Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 27 octombrie 2010


MottoDe la prunc cu ţîţa-n gură/ pîn’ la moş cu barba sură/ ori aprobă, ori înjură/moţiunea de cenzură! (Măcar să se dea cîte puţină să ajungă la toată lumea)

 „Tu ce faci de moţiune?”, se întreabau, la mişto, cîţiva cetăţenii strînşi la „una mică” în grădina nesăpată şi plină de gunoi din faţa blocului. Vasi, de la parter, poreclit Vasilină, pensionat la 35 de ani pe caz de boală, pe neve, spune că s-ar duce la miting pentru că se aude că ăia de la PSD ar da „ceva”. Nea Gogu, de la şapte, tot pensionat, dar la cerere, cică stă acasă şi se uită la TV că mogulii au mobilizat toate gurile de aruncat că..at împotriva Guvernului şi are cu ce se distra. „Aţi văzut, bă, bagaboanta aia de Udrea şi cu bărba-su ce mişmaşuri a făcut?” „Cocoş”, adăugă nea Costică de la patru, fost miliţian, după ce „pupă” sticla cu „ceterică” sau „zeamă de pufoaică”, cum zic ei în glumă votcii „Polar”. „Da, da! Cocoş. Şi Stolojan, şi Băsescu…. Dacă trăia nea Nicu le dădea glonţu’, ca lu’ Ştefănescu”, zise Vasilină, enervat numai la gînd. „Pe bandiţii ăştia trebuie să-i dăm jos! Haideţi, bă, cu mine la miting că ştiu pe unu’  de la FSLI  şi vă dă şepci şi tricouri moca, ce dacă nu sunteţi sindicalişti din Educaţie! Ce, scrie pe fruntea voastră? Şi la cîţi profesori proşti sunt…!”, veni Mişu cu ideea, paznic la o şcoală din cartier, poreclit Profesoru. Pentru cîteva secunde a căzut liniştea. Se întrebau în sinea lor dacă au sau nu faţă de cadru didactic. În forul interior fiecare a ajuns la concluzia că are.

Primul s-a dezmecitit din visare Liviu, de la opt, zis Limbric, şomer de-o viaţă. Sau „de meserie şomer”, cum se prezintă el în glumă. Întinde mîna spre nea Costică pentru a-i lua sticla şi, înainte să o ducă la gură, se lamentă: „Dă-i dreacu cu mitingul lor! Credeţi că îi doare-n p..a pă Ponta şi Antonescu de noi? Vor să-i de jos pă Băsescu şi Boc ca să le ia locu’. Atît! Pentru noi, tot un drac. Mîine, mai bine mă duc pă lac, în Pantelimon, că cică se dă bibănaşu’. Poate iau de-o saramură să fentez masa o zi”, zise el, apoi trase un gît vîrtos. Pe aleea dintre stradă şi scara blocului apăru şchiopătînd uşor tanti Anica. „Te duci, bre, mîine la meting?”, o întrebă la vrăjeală nea Gogu, vecin cu ea de palier, care îşi permitea să se dea la harfe cu bătrîna. „Aoleu, maică, s-ar duce baba dar nu o mai ţine picioarele. ‘ceam că mîine să mă duc să iau varză de murat că de luni  ninge, maică! Şi dacă mă duc la meting crezi că îmi măreşte ăia pensia? Toţi e hoţi, maică, toţi e hoţi!”, filozofă ea, timp în care urca anevoie scările de la intrarea blocului. „Ştiţi ce-a dreacu e baba asta?”, întrebă Gogu retoric cînd a fost sigur că femeia nu-l mai aude. „Se duce la primărie la Vanghelie şi cere ajutoare că cică e văduvă de veteran. A luat bani şi cînd a fost cu votarea”, bîrfi nea Gogu. Apoi, i se adresă imperativ lui Liviu: „Băi, Limbric. Plimbă sticla aia că ai învăţat-o-n braţe!”.

Deodată, din înaltul blocului, cîteva chiştoace cad ici, colo, pe lîngă grupul de vecini . „Aruncă, mă, scrumiera pe geam, fu..ţi gîtu mă-ti, că n-ai coş de gunoi”, strigă Vasilină, uitîndu-se în sus. Cîteva minute, discuţia a avut ca temă comportamentul „nesimţiţilor” care locuiesc în blocul lor şi care fac mizerie, ascultă muzică la maximum, se uşurează în lift şi pe scară, fură becurile de pe hol, înfundă yala cu beţe de chibrit că au pierdut cartela de la interfon, aruncă seringi şi prezervative folosite pe scară etc. „Ar trebui prinşi şi jucaţi în picioare”, a tras concluzia fostul miliţian, aprobat tacit prin mişcarea capului de ceilalţi.

După ce sticla a făcut vreo şase, şapte tururi, s-a golit. Vasi a luat ultima gură şi a aruncat-o în bălăriile din grădina blocului. Conform înţelegerii dintre ei, la cine se termină băutura trebuie să facă cinste data viitoare. Nemaiavînd ce să „ciugulească”, vecinii se salută şi se îndreaptă fiecare spre apartamentul său. Doar nea Costică a mai rămas un pic spunîndu-le că vrea să fumeze o ţigare „la aer curat”. Aşezat cu curul pe garduleţul ruginit, de fier forjat, care desparte aleea de grădină, el şi şi-a aprins tacticos o ţigare scoasă dintr-un pachet fără timbru luat din piaţă, de la ţigani. După primul fum tras adînc în piept, începe să tuşească şi „zurgălăii” bronşitei tabacice parcă răsună şi mai alarmant în liniştea venită odată cu înserarea. Nea Costică scuipă vîrtos, pe alee, ţintind cu flegma peticul de asfalt cuprins între vărfurile papucilor. „Cred că mă duc la miting”, se înfiripă un gînd în mintea lui. „Acasă ce să fac? Să mă cert cu muierea? Dacă e să cadă Boc, poate dau ăia o bere, un sanviş, ceva. Dacă nu cade, poate începe vreo bulibăşeală. Îmi mai aduc şi eu aminte de ’89, cînd eram miliţian, sau de mineriade, cînd eram poliţist. Mă distrez, ce pi..a măsii”, şi-a zis nea Costică surîzînd în gînd, în timp ce frămînta mucul ţigării sub papucul drept.

„Bună seara, vecine”, se auzi o voce parcă răsărită din întuneric. „Să trăiţi! Să trăiţi!”, a răspuns reflex nea Costică, tresărind. Era Valentin, zis Ţeavă, de la trei, instalator sanitar la o firmă de construcţii. „Ce faci, Vali, tată? De la muncă? De la muncă?”, încercă fostul miliţian să înfiripeze o conversaţie. „De la muncă, nene, de la muncă. Sunt rupt! Slugă la stăpîn”, se văită acesta din mers, îndreptîndu-se gîrbovit spre uşa scării. „Prostul ăsta o să moară muncind. Mare bou!”, îşi zise nea Costică în gînd, timp în care se ridică greoi de pe garduleţ, uşor ameţit de băutura ieftină. De la una dintre ferestrele luminate ale blocului se aud rîsete şi cuvinte nedesluşite. „Bagă, bă, Salam, fu.e-o-aş pe mă-ta de distrus!”, zbieră o voce urmată de chicoteli de gagici. „Mînca-mi-aţi salamu’ de derbedei”, zise cu voce tare nea Costică şi se îndreptă agale, către lift, tîrşîindu-şi papucii printre cojile de seminţe de la intrarea blocului. „Să cadă ăştia la moţiune, fir-ar ai dreacu, că nu mai e chip de trai în ţara asta”, mai zise el cu năduf, timp în care o manea răsuna în liniştea serii. „Duc viaţă de barosan, barosan…”

____________________________________

PS: Mîine sunt la Parlament. Voi veni cu veşti de la ne/căderea Guvernului Boc! Voi ce faceţi de moţiune, barosanilor?



Read Full Post »