Iată că am ajuns să trăiesc în Al III-lea Guvern, din 2012, şi nici nu s-a ajuns la jumătatea anului. În mod normal, după alegerile din noiembrie, a.c. vom avea şi al patrulea Executiv! Deocamdată, aşa cum le-am acordat moratoriu lui Boc şi Ungureanu, este firesc să mă abţin în a critica o perioadă Guvernul Ponta. Deşi…!
***********
Azi sunt năpădit de amărăciune şi subiectele pe care doresc să vi le supun atenţiei sunt în consonanţă cu starea mea sufletească. În primul rînd, postez o fotografie cu ţigani care îşi spun români. Animalele sunt, în prezent, trăitore la Londra. După cum se vede în foto mic, un trio tuciuriu „udă” boscheţii oraşului de pe malul Tamisei, parcă vrînd să arate lumii cum se p…ă ei(aproape la propriu) pe bunul simţ, pe lege, de ce nu, pe un popor care a avut nobleţea să-i suporte în oraşele sale, pe obrazul nostru, al românilor civilizaţi! Imaginile spun mai mult decît aş putea grăi eu. Nu sunt rasist, dar mi-ar plăcea ca eu să tac şi să vorbească biciul(ca să fiu blînd!).
_____________________________________________
O altă amărăciune m-a cuprins atunci cînd am realizat cît de jos a ajuns meseria de jurnalist. O armată de cărători de microfon se întrece să pună întrebări tîmpite premierului, care mai de care concurîndu-se în prostie. Agitînd cu aer de superioritate microfoanele cu însemnele televiziunilor care i-a avortat pe canalele media, aşa cum exibiţioniştii îşi flutură falusurile în faţa vreunei demoazele care le cade-n plasă pe o alee dosnică, microfoniştii pare că vor să ia premiul „cretinus maximus”. Mai jos aveţi un colaj de întrebări ale jurnaliştilor pomeniţi, precum şi răspunsurile primului-ministru. Apreciez eroismul cu care Victor Ponta rezistă uzurii psihice la care este supus de imbecilitatea agresivă a suficienţilor. Dar să dau cuvîntul mediocrităţii:
IERI
Reporter: Domnule premier, la Antipa a venit şi Mihai Rãzvan Ungureanu în vizită.
Victor Ponta: Mă bucur să-l întâlnesc pe domnul Ungureanu.
Reporter: Nu, nu azi. A venit când era premier.
Victor Ponta: A, am crezut că astăzi.
Reporter: Dacă îmi permiteţi, nu mi-aţi răspuns: va afecta sau nu recesiunea majorarea salariilor?
Victor Ponta: În fiecare zi vă răspund la această întrebare şi în fiecare zi vă spun că dacă vom avea efecte negative asupra încasărilor la buget, vom reduce de la cheltuieli.
Reporter: E pusă sub semnul întrebării a doua creştere a salariilor pentru bugetari, cea din decembrie?
Victor Ponta: Cum facem să ascultaţi când răspund colegei dumneavoastră? Nu.
Reporter: Nu mai ţin minte, aţi spus ceva de domnul Mang?
Victor Ponta: Ţineţi bine minte, nu am spus nimic.
Reporter: Ce înseamnã WWF?
Victor Ponta: Wild Found! O zi bună, la revedere!
_____________________________________________________
AZI
Reporter: Cătălina Ponor, propusă ca secretar de stat?(n.a.-ce idioţenie!!!)
Victor Ponta: Nu. Nu. Era vorba despre o funcţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Ea este angajată şi la Clubul Dinamo, dar posturile fiind blocate, astăzi am deblocat acest post. Despre asta este vorba.
Reporter: Nu am înţeles ce este cu aplicaţia asta?
Victor Ponta: Este o aplicaţie a mea pentru contul meu de Facebook şi site-ul meu prin care utilizatorii de Apple pot să aibă acces mult mai rapid la informaţiile pe care eu le postez pe Facebook şi pe pagina mea de net.
Reporter: Doresc să vă întreb de pensia municipală. Este un flyer electoral care circulă, mă rog, la alegerile din Prahova şi în….
Victor Ponta: Eu nu mai sunt în Prahova de când sunt prim-ministru. Îmi pare rău.
Reporter: Este o inițiativă USL, este vorba de candidații la primăria /…/
Victor Ponta: Aş vrea să vă spun că ştiu toate iniţiativele USL din ţară, dar adevarul ar fi că nu le ştiu.
Reporter: Domnule prim-ministru, nu pot să nu insist cu declaraţia lui Silvian Ionescu, totuşi este o jignire.
Victor Ponta: Dar dumneavoastră puteţi să insistaţi. Eu cred că un prim-ministru chiar şi atunci când este jignit nu trebuie să răspundă tot cu jigniri.
Şi exemplele continuă! Zilnic!
**********
Hai să închei într-o notă mai veselă. Zilele acestea, noua Putere scutură fotoliile ocupate de gloata portocalie şi îşi instalează oamenii. Unii dintre aceştia(puţini) sunt persoane respectabile şi cu expertiză în domeniile vizate. În schimb, grosul şleahtei este format din oportunişti, fripturişti, sinecurişti şi „omu’ lu’…”! În această cheie este bancul pe care l-am primit recent pe email şi pe care doresc să vi-l împărtăşesc.
„În urma schimbării Guvernului, instituţiile statului urmează a fi reorganizate. Panică mare printre angajaţi. Pentru ca procesul restructurării să fie înţeles mai bine de salariaţi, directorul unei instituţii ia o puşca de vînătoare şi adună toţi subalternii în curtea instituţiei.
– După cum ştiţi, urmeaza o schimbare în instituţia noastră şi vă voi explica cum stă treaba. Vedeţi copacul ăla?
– Daaa, zic toţi cei prezenţi. Directorul trage un foc în direcţia pomului şi toate vrăbiile zboară.
Dupa puţin timp, toate se întorc în copac.
– Vedeţi, zice directorul, cam aşa stă treaba;
– Bine şefu’, zice unul, dar nu s-a schimbat nimic;
– Băăă! Ia uită-te mai atent… Eşti sigur că vrăbiile sunt aşezate pe aceleaşi crăci?”
Să supravieţuiţi bine!!!
ce fraieri sunt tipii ăia care cerșesc în Londra.
mai bine își însușeau câte un articol străin, și acum erau miniștri.
Vom regreta guvernul – guvernele Boc?
MRU a fost demolat de usl+trădători, de frică…
Tiberiu
e ca într-o relaţie de amor destrămată. Unele momente le regreţi, aamintirea altora îţi dă fiori.
MRU a fost dărîmat de modul în care a guvernat şi relaţionat Boc, de rapacitatea PDL-iştilor, de nesimţirea UDMR-iştilor, de dualitatea minorităţilor naţionale(Variujan Pambucccian), de oportunismul fripturiştilor, de PDL-iştii cu dosare în lucru sau pe ţeavă care au cerut USL protecţie politică, de promisiunile fără număr, fără număr, fără număr, făcute trădătorilor de către USL, de proasta strategie a lui T. Băsescu. Si mă opresc aici!
DDL
lasă că şi dacă fură sunt buni de miniştri. Ai văzut şi vei mai vedea!
Rahoveanu
Am ştiut că se va ajunge la regrete chiar de la început :
http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2010/05/17/critica-non-boc/
Şi eu m-am oprit – cam de atunci – să-mi dau cu părerea despre politică.
Din amărăciune.
Toate cele bune!
Salve Raho!
Boc a fost rău. I-am zis-o și eu. Băsescu a fost rău. Idem. PDL a fost slab. Idem.
Avem alternativă. Ceva sună bine.
Salut, Filadel!
MRU ar fi fost o alternativa daca era lasat sa-si aleaga el ministrii, nu sa i se dea o lista „servita”.
Despre Ponta este prematur sa ma pronunt. Ce pot sa-ti spun sigur este ca si-a creat un aparat care tine in chingi informatia si nu lasa sa iasa decit ce vrea el. Dar abia a trecut o saptamina! Sa speram ca…
Tibi
sa speram totusi ca va veni si „binele”!
Doamne ajuta!
Peste o săptămînă euro va fi 5 lei. 50% din scadențe nu vor mai putea fi plătite. Atunci va începe marea durere a lui Ponta. Restul va fi o istorie pe care n-o va mai citi nimeni.
Da! Filadel, trăim alternativa. Să ne fie de bine.
Să sperăm, Rahoveanu… Asta ne-a mai rămas.
filadel
Tibi
carenta democratiei este aceea ca sistemul permite si prostilor sa voteze. Deci, fiti pregatiti ptr ce va urma. Azi traim doar inceputul!
Bună !
Bancul e foarte, foarte sugestiv.
Îți respect faptul că nu vrei să-l ataci încă pe Ponta dar nu merită. Când era în opoziție a avut o purtare pe care nu i-o pot trece cu vederea.
De fapt toți USL -iștii mi-au mâncat zilele de parcă nu-mi erau de ajuns măsurile de austeritate . Unde sunt banii promiși de ei când erau în opoziție ?
PS Dă și tu mai des semne de viață pentru că, spre deosebire de alții, ești credibil
DJ
In functie de timp, o voi face! Dar fie ca ma fac „vazut” sau nu, sa stii ca sunt mereu aici!