Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 27 octombrie 2011


Pe unde o fi fost Geoană cînd îl căuta Boc la Senat? Era tot la SPA? Îl recunoaşte cineva în foto?

  Premierul Emil Boc ne-a demonstrat, azi, că ce a spus odată Ion Iliescu despre Mircea Geoană, şi anume că e „prostănac”, rămîne valabil. Iată povestea!

    Pe 25 octombrie, Biroul Permanent al Senatului(citeşte Mircea Geoană, preşedinte, Dan Voiculescu, vicepreşedinte) a trimis Guvernului solicitarea ca pe 27 octombrie, la ora 10.00, Emil Boc să vină la sediul acestei instituţii şi să prezinte liderilor ei situaţia bugetar-economică a ţării. Premierul cunoştea că serviciul îi încurcă pe Geoană, Voiculescu şi oamenii lor, aşa că le-a întins o cursă. De luni pînă azi, nu şi-a confirmat participarea. De fapt, nici nu era obligat să o facă. Conform ordinii constituţionale a statului român, primul-ministru este subordonat Parlamentului, deci Senatului şi Camerei Deputaţilor. De aceea, el este obligat să anunţe cînd NU poate să se prezinte la ordin atunci cînd este convocat, pentru a-şi justifica absenţa. În consecinţă, dacă Biroul Permanent al Senatului nu a fost anunţat că primul-ministru NU VINE, Geoană trebuia să priceapă că Boc VA VENI. Bine, asta numai în cazul în care n-ar fi fost prostănac şi îşi dădea seama că i se pregăteşte ceva. Emil Boc(sau cine l-a sfătuit!) a urzit un plan diabolic care chiar i-a ieşit!

Sus în dreapta observaţi ora primirii comunicatului

    Joi dimineaţa, cu puţin timp înainte de ora 10:00, am primit emailul din imaginea de sus, iar cu vreo zece minute înainte un SMS. Ambele mă anunţau că Boc se duce, la 10, la Senat, pentru că a fost convocat de Biroul Permanent. În prima fază, am reacţionat furios din cauza faptului că nici dacă mă teleportam nu puteam ajunge la timp pentru a relata întîlnirea. Apoi, pe la 10:10, cînd am auzit că primul-ministru a găsit lacătul pus pe uşa Senatului, deşi fusese convocat de Geoană şi ai lui, am izbucnit în rîs. Mi-am dat seama că anunţul Guvernului a fost făcut în ultima clipă tocmai pentru a nu da timp USL-aşilor care conduc Senatul să ajungă la serviciu, smulgîndu-se din mahmureala căpătată după zaiafetul dat de ziua regelui lor.

     Ulterior, Geoană nu a putut decît să justifice penibil absenţa sa, a lui Voiculescu şi a altora ca ei de la serviciu. Iată:

„Conducerea Senatului a lansat luni o invitaţie primului-ministru pentru a discuta despre evoluţia economiei româneşti, însă confirmarea Executivului privind participarea premierului Emil Boc la întâlnire a ajuns la Senat abia astăzi la ora 9,30, fiind astfel imposibilă convocarea Biroului permanent pentru ora 10,00.”(citiţi aici).

Acum cîteva cuvinte doar pentru preşedintele Senatului, poate înţelege:  

Măi, nea Geoană! Matale eşti şefu’ lu’ Boc. L-ai chemat la ordin. Ce trebuia să îţi confirme, că respectă Constituţia? În cel mai rău caz, premierul putea solicita reprogramarea întîlnirii dacă şi numai dacă anumite îndatoriri legate de conducerea Guvernului l-ar fi împiedicat să fie prezent. Altfel, azi, la 10:00 trecute fix, mort, copt, Boc era obligat să dea nas cu mutrele din Biroul Permanent, fie că dorea, fie că nu(sigur nu-n.a.)! Justificarea dumitale trimisă presei este de toată jena. Dacă tăceai, te credeam filozof, deşi abia mi-adusei(ca să vorbesc ca la Dăbuleni!) aminte de epitetul pe care ţi l-a lipit pe frunte regele roşu! Prin această mişcare, în loc să ieşi tălică în spaţiul public şi să critici incompetenţa Guvernului, subţirimea strategiei economice, modul în care trăieşte populaţia, o să iasă Emil Boc pentru a se plînge de modul iresponsabil şi jemenfichist în care matale îţi faci treaba. Parcă-l şi aud pe premier la TVR1, la RRA, la B1, cum spune românilor că Mircea Geoană şi Dan Voiculescu iau în batjocură serviciul, adică pe cetăţenii care i-au votat. Şi-ar avea dreptate!

PS: Îi invit pe cei care încă mai gîndesc cu mintea lor şi nu sunt orbiţi de ura pentru Traian Băsescu să pună în situaţia de mai sus conducerea Camerei Deputaţilor. Ce lături ar fi împroşcat acum Antenele şi Realităţile dacă nu ar fi fost la serviciu Roberta Alma Anastase? Wow!

Read Full Post »