® Plăpînde ziceri despre Boc, CCR şi gaura neagră

Ştiţi cum a scăpat-o Bulă pe una de viol? A convins-o! Cam aşa procedează şi premierul nostru cu biata Constituţie. Nu mai este un secret pentru nimeni că Emil Boc(ghidonat din spate de Traian Băsescu) pipăie Legea legilor pe sub masă, o ciupeşte de cele lumeşti, îi face persuasiv cu ochiul, doar-doar aceasta se lasă de bună voie şi nu trebuie să fie luată cu japca. Recenta scrisoare trimisă de boierul Emil din Răchiţele către judele Curţii Constituţionale este cel mai grăitor exemplu(vezi aici Sesizarea transmisa de primul-ministrul Emil Boc Curtii Constitutionale a Romaniei). Premierul, dînd citate ample din Constituţie de parcă judecătorii CCR nu ar avea şi ei cîte un exemplar al cărţuliei, încearcă să primească acceptul ca brambureala creată de angajarea răspunderii pe Legea Educaţiei Naţionale să fie soluţionată între Guvern şi Parlament. De fapt, motivarea CCR(şi nu „motivaţia” cum afirmă triştii pe la TV)  nu spune că legea ar fi neconstituţională(cum susţin aceiaşi trişti televizaţi) ci că procedura asumării nu s-ar fi impus atîta timp cît actul normativ era în dezbaterea Parlamentului. 

O asemenea justificare parcă vine din istoria filozofiei, via Platon. Atenianul povesteşte în dialogurile sale că, într-o zi, Xenofon l-a rugat pe Socrate să-i vorbească despre Adevăr. La finalul discuţiei, discipolul spune: Înţeleptule, îmi vine să te ucid! Cînd am venit la tine mai ştiam cîte ceva despre Adevăr. Acum plec şi nu mai ştiu nimic!”.  Cam aşa şi cu motivarea judecătorilor de la CCR. De aceea, în  urma sesizării trimisă CCR, Emil Boc doreşte să obţină un verde constituţional care să permită  Guvernului să-şi spele rufele în familia parlamentară majoritară, cu Opoziţia în rol de ţuţer.

Respectînd termenii de comparaţie, incomparabili, permiteţi-mi să redau dialogul dintre Emil Boc şi CCR, dialog ascuns printre termenii juridici conţinuţi în cele două depeşe.

Boc: -Procedura angajării Guvernului este constituţională?

CCR: -Este!

Boc: -Legea Educaţiei este constituţională în litera ei?

CCR: -Este!

Boc: -Păi, atunci, ce mai vrei, fă doamnă?

CCR: -Da’ legea tocmai se discuta în Senat!

Boc: -Ete, na! Se discută de 7 luni şi tot nediscutată a rămas.

CCR: -Şi eu ce pot să fac?

Boc: -Lăsă-mă pe mine, Executiv, să mediez cu Parlamentul, cã e problema noastrã, a instituţiilor! Ce te bagi tu în zeama lungă a guvernării mele?

CCR:-….??? ( Aşteptăm să vedem ce răspuns va mai da CCR la sesizarea trimisă, ieri, de premier)

Deşi o hărţuieşte pe doamna Constituţie tot sperînd să o scape de la viol şi ea să zică „Da!”, în această cauză îi dau dreptate primului ministru. De ce? Explic mai jos, inclusiv pentru cei care la lecţia de Logică tocmai plecaseră la toaletă ca să ude buretele:

• Legea Educaţiei Naţionale este în dezbaterea Parlamentului şi, după ce Camera Deputaţilor a aprobat-o fluierînd, ea s-a împotmolit la Senat. Din primăvară!!! După cum se ştie, actuala Putere nu poate controla prea bine Senatul pentru că în fruntea lui se află cel mai bun stoper de la Aurică Bumbescu încoace. Mircea Geoană se tăvăleşte pe jos în faţa oricărei iniţiative legislative a PDL, asemeni unui copil prostănac în faţa căruciorului de cumpărături al părinţilor ajuns la raionul cu dulciuri din supermarket, şi blochează tot. În osîrdia sa de a amîna la nesfîrşit dezbaterea legii învăţămîntului, el a beneficiat de sprijinul interesat al PSD-eilor şi PNL-eilor, dar şi de contribuţia idioată a unui senator PDL. Este vorba de Moş Teacă, sau dacă vreţi Badea Pîrţan, adică nimeni altul decît Mihail Hîrdău, şeful comisiei pentru educaţie. 
• După ce Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, Opoziţia a depus imediat moţiune de cenzură. Boc, pe bună dreptate, întreabă retoric: Dacă procedura era considerat neconstituţională, de ce s-a depus moţiune? Prin acest demers nu cumva se recunoaşte dreptul constituţional al Guvernului de a-şi angaja răspunderea pe Legea Educaţiei Naţionale? Premierul merge pînă într-acolo încît cere CCR să-i permită să-şi pună capul pe tribuna Parlamentului astfel încît să se dezbată moţiunea de cenzură, iar în cazul unui vot „pentru” a 236 de parlamentari, capul lui să cadă în lada istoriei.

Revenind la un registru serios, lăcrimez cu gîndul la piticismul de care suferă politicienii pe care îi avem. Piticism moral, vreau să spun, nu fizic. Ţara nu are buget aprobat pentru anul viitor deşi mai este o lună şi jumătate pînă în 2011. Această lege fundamentală pentru funcţionarea statului nu va putea fi elaborată pînă cînd Legea pensiilor, Legea salarizării unitare şi Legea educaţiei vor fi aprobate. Şi, dacă legile nu vor trece, cele 900 mil de euro de la FMI nu vor blagoslovi România. În tot acest context apocaliptic, Puterea şi Opoziţia nu sunt în stare să îngroape securea războiului, măcar un timp, pentru binele ţării, fiecare partid urmărindu-şi interesele mărunte, politicianiste şi de grup. „Democratul” Crin Antonescu a afirmat, ieri, că  sensul vieţii sale este sinonim cu desfiinţarea PDL-ului. PSD-iştii şi PNL-iştii se declarã înfrăţiţi doar pentru un singur scop: eliminarea politică a lui Traian Băsescu. UDMR şi-a făcut ţelul existenţei din legiferarea învăţămîntului în limba maternă. PDL continuă să fie măcinat de lupte intestine şi să rămînă arogant în raport cu Opoziţia, presa şi poporul. Credeţi că aceşti politruci de duzinã se gîndesc la mine, cetăţeanul disperat?!

Mic, nevolnic, plin de datorii şi griji, cu salariul diminuat, eu trăiesc sub aceste vremuri! Şi, dacã toate acestea nu erau suficiente, acum sunt în pericol să mă înghită şi o gaură neagră. Sau şatenă! Ori blondă… Cine naiba mai ştie de cînd cu vopselurile astea şi epilările inghinale?!