Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 21 aprilie 2010


O informaţie primită, azi, la prânz, de la o sursă din Cluj, mă prevenea că Emil Boc va fi prezent, miercuri, pentru patru ore, în oraşul de la poalele Feleacului. Ştirea era greu de crezut pentru că premierul se afla la ora când am primit vestea în şedinţă de Guvern. Reuniunea Executivului s-a terminat, însă, pe la ora 13:00, iar Emil Boc a susţinut o scurtă conferinţă de presă, în jurul orei 13:30. După ce a acceptat doar o singură întrebare din partea jurnaliştilor, deşi tocmai anunţase un subiect de importanţă covârşitoare pentru ţară(modificarea Constituţiei), premierul a plecat val-vârtej de la Palatul Victoria.

Colaboratorii săi cei mai apropiaţi se făceau că nu ştiu unde le şeful şi îmi răspundeau moale că acesta nu este plecat din clădire sau din Bucureşti. Mai mult, maşinile coloanei oficiale au rămas toată după-amiaza parcate în faţa Guvernului ca şi cum Emil Boc era prezent la serviciu şi lucra pentru ţară. Până la urmă, am aflat misterul. Azi, fiica cea mare a primului ministru, Cezara, îşi sărbătoreşte ziua de naştere, ea împlinind 14 ani. De aceea, Emil Boc a dorit să-i facă o surpriză şi s-a îmbarcat, la 14:25, într-o cursa Tarom, cu destinaţia Cluj. Astfel, premierul a putut să-i ofere Cesarei cadoul pregătit, a sărutat-o, i-a cântat „Mulţi ani trăiască!” şi a asistat la tăierea tortului aniversar. După ceremonie, şeful Guvernului a luat o altă cursă Tarom şi a aterizat la Bucureşti în jurul orei 20:15. Coloana oficială l-a preluat de la aeroport şi la 20:30 l-a depus la sediul Guvernului unde Boc avea o întâlnire cu câţiva miniştri(pe o temă care nu o voi dezvălui aici).

Gestul pe care părintele Emil Boc l-a făcut a fost unul deosebit. Premierul merită felicitat pentru efortul pe care l-a făcut  şi pentru modul în care a ştiut să-şi bucure fiica ce mare, soţia, fiica cea mică, familia în general. Dar, modul în care procedează, luându-ne de proşti, ferindu-se de parcă ar comite o ilegalitate, este de toată jena. Emil Boc e prim-ministru de un an şi jumătate. Din nefericire, în tot acest timp el nu a învăţat(şi se pare că nici nu va reuşi să o facă vreodată) să se comporte NORMAL.

A fi alături de fiica ta într-un moment important al vieţii ei, când împlineşte 14 ani, este o datorie paternă, un gest de nobleţe şi NORMALITATE. Dar, ca să te furişezi, încercând păcălirea lumii şi ascunderea prezenţei la un eveniment firesc, omenesc, este un act parşiv, de ANORMALITATE.

Eu mai adaug doar atât:

 La Mulţi Ani, Cezara Boc, să fii sănătoasă, fericită şi norocoasă!

Read Full Post »


Prezint mai jos un dialog care a avut loc, azi, în şedinţa săptãmânalã a Guvernului. Protagonişti, primul ministru al României, profesorul universitar Emil Boc, şi ministrul Apărării Naţionale, general cu patru stele al Armatei Române Gabriel Oprea.

Boc: Domnule ministru Oprea tancurile cum se descurcă în Afganistan şi…nu în Afganistan, în Irak, când era nisipul şi nu se opreau motoarele, la avioane de ce se opresc motoarele? 

Oprea: În primul rând că în Irak se mai şi opreau, domnule prim-ministru, ca să ştiţi, pe nisipul fierbinte. Dar de regulă  au funcţionat. Spun specialiştii, am întrebat şi eu, am crezut că e vorba de plafon, şi mi-au spus „Nu!”. Datorită lipsei de oxigen, de aceea intervine şi se opresc motoarele la avioane. De aceea este pericol de prăbuşirea a avioanelor. Chiar s-a prăbuşit un avion săptămâna trecută…

Boc: În Austria(citeşte aici).

Oprea: Da, în Austria. Şi eu am crezut că este vorba doar de vizibilitate. Nu, de fapt lipsa de oxigen.

Boc: Sunt convins că vor găsi soluţii, cum au găsit în armată să meargă tancurile prin nisip, şi avioanele vor găsi soluţii să nu mai aibă probleme cu particolele de nor vulcanic.

Discuţia dintre cei doi demnitari s-a purtat sub ochii uluiţi ai ministrului Transporturilor, inginer de aviaţie Radu Berceanu, care îşi stăpânea greu râsul şi mustăcea cu capul plecat în hârtii.

  La fel de uluit, fac şi eu câteva precizări:

1. Un motor de tanc şi un motor de avion sunt asemănătoare doar în mintea lui Boc.

2. Nisipul deşertului şi cenuşa vulcanică au aceleaşi caracteristici, crede tot personajul efemer din fruntea Guvernului.

3. Factorii de mediu sunt similari, indiferent dacă un vehicul se deplasează prin aer, la altitudini de mii de metri, sau pe sol, mai crede Boc.

4. Dacă la tancuri s-a putut pune vreun carton ondulat de la cutiile de chipsuri ca să nu intre nisip la priza de aer, se poate pune vreo tablă şi în faţa turbinei motoarelor cu reacţie ale avioanelor, ca să nu intre cenuşã vulcanică, speră tot Boc.

5. Să apreciem „frumoasa” limbă română în care discută aceşti oameni de la care noi, prostimea, aşteptăm măsuri geniale pentru depăşirea crizei.

4.  Boc şi Oprea sunt singurii demnitari europeni care cred că avionul explodat la aproximativ 1.000 de metri, vineri, în Austria, este „victima” unui nor de cenuşă ce se afla atunci la peste 6.000 de metri şi în altã zonă a Europei.

Pe-ni-bili! 

Read Full Post »