Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 11 Ianuarie 2011


În primăvară, cînd am fost cu miniştrii la Iaşi, municipiu care a găzduit prima şedinţă de Guvern într-o capitală de judeţ, un prichindel stătea pe pista aerportului pitit în spatele unui ditamai buchetul de flori. Era, cred, 22.30, şi cînd am ieşit din avion un vînt cîinos m-a înfrigurat, dar cînd l-am văzut pe respectivul cu chelia descoperită, gîtul belit şi îmbrăcat cu un halat de spital, la -5 grade C, am îngheţat de tot. Flutur, Simirad, prefectul, alţi mahări locali au sărit care mai de care să pupe inelul boierilor abia aterizaţi. Mititelul s-a dus ţintit la Elena Udrea şi i-a prezentat omagiile sale, i-a dat florile şi a pupat-o! Abia pe urmă l-a salutat şi pe Emil Boc, îndoindu-se ca semnul întrebării(vezi aici pe larg). Siderat de penibilitatea individului, m-am interesat cine este. Atunci am auzit eu prima oară de Tudor Ciuhodaru, medic din Iaşi, pe atunci membru UNPR. Ulterior, am mai văzut individul prin Parlament şi la ştiri. Între timp, a demisionat din UNPR pentru că i s-a dat…sau nu i s-a dat… După ce a activat o perioadă ca deputat independent, timp în care s-a refugiat în tranşeele Antena 3 şi Realitatea TV, trăgînd din toate poziţiile în cei cărora le pupa urma paşilor acum 10 luni, Ciuhodaru s-a înscris în PC.

Din martie 2010 şi pînă ieri, opinia mea intimă faţă de respectivul personaj s-a schimbat radical. Apariţiile sale la ştiri în postura de medic la urgenţe, limbajul coerent şi bazat au făcut să îmi devină simpatic. Cu o zi înainte ca Sobaru să facă flic flac-uri de la balconul Parlamentului, l-am întîlnit pe Ciuhodaru în holul Camerei Deputaţilor şi numai jena m-a împiedicat să-i cer un sfat medical. Din nefericire, simpatia pe care medicul-deputat şi-o cîştigase cu greu în sufletul meu, s-a dus odată cu fumul expirat al ţigării pe care o fumam cînd am auzit vestea că el a ţepuit spitalul ieşean Sf. Ioan cu aproximativ 300 de milioane de lei vechi. Mai exact, omul se ponta ca fiind de gardă la spital, dar el rătăcea prin Parlament, de parcă putea sta cu fundul în două luntri situate la 400 de km distanţă(vezi facsimil).

Conducerea spitalului moldav(citeşte aici) convinsă fiind că Tudor Ciuhodaru încă nu este ubicuu, i-a cerut să returneze în mod amiabil banii necuveniţi, altfel îl dă pe mîna parchetului. Fiind vorba între noi, pot spune că am auzit de oameni care au făcut pîrnaie pentru că au mînărit deconturi cu mult mai puţini bani decît doctoraşul nostru cel vitez. Dar ceea ce m-a umplut de scîrbă, în cazul în care nu eram tot o scîrbă(asta ca să dau un motiv de satisfacţie şi duşmanilor mei!) a fost partea din care a venit apărarea lui Ciuhodaru. Aveţi n+1 încercări!  Hai că nu ghiciţi! Dan Voiculescu. „Voi fi alaturi de domnul Ciuhodaru. Si eu si intreaga Opozitie si, sunt convins, orice persoana rationala, echilibrata si inzestrata cu bun simt. Tudor Ciuhodaru va actiona in judecata conducerea Spitalului de Urgenta din Iasi si va avea la dispozitie o echipa exceptionala de avocati„, a declarat Dan Voiculescu, conform unui comunicat de presa primit marti la redacţie(citeşte aici mai pe larg). Felix aberează şi consideră că Ciuhodaru este prigonit politic de Putere pentru că s-a înscris, acum două zile, în PC. Oau! Cine e Ciuhodaru? Cine e PC? În ultimii ani, orice acuzat, infractor, anchetat cînd s-a trezit cu poliţia la poartă a dat vina pe Băsescu şi compania. Dacă la Voicu, Diaconescu, VC Tudor, Becali, Năstase, Mazăre, aş putea avea bănuieli că factorul politic stă în spatele unei comenzi date parchetului, în ceea ce-l priveşte pe bietul Ciuhodaru, nu am. Ce cîştig politic ar avea Traian Băsescu dacă un deputat mărunt dă sutele de milioane înapoi? Dacă ar fi fost aşa, cred că factorul politic sesiza parchetul, nu îi punea în vedere hoţomanului să de banii înapoi.

Un proverb spunea că nu trebuie să-ţi vinzi cinstea pe ruşine. Iar altul că onoarea se cîştigă greu şi se pierde imediat. Din nefericire, Ciuhodaru nu a ţinut seama de înţelepciunea populară. Prima dată, şi-a pierdut onoarea pentru că a intrat în partidul unui securist cu acte, Dan Voiculescu, în schimbul promisiunii că va primi o funcţie importantă. A doua oară, Ciuhodaru şi-a vîndut cinstea pentru 300 de milioane de lei vechi. Napoleon Bonaparte spunea că toţi oamenii sunt de vînzare, doar preţul lor diferă. Medicul nostru, pe care eu începusem să cred că e de aur, s-a autoevaluat ca fiind cît o tinichea. Atunci, să-i rămînă de coadă!

____________

PS: revin cu o completare pentru a o lua înaintea beştelitorilor de serviciu.

Sunt convins că dacă Ciuhodar rămînea membru UNPR această ştire nu ajungea la presă, poate nu i se cerea nici returnarea banilor. Fapta lui rămîne faptă. Deci, Dan Voiculescu ar fi trebuit să spună nu faptul(continui să cred) neadevărat că Ciuhodaru este prigonit politic, ci că dacă el rămînea la UNPR nu i se cereau banii înapoi. Ca să fiu mai clar, dacă medicul rămînea în gaşca Puterii era hoţ neprins, pentru că e în barca Opoziţie nu mai poate să se dedulcească la banii fraierilor de contribuabili. Chestie de nuanţă! O nuanţă maronie…

Anunțuri

Read Full Post »


Comuniunea în cuget şi (ne)simţiri a moroiului unui partid, răposatul PNL, cu piesa catodică(PC)  a înroşit antenele TV. Încă de la primele ore ale dimineţii, lătrăii televizaţi dădeau din cozile berce pe sub mesele studiourilor de bucurie că Opoziţia se cristalizează într-o formă care, aiurau ei, dă frisoane actualei Puteri. Uhuuuuu! Parcă şi simţeam gheaţă pe spate văzînd ştirile care curgeau, cînd de la reuniunea PC, cînd de la scandalul PNL. Trăiam sentimentul că asist la un fenomen planetar cu repetitivitate milenară. Într-un final, Consiliul Naţional al PC(toţi cei 500 de membri arvuniţi ca aplaudacii de la emisiunile TV) a aprobat, în unanimitate(hahaha, ce m-am rîs!) ruperea protocolului cu PSD şi validarea alianţei cu PNL. Cam în acelaşi timp, delegaţia Permanentă a PNL(138 de persoane) a aprobat realizarea alianţei cu PC, înregistrându-se patru voturi împotrivă şi cinci abţineri. În ceea ce priveşte protoculul ACD, conservatorii au votat în unanimitate(cum altfel!), în timp ce 14 liberali au votat împotrivă lui, iar şase s-au abţinut.

Deşi alianţa s-a constituit, tensiunile în PNL sunt mai mari decît reflectă votul. Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian, Ludovic Orban, Adriana Săftoiu, Dan Motreanu, Romeo Stavarache au criticat deschis această iniţiativă. Tăriceanu a spus că „decît să facem alianţă cu Voiculescu şi Antenele, mai bine să facem cu Partidul Poporului şi cu OTV”. Ludovic Orban, miştocar cum îl ştiu, a afirmat că atunci „cînd un tigru şi un leu pleacă la vânătoare, nu iau cu ei şi un sconcs”, cu referire la pasul doi, alianţa PNL cu PSD(îi voi dedica o postare viitoare). Adriana Săftoiu a menţionat că liderul PC, Dan Voiculescu, are certificat de colaborare cu Securitate, emis de CNSAS. Vosganian a subliniat faptul că în PNL deciziile se iau dictatorial, el aflînd de intenţiile lui Antonescu de la televizor. Atunci, liderul PNL, care idioţilor li se pare un democrat, a luat cuvîntul pentru a-i bălăcări pe nemulţumiţi şi a-i invita să-şi dea demisia. El a afirmat că cei care critică alianţa cu PC sunt frustraţi pentru că au pierdut puterea în partid. Tipul cu chip de fecior tomnatic, ce pare galant deşi are o freză a la Hitler, a şters pe jos cu Adriana Săftoiu, reproşîndu-i că acum este deranjată de intrarea într-o alianţă cu Dan Voiculescu, dar cînd a stat, ani buni, alături de „securistul nenorocit” Băsescu nu a mai fost aşa de sensibilă.

Într-un tîrziu, Crin Antonescu şi tinerelul acela…zii să-i zic…ăăăăă…lasă că nu contează, scos în faţă de securistul Felix, au semnat protocolul. Întrebat de jurnalişti dacă documentul va fi înregistrat la tribunal, liderul PNL a spus: „Noi acţionăm, aşa cum aţi văzut, cât se poate de repede, pentru că stăm sub imperativul urgenţei, pentru că România are nevoie cât mai curând de toate mişcările politice necesare spre a-i da şansa să scape de această dictatură portocalie„. Şi, de aici începe rîsul! Mişu Voicu, scutier al lujerului de Crin, a luat hîrţoagele şi a dat dosu la tribunal. Aici, ţeapă! Deşi programul de lucru e pînă la 15,00, grefierii închid prăvălia la 14,00. Aşa că, din nefericire pentru fanii lui Antonescu, Piedone, Lili Lotereasa, Felix et co, vor trebui să mai rabde o zi în plus dictatura portocalie pentru că înregistrarea ACD se va face marţi. Astfel, această alianţă care s-a născut ca un „imperativ al urgenţei” îşi trăieşte primii paşi sub semnul penibilului. Cum, măi, nene? După ce ai înnebunit lumea cu ştiri, promisiuni, programe, ţie nu-ţi iese nici înscrierea la tribunal? Atît poţi? Asta îţi e competenţa? Păi, dacă Doamne fereşte, cîştigi alegerile, eu emigrez! Înseamnă că nu mai am nicio speranţă.

Dacă Crin Anonescu făcea un efort şi, măcar azi, se trezea cu o oră mai devreme, poate că îi ieşea abureala şi mai ameţea cîţiva fraieri cu „imperativul urgenţei”. Satistit de nevolnicia liberalului pîrît, gîndul m-a dus în vremea copilăriei şi la sora mamei, Maria. Femeie sărmană, de la ţară, cînd tuşa vene pe la noi în vizită mă lua frica. Ştiam că atunci cînd se întorcea în satul ei uitat de lume, tuşa Maria prefera să ia un tren care pleca la 6,45 din Gara Basarab. Eu trebuia să o duc la gară cu bagajul. Dacă plecam de acasă la 6,00 ajungeam în timp util, dar tuşa se trezea de la 4,00, cum auzea zdrăngăneala tramvaielor. Se îmbrăca, îşi mai verifica odată paporniţele pe care le mai verificase de trei, patru ori seara, înainte de culcare, mai desfăcea batista înnodată la colţuri şi număra zornăind mărunţişul pregătit pentru biletul de tren şi de rată, îşi mai aranja basmaua şi hainele modeste de ţărancă autentică. Ea dorea ca la maximum 5,00 să fie în gară, motiv pentru care, din 5 în 5 minute, se uita la ceas nerăbdătoare şi trăgea de mine ca să mă trezesc, cu voce din ce în ce mai aspră. „Hai, Săndele, mamă, că trenul nu mă aşteaptă. Mai bine să-l aştept eu, mamă.” Femeie ambiţioasă, tuşa Maria nu se lăsa pînă nu mă vedea în picioare pe la 4 şi… Împleticit, pînă nu dădeam de aerul rece al dimineţii nu eram om. Nici nu ştiu cum ajungeam la gară, mereu înfrigurat indiferent de anotimp, cum îi luam bilet şi cum o abandonam pe o bancă a peronului lăsînd-o să sporovăiască cu un alt călător cu furnici matinale în dos.

Crin Antonescu ar trebui să înveţe ceva de la oamenii simpli. Ţara nu-l aşteaptă pe el. Prin modul lui de a trata obligaţiile profesionale, prin locul fruntaş la absenţe în Parlament, iar acum şi prin indolenţa cu care tratează un eveniment ce s-a vrut a fi o mutare importantă pe scena politică, Antonescu îşi arată suficienţa. El a pierdut trenul pentru că a ajuns prea tîrziu pe peron. De cînd este politician, Crin ori nu a venit deloc, ori a ajuns după plecarea trenului. Tuşa Maria, că tot am pomenit de ea, creştea, an de an, boboci de raţă şi de găscă. Mare cîştig nu trăgea de pe urma lor, dar îi îngrijea cu dragoste. Îi erau tare drăgălaşi, deşi se chinuia zilnic să le toace buruieni jumulite de pe marginea şanţului pe care le amesteca cu mălai! Tuşa Maria, de opt ani, e paralizată la pat. Ghemotoacele gălbui de puf mai zburdă, azi, doar în amintirile ei de om ţintuit de boală, de blestem, de păcat. Cine ştie?!  Dar, dacă ar putea să se mai mişte şi ar vedea ce buruiană creşte pe şanţul politicii, şi nepunctuală, şi dăunătoare, ce ar mai da-o ea la boboci!

Read Full Post »