În această seară, într-un interviu acordat TVR 1, Traian Băsescu a spus că PDL poate „să facă ce vrea” că nu îl mai interesează. El a mai adăugat că oricum, după sondajele de opinie pe care le are, liderii PDL sunt nişte oameni politici mici. Am să revin cu citatele exacte.
UPDATE:
„În legătură cu noua coaliţie guvernamentală. Responsabil este partidul care reprezintă majoritatea. Însă de la PDL nu mai aştept nimic. Am văzut reacţii publice şi am văzut că au dimensiune mică ca oameni politici.”
Citiţi mai jos ceea ce a postat TVR pe site, iar aici interviul video.
Vameşii reţinuţi – Trebuia să probăm că este o luptă anticorupţie reală, nu de faţada – a arătat Traian Băsescu la începutul Ediţiei speciale. Sunt ţări ale UE care au dubii în privinţa acceptării noastre în Schengen. Un document formulat de un serviciu de informaţii arăta circuitul practicilor evazioniste de la frontieră. Documentul a fost primit în vara acestui an. Imediat a fost convocat CSAT-ul pentru prezentarea acestei situaţii.
Preşedintele a arătat că liderii de sindicat ar trebui să fie cinstiţi – dacă ar avea minim de decenţă, ar trebui să spună ce ştiu în contextul acestei situaţii. Unii dintre ei se pare că erau implicaţi. Dacă sunt cinstiţi, trebuie să spună tot ce ştiu acum – este un moment în care putem curăţa un sistem întreg sau putem rata.
Baza de la care a plecat CSAT-ul a fost constituită de datele despre averile oamenilor implicaţi în acest caz. Dintr-un salariu de bugetar, despre care se plângea şi ministrul francez al Afacerilor Europene – el habar n-avea despre ce e vorba. Doar presupunea ce preuspuneaţi şi dvs., până când lucrurile au fost puse sub un control multi-instituţional. Să vedem ce vor spune instanţele, judecătorii.
Această operaţiune nu va avea un impact pozitiv asupra aderării noastre la Schengen. Arată cât de cangrenat era sistemul. Aceasta a fost o analiză luată în vedere – decizia a fost că indiferent care ar fi fost impactul, trebuia să se treacă la acţiune.
În privinţa cazului Păsat: cei mai mulţi parlamentari care au votat Pentru au fost de la PDL, alianţa a fost şubredă, iar partidele de opoziţie s-au abţinut. Parlamentarii au făcut astăzi un mare rău României. Este vorba despre responsabilitatea fiecărui parlamentar în parte, mai ales că au fost votaţi uninominal. Partidele din majoritate sunt principalii responsabili – era vorba de o chestiune de principiu – aperi sau nu un om certat cu legea. Nu ştiu, eu dacă aş fi un parlamentar care am primit un vot individual, mi-ar fi greu să explic de ce am stat în bancă.
Preşedintele propune o imunitate care să se aplice strict pentru activitatea politică. Pentru orice altă activitate infracţională, să poţi să fii arestat ca orice alt cetăţean. Au demonstrat exact aceeaşi atitudine precum cei care nu s-au dus la vot. atât parlamentarii care au lipsit şi cât şi cei care au votat împotrivă. Preşedintele remarcă dispreţul pentru interesul naţional, lipsa de apetit a conducerii partidului de a-i chema la acest vot.
Am luat notă de acest lucru. Ştiu că nu mai pot avea speranţe să-i rog prea multe lucruri. Preşedintele a arătat că a fost şi a vorbit cu grupul parlamentar, dar este clar că interesele sunt altele. Riscul: la raportul din vară, România a primit cea mai grea etichetare – „lipsă de voinţă politică în lupta împotriva corupţiei”; acum, cu toate eforturile teribile riscăm aceeaşi remarcă, ucigătoare pentru România. De la această formulare în jos nu mai contează ce citeşti într-un asemenea raport.
Eu nu vreau ca Păsat să meargă în faţa judecătorului pentru mine, ci vroiam să confirmăm că România este stat de drept, în care Parlamentul nu se face scut în faţa funcţionării justiţiei.
Cazul Nicolescu: În campanie, se făcuse o campanie negativă – „Mafia PSD” – cu Viorel Hrebenciuc, A. Năstase, M. Vanghelie. Exact poza din campanie am văzut-o în imaginile de la Piteşti. Numai că acum îl vedem şi pe avocatul Ponta după ei. Nu cred că acest lucru nu a avut influenţă asupra judecătorilor. Influenţă au avut şi medicii. Preşedintele a subliniat că a luat notă că unul din medici este cel care l-a operat pe Omar Hayssam de cancer, iar Hayssam este bine şi acum, deşi pe buletinul medical era scris metastază.
Ştim precis şi unde este – nu are urme de cancer, nu mai e plin de metastaze după ce l-a operat unul din medicii faimoşi ai patriei. Aşa cum politicienii nu au dreptul să stabilească în locul judcătorilor şi procurorilor, la fel nici medicii nu au dreptul să ia aceste decizii. Unora le plesnesc rotulele când e să ajungă la tribunal, altora le plesneşte inima. Trebuie făcut un sistem astfel încât aceste diagnostice să fie date de medici certificaţi moral. Nu putem amesteca justiţia cu medicina, cum n-o putem amesteca nici cu politica.
Alegerile din PDL – Punctele de vedere ale lui Sebastian Lăzăroiu nu sunt mesaje pe care preşedintele le transmite PDL-ului. Când ai un consilier sociolog nu poţi să-i spui – tu vorbeşti numai cu mine. Sunt convins că dacă PDL nu revine la valorile care l-au consacrat – şi astăzi a dat un exemplu teribil pentru lupta anti-corupţie – PDL se autocondamnă. La viitoarele alegeri sper să fie o competiţie care să aducă o noutate şi oameni politici care nu sunt dispuşi la compromisuri. Ar fi jalnic ca şi cel de-al treilea mare partid al României, să intre într-un joc al compromisurilor continue.
Eu pe Liviu Negoiţă nu l-am văzut de anul trecut din toamnă. Când ne-am văzut am discutat de situaţia partidului – mi-a spus că nu-l interesează să candideze.
Preşedintele a refuzat să se pronunţe în privinţa vreunui nume. Dacă mă vor chema, le voi spune părerea mea.
Partidul nu mai este la stadiul la care să poată să-şi aleagă conducerea prin negociere. Are nevoie de o competiţie internă puternică, la fel cum a avut nevoie PD în 2001.
Eu nu sunt împotriva compromisului, ci a compromisului continuu. Sunt capabil de compromis, dar nu poţi să ai viaţa un compromis. Să fac un compromis cu Voiculescu ca să dau bine la Antene. Să fac un compromis cu Vântu ca să dau bine la Realitatea. Să fac un compromis cu Ponta ca să nu mă aresteze. Ce dacă te înjură la Antene sau la Realitatea? Pentru atâta lucru nu merită un compromis.
Cuplul comic Antonescu – Ponta – Parcă sunt două Matrioşti care spun un singur lucru: suspendarea lui Băsescu. Spuneţi pentru ce. Obiectivul lor este să dobândească puterea. Dar trebuie să o dobândeşti pentru ceva. Minţi dacă vii să spui că dublezi pensiile.
Termenul de 25 martie avansat de Dan Voiculescu pentru o posibilă suspendare: Mi se pare comic din nou. Voiculescu – un ideolog comic pentru Antonescu şi Ponta. Mă distrează oricum.
PNL-PSD reprezintă forţele de stânga, PDL a rămas pe dreapta – s-a produs o limpezire ideologică. PNL-PSD o opţiune corectă politic, condusă de un cuplu comic. Ce poate pune în programul politic forţa de stânga? Tu îţi doreşti puterea, iar eu îmi doresc să fac ce trebuie, chiar sacrificând capital electoral. Odată venit la putere, ce vrei să faci cu ea?
FMI-ul spune că economia României a ieşit din zona de risc. Nu am ieşit din nicio criză. Criza nu s-a terminat. Nu mai suntem în perioada în care să trebuiască să tăiem. Vom încerca să creştem veniturile până la nivelul de dinainte de tăieri. Ultima tranşă nu am refuzat-o pentru că aveam mai mulţi bani, ci pentru că la Banca Naţională avem o rezervă suficientă pentru a gestiona chiar şi situaţii dificile de atac la leu.
Următorul acord este unul de prevenire a populismului. Puteam să avem un acord mult mai simplu pentru că nu cerem bani, însă am dorit ca utilizând expertiza FMI şi a UE să continuăm un proces de reformă. Am stabilit un program pentru eficientizarea regiilor de stat. Trebuie diagnosticat ceea ce trebuie făcut pentru reducerea cheltuielilor – s-ar putea să fie un management prost, ar putea avea stocuri care să le asigure funcţionarea pentru 200 de ani pentru că au servit o clientelă. În aceste regii este concentrată aproape jumătate din economia României. Aceste regii generează 70% din datoriile firmelor către stat: nu plătesc CAS, contribuţiile la pensii, nu plătesc TVA. Ei sunt protejaţii lumii şi toată lumea trebuie să suporte funcţionarea lor defectuoasă. Un element cheie pentru eficientizarea regiilor este utilizarea fondurilor europene.
Cine se bate doar pentru putere, mai bine să îşi amâne foamea de putere. Să lase pe cei care vor să scoată România din dificultate, s-o lase să o scoată.
Liberalizarea preţului la energie şi la gaze – este un program guvernamental, nu o condiţie a Fondului. Când a venit Fondul, ne-a găsit cu lecţiile făcute. Până în 2012 nu se pune problema ca populaţia să aibă gaze la preţul pieţei. Preţurile vor fi indexate cu inflaţia. Au fost plăţi din insustrie care au primit cu 300 de dolari mai puţin pentru mia de metri cubi – deci subvenţionăm ineficienţă. Şi companiile de gaze au dreptul să câştige, pentru că au nevoie să se retehnologizeze, să se modernizeze. Nu mai au bani de dezvoltare, vor vinde mai scump populaţiei. În primă etapă trebuie liberalizat pentru industrie preţul la gaze. Din 2013 va fi liberalizat preţul la populaţie, după ce vor fi determinate toate categoriile vulnerabile.
În legătură cu noua coaliţie guvernamentală. Responsabil este partidul care reprezintă majoritatea. Însă de la PDL nu mai aştept nimic. Am văzut reacţii publice şi am văzut că au dimensiune mică ca oameni politici.
Abia începem să redevenim credibili pe pieţele internaţionale. Un moment de instabilitate politică ne-ar duce înapoi în zona de risc. M-am săturat să tot fac apel la Parlament, iar ei să o trateze ca pe o chestiune facultativă.
Legea electorală: Uninominalul trebuie făcut corect.
Banii de campanie ar trebui finanţaţi din bugetul de stat. Numai cu finanţare de la buget se poate îndepărta clientela de oamenii politici. Îşi permite bugetul de stat să piardă cu clientela? E de 50 de ori mai mult decât dacă ar finanţa campania.
mersic, raho,
sa inteleg ca basescu si-a depus armele si in fata pedalistilor?
sau o avea vreo alternativa..
eu nu prea cred ca se mai poate face ceva bine in domeniul politic.
Nu cu un singur basescu!
o singura monica macovei!
un singur daniel morar & o parte din procurori….
mai trebuie!
Este cumva Băsescu membru PDL?
basescu nu este membru PDL, dar el a creat PD si l-a adus la guvernare!
Preşedintele Traian Băsescu despre vameşii reţinuţi, cazul Pasat, PDL, cuplul comic Antonescu-Ponta
Integral,AICI
skorpy
cred că se va lucra la formarea Albei ca Zăpada.
raho,
nu cred ca mai este timp de a.c.z.
alegerile sint in 2012, de unde succes cu acz???
ma indoiesc, ca ar mai fi posibil
Mihai ,
Te salut,bravule Dac.
„Cuplul comic Antonescu – Ponta – Parcă sunt două Matrioşti care spun un singur lucru: suspendarea lui Băsescu.:- am mai citit expresia asta,inainte de a o auzi din gura presedintelui , pe un blog ,da ” nu-mi aduc aminte acum.. 😆 😆 😆
Am vazut emisiunea in direct .Presedintele ,asa cum il stiu , va cauta solutii.Si le va gasi..Te asigur ca nu vor fi imorale ci EXCESIV DE MORALE . S-a lepadat de PD-L -asta-i bine..nu sunt cu nimic mai buni decat oamenii lui ILIESCU.Se va mai folosi ,un timp de ei ,nu are ce face. Nu mai are incredere nici in acea parte a blogosferei portocalii care-l abureste cu osanale.. Are nevoi e de un vector hotarat ,sincer si de incredere..Si de Dumnezeu.. Se va intoarce la ARMATA si BISERICA .Vei vedea. Cat de curand..
Parerea mea..
Acum, prin lupa dezamăgirii declarate a lui Băse, vă rog să-mi înţelegeţi şi mie nedumerirea ieri exprimată, atunci când acuzam lipsa „forţei de reacţiune”… Ce zice prezidentul? „de la PDL nu mai aştept nimic. Am văzut reacţii publice şi am văzut că au dimensiune mică ca oameni politici”. Deci, oameni buni, aservirea a trei partide către erecţiile unor moguli securistoizi este revoltătoare, dar impotenţa portocalie e de-a dreptul de toată scârba…
skorpy
poate! Dar daca ar fi o alternativă viabilă la cloaca asta politica. lumea s-ar orienta avida spre ea.
Baricada
fură cît pot! E singura strategie.
oare, raho?!
ai mare incredere in oameni!
skorpy
un naiv incurabil, asta sunt! 😆
Erata la comentariul pe 08/02/2011 la 23:03 freddye
-evident ,nu ma refer la blogurile tale MIHAI si nici la blogul rahovean .Si acolo ,si aici exista libertatea opiniei ,incomoda uneori dar ,e lasata sa se faca auzita.. Pana sus..
freddye
si asa va fi. Opiniile sunt libere, indiferent de viziunea politică.
S-a intamplat ceea ce era de asteptat. Dupa parerea mea PDL este o constructie artificiala, (la fel ca mare parte a partidelor romanesti) in care doctrina se limiteaza la :” ce mai furam si noi ?”. Mai departe de asta politicienii romani nu au conceptii, idei , doctrine politice. Daca ii intrebi de planuri de viitor sau de cum vad ei Romania incep cu autostrazi suspendate si alte SF-uri. Nu exista nici un plan pe termen scurt in afara de propriile privilegii, cu atat mai putin un plan pe termen mediu sau lung. Din pacate…
Imi amintesc de lectiile de istorie din scoala si daca nu ma inseala memoria, Romania a avut cateva perioade marcate de conducatori merituosi dar intre acestea erau zeci de ani de seceta spirituala, de hotie , minciuna , lasitate, lipsa de responsabilitate…Iar daca vorba cu istoria se repeta este valabila si acum (si cred cu tristete ca este) trebuie sa urmeze o lunga perioada a minciunii . Sper doar , daca am apucat o schimbare , sa mai apuc inca una in aceasta viata
Da, am vazut reactiile marilor analisti politici de la „Ora de floc” in legatura cu interviul presedintelui la TVR. Am auzit inclusiv reactia lui Antenescu care a intrat in direct la Antena3. Ce pot spune, pacat ca avem Parlament, si ca multi isi iau banii pe stat cu mainile in san sau mai rau, in fund. Avem o clasa politica jalnica, indiferent de culoare.
@ RAHOVEANU
„daca am apucat o schimbare , sa mai apuc inca una in aceasta viata „- din punctul asta de vedere ,suntem norocosi..Am vazut cum se darama miturile ,one by one.. Cum s-ar spune pe DISCOVERY , MYTH BUSTED ,chiar daca e pe pielea si pe banii nostri .. Cred ca,fie si numai pentru aceste eclipse incredibile , merita sa traiesti..
ERATA
Comentariul de mai sus era adresat, cu colegialitate virtuala ,domnului MIHAI.. 😆
Dragostea dintii nu se uita niciodata. Asta nu inseamna ca lasi totul balta si te re-agati de ea….
Inainte sa-l gasesti pe Fat-Frumos, trebuie sa saruti multe broaste. 😆
mă scuzați, eu sunt din provincie.
ce este Albă ca Zăpada?
Mihai
să sperăm că Dumnezeu este răbdător cu noi şi ne mai rabdă pînă atunci! 😆
Cool
sunt exponenţii noştri! Sacul şi petecul. AM spus într-o postare că nu mai avem nicio şansă? Am spus!
alk
se reagaţă doar de unii, nu de vechea gardă, la fel de murdari ca şi ceilalţi!
freddye
broaşte broaşte, dar şi rîioase!
DDL
e doar o închipuire! Nu cred că există. Şi nici în Moş Crăciun!
Brusc Basescu cel Mare a devenit un mare luptator impotriva coruptiei si a demagogiei PDL…Ar fi curios de aflat si cum a ajuns fiica-sa europarlamentar…Bineinteles ,luptele astea incep pt el in apropierea campaniei electorale(e bine stiut ca romanii nu au memorie electorala mai lunga de un an).Adica:poti sa faci scari la cer sau sa minti pe fata la arena deschisa in primii 4 ani linistit,si asa nu o sa-si aduca minte nimeni.Asemenea conducatori prosti nu au avut romanii nici pe timpul fanariotilor sau ai habsburgilor.Nu stiu d-voastra d-le Ravoveanu,dar eu am avut de multe ori ocazia sa merg prin satele infundate ale Romaniei sa sa vad cam care e atmosfera.Cohorte de babute si mosneguti ,fara discernamant care sunt masa de manevra a lui si a banditilor( care azi incalzesc scaunele in parmanent ).Acesti oameni nu au educatie politica si ei sunt principalii electori ai lui Basescu.Acum cu actiunile de pe la vami(care este un praf in ochi pt creduli )i-a adus in extaz.Noi putem latra la Luna inca o mie de ani de acum incolo ei sunt milioane…Si atat timp cat lumea intra pe la noi in partide ca sa faca o afacere cu statul sau pur si simplu ca sa obtina un loc de casa,si atat timp cat conceptia generala a a populatiei Romaniei este una de tip fatalist mioritic noi suntem sortiti asimilarii…
Gigi
sunt de acord cu un singur amendament: nu ştiu dacă băbuţele şi moşnegii au votat Băsescu! În rest, de acord cu tot ce spui.
@ Gigi Contra
cum a ajuns fiică-sa europarlamentar?
DDL
au votat-o băbuţele şi moşnegii! 😆
„manevrele lui si ale banditilor lui” 😀