Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 26 octombrie 2010


Auzisem de aproximativ două săptămîni că PDL intenţionează să se abţină de la votul moţiunii de cenzură. În prima fază, liderii portocalii doreau să ceară parlamentarilor care susţin Guvernul să iasă din salã. O minte luminată le-a spus acestora că e greşită strategia. Dacă se va ieşi din sală, va însemna că şedinţa Camerelor reunite nu ar mai avea cvorum, ceea ce doar ar amîna votul. S-a ajuns la concluzia că soluţia optimă este rămînerea parlamentarilor Puterii în sală, dar la strigarea catalogului aceştia vor zice doar „Prezent”, fără să se ducă la secretari să ia o bilă albă şi una neagră pentru a le introduce în urnă. Decizia este corectă şi democratică, ea fiind a treia opţiune a fiecărui votant: abţinerea.

Astfel, orice trădător din zona Puterii care ar vota moţiunea, va trebui să se ridice din scaun şi să ia bilele, în văzul tuturor, acest gest aducîndu-i, automat, excluderea din partid. De asemenea, orice vot împotriva moţiunii ar însemna că există parlamentari ai Opoziţiei care nu doresc să cadă Guvernul.  Mişto, nu?

Strategia aleasă de liderii PDL, UDMR şi UNPR este minunată. De aceea, este de înţeles de ce cîrlanul de Ponta şi puştiul Antonescu fac „Dero” la gură, criticînd-o! Ce mă nedumereşte pe mine este atitudinea acestor gălăgioşi care înfierează proletar refuzul parlamentarilor puterii de a îşi exprima votul, uitînd că PSD-ştii şi PNL-iştii au ieşit din sală de nenumărate ori în ultima perioadă, inclusiv la votarea Legii pensiilor. Păi, măi, nene! Cînd voi boicotaţi lucrările Parlamentului lipsind de la şedinţele biroului permanent şi părăsind şedinţele plenului, este democratic, iar dacă  parlamentarii Puterii procedează la fel, este antidemocratic. Mi-e scîrbă de dublul lor limbaj şi de aceea nu voi agrea aceste partide atîta timp cît liderii lor se joacă nepermis cu soarta ţării din dorinţa de a acapara Puterea. 

Din fericire, cîrlanul şi puştanul nu se prea suferă. Dacă ei nu sunt uniţi acum, în Opoziţie, ar trebui să ne imaginăm ce s-ar putea întîmpla la o eventuală împărţire a ciosvîrtelor Puterii. În opinia mea, situaţia gravă prin care trece România azi nu ne permite să facem experimente şi o dărîmare a Guvernului Boc, în acest moment, va arunca ţara în haos, în pragul iernii. Buget pe 2011 nu avem, un nou acord cu FMI care să ne dea siguranţa că vor fi bani de salarii şi pensii în 2011 nu avem, rezerve de păcură şi cărbuni pentru iarnă nu avem, speranţe de mai bine, nici atît! Continui să cred că Emil Boc trebuie să plece din frunte Guvernului, dar nu acum este momentul potrivit. Nu schimbi birjarul, fie el şi unul prost, cînd căruţa plină la refuz a luat-o la vale iar bidiviii(citeşte „economia”) sunt doar nişte gloabe piele şi os, ci aştepţi să se ajungă pe prislop. Ţara nu va rezista unei crize politice, în cazul în care Guvernul Boc cade. Şi cetăţenii de rînd se vor duce de rîpă odată cu el.

Read Full Post »