Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 29 octombrie 2010


Manifest lipit pe stîlpi, în scări de bloc sau pus în cutiile poştale, în Bucureşti, neasumat de vreo forţă politică sau de sindicate

Miercuri, la 8:00, am sărit vioi din scutece şi mi-am făcut programul matinal. La 9:00 eram deja în trafic, în drum spre Parlament, unde doream să ajung la timp, avînd în vedere că la 11:00 începea dezbaterea moţiunii de cenzură. Contrar temerilor mele, am circulat foarte bine şi în 15 minute încercam să intru cu maşina în parcarea Camerei Deputaţilor printre cîţiva manifestanţi aflaţi la poartă. Rebegiţi de frig şi cu nasurile roşii, probabil dorind să se mai încălzească, aceştia au început să mă huiduie, fluiere şi înjure. Ţin să le mulţumesc pe această cale pentru că mi-au atribuit „respectul” cuvenit unui parlamentar, deşi nu sunt. Cîţiva jandarmi s-au pus în faţa maşinii, blocîndu-mi accesul. „Azi, nu aveţi voie cu maşina în parcare”, mi-a zis un purtător de chipiu. După ce m-am certat un pic cu el, am întors maşina şi am plecat, înjurînd cu năduf. Îmi arătam la rîndu-mi respectul faţă de cei ce dau ordine idioate în Jandarmereie.

Am ocolit cu viteză Palatul Parlamentului prin culoarele lăsate încă deschise traficului urban de poliţia rutieră şi am găsit un loc de parcare tocmai vizavi de Hotel Marriott. Cîţiva indivizi cu însemne sindicale umblau brambura prin zonă, departe de locurile unde trebuiau să fie. Am ieşit din conforul autoturismului în frigul acelei zile şi m-am îndreptat cu paşi repezi spre cea mai apropiată intrare a forului legislativ, cea de la Senat, aflată la vreo 700 sute de metri. Palatul Parlamentului era pichetat de protestatari, numărul acestora aproape echivalînd cu cel al jandarmilor. Trotuarul era ocupat de protestatari şi a trebuit să mă frec şi împing cu zeci de persoane pînă cînd am ajuns la poartă. Prezint legitimaţia de acces şi încerc să intru în curte. Unul dintre cei 6, 7 jandarmi mă blochează. „Azi, nu aveţi voie pe aici”, îmi zice el intransigent. Mă cert, înjur, iar omul se scuză: „Nu vă certaţi cu noi. Aşa am primit ordin”. Ce să-i mai zic bietului executant?! Îmi continui drumul spre Piaţa Constituţiei, timp în care le umpleam, în gînd, „frigiderul cu carne” imbecililor care conduc forţele de ordine/represiune. Cît timp ocoleam Parlamentul, pe lîngă gard, treceam în revistă feţele celor care pichetau clădirea. Îngîndurate, triste, nerase, ponosite, ştirbe. Chipuri distruse… Unii protestatari jucau ţonţoroiul de frig, alţii se încălzeau cu cîte-o gură de „agheasmă” trasă pe furiş din sticle pitite în pungă sau în haină. „Cît le-o fi dat PSD-ul ca să îşi părăsească localităţile de baştină şi să vină la miting?”, mă întrebam mut pe cînd mergeam grăbit de rafalele vîntului rece al dimineţii de toamnă. Am aflat ulterior că între 50 şi 200 de RON, în funcţie de distanţă, plus mîncare, lichide calde şi alcool. Ajung în Piaţa Constituţiei.  Cîţiva tehnicieni făceau probe de sunet la scena de unde în mai puţin de 2 ore aveau să-şi facă programul, conform onorariului, lideri ai sindicaliştilor, dar şi cdei care i-au arvunit, liderii PSD. La acea oră, locul era încă pustiu(nepunînd la socoteală maşinile ticsite cu scutieri şi tunurile cu apă, parcate pe margine). Nici urmă de manifestanţi. Cîţiva inşi din forţele de ordine sprijineau gardurile metalice ca să nu le dărîme vîntul. Vreo două sute de manifeste se perpeleau pe carosabil, purtate de o mînă nevăzută de colo-colo. Mă aplec, ridic unul şi îl îndes în buzunar. „Îl voi citi cînd ajung la căldură”, îmi zic.

Tot ceea ce se scrie în coloana din partea dreapta li se întîmplă angajaţilor din mediul privat. Ba eu muncesc şi 7 zile pe săptămînă, şi mai mult de 12 ore în unele zile. De ce bugetarii vor mult şi oferă puţin?

Ajung la Parcul Izvor şi mă îndrept spre prima intrare a Camerei Deputaţilor. Pe această laterală a clădirii protestatarii care pichetau păreau „mai spălaţi”, nu aveau feţe de boschetari. Cineva tocmai le împărţea ceva aburind dintr-un termos uriaş. Mă strecor anevoie printre ei şi ajung la altă poartă de acces. Iar îmi blochează calea jandarmii. Unul ţigănos, subofiţer cu aere de colonel, îmi spune că nu pot intra decît pe la poarta următoare, adică exact pe acolo unde, iniţial, am dorit să intru cu maşina. „Idioţi!”, îmi zic. Obosisem să mai merg şi să mai înjur. Trec printre manifestanţii care mă huiduiseră cu vreo 45 de minute în urmă şi arăt legitimaţia cerberilor cu chipiu. Intru în curtea Camerei Deputaţilor şi văd parcarea unde îmi las maşina de obicei. Spaţiul respectiv este plin de autoturisme, dube şi autobuze al jandarmilor, precum şi de cîteva cisterne ale pompierilor. Intru în Palatul Parlamentului, trec filtrul de control anti-terorist şi, într-un final, ajung la P1, etajul la care se află sala de şedinţă.

Holurile enorme sunt ticsite de SPP-işti şi oameni de ordine ai Parlamentului. Pînă şi în faţa toaletelor stau „observatori”. Forţat de necesităţi, trec pe lîngă un pîndar şi îmi aduc aminte de bancul cu Bulă copil care nu dorea să facă pipi decît cu bunica pentru că acesteia îi tremura mîna. Zîmbesc întrebîndu-mă în gînd: „Ăstuia i-o tremura mîna?”. Eram surprins neplăcut de concentrare forţelor de pază şi ordine în interiorul unei clădiri în care intră doar oameni cunoscuţi, acreditaţi, verificaţi şi paraverificaţi. Activitatea mea de 15 ani în presă, la cel mai înalt nivel, face ca să fiu cunoscut de multe persoane, inclusiv din rîndul forţelor de ordine, oameni care ştiu că le înţeleg responsabilităţile şi le respect munca, ceea ce îmi conferă o oarecare lejeritate în mişcare, dar nu oricine se bucură de asta. De exemplu, chiar un oficial din staff-ul premierului mi s-a plîns că un „organ” i-a cerut să se legitimeze după care, văzîndu-i documentele, şi-a cerut scuze. Înainte de începerea dezbaterilor moţiunii, parlamentari ai PSD şi PNL au cerut de la tribuna Parlamentului ca ofiţerii SPP să fie retraşi din acel spaţiu liber al democraţiei, ceea ce s-a şi întîmplat. Bine, nu au fost retraşi de tot, ci doar „pitiţi” prin locuri ferite de ochii presei şi ai parlamentarilor. Continui şi azi să mă întreb, fără să găsesc răspuns: Cine şi de ce s-a temut?

Vanghelie(plan îndepărtat) şi Ponta, în spatele "Crizei"

Dezbaterea moţiunii de cenzură a fost neaşteptat de anostă, cu discursuri agramate, fade, lipsite de verva de altădată. Se ştia dinaintea începerii lucrărilor că Emil Boc nu va pica, chiar parlamentari ai Opoziţiei cu care am discutat crezînd asta. De aceea, jocul de glezne făcut de Victor Ponta pe post de agitator sindical, sub geamurile Parlamentului, a fost penibil. Golăneala, aroganţele şi comportamentul unor PSD-işti şi PNL-işti în timpul discursului premierului, aşijderea! Nici nu ştiu ce mi-aş putea nota în agendă despre acest eveniment pentru a trece în Memorii. Bucuria temperată a lui Emil Boc şi a oamenilor lui cînd s-a anunţat că moţiunea a căzut? Faptul că Elena Udrea nu mai prididea la a întinde mîna pentru a-i fi sărutată de îmbăloşaţi, fie de la Putere, fie din Opoziţie? Că m-am tăvălit de rîs cînd Cezar Preda l-a numit pe Nicu Bănicioiu „felcer”(jignind felcerii, părerea mea!)? Tensionarea continuă a relaţiei PSD+PNL=LOVE care se transformă pe zi ce trece în PSD+PNL=HATE? Că la bufetul Parlamentului cafeaua este foartă bună comparativ cu pişoarca de la bufetul Guvernului? Mă voi mai gîndi ce e demn de consemnat!

Candoare sindicală

Ca o concluzie, cred că cei care au pierdut cu adevărat au fost participanţii la miting. Dar nu cei răsplătiţi cu bani sau băutură, ci oamenii veniţi din convingere, din disperare, parcurgînd sute de kilometri pentru a-şi urla necazul în frig şi ploaie. Păcat că lideri sindicali fac jocuri politice şi manipulează amărăciunea unor oameni nemulţumiţi în mod justificat! Ruşine PSD-ului şi PNL-ului pentru că vînd iluzii şi îşi bat joc de românii ajunşi dincolo de limita răbdării din cauza unui trai degradant! Şi, tot pe lista celor care au pierdut, îi trec pe Vîntu(Realitatea TV) şi Voiculescu(Antena 3), a căror campanie mediatică jegoasă şi antinaţională nu şi-a atins scopul.

Vina pentru situaţia grea în care, azi, se zbate ţara nu este doar a PDL, ci a tuturor guvernărilor de pînă acum. Politicienii au aşezat România pe picioare de lut! Cu riscul de a fi catalogat în fel şi chip, consider că principala vină pentru ceea ce suntem astăzi o au Ion Iliescu şi PSD. După 1989, ţara era un ca un tren aflat la început de drum. Aceşti indivizi cu interese meschine au pornit locomotiva pe un drum greşit. Ulterior, fiecare guvernare nu a făcut decît să urmeze şina care ducea spre dezastru. Azi, avem două posibilităţi. Ori mergem pînă la capăt şi cădem în prăpastie, ori deraiem controlat sperînd că vom găsi şina care să ne ducă spre normalitate. Din nefericire, şi într-un caz şi în altul, se înregistrează morţi şi răniţi. Dar victimele nu provin din rîndul celor care călătoresc la Clasa I sau în vagonul restaurant. Tributul de sînge îl vor da cei care merg la Clasa II şi, mai ales, cei cărora viaţa le-a rezervat locuri la bou-vagon!

Read Full Post »