Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 11 mai 2010


Azi, am fost la Palatul Parlamentului, unde a avut loc întâlnirea dintre preşedinte, premier, câţiva miniştri, sindicate, patronate şi reprezentanţi ai partidelor care susţin Guvernul. Am plecat de acasă cu o oră şi jumătate înainte, deşi până la Parlament fac în mod normal 10 minute. Îmi era frică să nu găsesc loc de parcare, o frică permanentă în Bucureşti. Pe drum, prizonier în coloana de automobile, mă minunam câtă lume nu renunţă la maşina proprie în favoarea transportului în comun, chiar dacă pe la TV se vaită toţi că i-a sărăcit criza. La filtrul de control, am ajuns simultan cu preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ(FSLI), Aurel Cornea. Nu avea legitimaţie de acces dar i-a spus gardianului că este invitat la întâlnirea cu preşedintele. „Dar este prea devreme”, i-a zis acesta. „Am venit mai devreme că m-au invitat cei de la Realitatea TV în studiou”, a explicat Cornea. Eu, care am un dinte împotriva acestor „Jimmy Hoffa” de doi bani, am completat ironic: „A venit să combată bine la RTV şi să ceară măriri de salarii şi sporuri în vreme de criză”. Individul a rămas mască şi, deşi este de o obrăznicie crasă, a fost atât de surprins că s-a blocat. L-am lăsat în spate privindu-mă lung şi m-am îndreptat către lifturi.

Antena 3, la un cap al holului...

Ajuns la P1, holul imens din care se intra în sala de şedinţă era plin de jurnalişti, invitaţi şi de maşinăriile video ale RTV şi A3(vezi foto). Cât mă salutam cu lumea, apare şi Cornea. Se duce prima dată la masa Realităţii TV şi îi spune moderatoarei: „La dvs. sunt programat mai târziu, întâi mă duc la Antena 3”. Cam aşa îşi rotesc lătrăii mogulilor acest tip de personaje care incită la revoltă şi anarhie.

...Realitatea TV la celălalt capăt(hop! şi Cornea în capul mesei, în prim plan)

Pe la 10:40, şi-a făcut apariţia cu aere de „majur”, Crin Antonescu, flancat la un pas în spate de „plutonierii” Varujan Vosganian şi Radu Stroe. „Ia te uită ce devreme au venit liberalii”, m-am mirat în gând. Eroare! Dama instabilă din fruntea tractirului PNL venise să ne anunţe că nu mai vine. Pe-ni-bil! După ce ieri a declarat că va participa la întâlnire, azi a venit să spună că nu mai vine. Probabil că refuzul lui Victor Ponta de a da curs invitaţiei sindicatelor, subliniez, sindicatele au organizat întâlnirea, l-a molipsit peste noapte şi pe mimeticul Antonescu. După ce şi-a spus poezia la microfoane, şi anume că nu vrea să-i facă jocul lui Traian Băsescu(?!), liberalul şi-a luat anturajul şi dus a fost. Jenant!

La un moment dat, s-a creat agitaţie la capătul holului şi a apărut Emil Boc. La câteva secunde după el, a venit şi Traian Băsescu. Distanţa scurtă de timp între sosirile celor doi mă face să cred că  preşedintele şi premierul s-au aşteptat la sosire, punând de o mică discuţie, feriţi de ochii presei, înainte să intre în sală. Emil Boc, aşa cum vă tot povestesc de un an şi jumătate, a cotit-o printre coloane(vezi foto) speriat de jurnaliştii care aşteptau în faţa uşii. Era însoţit de o flacără violet(glumesc, e un reflector al RTV). Preşedintele a urmat traseul firesc, ne-a salutat şi a intrat în sală.

 Discuţia a durat peste trei ore şi nu a fost una de domnişoare de pension. Bogdan Hossu i-a cerut deschis lui Emil Boc să demisioneze şi să se facă un guvern de largă reprezentare politică, Traian Băsescu a spus că unul dintre liderii de sindicat „gestionează evaziunea fiscală”(referire la Vasile Marica, şeful sindicatului vameşilor, comisarilor ANAF, Garda financiară, poliţie etc. care nici măcar nu a venit la consultări). Preşedintele le-a precizat liderilor sindicali, numindu-i „mă băieţi” ceea ce i-a deranjat pe unii, că ar putea fi de acord cu o diminuare a pensiilor în funcţie de valoarea acestora, dar a cerut ca pe total buget să se ajungă la o reducere de 15%. Sindicaliştii au fost inflexibili şi au ameninţat cu proteste de stradă şi blocarea statului. Preşedintele a zis că varianta rămasă este mărirea TVA şi a cotei. Atunci au sărit ca arşi reprezentanţii patronatelor. Într-un final, după discuţii fără sfârşit, Emil Boc a venit cu propunerea(pe care probabil i-a spus-o preşedintele în capul holului, la venire) că va trimite scrisoarea de intenţie ca să fie aprobată de Consiliul Economic şi Social(CES). Traian Băsescu a fost de acord(ha, ha, ha!) şi a cerut Guvernului să nu aprobe scrisoarea fără acest aviz. Astfel, s-a aruncat toată răspunderea în spatele unui consiliu pe care până acum nu-l băga nimeni în seamă şi în care orice act este aprobat dacă este votat de majoritatea simplă. Având în vedere că în structura CES-ului sunt mai mulţi adepţi ai reducerilor de pensii şi salarii(guvern şi patronate) decât al majorării taxelor(doar sindicatele) aş putea paria că scrisoarea va trece în forma dorită de preşedinte.

Dar ce este CES-ul? O adunătură „consultativă” în care sunt reprezentanţi ai Guvernului, patronatelor şi sindicatelor. Potrivit legii, Executivul este obligat să obţină pe majoritatea actelor normative emise viza CES-ului. Numai că, acest consiliu care are sediul într-un apartament din Piaţa Romană, pe aceeaşi scară cu fostul sediu al OTV(televiziunea este la etaj 6, CES la 4) nu prea este luat în seamă de Guvern. Cu Tăriceanu am fost o singură dată în cămăruţele instituţiei, iar cu Boc, niciodată. Nu ştiu dacă ai nevoie de multe degete ca să numeri actele ultimelor guvernări care au aviz CES. Acum, prin mişcarea de maestru a lui Traian Băsescu, acest organism aflat de mulţi ani în moarte clinică, va fi resuscitat şi pus în lumina reflectoarelor. Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi în acea scară de bloc dacă presa care a fost azi la Parlament se va duce, vineri, la 10:00, în apartamentul din Romană.

La finalul reuniunii, preşedintele a dat o scurtă declaraţie presei, iar premierul a profitat de faptul că jurnaliştii erau ocupaţi şi a şters-o, aşa cum venise, furişându-se pe lângă coloanele de marmură ale holului. M-am dus după el şi l-am rugat să îmi spună câteva cuvinte. „Face preşedintele declaraţie”, mi-a răspuns Boc, rămânând surd la insistenţele mele făcute de-a lungul a vreo douăzeci de paşi pe care i-am parcurs alături. Apoi, mi-a fost jenă să mai insist pe lângă un om mut şi fără personalitate. Sincer, am avut un sentiment de milă. Premierul era transfigurat, înnegurat şi strâns înlăuntrul său de parcă ar fi făcut implozie. Acest om ar trebui eliberat de sarcini, astfel se distruge. Aşa cum spuneam şi ieri, cred că a venit la Guvern cu gând bun şi încercând să facă treabă, dar a fost nimicit de criză, de conjunctură, de şacalii din propriul partid, dar şi de propria-i naivitate. 

După ce l-am lăsat în plata Domnului pe primul-ministru, am mai discutat cu câţiva miniştri şi reprezentanţi ai patronatelor. Cu liderii de sindicat, nu, pentru că aşa cum am spus de multe ori, îi dispreţuiesc profund. Mai ales când am auzit că grăsanul Bluto(Bogdan Hossu) a propus din nou să se impoziteze şi drepturile de autor cu 16%, nu cu 10% cât este în  prezent. Singurul ministru cu care am discutat şi a acceptat să fie citat a fost, ca de obicei, Elena Udrea. Îmbrăcată foarte elegant, într-un deux pieces de culoarea untului şi mirosind mirific, ea a furnizat şi informaţia că îşi va dona salariul, până trece criza, la 30 de pensionari din colegiul unde a fost aleasă deputat sau îl va vira într-un fond de solidaritate(în caz că se va constitui aşa ceva). Astfel, Elena Udrea urmează exemplul preşedintelui.

Am plecat de la Parlament în jurul orei 16:00. Încă mai aveam în creier parfumul doamnei Udrea. Doar parfumul! Gândeam că mi-ar plăcea să am un prim-ministru care măcar să miroasă frumos. Am ieşit cu greu din curtea Parlamentului pentru că strada era blocată de coloane de maşini oprite la stopul din zona Pieţei Constituţiei. Drumul către casă l-am parcurs anevoie, bară la bară. Am făcut cei aproape 3 kilometri în 40 de minute. Cât am stat prins în trafic, între Hotel Marriott şi intersecţia Drumul Sării cu Calea 13 septembrie, iar mi-a venit în minte că lumea o duce greu şi a sărăcit, că e criză economică. La naiba! Bine că măcar ne-au mai rămas doar bani de benzină!

Read Full Post »

® No, e!


În 2010, vine Dumnezeu la Noe, care trăia liniştit în România şi-i zice:

– Noe, Pământul s-a umplut de răutate şi oamenii M-au uitat. Vreau să construieşti o noua Arcă, pentru că Potopul va veni iar. Să pui pe ea, din fiecare specie, câte un mascul şi o femelă. Ai la dispoziţie 6 luni!

     După 6 luni, se uită Dumnezeu pe Pământ şi-l vede pe Noe plângând în grădină.

– Noe !!! Sunt pe cale sa încep Potopul, unde este Arca ???

 – Iarta-mă, Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat de la precedentul Potop. Acum am nevoie de autorizaţie de construcţie. Mă tot cert cu un inspector, pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat ţn judecată pentru ca am încălcat planul de urbanism construind Arca în gradina mea şi nu am respectat normele de înălţime.

    Apoi, compania de electricitate a cerut sa pun ipotecă pe Arcă în vederea acoperirii riscului că nu plătesc costurilor de mutare a liniilor de înaltă tensiune ce trebuie date la o parte cânt transport  Arca pentru a fi lansată la apă. Degeaba le-am spus eu că va veni marea la mine, că nu m-au crezut!

    Ca să fac rost de lemn, a fost o altă problemă. Este interzis să tai lemn din pădurile învecinate deoarece acolo trăieşte bufniţa cu pete care-i o specie protejată. Am încercat să-i conving pe ecologişti că tai lemnul tocmai pentru a o o salva, dar nici n-au vrut să stea de vorbă cu mine.

     Când am început să adun animalele, am fost dat în judecată de activiştii pentru protecţia animalelor. Ei susţineau că ţin animale sălbatice sechestrate într-un spaţiu foarte mic, ceea ce înseamnă cruzime asupra acestora.

     Reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii mi-au cerut să prezint certificate veterinare pentru fiecare animal, astfel încât să dovedesc că acestea nu au gripă aviară, gripă porcină, turbare, pestă, râie etc. 

    Apoi, cei de la Ministerul Mediului au spus că nu am voie să construiesc Arca până când reprezentanţii lor nu fac un studiu de impact despre implicaţiile pe care Potopul Tău le poate avea asupra mediului..

    Mai am un proces în derulare cu Ministerul Muncii deoarce nu am respectat condiţiile de angajare pe şantier şi nu am respectat protecţia muncii. Blocul Sindical nu mă lasă să fiu ajutat de proprii copiii la construcţie deoarece aceştia nu fac parte din Sindicat şi nu au certificare ISCIR pentru construcţia de nave.

    Ca să fie totul şi mai rău, Fiscul mi-a sechestrat toate proprietăţile deoarece vreau să părăsesc ţara fără să-mi plătesc taxele şi impozitele. 

    Iar Consiliul pentru Combaterea Discriminării m-a amendat că nu respect dreptul tuturor minorităţilor naţionale de a fi luate pe Arcă.

     Deci, Doamne, iarta-mă dar, îmi  trebuie pe puţin 10 ani ca să fac tot ce mi-ai zis!!

     Dintr-o data, cerul se lumină, norii de ploaie dispărură, iar soarele apăru din nou strălucitor pe cer.

– Doamne, să înţeleg că nu ne mai distrugi, a întrebat Noe ?

– Nu, Noe! Se pare că mi-a luat-o Guvernul înainte…

PS:

 text cu autor necunoscut, primit pe email

Read Full Post »