şi simplu idioţi. Un carusel ciudat se învîrtea pe un ecran uriaş compus ca un ochi de insectă din suita de transmisii a tuturor televiziunilor(iată aici o părere similară).  Ferindu-mă de zoaiele ce mi se mi picurau în creier, am fugit de la un post TV la altul, oprindu-mă în final la Antena 3. Este televiziunea aflată pe ultimul loc în preferinţele mele, dar acum trebuie să o felicit pentru că a prezentat înregistrarea concertelor susţinute de Tudor Gheorghe şi Ştefan Hruşcă la Sala Palatului(iar aseară, concertul „Phoenix-50”, de la Atheneul Român). A fost clipa de spirit şi curăţenie spirituală de care avem nevoie. Nu sunt un sociopat, un neintegrat, un om ursuz supărat pe lume, dar simt cum mă înconjoară, cu fiece zi ce trece, urîţenia socio-morală a unei naţiuni de care aparţin. Sunt adeptul trăirii vieţii cu intensitate maximă, sunt un sclav al plăcerii, sunt un transfug care mai trec graniţa libertinismului. Să fie clar! Nu critic faptul că lumea chefuieşte, bea, se bucură, trăieşte din plin. Afurisesc doar lipsa măsurii, a bunului simţ, golăneala, manipularea maselor, agresiunea audio-vizuală, prostul gust. Un om este liber să facă orice atîta timp cît libertata lui de a face acel lucru nu încalcă libertatea altuia de a nu fi deranjat de libertatea cuiva, şi bineînţeles dacă nu încalcă legea. Ori ceea ce văd în ultima vreme mă umple de deznădejde. Fie că e vorba de viaţa politică, fie că e vorba de distracţie, fie că e vorba de civism şi civilitate, fie că e vorba de domnia legii, fie că e vorba de sistemul medical, şcoală şi educaţie, fie că e vorba de echidistanţa şi profesionalismul mass-media, fie că vorbim de statul de drept şi democraţie, comportamentul naţiunii mele devine din ce în ce mai deviant. În opinia mea! Poate că eu sunt „defect”! Cine ştie? Oricare ar fi cauza, din păcate încep să simt că nu mai aparţin unei mulţimi care-şi găseşte valori false, spirite răsturnate care ies din tiparul gîndirii mele. Agresat permanent din exterior, mă încăpăţînez să nu mă refugiez în mine, dar din cînd în cînd am nevoie de reconfirmări. Şi acestea îmi pot fi date doar de valorile spirituale, civice, morale, toate autentice. Altfel, mă tem că într-o zi am să uit că nemul românesc poate fi şi altfel!

*************************************

PS: Am postat aici versurile melodiei pe care Tudor Gheorghe o cînta exact atunci cînd am comutat pe A3. De fapt, era exact penultima strofă în care poetul se întreba domnii ce-au făcut cu ţara”. Mai sus, iubitorilor de poezie, melos şi spirit românesc le dăruiesc concertul „Iarna simfonic”, care include şi „Vin colindătorii”.

Vin colindătorii

Vin colindatorii, cum veneau odata, leru-i ler

Sa colinde-n seara asta minunata leru-i ler

Dar li-i gura arsa si li-s ochii-n lacrimi leru-i ler

Prea degeaba sange, prea degeaba patimi, leru-i ler,

 

Gazdelor crestine sa-i primiti in casa leru-i ler

Si cum se cuvine sa-i poftiti la masa leru-i ler

Ni-i trimite sfantul sa ne-ncerce mila leru-i ler,

Domnii mari de astazi sa-si deschida vila leru-i ler,

Sovaielnic pasu, mainile plapande leru-i ler,

Tremurat li-i glasu,nu stiu sa colinde leru-i ler,

Daca stau la poarta si nu zic nimica leru-i ler

Domnilor de astazi sa va apuce frica leru-i ler,

 

Muta-i intrebarea ce rasuna afara leru-i ler,

Am murit degeaba, ce-ati facut din tara leru-i ler

Tot in frig si-n foame, tot cu maini intinse leru-i ler

Pe la porti straine, ce ne stau inchise leru-i ler,

 

Vin colindatorii cum veneau odata leru-i ler

Sa colinde in seara asta minunata leru-i ler

Dar li-i gura arsa si li-s ochii-n lacrimi leru-i ler

Prea degeaba sange, prea degeaba patimi leru-i ler.

Read Full Post »