Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 22 octombrie 2011

® Ecouri afone


Miss America

     În postarea anterioară am povestit peripeţiile mele prin ţara Regelui Soare, iar cuvintele au fost însoţite de cîteva fotografii. Din nefericire, unele impresii, dar şi imagini, deşi interesante, nu şi-au găsit loc în relatarea călătoriei. De aceea, le-am dedicat postarea de faţă.

*******************

   În Franţa, vechea şi trainica animozitate faţă de SUA iese la iveală acolo unde te aştepţi mai puţin şi în forme dintre cele mai surprinzătoare. În cadrul salonului de caricatură de la Saint-Just le Martel, în sala de conferinţe, erau etalaţi nurii rubensieni ai damei din plastic pe care o puteţi admira în fotografia de sus. Statuia libertăţii culinare(aşa i-am zis eu)este aşezată pe un cheeseburger din care curg muştarul şi ketchup-ul, iar dospita ţine la subţioară un grill, are pe cap o coroană formată din cornete de îngheţată, are buze din jeleu, poartă ochelari în formă de inimioară şi ţine triumfal, nu o torţă, ci sticla de Coca-Cola. Lîngă statuia care persifla dragostea pentru fast-food şi arăta efectele ei adipoase, erau amplasate două anunţuri: „Nu puneţi mîna” şi, ca să nu mai încapă vreo îndoială pe cine reprezintă, „Miss America”.

             Eu înţeleg miştoul pe care francezii îl fac de stilul de viaţa american, unul în care individul este depersonalizat şi crescut artificial, ca-n seră. Cineva îmi spunea că în SUA s-a făcut un studiu şi s-a constatat cu surpindere că cei mai mulţi dintre subiecţi îşi luaseră umbrela cînd au ieşit din casă pentru a pleca la serviciu, deşi afară era soare. Iar asta doar pentru că la radio s-a anunţat că afară plouă. Comparativ cu SUA, în Franţa(dar am observat că şi în Italia, Spania, Portugalia) provincială prînzul şi cina sunt sfinte. Fiecare  cetăţean are un bistrou preferat sau merge acasă în ora liberă de la miezul zilei, pentru a mînca preparate asemenea celor din imaginile alăturate. În prezent, există un curent socio-politic care cere restaurantelor să specifice în menu dacă legumele, carnea şi fructele folosite la prepararea felului respectiv au fost proaspete, congelate sau semipreparate. Aşa dar, de exemplu, cînd eşti obişnuit să mănînci o friptură zemoasă de vită şi o pară coaptă în ciocolată fierbinte, pitită sub o streaşină de vafe în aşteparea răcoarei îngheţatei, totul stropit cu un vin bun(aşa cum am făcut eu) este normal să faci caterincă de omuleţii Unchiului Sam, dependenţi de McDonald’s, KFC şi cucuta-cola.

************************

     Rămîn în zona gastronomică şi afirm că pasiunea francezilor pentru noi experimente culinare excede putereii mele de înţelegere. Într-o seară, mă uitam pe Eurosport la emisiunea „În contact” care analiza partida de rugby Franţa-Anglia abia disputată în cadrul CM din Noua Zeelanda. Nu mică mi-a fost mirarea cînd domnişorica moderatoare a prezentat invitaţii şi apoi un…bucătar. Pe durata emisiunii, sub sloganul „Linguri şi furculiţe”, respectivul a gătit într-un colţ al studioului un preparat inedit: bucăţi de prapor(drob) de miel umplute cu un mix vegetal. La finalul emisiunii, participanţii au fost invitaţi să guste din acele sărmăluţe din burtă de miel. Mã gîndeam cã cele douã titulaturi ar fi trebuit unite întruna, ceea ce ar fi sunat cam asa: „În contact cu linguri şi furculiţe”. Iar pentru a se pãstra ideea de competiţie, invitaţii tfrebuiau obligaţi sã participe la un concurs de tipul „cine înfulecă primul ce s-a gătit, cîştigã”.

     Bucătari prezenţi în emisiuni matinale şi de divertisment văd zilnic, dar nu în emisiuni sportive. De aceea,  recunosc că am fost surprins să văd că se prepară drob de miel pe Eurosport. Cînd a duduca a prezentat bucãtarul, primul impuls a fost acela de a mai verifica încă odată, cu privirea, dacă în colţul ecranului se află sigla numitului post TV specializat în sport sau nu. Inserţii   gastronomice se fac în emisiuni urmărite cu predilecţie de femei sau emisiuni urmărite şi de femei. Televiziunile sportive se adresează, în special, publicului masculin. De aceea prezentatoare sunt nişte pisi tunate, cu buze şi ţîţe mari, care au rolul de a umple gibonii de vise, dorinţe şi testesteron, iar publicitatea abundă de spoturi cu alcool, produse pentru ras, articole de bricolaj, scule, unelete şi materiale de construcţii.

    La orice mi s-ar fi dus gîndul, dar că se livrează reţete culinare într-o emisiune care se adresează preponderent sexului tare, flasc sau molîu, nu! Îmi este greu să cred că un prelucrăto prin aşchiere se întîlnşte cu prietenul său, sculer-matriţer, şi are loc următorul dialog:

  • -„Salut, co..e! Pe unde-ai ars-o aseară?”     
  • -Ola, bey, p..ă! Acasă. M-am uitat la Eurosport. Era emisiunea lu’ paraşuta aia pă care aş f..-o trei zile fără să respir.
  • -Şi, a zis ceva interesant m…a aia?
  • -Nope! De rugby…Da’ a prestat un bulangiu o reţetă, marfă! Iau prapor dă miel şi ce mai trebuie ca s-o produc şi eu.
  • -Fă-o  şi zi-mi cum a fost să o-ncerc şi eu.
  • -Îţi zic! Hai, salve, c…e!
  • -Noroc, bey, p..ă! 

*********************

  Fără nicio legătură cu domeniul culinar, supun atenţiei un afiş care mi-a demonstrat că la unii se poate. Chiar şi persoanele care nu parlesc o boabă limba lui Moliere îşi pot da seama că stăpînii ai căror cîini fac caca pe domeniul public sunt avertizaţi că primesc o amendă de 35 de euro, „indiferent de aspectul excrementelor”. Ca să fiu sincer, această clarificare nu o înţeleg, dar ştiu ei mai bine de ce a fost nevoie să se facă trimitere la culoarea, forma sau starea de agregare a excrementelor canine. Mai este nevoie să spun că în Bucureşti(dar nu numai) trotuarele sunt pline de rahaţi? La excremente mă refer! Nu de puţine ori am călcat sau am văzut persoane „năşind” piramidele de provenienţă canină. Declar public că îi urăsc pe imbecilii care stau cu lesa în mînă şi se uită admirativ cum javra lor se uşurează în mijlocul străzii. Cînd am să văd un(era să zic „rahat” dar m-am abţinut) poliţist amendînd jigodiile umane care murdăresc urbea, indiferent prin ce metode? Cineva îmi spunea că nu poţi impune posesorilor de cîini să măture excremetele patrupedelor lor atîta timp cît haite de dulăi comunitari bîntuie oraşul. Cine ar trebui să cureţe fecalele acestora şi să fie amendat dacă nu o face? Primarul că nu îi strînge de pe străzi sau tembeli ca Marius Marinescu -Bideu, mari apărător de maidanezi?

   Deşi nu sunt făcute în Franţa, am postat două fotografii care au legătură cu tema. În acestea se pot vedea vreo doăzeci de ameţiţi care fac gălăgie la intrarea în Parcul Izvor, din laterala stîngă a Parlamentului, contra legii animalelor. Organizatorul agitaţiei este nimeni altul decît traseistul politic, acum ajuns în PRM, Marius Marinescu, poreclit Bideu(vezi foto).  Manifestaţia a avut loc pe 26 spetembrie şi am informaţii că, în afara unor nesatisfăcute hormonal care vin de bună-voie, au fost persoane a căror prezenţă a fost recompensată. Asta explică de ce unii îşi fereau faţa în momentul în care îi  fotografiam. Sunt mare iubitor de animale, dar şi mai mult iubesc rasa umană. Oraşele, comunele şi cîmpurile noastre sunt cutreierate de milioane de cîini vagabonzi. Oameni şi copii sunt mutilaţi zilnic de muşcăturile acestora. Unii chiar au fost ucişi. Nu poţi merge noaptea printre blocuri sau pe străzile mai mici, nu poţi merge cu rolele sau bicicleta, nu poţi alerga prin parc. Javre fioroase, cu ochii sticlind de foame, te atacă pe nesimţite. Pe lîngă sărăcia şi grijile cotidiane, de ce să ne mai oferim un chin suplimentar? Că aşa vrea Bideu, VeCe Tudor şi cîţiva şefi de ONG-uri care iau bani frumoşi din ţară şi străinătate ca să „lupte” pentru drepturile animalelor? Pînă cînd nişte idioţi care consideră că doar ei iubesc animalele vor fi manipulaţi şi vor face jocurile profitorilor politici şi şmecherilor care iau bani europeni şi guvernamentali ca să „apere drepturile animalelor?   

*********************

    Economia de piaţă îmbracă uneori forme cinice. Vizavi de primăria Limoges, am văzut un magazin al cărui slogan spunea: „Nu dorim să ţi se întîmple, dar îţi oferim soluţii”. El aparţine reţelei Pompes Funebres Generales ale cărei ramificaţii ajung şi în România. Civilizat, curat ca o parfumerie, fără copîrşee, lumînări, coroane şi jerbe aliniate pe trotuar, aşa cum este pe la noi, magazinul îţi pune la dispoziţie toate cele necesar trecerii în lumea de dincolo. Nu vreau să dezvolt o temă cu iz de tămîie şi dangăt de clopot, ci  doar să subliniez modul în care o afacere, fie ea cu cruci şi coşciuge, rezonează la nevoile pieţei. Astfel, simţitor la plăcerile lumii moderne, managementul companiei a scos pe piaţă o gamă variată de produse aflate în trend cu preocupările lumeşti. Dintre acestea, elocventă este piatra funerară dedicată celor morţi în accidente de motociclete(vezi foto). „Timpul trece dar amintirea ta va rămîne mereu cu noi”, scrie lîngă desenul unui motociclist ce virează vijelios. În aceeaşi vitrină am mai văzut pietre funerare dedicate rugbyştilor, bicicliştilor, fotbaliştilor, vînãtorilor, marinarilor, golferilor etc.(în România ar merge ceva dedicat şi posesorilor de Logan). Nu lipsesc nici poezioare de cîteva versuri sau mesaje care exprimă tristeţe, regret,  amintire veşnică sau chiar cinism. De exemplu, alături de piesele unui domino am văzut un mesaj ce are sens morbid doar scris pe mormînt. Pe piatra de granit era scrijelit auriu şi cinic: „Ai terminat jocul!”.

Iar eu, postarea!

Read Full Post »