® Tehnici de supravieţuire (I)

Am părăsit Bucureştiul pe la ora 19:00 şi mai avem combustibil pentru 41 de km. „Alimentez pe autostradă”, mi-am zis pe cînd mergeam întovărăşit de Dîmboviţa spre ieşirea din oraş. Trec de tîrgul de maşini Vitan şi rulez peste viteza legală, grăbit. Pînă să ajung la Centură, mă izbeşte, la început timid, apoi violent, un miros de celulă animală intrată în putrefacţie. „E vreun leş de cîine aruncat în boscheţii de pe esplanada rîului”, am gîndit, apăsînd şi mai mult acceleraţia din dorinţa de a depăşi zona. Dar, nu! Duhoarea putreziciunii s-a accentuat devenind de un insuportabil vecin cu paroxismul. Sunt nevoit să frînez. E un Stop la o trecere de cale ferată. În faţa mea, o coloană de vreo 10 autoturisme şi camioane aşteaptă să se înscrie pe Şoseaua de Centură. Văd în dreapta o staţie RATB şi cîteva persoane care aşteptă autobuzul. „Vai, lor”, i-am căinat, crezînd că sunt înnebuniţi la rîndul lor de mirosul putreziciunii. Peste ei, printre arbuşti, am zărit părţi dintr-o clădire de culoarea sîngelui închegat, pe care scria „Protan S.A.”.  Atunci mi-am dat seama care este sursa poluării: unitatea de ardere a resturilor şi cadavrelor animale. Oamenii aceia, dar şi alţii pe care îi vedeam prin curtea societăţii, lucrau acolo. Inspirarea „aromei” de cadavru intra în fişa postului, iar lor li se părea firesc. Oare ce salariu au acei amărîţi care mînuiesc moartea? Unde te poate duce disperarea, grija traiului zilnic, încît să lucrezi în asemenea loc? Recunosc, sunt un individ pentru care mirosul este foarte important, poate chiar uşor exagerat, şi 5 minute, cît am stat în acea duhoare, simţeam că înnebunesc. Am luat aromatizorul automobilului şi mi-am băgat în nări ulei aromat, simţurile mele fiind excitate de un amalgam de mirosuri anti-tabac, gunoi şi cadaverice

Pe cîmpul dintre Protan şi groapa de gunoi Glina, se vedeau vreo şase blocuri de locuit, cu 10-12 etaje, noi. „Trebuie să fii un investitor nebun ca să faci cvartale într-o asemenea locaţie, dar şi mai nebun ca să îţi cumper apartament într-un bloc situat între Protan şi groapa de gunoi. Or fi locuinţe repartizate gratuit?!”, îmi ziceam în timp ce mergeam către A2. Cît de disperat trebuie să fii încît să locuieşti într-un asemenea loc? Îmi imaginez un anunţ publicitar: „Vînd apartament confort 1 sporit, supermodernizat, la marginea oraşului, situat în zonă rezidenţială între Protan şi Groapa de gunoi Glina”. Zîmbesc în gînd, amar! Îmi amintesc că tot în acea zonă se construieşte staţia de epurare a apei menajere, Bucureştiul fiind singura capitală europeană care încă nu are aşa ceva. Există o Dîmboviţă (să-i zicem, curată) care se vede şi alta canal colector, care curge pe sub prima. „Dîmboviţa apă dulce, cin’ te bea nu se mai duce” se uneşte cu Dîmboviţa apă dulce, cin’ te bea precis se duce, tot lîngă Glina. În prezent, ceea ce lăsăm în urma noastră la baie, bucătărie, WC etc. ajunge în Dîmboviţa, apoi în Argeş, Dunăre şi Marea Neagră. Civilizaţie? În momentul în care se va finaliza staţia de epurare, Dîmboviţa murdară va fi filtrată de dejecţii şi apoi unificată cu apa curată a rîului. Dar, pînă atunci, cînd facem baie pe Litoral să nu uităm că o picătură din apa mării este apa noastră menajeră.

Am ieşit pe A2 fãrã sã alimentez la un Lukoil de pe Centurã. Speram să găsesc un punct de oprire ca să aerisesc maşina, să fumez o ţigară ca să mă liniştesc şi să alimentez. Rulam nerăbdător cu 140-150 km/h. Mai aveam carburant pentru 30 km. Scrutam orizontul luminat de amurgul lăptos şi nu zăream nicio benzinărie. „Please refuel”, m-ă anunţa, din cînd în cînd, computerul de bord. Bornele kilometrice zburau pe lîngă mine dar încă nu zăream niciun indiciu că ar urma vreo benzinărie. Cînd a început să pîlpîie şi becul indicator, demult aprins, am intrat într-o uşoară panică. La km 36 am ajuns la o variantă care ducea spre Fundulea. Am ieşit de pe A2 şi, după vreo 5 km am ajuns la o benzinărie din localitate. Cu inima venită la loc, am reintrat pe autostradă şi mi-am continuat drumul spre Litoral. Prima benzinărie am întîlnit-o la km 49, apoi punctele de alimentare se succed la distanţe foarte scurte. Probabil, investitorii consideră că nu sunt nebuni care să plece din Bucureşti cu rezervorul gol. Ei, bine, uite că sunt!

(va urma)