Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 17 aprilie 2010

® Autoflagelare


Sâmbătă, în zori, misticul din mine(în credinţa bunei informări pe care trebuie să o facă televiziunea) a simţit nevoia unei autoflagelări. Aşa că, mi-am biciuit creierii urmărind, în reluare, mizeria de emisiune pe care Valentin Stan, sluga Voiculescului, o unelteşte la Antena 3.  Gunoiul dezinformaţional este difuzat vineri seara, în direct, concomitent cu pălăvrăgeala dintre „Tănase şi Dinescu”, de pe Realitatea TV. Oricât m-ar deranja gâjâitul lui Stelian-de-PNL care îi bruiază permanent şi imatur spusele abramburite ale moşierului Mircea-de-Cetate, prefer dialogul celor doi, imbecilităţii bâţâitului de pe A3.

Pentru că sâmbătă m-am trezit în zori şi leneveam în scutece cu spiritul odihnit, am zis că pot rezista psihic câteva minute urmărind aberaţiile omului cu laptop. Stan se perpelea de colo-colo print studio, ca un copil cu deficienţe abandonat de aurolaci într-un cămin-spital, de abia mai pridideau cameramanii să-l ţină în cadru. Chinuit nervos, el când îşi încrucişa mâinile pe piept ca o zarzavagioaică din Piaţa Matache, când şi le înfunda în buzunare pentru a le face manichiura. Individul, când nu se uita aiurea, în altă cameră, privea fix la telespectatori ca prin gardul balamucului şi făcea apologia poporului polonez, denigrând la greu poporul român, în comparaţiile istorice incorecte. La fel de incorectă era şi gramatica pe care limbistul lingvistul o folosea exprimându-şi umorile. „Mâ întorc înapoi în timp” este una din expresiile cu care el a dat la gioale limbii române. Nu vreau să-mi supun cititorii unor experienţe sado-maso(eu pe ei şi toţi pe el!) povestind mai mult, aşa că trec direct la subiectul pe care doresc să-l abordez.

Stan(fără Bran, dar cu laptop) a prezentat filmuleţul de mai sus încercând să ne sugereze(!) faptul că Traian Băsescu este de o umilinţă maximă.  Neuronul plictisit al aşa-zisului profesor de nu ştiu ce, încerca să spună că la summit-ul NATO din Germania preşedintele României a trecut prin spatele cancelarului Angela Merkel, deşi ea l-a invitat să o facă prin faţă, ceea ce ar dovedi cât de umil este Traian Băsescu. Poate că homo-erectus are dreptate! Dar, dacă el ar fi un om corect, aşa cum doreşte să ni se exhibiţioneze, pomenea măcar şi de posibilitatea ca preşedintele României să fi ales acea variantă pentru a nu trece prin faţa unei doamne.  

Pseudogramatul nici măcar nu a luat în calcul această posibilitate, ceea ce dovedeşte cât respect are pentru femei. În sprijinul afirmaţiei mele aduc un al argument furnizat, în acelaşi pachet, tot de el. Stan a prezentat şi filmuleţul cu premierul Italiei. Deşi Angela Merkel îl aştepta pentru salutul de bun venit şi fotografia aferentă, Silvio Berlusconi vorbea la telefon şi nu-l durea nici măcar în başcheţi.

Înainte să pun zăvorul grilajului secţiei de boli nervoase, Stan m-a privit fix, cam prea fix, în ochi şi a făcut laudatio lui Berlusconi că i-a tras ţeapă Angelei Merkel, lasând-o să-l aştepte până când aceasta s-a plictisit şi a plecat. De asemenea, Stan l-a glorificat pe preşedintele Albaniei, Sali Berisha, că s-a pupat cu cancelarul german şi i-a trecut băţos prin faţă(vezi filmuleţul de mai sus). „Ce bărbaţi de stat!”, cred că şi-a zis Stan în gând, râgâind o flatulenţă şi scărpinându-se în zona inghinală.

Dacă pe Berisha şi Berlusconi tonomatul i-a lăudat, pe Traian Băsescu l-a umplut de sudălmi pentru umilinţa de care a dat dovadă netrecând pe dinaintea unei doamne, chiar dacă aceasta era acolo în postura de gazdă a evenimentului şi şef de guvern.

Cu creierii sângerând de knutul aberaţiilor realizatorului bâţâit şi greu de urmărit, am luat telecomanda şi am comutat pe Animal Planet. Se difuza emisiunea „Ferma maimuţelor”. Doar sigla postului era diferită.

Read Full Post »