Am ajuns la Cernavodă odată cu lăsarea întunericului şi, dacă o minte sucită nu schimba sensul săgeţii unui indicator, reuşeam să găsesc ieşirea spre Cochirleni fără să mă învîrtesc aiurea prin sensul giratoriu situat la terminarea tronsonului de autostradă. Într-un final, am părăsit şoseaua care ducea la Constanţa şi am virat la dreapta. Goneam nebun prin noapte, pe dealurile Dunării. După cîţiva km, ajuns într-un vîrf de colină, am oprit la chemarea naturii. Umane. În cele cîteva minute de „reverie” m-am bucurat de liniştea acelei nopţi calde şi înstelate de septembrie, de foşnetul vegetaţiei şi cîntecul greierilor. Deşi fluviul nu se vedea, simţeam mirosul apei adus de vînt. Odată rezolvată mica problemă, am continuat drumul. Pe la 21:00 am intrat în Cochirleni. „Localitate pescărească”, scrie pe un panou pus de primărie. Mi-aduc aminte că astă-vară, cînd am mai trecut prin Cochirleni, am căutat o cherhana, o pensiune, un loc unde să pot mînca un borş pescăresc şi o saramură de crap. Nu am găsit nici măcar o coadă de baboi prăjit. Acum, e beznă. Pe uliţe, ţipenie de om. Bufetul din centrul comunei pare singurul loc cu semne de viaţă. Probabil că încă se mai discută, la una mică, miracolul trãit de un consătean(vezi aici), un adevărat supravieţuitor. Parcurg în viteză sărăcia acelor locuri, zgîlţîit de gropile din asfalt. E sinistru. Casele şi gardurile dărăpănate şi becurile palide care luminează ici şi colo îţi crează o imagine a dezolării. După o „agrafă”, în apropiere de Rasova, de-a curmezişul drumului este oprită o cotigă. Noroc că încetinisem din cauza virajului periculos, altfel o spulberam. Un copilandru era ghemuit în cutia de lemn şi ţinea în mînă frînghiile cu care strunea măgarul. Un alt băiat stătea pe vine în mijlocul şoselei şi împungea cu un ciomag un arici făcut ghem. Tinerii îmi fac loc pentru a trece, iar eu le strig fără să deschid geamul: „Lăsaţi, mă, animalul în pace!”. Cînd ne-am intersectat privirile, cel care chinuia ariciul s-a uitat la mine mîndru de descoperirea lui. „Cum or fi văzut ghemul de ace, negru, în bezna asta?!”, m-am întrebat, gîndind că băieţandrii nu aveau nici felinar, nici lanternă. Probabil că au văzul nocturn dezvoltat, o condiţie de supravieţuire ca să poţi bracona pe Dunăre. Îmi continui drumul şi după cîteva sute de metri văd un alt arici, dar ceva mai mic. E mort. O parte din viscerele lui sunt împrăştiate pe asfalt. Îl căinez şi îmi vin în minte pasajele care subtraversează autostrăzile lumii civilizate, construite pentru ca sălbăticiunile să poată trece fără a fi strivite de roţile maşinilor. La noi, fiarele trebuie să se adapteze ca să supravieţuiască. Ca şi oamenii. Intru în Vlahii. Beznă, sărăcie, dezolare, pustiu. Agitaţie, doar la birt! În lumina chioară a unui bec, apuc să văd cîţiva bărbaţi aşezaţi la două mese înghesuite într-o chicinetă. În faţa bufetului, la marginea drumului, o femeie joacă. Are în jur de 50 de ani, părul foarte scurt şi faţa roşie, buhăită, care trădează etilismul. Cu mîna stîngă închină o sticlă cu băutură în timp ce cu mîna dreaptă pocneşte din degete deasupra capului. Se bălăngăne cînd pe un picior, cînd pe altul într-un echilibru precar. Încetinesc prudent, de frică să nu cadă în faţa maşinii. Pentru că şi eu ascultam muzică la sistemul audio al automobilului, nu am auzit melodia pe care femeia dansa şi de aceea părea că ea se mişcă aritmic, straniu. Mi-am adus aminte de dansul piticului din Twin Peaks.
Străbat Aliman(localitatea natală a lui Dan Spătaru), Floriile, Ion Corvin, sate înşirate pe drumul îngust, plin de serpentine, prost asfaltat şi semnalizat, care urcă şi coboară. Într-o culme, un ins paşte în noapte cîteva capre, pe marginea drumului. Coarnele ascuţite sunt desenate cu smoală pe cerul nopţii şi dacă unele animale, albe, n-ar fi strălucit în lumina farurilor, aş fi crezut că omul păştea o turmă de draci.
Las în urmă dealurile care încătuşează albia fluviului, iar la intersecţia şoselei Călăraşi-Constanţa, netedă ca-n palmă, virez la stînga. Modul în care arată localităţile îmi spune că pe aici lumea este ceva mai înstărită. Parcurg Adamclisi, Cobadin, Osmancea, Mereni cu viteză mare, grăbit de telefoanele primite. Prietenii care mă aşteptau la masă deveniseră nerăbdători. Se apropia miezul nopţii şi pustiul devenea şi mai pustiu. Techirghiol, Eforie Nord… Ajung la malul mării unde sezonul estival încă mai agoniza. Chiar şi aşa, luminiţele colorate, reclamele, şoseaua impecabilă, feţele şi hainele oamenilor mă fac să cred că drumul printre nuci, pe care goneam nebuneşte, m-a trecut într-o altă lume. Bezna, hainele ponosite, privirile uşor cretinoide, sărăcia care lucea în noapte, disperarea prezentului şi incertidudinea viitorului rămăseseră într-un timp trecut. Pe ultimii kilometri, mi-am amintit că pe Discovery este un tip, Bear Grylls, care a cutreierat cele mai inospialiere locuri de pe Pămînt pentru a arăta tehnici de supravieţuire(a ajuns şi în Transilvania, prilej cu care a mîncat excremente de urs). Gîndeam că el ar trebui să stea, nu o zi două, ci măcar un an, în multe locuri din România, să vieţuiească alături de localnici. Aşa ar demonstra că ştie cu adevărat tehnicile de supravieţuire. Asemeni românilor!
[…] ® Tehnici de supravieţuire(II) Tue Sep 21, 2010 6:28 am Am ajuns la Cernavodă odată cu lăsarea întunericului şi, dacă o minte sucită nu schimba sensul săgeţii unui indicator, reuşeam să găsesc ieşirea spre Cochirleni fără să mă învîrtesc aiurea prin sensul giratoriu situat la terminarea tronsonului de autostradă. Într-un final, am părăsit şoseaua care ducea la Constanţa şi am virat la dreapta. Goneam […] […]
remarcabil, draga raho !
aproape ca’mi vine sa’tzi sugerez sa’i lasi in durerea lor pe politruci, si sa ceri azil politic in bulgaria, eventual cu dobroge cu tot…
niku
multumesc!
Ar fi o varianta sa ma mut in Bulgaria, dar chiar asa am ajuns noi, romanii? Din cauza unor netrebnici care ne conduc? Mai bine ii mutam pe ei!
no chance !
prea ne’au apucat bine de partzile moi (la noi berechet !) ca sa ne mai dea drumu’…
niku
mopsului i se baga degetele in ochi
…casele si gardurile darapanate, rasarind sinistru din bezna, femeia beata dansand la marginea soselei cu o sticla intr-o mana si cu cealalta pocnind din degete…..omul de pe colina, ce pare ca paste o turma de draci, cu coarne desenate cu smoala pe cerul instelat…. .birtul mizerabil, loc de pierzanie, singurul unde mai pulseaza viaţa si singurul unde durerea si neputinta mai pot fi uitate, anesteziate…..m-au trecut toti fiorii, cand am citit……Doamne, cum de am ajuns sa traim intr-o asemenea realitate!?…..
raho
multă poezie despre lucruri triste. e bine dacă mai găseşti energia. asta înseamnă că nu eşti pierdut cu totul.
numa’ bine rumîne!
Pui oglinda în faţa unei femei obosite.
ironicã blondã
hai să mă destăinui, provocat de ceea ce ai spus.
Astă-vară, ca să scap de traficul infernal dintre Cernavodă şi Constanţa, într-o vineri seara, am ales varianta pe care o auzisem de la Elena Udrea, prin Cochirleni-Rasova-Cobadin-Techirghiol-Eforie Nord. Era tot noapte. Am rămas şocat de drum, sărăcie etc. Jur, atunci, aproape de 12 noaptea, pe un tăpşan aflat într-o curbă, vreo 20 de femei şi bărbaţi în puterea vărstei jucau într-o horă. Era tot beznă. Cînd au fost luminaţi „măturat” de farurile maşinii aflate în viraj, au început să chiuie. Ca la un semn, eu şi însoţitoarea mea am izbucnit în rîs. Ulterior ne-am întrebat reciproc dacă am auzit vreo melodie. Nu auzisem. La Rasova, drumul trece chiar pe malul Dunării, despărţind casele de fluviu. Pe marginea apei este făcut un dig de beton cu o bordură înaltă cam de un metru, probabil contra inundaţiilor. Cred că erau peste 50 de cupluri, tineri şi foarte tineri, care se pupau de zor aşezaţi sau rezemaţi de acel dig, la distanţă de 2-3 metri unii de alţii. La fel, singurele locuri cu viaţă erau bufetele situate în centru satelor. Am fost fascinat de acest amalgam de dezastru şi nefiresc încît am dorit să trec şi ziua. Nu a fost la fel. Sărăcia era evidentă, nu misterioasă. Noaptea parcă era ceva care mă atrăgea inexplicabil. Acum, deşi nu am nimerit ieşirea către Cochirleni din prima şi puteam continua drumul bineştiut către Constanţa, am mai parcurs odată sensul giratoriu pînă am găsit drumul către Cochirleni. Şi abia aştept să mă mai duc. E un ceva care mă atrage, mai ales noaptea. Dacă ai drum spre Litoral, încercă experienţa aceasta. Oi fi eu nebun!
Superb! Mi-am desenat deja harta…
In aceste conditii te mai mira ca pustiul acela care a fugit in Anglia, agatat de trenul de aterizare al unui avion era din…..corect, Cochirleni! Acu ii inteleg si eu disperarea!
baricada
sper să nu regreţi! In plus, ai si obiective turistice, cum ar fi Castrul Adamclisi şi Pestera Sf Andrei.
ironic
dar ce tehnică de supravieţuire!
PS: ai vazut ce feţe au cochirlenii din fotografie?
raho
vreau şi eu noaptea la dig la Rasova! (cum se scrie? Rasova sau Raşova sau Râşova sau Râsova?!) asta s-ar traduce fata lui rîsu’ sau rasu’, depinde de diacritice. ov e fiul şi ova e fica: Hîrşova, Lipova, etc oricum e vorba de-o fată.
pietroaiele (4 vocale consecutive) de la Adamclisi şi peştera lu’ Andrei dă-le-n amarul lor dacă n-au fete pe dig.
cu prima ocazie vin şi io cu tine, da mergem singuri!
numa’ bine!
zamolxus
Rasova se scire, Rasova se citeşte. Nu are diacritice.
Dacă ar fi să mergem la dig, noaptea, avem nevoie de muşchi de oţel. Ăia au şuriul la ei.
Raho, daca esti nascut in Cochirleni, e musai sa ai ADN-ul modificat in asa fel incat sa dezvolti diverse calitati paranormale, necesare supravietuirii…cum ar fi rezistenta la minus 35 doar cu chilotii pe tine, capacitatea de a ingera alcool metilic in lipsa de altceva fara sa te ia mahmureala, sau vederea de noapte cand te deplasezi cu caruta si n-ai felinare…
ironico
esti intr-un mare fel! Am ras cu clabuci. Cred ca ai dreptate. Ca orice organism viu, cochirlenenii s-au adaptat mediului si s-au automodificat genetic. 😆
PS: or fi din aceeasi ramura cu klingonienii?
raho
şi un alt tip de supravieţuire din ţara lu’ soare răsare unde mi-am tocit tălpile vreo 7 ani din viaţă:
http://www.brisbanetimes.com.au/environment/whale-watch/surviving-whales-to-be-moved-20100923-15nw2.html?autostart=1
am vrut să-l pun la o postare mai recentă la care comenta şi kaninusferoingus dar nu am găsit-o aşa că am considerat că se potriveşte aici la tehnici de supravieţuire, mai ales că mi-am zis: ce ţi-e domle’ cu lumea asta?! unii-i salvează şi alţii-i mănîncă. hî,hî,hî!
numa’ bine rumîne!
raho
şi încă ceva aici pentru că tot uit. pentru asta mi-eşti dator cu morun la grătar şi muscat otonel. tot de suprvieţuire e vorba. ţi-aduci aminte cînd ţi-am spus că bocceluţă va supravieţui? că nu se întîmplă nimic şi că îşi va termina mandatul sănătos şi întreg?! eh! uite că a supravieţuit. am cîştigat! aşa că vreau morunu’ şi otonelu’. hî,hî,hî! cînd o să vin cred că o să am un concediu pe cinste cu tine. şi americanii o să mă invidieze! singura ta şansă e să dispari din ţară, că dacă trebuie să plăteşti pariurile ai încurcat-o.
numa’ bine rumîne!
zamolxus
Boc inca nu si-a terminat mandatul, asa ca mai asteapta morunasul. Dar aici sa te vad ca o saramura de caras cu mamaliguta tot se gaseste.
raho
ştiam eu că eşti băiat bun! nu faci tu d-astea! păi ce mai e ca şi terminat. cît mai are exact?
numa’ bine!
zamolxus
în mod normal are pînă în 2012, după alegerile parlamentare. Noua structură a parlamentului precum şi noile alianţe vor impune preşedintelui, care dacă nu-l dă jos nimeni ar trebui să fie TRaian Băsescu, o nouă coaliţie de guvernămînt. Deci, răspuns corect e: 2 ani!
raho
mai e puţin şi în afară de asta nu mă grăbesc. tu pregăteşte-te să poţi plăti pariurile.
numa’ bine rumîne!
Zamolxus
@ 6,54 am
bine faceţi, mergeţi singuri că cine ştie peste ce bolânde daţi pe-acolo de rămân eu singurică, singurică taman acum că abia am dat de voi.
raho
cred că aici e ceva mai bine de trimis aşa ceva. vezi tu ce faci cu ea. bătăiosul e un băiat de treabă.
http://bataiosu.wordpress.com/2010/08/12/basescu-trimite-romanii-la-moarte-din-loialitate-pentru-israel-basescuin-cazul-unui-conflict-iran-israel-romania-va-fi-un-partener-loial-al-nato-si-al-israelului-se-mai-indoieste-cineva-ca-am-avut/
numa’ bine rumîne!
Fini
am văzut că nu puteai dormi de grija noastră şi te-ai apucat cu noaptea-n cap să ne scri. hî,hî,hî!
numa’ bine!
Zamolxus,
nu ghicişi, la mine fu zâuă.
Mă căinam pe mine. Îmi dau seama că nu sunteţi nişte ieşiţi din spuma mării, deci nu vă duc grija. 🙂
Fini
bine faci că nu ne duci grija. nu de alta dar nu cumva să rămîi îngrijorată, că nu e bine zău, mai ales pentru unii ca noi. cu timpul mă distram pentru că aia era ora de înregistrare a mesajului tău pe timpul României aici la raho. da tot nu am înţeles de ce ai scris 6,54 am. asta înseamnă aproape 7 dimineaţa, adică cu noaptea-n cap tu erai pe internet, sau ai grezit şi de fapt era 7 seara pm.
numa’ bine!
Zamolxus,
eu nu am scris ora. Aşa apare de la tata ei, setată pe ora Bucureştiului. Dacă vezi ora afişată la comentariile mele trebuie să scazi 8 . Acum la mine este 12,21 şi priveşte ce se afişează.
În ce priveşte răchia, eu o ţin cel puţin 5 ani şi abia după aia umblu la ea, bineînţeles dacă e nevoie. Tră să fie ca uloiul (uleiul).
Fini
dacă n-ai scris ora, atunci ce înseamnă: „@ 6,54 am”, care e scris de tine. acum trebuie să-mi spui că m-ai făcut curios. eu nu vorbesc de ora oficială care apare automat la comentariu, care atunci era 12:25 am la comentariul tău din 28/09/2010. uite aici ce spuneai:
„Zamolxus
@ 6,54 am
bine faceţi, mergeţi singuri că cine ştie peste ce bolânde daţi pe-acolo de rămân eu singurică, singurică taman acum că abia am dat de voi”.
sînt eu bătrîn da’ să şti că ştiu ce vorbesc, crede-mă!
numa’ bine!
Zamolxus,
m-am referit la comentariul tău:
zamolxus Spune:
22/09/2010 la 6:54 am
Îmi pare rău că te-am supărat.
Fini
nu mă supăr deloc, problema e că vroiam să aflu ce anume vroiai să spui cu @ 6.54 am. e comentariul tău nu al meu din 28.09.10. uite aici din nou:
Fini Spune:
28/09/2010 la 12:25 am
Zamolxus
@ 6,54 am
bine faceţi, mergeţi singuri că cine ştie peste ce bolânde daţi pe-acolo de rămân eu singurică, singurică taman acum că abia am dat de voi.
la asta mă refeream eu că erai pe net cu noaptea-n cap, şi oricum glumeam. deci nu-ţi fă griji. eu vroiam doar să ştiu la ce te refereai cînd spuneai @ 6.54. asta e tot. eu nu spuneam nimic de 6.54. eu ştiu la ce anume comentariu de-al meu te-ai referit. ce nu înţeleg în continuare e la ce anume te-ai referit tu cînd spuneai aşa ceva.
deci nu-ţi fă probleme deloc pentru că nu m-ai supărat. nu ai de ce. singura mea problemă aşa cum ţi-am spus e că nu am înţeles la ce te refereai tu atunci cînd spuneai @ 6.54 am. asta nu mi-e clar mie nici acum.
numa’ bine!
Zamolxus,
dacă nu aş şti că eşti rumîn aş crede că eşti un neamţ riguros. Eu nu prea am abilităţi în ale vorbitului şi se pare că mă învîrtesc în jurul cozii iar tu ameţeşti privindu-mi mişcarea de rotaţie. 😆 Tu vrei punctul pe „i” şi eu trîntesc căciula pe „a”.
Mai lasă-l boalilor de @ 6,54 că mi-a trecut prin pori şi tot nu sunt în stare de mai mult. Ştiu că aunci cînd am scris era ziua şi că nu bîjbăiam „în adîncimi de întuneric” (îl citez cu sfială pe Lucian Blaga). Poate reuşesc să fac pace cu clipul următor în care apare şi versul citat.
Versuri minunate şi muzică pe potrivă.
Fini
sînt mai rău ca nemţii, chiar ei mi-au spus-o. am trăit pe-acolo vreo 3 ani. exactitatea şi precizia mea i-a demolat complet, aşa că nu-ţi fă griji. serios!
singurul lucru e că pentru mine tot un mister a rămas la ce te refereai tu atunci cînd spuneai @ 6.54 am (era ora din România, era ora de la tine sau încercai ora de la mine. apropos la mine s-a schimbat acum. una înainte deci una mai mult ca diferenţă şi în curînd vor fi 2 mai mult diferenţă.
mulţumesc de versuri. flori ce să fac cu ele, da o balerină frumoasă da. asta mi-ar place!
nu-ţi mai fă atîtea probleme. sînt alte lucruri mult mai importante pentru care să-ţi consumi energia. acum am terminat cît de cît (adică nu eram foarte mulţumit cu răspunsul meu pentru profesorul Coja) şi i-am dat drumul, deoarece l-am făcut să aştepte cam mult. în general trec printr-o perioadă grea. nu-mi găsesc starea şi exprimările sînt foarte greoaie, iar asta mă omoară, mai ales că s-au adunat o groază şi bat pasul pe loc.
ce şti de Lilith? e unul din subiectele în lucru pe care le am acum, alături de alfabetul lui Ben Sirah. e complex e încîlcit şi stufos cu toate că la prima vedere pare foarte simplu. e misterios, provocator şi incitant.
de la luna neagră la prima „soţie” a lui Adam înaintea Evei, care-l părăseşte, e cale lungă. iar cealaltă problemă care se leagă de asta cu alfabetele lui Ben Sirah, unul în aramaic pe care-l am iar celălalt în ebraică, pe care nu-l găsesc nici împuşcat. doar fragmente şi comentarii, dar nicăieri textul complet. am nevoie de text şi traducere. astea sînt probleme adevărate pentru mine.
am înţeles că treci prin momente mai dificile. să-ţi ajute să treci peste ele!
numa’ bine!
Fini
am uitat să spun că am observat că te-ai străduit să scri cu Î din I. asta cred că din cauză că te-am scos din pepeni cu @ 6.54 am. hî,hî,hî!
numa’ bine!
imediat ce am să stabilesc legătura cu adresa de e-mail am să-ţi trimit ceva materiale serioase despre regulile ortografice hotărîte în 1993. sper că pînă la urmă ai citit articolul meu cu gîlceava aici la raho!