Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 26 octombrie 2011


 

  Dacă mai făcea, azi, umbră pămîntului, Nicolae Ceauşescu şi-ar fi ros degetele pînă la os de invidie. Preamărire, omagiere, divinizare, hiperbolizare, sau cum vreţi să-i zicem, mai deşănţată ca cea adresată, ieri, regelui Mihai, nici măcar el, dictator comunist, n-a avut! Simbriaşii televizaţi ai lui Dan Voiculescu s-au întrecut în emiterea unor epitete care mai de care mai măgulitoare, dar şi aiuritoare, la adresa reprezentanţilor Casei Regale. Reporterii, moderatorii şi cititorii de promter ai Antenelor mi-au lăsat impresia că sparg toate normele, asemeni lui Stahanov, pentru că la sfîrşitul zile Felix urma să le numere  laudele adresate fostului rege, pentru a-i remunera pe măsură. Gîdea(Suzana-n.a.), fosta ministră comunistă responsabilă cu omagierea familiei Ceauşescu, cred că a fost o fetiţă nevinovată în comparaţie cu menestrelul clanului Voiculescu, Gîdea Mihai. 

      Auzind osanalele şi cuvintele laudative, chiar şi regele o fi fost uimit, pentru că nici măcar el nu se ştia atît de extranemaivăzut precum îl preamăreau lingăii cinescopici. Exact ca în banc! Cică un ţăran era în tîrg cu o răpciugă de vacă. El o ţinea de lanţ şi striga cu glas moale, încercînd s-o vîndă. Un ţigan, dornic să ciupească ceva, a intrat cu el în vorbă:

  • Cît vrei ţărane pe vacă?, a întrebat ţiganul. 
  • O mie de lei, răspunde ţăranul.
  • Lasă mă pe mine să o vînd cu 1.200 lei. Ţie îţi dau 1.000 şi eu iau restul.

Ţăranul a acceptat şi ţiganul a început să strige prin tîrg cît îl ţineau bojogii: Ia vaca neamule! Dă 20 l de lapte la un muls, face doi viţei pe an, nu mănîncă mai nimic. Ia vaca, neamule, cu 1.200 de lei e chilipir, are lapte gras de stă lingura-n el, e o minune de vacă neamule etc. Ţăranul, care stătea mai într-o parte, asculta cum lăuda ţiganul vaca şi-şi frămînta nervos  căciula-n mîini. Deodată, îşi ia inima-n dinţi şi-i zice acestuia: Auzi ţigane?! Dacă zici că vaca mea e atît de bună, n-o mai vînd!

     Lasînd bancurile la o parte, spun că apogeul omagial a fost atins la Antena 3, în crucea nopţii, de saltimbacul de serviciu, Mircea Badea. Iată ce elucubraţie a fătat mintea maidanezului aciuat la ciolanul zornăitor din seiful trustului Intact:

„Senzaţia mea era că respectivul cetăţean era din altă lume. Era ca şi cum venise Ştefan cel Mare în Parlament. Transmitea eleganţă, firesc, dar şi ceva nobil, fără să fie ostentativ” (vezi aici.) 

  Blasfemie sau prostie? Avînd în vedere că domnitorul Moldovei a fost canonizat, deci e şi sfînt, putem spune că declaraţia şpagatistului nu numai că este dovada unei prostii pure, dar este şi blasfemică. Ştefan-cel-Mare a apărat ţara şi creştinătatea, 47 de ani, şi a construit nenumărate biserici. Măscăriciul lui Felix poate numi o scofală făcută de Mihai? Aaa! A vîndut ţara ruşilor. Uitasem!

    Cît de lichea poţi să fii încît să te faci că uiţi că denigrai cu ceva timp în urmă personajul pe care acum îi zeifici? Demnitatea, bunul simţ, ruşinea chiar nu mai contează dacă se aude zornăitul arginţilor?

   În deschiderea articolului este editorialul altui om de casă al lui Dan Voiculescu, Sergiu Andon. Nu merită să  comentez ce scria odată despre Majestatea lor şi cum s-a sucit în prezent. Dacă-i ordin, cu plăcere! Acest comportament iguanic este definitoriu pentru o anume categorie de indivizi. Ei pot linge unde au scuipat fără remuşcări sau reţineri. Doar sumele pentru care o fac diferă. Sunt convins că dacă Felix, stăpînul lichelelor, se va concilia cu Traian Băsescu, slugile care azi îl înjură pe preşedinte, mîine îl vor proslăvi. După reţeta aplicată lui Mihai I.

   Regalul de jigodism interpretat cu patos de simbriaşii fostului colaborator al Securităţii, Dan Voiculescu mi-a adus aminte de nişte vorbe memorabile ale lui Carol al II-lea, tatăl regelui.

Ce păcat că al meu cur nu are 2 hectare, să aiba loc toţi cei care vor să-l pupe”.

Cred că acelaşi neajuns îl are şi fiul său, Mihai I.

Read Full Post »