Ştiţi cum a scăpat-o Bulă pe una de viol? A convins-o! Cam aşa procedează şi premierul nostru cu biata Constituţie. Nu mai este un secret pentru nimeni că Emil Boc(ghidonat din spate de Traian Băsescu) pipăie Legea legilor pe sub masă, o ciupeşte de cele lumeşti, îi face persuasiv cu ochiul, doar-doar aceasta se lasă de bună voie şi nu trebuie să fie luată cu japca. Recenta scrisoare trimisă de boierul Emil din Răchiţele către judele Curţii Constituţionale este cel mai grăitor exemplu(vezi aici Sesizarea transmisa de primul-ministrul Emil Boc Curtii Constitutionale a Romaniei). Premierul, dînd citate ample din Constituţie de parcă judecătorii CCR nu ar avea şi ei cîte un exemplar al cărţuliei, încearcă să primească acceptul ca brambureala creată de angajarea răspunderii pe Legea Educaţiei Naţionale să fie soluţionată între Guvern şi Parlament. De fapt, motivarea CCR(şi nu „motivaţia” cum afirmă triştii pe la TV) nu spune că legea ar fi neconstituţională(cum susţin aceiaşi trişti televizaţi) ci că procedura asumării nu s-ar fi impus atîta timp cît actul normativ era în dezbaterea Parlamentului.
O asemenea justificare parcă vine din istoria filozofiei, via Platon. Atenianul povesteşte în dialogurile sale că, într-o zi, Xenofon l-a rugat pe Socrate să-i vorbească despre Adevăr. La finalul discuţiei, discipolul spune: Înţeleptule, îmi vine să te ucid! Cînd am venit la tine mai ştiam cîte ceva despre Adevăr. Acum plec şi nu mai ştiu nimic!”. Cam aşa şi cu motivarea judecătorilor de la CCR. De aceea, în urma sesizării trimisă CCR, Emil Boc doreşte să obţină un verde constituţional care să permită Guvernului să-şi spele rufele în familia parlamentară majoritară, cu Opoziţia în rol de ţuţer.
Respectînd termenii de comparaţie, incomparabili, permiteţi-mi să redau dialogul dintre Emil Boc şi CCR, dialog ascuns printre termenii juridici conţinuţi în cele două depeşe.
Boc: -Procedura angajării Guvernului este constituţională?
CCR: -Este!
Boc: -Legea Educaţiei este constituţională în litera ei?
CCR: -Este!
Boc: -Păi, atunci, ce mai vrei, fă doamnă?
CCR: -Da’ legea tocmai se discuta în Senat!
Boc: -Ete, na! Se discută de 7 luni şi tot nediscutată a rămas.
CCR: -Şi eu ce pot să fac?
Boc: -Lăsă-mă pe mine, Executiv, să mediez cu Parlamentul, cã e problema noastrã, a instituţiilor! Ce te bagi tu în zeama lungă a guvernării mele?
CCR:-….??? ( Aşteptăm să vedem ce răspuns va mai da CCR la sesizarea trimisă, ieri, de premier)
Deşi o hărţuieşte pe doamna Constituţie tot sperînd să o scape de la viol şi ea să zică „Da!”, în această cauză îi dau dreptate primului ministru. De ce? Explic mai jos, inclusiv pentru cei care la lecţia de Logică tocmai plecaseră la toaletă ca să ude buretele:
- Legea Educaţiei Naţionale este în dezbaterea Parlamentului şi, după ce Camera Deputaţilor a aprobat-o fluierînd, ea s-a împotmolit la Senat. Din primăvară!!! După cum se ştie, actuala Putere nu poate controla prea bine Senatul pentru că în fruntea lui se află cel mai bun stoper de la Aurică Bumbescu încoace. Mircea Geoană se tăvăleşte pe jos în faţa oricărei iniţiative legislative a PDL, asemeni unui copil prostănac în faţa căruciorului de cumpărături al părinţilor ajuns la raionul cu dulciuri din supermarket, şi blochează tot. În osîrdia sa de a amîna la nesfîrşit dezbaterea legii învăţămîntului, el a beneficiat de sprijinul interesat al PSD-eilor şi PNL-eilor, dar şi de contribuţia idioată a unui senator PDL. Este vorba de Moş Teacă, sau dacă vreţi Badea Pîrţan, adică nimeni altul decît Mihail Hîrdău, şeful comisiei pentru educaţie.
- După ce Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, Opoziţia a depus imediat moţiune de cenzură. Boc, pe bună dreptate, întreabă retoric: Dacă procedura era considerat neconstituţională, de ce s-a depus moţiune? Prin acest demers nu cumva se recunoaşte dreptul constituţional al Guvernului de a-şi angaja răspunderea pe Legea Educaţiei Naţionale? Premierul merge pînă într-acolo încît cere CCR să-i permită să-şi pună capul pe tribuna Parlamentului astfel încît să se dezbată moţiunea de cenzură, iar în cazul unui vot „pentru” a 236 de parlamentari, capul lui să cadă în lada istoriei.
Revenind la un registru serios, lăcrimez cu gîndul la piticismul de care suferă politicienii pe care îi avem. Piticism moral, vreau să spun, nu fizic. Ţara nu are buget aprobat pentru anul viitor deşi mai este o lună şi jumătate pînă în 2011. Această lege fundamentală pentru funcţionarea statului nu va putea fi elaborată pînă cînd Legea pensiilor, Legea salarizării unitare şi Legea educaţiei vor fi aprobate. Şi, dacă legile nu vor trece, cele 900 mil de euro de la FMI nu vor blagoslovi România. În tot acest context apocaliptic, Puterea şi Opoziţia nu sunt în stare să îngroape securea războiului, măcar un timp, pentru binele ţării, fiecare partid urmărindu-şi interesele mărunte, politicianiste şi de grup. „Democratul” Crin Antonescu a afirmat, ieri, că sensul vieţii sale este sinonim cu desfiinţarea PDL-ului. PSD-iştii şi PNL-iştii se declarã înfrăţiţi doar pentru un singur scop: eliminarea politică a lui Traian Băsescu. UDMR şi-a făcut ţelul existenţei din legiferarea învăţămîntului în limba maternă. PDL continuă să fie măcinat de lupte intestine şi să rămînă arogant în raport cu Opoziţia, presa şi poporul. Credeţi că aceşti politruci de duzinã se gîndesc la mine, cetăţeanul disperat?!
Mic, nevolnic, plin de datorii şi griji, cu salariul diminuat, eu trăiesc sub aceste vremuri! Şi, dacã toate acestea nu erau suficiente, acum sunt în pericol să mă înghită şi o gaură neagră. Sau şatenă! Ori blondă… Cine naiba mai ştie de cînd cu vopselurile astea şi epilările inghinale?!
nu te mai chiniui atata, ne-a inghitit gaura neagra a lui ilici din
’90. pana nu s-o lumina bine acea gaura nu vom gasi iesirea.
platon
hehehe! dar noi in loc sa o luminam facem intunericul si mai de nepatruns!
iata, par exemple :
http://alexaionescu.wordpress.com/2010/11/15/sorin-ovidiu-vantu-stefankostyal-revolutia-si-kgb-ul-dupa-20-de-ani/
[…] ® Plăpînde ziceri despre Boc, CCR şi gaura neagră Tue Nov 16, 2010 10:08 am Ştiţi cum a scăpat-o Bulă pe una de viol? A convins-o! Cam aşa procedează şi premierul nostru cu biata Constituţie. Nu mai este un secret pentru nimeni că Emil Boc(ghidonat din spate de Traian Băsescu) pipăie Legea legilor pe sub masă, o ciupeşte de cele lumeşti, îi face persuasiv cu ochiul, doar-doar aceasta se lasă de bună voie şi nu trebuie să […] […]
platon
te dezamagesc! Nimic nou! Am stiut, am scris…Si?
Servus, Raho ; m-am plictisit si supraplictisit de cate articole cu interpetari pe seama motivarii CC, cand defapt sunt ignorate clar doua lucruri :
Constituia :
,,Deciziile CC,art.147
<<(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii’’
Apoi, ma rog frumos, unde spune oarece, la Sfanta Constitutiune, de motivare, ca ar fi obligatorie, ca musai sa tinem seama cum insaileaza judecatorii oiniile mai mult sau mai putin separate, mai mult sau mai putin abscone (daca te uiti la CV unora dintre ei ai sa intelegi de ce 😉 ) ?
Scrie doar de DECIZII. Si DECIZIA CC cum suna ?
,,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constată că angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art.114 alin.(1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională.
Definitivă şi general obligatorie ''.
No, ce-i asa greu de inteles, de scriem tomnuri despre motivatie, ba ca-i alba, ba ca-i neagra?
erata :
,,motivare” nu motivatie, motivatie am avut eu sa scriu aici, ca m-am enervat de-am batzait 🙂
Loda
angajarea raspunderii guvernului este prevazuta in Constitutie. Aceasta este un sintrument aflat la mana Executivului, moment in care isi pune si mandatul la mezat. Mai exact, aceasta lege trece sau eu, Guvernul, cad odata cu ea. Punct! Totul este asa de simplu!
Ca legea aia e la Senat, e alta poveste. Guvernul si Senatul pot avea discutii, medieri etc. Ce cauta aici CCR?
2. Daca angajarea era anticonstitutionala, Parlamentul de ce a stabilit calendarul asumarii in loc sa-l trimitã pe Boc la plimbare? De ce a depus opozitia motiune in loc sa spuna ca e neconstitutionala?
3. Ce te deranjeaza la viitoarea lege a educatiei? Te intreb ca profesionist in domeniu. Mie, privitor, mi se pare corecta. Are in prim plan elevul, nu educatorul. Si asa cred ca este normal.
Raho:
Mi-ai raspuns cam tarziu, asa ca raspund pe fuga (tabietul meu :ninge., ploua, traneste, la ora 20 ma las de calc) .Eu lucrez in preuniversitar,la un Colegiu si sa stii ca degeaba ai in centru elevul daca neglijezi educatorul. Calitatea invatamantului este data nu numai de curicula, programa ci si de calitatea educatorului. Ori, spre domeniul educatiei, dion cauza salarizarii penibile ,nu vom avea tineri de calitate, inteligenti si motivati, in veacul vecilor ,daca se mentine sistemul.Iti dau un link la dl.Vlaston, unde am discutat pe larg problema,sa vezi de ce ,postarea mea de la 11:01 :
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/legea-educatiei-nationale-ce-alegem-modernizare-sau-democratie/
As mai avea de spus, dar poate maine ,daca te intereseaza ,am sa mai postez cate ceva .
In rest, da, Legea se poate, din punctul meu de vedere asuma si, dupa ce pica PDL de la guvernare, urmatorii guvernanti o vor modifica din nou ,crezi tu ca nu ? Si la o adica vor folosi acelasi procedee ca cele folosite de puterea de azi, ce-i va impiedeca?
Loda
îmi este dor de profesorii mei de altã datã care erau mîndri cã şlefuiesc personalitãţi fără să traga cu ochiul la fluturaşul de salariu. Calitatea cadrelor didactice de azi este submediocră. Scuza-ma! Nu vreau să te simţi jignită, dar mă uit la profesorii fetiţei mele. Sunt varză! Unii vorbesc agramat, alţii au carenţe în cunoaştere şi îi corectează elevii. Penibil! Dar ei nu ştiu decă atît: vrem salarii! Onoare, dragoste, pasiune, sunt doar forme scriptice fără fond. Chiar rezumăm totul la bani? Eu aş putea să plec oricînd din branşă şi să cîştig mii de euro. Nu o fac ptr că îmi iubesc meseria şi îmi place ceea ce fac. În plus, îmi păstrez şi verticalitatea. Elementele morale enumerate mai sus, pentru mine, sunt mult mai valoroase decît o mînă de galbeni. Un proverb spune că prostul se vaită de bani, iar deşteptul de minte. Eu văd că masa profesorală, în majoritatea ei, se vaită numai de bani. Dar, o minţi proverbul!
Raho, servus, rtevin :
Pai, sinceri sa fim, profesorii tai ca si ai mei, nu erau platiti prea prost, in plus era vorba de statutul social pe care il aveau, de respectul de care se bucurau in societate.Acum, statutul s-a dus dracului si nu numai din vina lor ,ce respect sa iti impuna un dascal jigarit, imbracat second-hand ,care vine la serviciu pe jos iar elevul il stropeste cu masina? Mai vine seful statului si ii spune ca castiga pe ora mai mult decat castiga el ,ii mai da o,,perversa ” sa-l umileasca.
,,Calitatea cadrelor didactice de azi este submediocră. Scuza-ma! Nu vreau să te simţi jignită, dar mă uit la profesorii fetiţei mele. Sunt varză! Unii vorbesc agramat, alţii au carenţe în cunoaştere şi îi corectează elevii. Penibil!”
D’apoi eu ce spuneam, se vede ca nu ai avut timp sa citesti la link :
,,Oricum am intoarce-o, daca vrem sa avem oameni inteligenti care sa se indrepte spre facultati de profil si care sa mai faca si masteratul educational ,atunci trebuie sa-i stimulam si material, altfel ,totul este degeaba. Cata vreme un astfel de tanar, cand va putea intra in invatamant va intra cu un salariu mult mai mic decat o femie de servici care lucreaza la Electrica sau la gaze ,sa nu va asteptati la o migratie de valori spre educatie..Punem ,mai nou, mare accent pe pragamtism ,pai atunci de ce ne-am astepta ca tinerii sa judece altfel, si e foarte bine ca o fac. Sunt de acord ca ,intr-o masura retribuirea sa fie legata de performanta(partial acest lucru s-a si realizat prin salariile si gradatiile de merit) dar trebuie sa ridicam nivelul minim de la care se faCE departajarea. Nu este o pledoarie pro domo, in trei ani ies la pensie (care va fi mai mica decat a colegilor care au iesit anul acesta, gratie celebrei raduceri de 25%, deci mai mica si decat a dumneavoastra) fac o pledoarie pentru realism. Altfel, daca ne mentinem la aceeasi salarizare in domeniu, vom avea absolventi de 6 si 7 care se vor duce la profile pentru invatamnt ,pentru ca oricum vor intra, acolo nu e concurtenta. Un tanar cu adevarat valoros, nu se va orienta spre o profesie carte din start te condamna la saracie, oricat de idealist si dornic de a se face profesor ar fi.”
Frate, calitatea este data, orice s-ar spune, de IQ ,ca motivatie, onoare ,sunt zero daca tu esti slab pregatit si ai fost un elev submediocru, pai cum sa fii un profesor performant? Daca nu vrei sa se traga cu ochiul spre fluturas, te multumesti cu ce ai, mediocritate si submediocritate, altcumva nu poate fi.
Auzi, tu de ce crezi ca e concurentza asta traznet la INM? Morti,copti, toti absolventi de drept nu doresc altceva decat sa introneze dreptatea?
Raho :
Si eu imi iubesc profesia (as fi in stare sa si platesc ca sa pot intra in scoala 🙂 ) ,nu ,,ma vit” nici de bani, iar in rest, la ce m-as vaita, ca tot nu ma asculta nimeni? Cativa ani inainte, se mai tinea macar la imagine, ni se cereau propuneri, pe programe, pe specialitate, pe teme generale, noi ,cujetam”, scriam, trimiteam, ca sa aflu apoi de la un coleg, membru intr-o comisie, ca propunerile noastre aterizau direct la cos, nu le citea nici dracu.De ce sa ma vait? Ca lucrez cu niste elevi pe care nu-i intereseaza aproape nimic, vin la scoala sa-si intalneasca colegii, stau la ore sa nu faca absente ,cu lipsuri imense din anii anteriori si nu fiindca profesorii nu au incercat sa lucreze cu ei ci pentru ca ei au avut acelasi reactii autiste ? Pentru ca i-am transformat in vanatori de note, in loc sa dam doua examene serioase la admiterea in liceui si la cea in facultate? Pentru ca am ,,modernizat” curicula si programele de nici necuratul nu le mai descalceste? Cel putin istoria am ametit-o tematic si ,,modernizator’ de li se incvarte capul bietilor copii,iar in toamna ni s-a spus ca e posibil sa revenim la predarea normala, cronologica si zonala a istoriei, caci experimentul s-a dovedit un esec !!!! Mi-a venit pur si simplu sa urlu, al catelea experiment pe seama a generatii de copii,pentru ca, dupa cinci-patru ani sa recunosti senin ca ,,nu merge”? Ma opresc, dar tu strici, ca zici ca nu ne vaitam despre altele, uau, numai sa ma pornesti, ca nu ma pot opri !
Loda
ai şi tu dreptatea ta. Dar, condiţia dascălului nu a fost niciodată una bună. Deci, cei care vin către învăţămînt aştept să o facă întîi de toate din pasiune…