Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 7 septembrie 2011


Unde sunt VIP-uri şi bani mulţi, sunt şi fete frumoase

Dumnezeu a fost bun cu mine şi a pus un prieten să-mi ofere o invitaţie la meciul România-Franţa. Cînd a luat Dinamo campionatul, acum vreo 7 ani, am fost la partida disputată de această echipă în ultima etapă, pe stadionul din Ştefan-cel-Mare. Din nefericire, atunci am pierdut ceva de preţ şi întîmplarea m-a marcat negativ. În plus, Dinamo e o umbră a echipei de atunci. La fel, Naţionala. Deci, nu prea am avut motive să mai asist, pe stadion, la vreo partidă de fotbal.

Pe fotoliul rezervat am găsit o diplomă şi un steag al României, iar înainte de începerea meciului fetele de la miss au împărţit foi A4 cu echipele şi poziţionarea lor în teren

Vîlva făcută în jurul partidei România-Franţa precum şi inaugurarea Naţional Arena au fost cele două elemente care m-au determinat să particip la meciul de aseară. Deşi mulţi mă consideră un om sănătos la cap, a venit momentul să afle că nu sunt. Trăiesc cu oroarea negăsirii unui loc de parcare. De aceea, am considerat că cel mai bine ar fi să mă deplasez la stadion cu bătrîna mea semicursieră, convins fiind că autorităţile locale şi cele sportive au amenajat zeci de metri de standuri în care îţi poţi lăsa acest mijloc de locomoţie „verde” sau „eco”. Ajuns la stadion, stupoare! Niente! Nema! Canci! O… pe naiba! Dacă nu aveam ecuson de acces în zona „VIP”, probabil că mi-aş fi legat bicicleta de gardul stadionului. Aşa, am ajuns cu ea chiar la intrare în arenă şi am legat-o de un grilaj de fier care mărginea scările. Am fost singurul individ de la „VIP” care a venit cu bicicleta, ceilalţi descinzînd din limuzine, unele însoţite şi de echipaje ale poliţiei.

Ecuson şi brăţară de acces în zona VIP

Cum treceai punctul de control al sectorului destinat oficialităţilor, intrai într-un imens foaier-restaurant. Eram plecat de dimineaţă de acasă şi nu am avut timp pentru masă, aşa că fructele de mare gătite pe loc de bucătari aduşi de la Marriott, şalăul de Nil cu cartofi copţi, fructele curăţate şi mărunţite, doar să le-mbuci, prăjiturile dintre cele mai alese, precum şi băuturile fine, toate la discreţie ca-n visele mele umede, au dispărut în întunecimea stomacului. După ce m-am ghiftuit, o lene incomensurabilă mi-a cotropit sistemul nervos central şi abia m-am tîrît din restaurant pînă pe esplanada sectorului.

Ca sã vă excit glandele salivare, iată meniul:

Bufet rece

– Salată din piept de pui afumat cu tăiţei de orez
– Salată de pere şi ricotta
– Cleşte de crab şi salsa de avocado
– Frigărui de mozzarella cu roşii

Bufet cald

– Pipet de pui marinat cu sos chimichuri şi cartofi la cuptor
– Şalău de Nil cu sos de şampanie şi risotto cu gorgonzola
– Calamar prăjit
– Creveţi cu pui la tigaie, varză chinezească, lime şi sos dulce-acrişor

Desert

– Tiramisu şi sos de cafea
– Mousse de ciocolată cu zmeură
– Mousse de fructe de pădure şi crocant de migdale
– Sacher cake mousse
– Ananas, pepene roşu şi galben, piersici

Băuturi

Apă Minerală – Dorna
Băuturi răcoritoare – Coca-Cola, Fanta, Sprite
Sucuri de fructe – Cappy
Energizant – Burn
Bere – Ursus
Vin Alb şi Rosu
Whisky
Gin
Vodcă
Campari

Emil Boc a trăit partida intens, a fluturat Tricolorul şi a intonat imnul, varianta cu Traian

Esplanada sectorului VIP are vreo 100 de metri lungime şi vreo 10 lăţime, ea fiind situată între restaurant şi scaunele tribunei oficiale, sub cabinele în care stau jurnaliştii. Pîlcuri, pîlcuri, persoane cunoscute publicului larg stăteau de vorbă jovial sau se perindau de colo-colo în căutarea locului de pe bilet sau a prietenilor. Ca particulele unei mişcări browniene, politicieni, lideri sindicali, arbitri, vedete din show-bizz, sportivi, afacerişti etc. ieşeau din restaurant şi, în drum spre fotoliul rezervat, se salutau, se pupau, schimbau cîteva vorbe de complezenţă cu te miri cine, se opreau pe la vreun pîlc pentru a intra în discuţie. Gică Hagi, Gică Popoescu, Loţi Boloni, Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Doina Melinte, Leonard Doroftei, Adrian Morariu, Ioan Andone, Mitică Dragomir, Joseph Blatter, Dorinel Munteanu, Emil Boc, Adrian Videanu, Sorin Oprescu, Ludovic Orban, Ioan Ariton, Daniel Funeriu, Mircea Sandu, Alexandru Arşinel, Andreea Esca, Victor Ponta(care era cu fiul său, Andrei, un puşti simpatic şi neastîmpărat), Crin Antonescu, băieţaşul pus de Voiculescu şef la PC, Vasile Blaga, Laszlo Borbely, Cristian Popescu-Piedone, Raluca şi Valeriu Turcan, Florian Pandele cu băiatul Gabrielei Vrînceanu Firea… mă opresc aici că doar n-o să pomenesc toţi ocupanţii tribunei.

Aşezat la cîţiva paşi de Boc şi Sandu, Mitică Dragomir purta o pălărie de paie ca să nu-l bată în cap lumina...reflectoarelor.

M-am băgat şi eu în seamă cu mai multe persoane, fie că doar m-am salutat, fie că am purtat diverse discuţii lejere, de stadion. Recunosc că m-am abţinut cu greu să-i spun „Doctorului” că, deşi se laudă cu moderna arenă sportivă, a uitat să ceară amenajarea unor standuri pentru biciclete. Nici lui Piedone nu i-am reproşat că era să-mi rup gîtul, duminică seara, în Orăşelul Copiilor, pentru că a tăiat curentul comercianţilor şi propietarilor de tiribombe de acolo şi a săpat şanţuri în asfalt din dorinţa de a-i goni din parc ca să dezvolte el un proiect de zeci de milioane de euro, aducător de comisioane grase. Deşi m-am enervat numai cînd l-am văzut, nici lui Victor Ciutacu nu i-am tras un scuipat în faţă(metaforic vorbind) pentru că mi-a fost ruşine de băiatul său care-l însoţea. Din ceea ce am văzut şi simţit, pot spune că unii participanţi nu au venit pentru a privi meciul, ci pentru a fi ei priviţi de alţii(Crin Antonescu, de exemplu). Partida de fotbal România-Franţa precum şi inaugurarea Arenei Naţionale au fost considerate evenimente mondene înainte de orice altceva şi trebuia să fii prezent acolo pentru a te amuşina cu restul protipendadei. Altfel, nu exişti!

Nu am să fac prea multe referiri la joc. După părerea mea, ambele echipe sunt două umbre a ceea ce au fost odată şi  Franţa mi s-a pãrut o echipă de bătut. Numai teama lui Piţurcă de a nu pierde a făcut ca rezultatul să fie 0-0, deci defavorabil în ecuaţia calificării României la CE. Barbugiul(a făcut chiar închisoare înainte de 1989 ptr. că a fost prins jucînd barbut) a ajuns, iar, antrenor al Naţionalei de fotbal după ce în urmă cu 2 ani a făcut mare scandal şi a refuzat 250.000 euro oferiţi de federaţie cînd i s-a reziliat contractul din cauza neperformanţelor. Atunci, după ce a ameninţat FRF cu tribunalul, a primit 600.000 euro,clauza de reziliere(vezi aici), deşi rezultatele au fost nesatisfăcătoare. România a rămas atunci şi bătută, şi cu banii luaţi. Dacă atunci a fost dat afară de prost, cu scandal şi păgubos, de ce i-a oferit Mircea Sandu Naţionala pe mînă, din nou, acestui ins veros? Piţurcă nu are patrie. El a urmărit mereu doar propriul interes, fără patriotisme păguboase şi desuete. La fel s-a întîmplat  şi marţi. În a doua repriză, antrenorul le-a cerut jucătorilor să tragă de timp deşi pentru România 0-0 echivala cu înfrîngerea, adică ratarea calificării la CE. În schimb, un egal cu ”cocoşul galic” este bun pentru palmaresul lui „3,14 ţurcă”, nu-i aşa?

După meci, un apropiat al premierului, clujean şi mare patriot, mi-a spus că este dezamăgit pentru că spectatorii au fluierat, la final. Eu i-am explicat că spectatorii nu au huiduit Naţionala, ci modul în care cei chemaţi să o slujească au luptat pentru calificare, dar el tot nu a vrut să accepte comportamentul. Eu sunt muntean şi recunosc că patriotismul, dragostea pentru însemnele românismului sunt mult mai pregnante la ardeleni. De aici şi diferenţa de optică. Clujeanul îmi spunea că jucătorii nu trebuiau fluieraţi pentru că, deşi proşti, sunt proştii noştri şi echipa cu care au făcut egal nu este una de duzină, ci Franţa, o putere mondială în domeniu. Eu îi explicam că spectatorii nu fluieră neapărat rezultatul, ci mai ales faptul că fotbaliştii nu şi-au dat viaţa pe teren. Ups! Am zis teren? Am glumit. Pentru că şi suprafaţa de joc a fost o glumă. Dacă stăteam mai aproape de gazon mi-ar fi sărit pămînt în gură. Este a doua oară cînd clanul Oprişan(liderul PSD Vrancea) păcăleşte autorităţile. Prima oară a vîndut nisip în loc de iarbă, acum a vîndut gazon de pus în grădină în loc de gazon pentru stadion. Banii, şi atunci şi acum, au fost cît pentru un gazon format din fire de iarbă a fiarelor. Mă întreb doar cînd va plăti cineva şi pentru aceste „haiducii” financiare?

 

Mă opresc aici. Nu mai spun că sonorizarea stadionului a fost dezastruoasă, iar cînd a cîntat(zbierat, cred că ar fi termenul corect) Inna era pur şi simplu deranjant. Nu comentez nici modificarea imnului naţional de către un manelist mai scrobit, cu aere de tenor pîrît, obişnuit al petrecerilor cu grătare şi lăutari organizate de mahării FRF. Dacă versurile  imnului acestei ţări au ajuns la pixul unui „dizeuz’  al cărui frac miroase a sarmale şi ciorbă de potroace, ce să mai spun?! Slavă Domnului că l-a eliminat pe „Traian” şi nu l-a înlocuit cu alt nume de roman, ca de exemplu „Caligula”. Probabil că se schimba rima şi d’aia!

Dar dacă eu nu mai comentez pe această temă, alţii o fac. „Pe mine nu mă interesează imnul, mă plictiseşte. Cînd se cîntă, aştept să se termine ca să înceapă meciu’, că d’aia am venit la stadion”. Şi omu’ are dreptate! Ce, eu cînd spun că avem o ţară de „rîşi”, nu am dreptate?

Read Full Post »