Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 31 mai 2010

® Pastila de umor


Umorul ne-a ajutat să supravieţuim vremurilor, să trecem mai uşor peste restricţii, privaţiuni, nedreptăţi, necazuri.

PS: Dar, uneori prea facem băşcălie din orice(nu e cazul clipului de sus)!

Read Full Post »


Am ieşit din clădirea Guvernului la ora 0 şi 16 minute. Era răcoare şi mirosea a vegetaţie spălată de ploaie. Chiar dacă eram foarte obosit, aveam o stare de bine. Din păcate, liniştea nopţii era spartă din cînd în cînd de zgomotul motoarelor unor maşini care sclipeau în lumina străzii, „bijuterii” al căror preţ depăşeşte 80.000 de euro. Bolizii, unii decapotabili, treceau în trombă prin Piaţa Victoriei. Ocupanţii lor habar n-aveau că Executivul tocmai aprobase diminuări de pensii şi salarii. Păşind agale pe trotuarul din faţa clădirii spre locul în care îmi parcasem maşina, am privit instincual către Palatul Victoria. Era cenuşiu şi acoperit în lateral cu pînze puse de muncitorii care-l consolidează. Am avut impresia că Guvernul este bandajat. Fără să vreau, în minte mi-a venit imaginea lui Emil Boc. Cred sincer că el este politrucul perfect. Demagog, rece, ipocrit, fără onoare, fără dubii, fără mimică, vorbă repezită şi fără substanţă, dacă îl întrebi ce vrei el îţi răspunde ce vrea. Emil Boc nu este în stare să conducă, să imagineze, să conceapă, să previzioneze, să colaboreze, să socializeze, să inventeze(în sens pozitiv). În schimb, el este executantul perfect. Odată ce stăpînul i-a zis să facă ceva, nu-l mai opreşte nimic. În atari condiţii, pentru el nu mai există imposibil, degradant, obositor, penibil, ruşinos, imoral, ilogic, interzis, ilegal, crud, perfid, iraţional. Face din poruncă scopul lui de a fi.

Ieri, la 14:00, Emil Boc ne-a prezentat măsurile de austeritate  dublat de o proiecţie de slideuri, aşa cum am arătat aici. La finalul şedinţei de Guvern, după ora 22:00, ni le-a mai citit odată. Jurnaliştii erau obosiţi, miniştrii care l-au însoţit pe primul ministru erau plictisiţi, Sebastian Vlădescu, sau moţăiau pe scaun, Mihai Şeitan. Ca şi noi, şi ei asistau pentru a nu ştiu cîta oară la acelaşi discurs al lui Boc. Unele dintre fraze premierul le repetă de luni de zile. Aseară, el ni le-a prezentat cu aplomb şi mari paranteze explicative de parcă era prima oară cînd le comunica ţării. În sala de brefing se chicotea, se moţăia, se bîrfea. Doar Boc, imperturbabil, turuia la nesfîrşit aceleaşi fraze „editate” care i-au adus admiraţia Elenei Băsescu. După ce a rostit „poezia” de aproximativ 40 de minute, premierul a cerut să-i fie adresate  două întrebări la care, în stilu-i bine cunoscut, a răspuns în dodii, şi a plecat. Boc a dovedit încăodată, dacă mai era cazul, că nu are respect pentru jurnaliştii-om care aşteptau brefingul de presă de opt ore. „Dar mai dă-l încolo”, mi-am zis cînd am ajuns la maşină.

Am ales E Nomine şi am dat drumul la muzică cu volumul spre maxim, timp în care am demarat, părăsind intersecţia din Piaţa Victoriei şi luînd-o pe Calea Buzeşti. Mai aveam doar 3-40 de lei în buzunar şi m-am oprit la o bancă să scot nişte bani. Uşa era închisă, serviciul „self bank” fiind disponibil pînă la ora 23:00. Din reflex, m-am uitat la ceasul telefonului. Era 0:34. Am plecat mai departe şi am ajuns în zona Halei Matache, unde se află imobile semiruinate ocupate, cu acte dar mai ales fără, de ţigani. Strada, pînă atunci goală, se însufleţise. Fetiţe scoase la produs îmi făceau semn să opresc. Pîlcuri, pîlcuri, ţiganii stăteau pe scăunele sau lădiţe de fructe pe la porţi şi spărgeau seminţe. Vreo trei magroance bătrîne ţineau în poala fustelor largi ceva. Că erau ţigări de contrabandă „scăpate” de vameşii care fac azi grevă, că erau droguri „neştiute” de cei de la brigada anti-drog, că erau pungi cu seminţe,  nu pot spune! Poate că erau toate la un loc! Deşi păreau apatici, ţiganii trăgeau cu ochiul în lungul străzii să vadă dacă prostituatele au vreun client sau dacă vin poliţiştii. Care poliţişti? Cei care fac grevă azi? Zîmbesc trist, a lehamite. La intrare în Piaţa Buzeşti, un ţigănuş dă picioare unui coş stradal de gunoi, pus pe un stîlp, probabil repetînd scene din filmele cu Bruce Lee. Oare de ce l-a luat Dumnezeu pe copilaşul din Olt, iar ăsta rămîne pe pămînt să ne terorizeze traiul zilnic?! Cine ştie? Tot Domnul! Şi medicii care nu s-au ocupat de micuţ pentru că părinţii lui n-au avut bani de şpagă. Medicii ăia fac azi grevă sau mîine, odată cu femeile de serviciu de la Metrou care au salarii de minimum 25 de milioane, spor de subteran, spor de condiţii grele, spor de muncă la lumina artificială, spor de ruşine?! Între  dărăpănaturi, promiscuitate şi ilegalitate, la 5 minute de Guvern, în noapte, E Nomine sună sinistru. Hm! Sinistru. Parcă am mai auzit cuvîntul ăsta.

„Vater unser,
Dein ist das Reich,
Und die Kraft,
Und die Herrlichkeit,
In Ewigkeit,
…Amen”

spun cei de la E Nomine. Dar focul de armă de la finalul melodiei ce spune? E o soluţie? Singura?

Ies de pe Calea Buzeşti şi virez către Academia Militară. Intersecţia este plină de cratere, nu gropi. Maşina geme sub mine şi mă ustură sufletul. O reparaţie costă enorm. De cînd a venit Boc la Guvern, am lucrat zeci de weekend-uri, am lucrat şi 16-18 ore pe zi, de cîteva ori m-a prins miezul nopţii la Palatul Victoria, iar „mogulul” mi-a micşorat venitul de două ori, De de plata orelor suplimentare, a unor sporuri, nici nu poate fi vorba. Ce ar fi să fac şi eu grevă? Măcar o factură de service auto să îmi plătească şi mie! Zîmbesc iar! Cum să fac aşa ceva? Dacă nu-mi convine cu cît sunt plătit, plec. În mediul privat e atît de simplu!

Ajung la intersecţia Bulevardului Eroilor cu strada care, peste 200 de metri, dă chiar în curtea Palatului Cotroceni. E o circă de poliţie şi în faţa ei sunt parcate vreo 20 de Logan-uri. Nici ţipenie de poliţist! Poate se pregătesc de grevă şi de aia îşi fac de cap prostituatele, vînzătorii de droguri şi ţigări, ţigănuşul fan Bruce Lee care se antrenează ca mîine să ne dea nouă picioare-n gură. În ce jeg socio-moral trăim! Îmi vine un gînd trist, de sfîrşit de lume. Întîmplător, am făcut drumul invers comenzii primită de premier, adică am plecat de la Guvern şi am ajuns la Preşedinţie. Noi, românii, îi merităm şi pe Băsescu, şi pe Boc, şi pe toţi politicienii care ne-au adus aici. Nu suntem mai breji. Ei sunt asemeni nouă. Mincinoşi, demagogi, puturoşi, superficiali, pricinoşi, invidioşi, nepăsători, lipsiţi de simţ civic şi de dragoste de ţară.

Jur! Dacă aş putea, mi-aş băga benzină de toţi bani(mîine, acum e bancomatul închis) şi aş pleca departe, departe, cît mi-ar ajunge carburantul. Din nefericire, nu o pot face. „Am responsabilităţi”, gîndeam, chiar cînd intram pe poartă, în curtea locuinţei mele, pe la 1 din noapte. În drum spre intrarea casei, am trecut pe sub fereastra neluminată a camerei părinţilor mei. Dragii de ei! Dorm răpuşi de greutăţile vîrstei de aproape 80 de ani şi de oboseala unei munci, în fabrică, de 40 de ani. Încă nu au aflat că Guvernul tocmai le-a tăiat 15% din pensiile care însumate abia depăşesc 16 milioane.

Somn uşor!

Read Full Post »