Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 1 aprilie 2010


Am revăzut Chişinăul după 3 ani. Atunci, am fost vara. Acum, într-o primăvară întârziată. Capitala Republicii Modova este situată într-o zonă deluroasă, înconjurată de plantaţii de viţă de vie, lacuri şi crânguri. Comparativ cu vizita trecută, spectacolul naturii era unul trist. În schimb, odată cu plecarea de la putere a filorusului şi comunistului radical, Vladimir Voronin, oficialităţile au devenit mai prietenoase. În ciuda vremii reci şi mohorâte, am simţit căldură din partea gazdelor.       

O gardă de onoare aşteaptă delegaţia română

Premierul Emil Boc a fost aşteptat la scara avionului de omologul său moldovean, Vlad Filat.

Până şi locotenet-colonelul SPPS, Oleg, cel care ne-a asigurat protecţia,  mi-a părut mai puţin fioros chiar dacă statura, chipul şi armamentul pe care-l ghiceai sub haină(chiar l-am simţit, lovindu-mă din greşeală de fierul mascat al pistoalelor) avea o imagine de killer.   

Coloana oficială, sau "cortegiu, cum zic moldovenii, parcurge drumul dintre aeroport şi Chişinău pe un drum la fel de "bun" ca ale noastre.

Chişinăul arată ca un oraş care se chinuieşte să renască dintr-un amurg sovietic târziu şi am trăit un sentiment de milă, dar nu în sens depreciativ, ci frăţesc. Moldovenii, în marea lor majoritate, se uită la România cu speranţă şi, dacă până acum priveam relaţia cu ei având oarecare lehamite, simt acum că nu trebuie să-i abandonăm, indiferent de criza economică pe care o traversăm, chiar dacă şi noi avem pantalonii rupţi în tur. Fraţii noştri au o anume candoare(chiar naivitate) în tot ceea ce fac, în limbaj, şi mi-au creat imaginea unor copii care se joacă aşeazând cuburi, pătrunşi de seriozitate, în timp ce maturii le privesc inocenţa.   

       

     

     

    

   

   

Reminescenţele KGB-ist – comuniste încă există. Tot drumul, în oraş dar şi în afara lui, era presărat de agenţi în civil şi miliţieni. Ascunşi prin boscheţi sau la vedere, aceştia scrutau câmpul, blocau circulaţia sau ţineau sub observaţie trecătorii.   

   

Prea multe nu sunt de spus. Am lăsat imaginile să vorbească, iar uneori le-am „ajutat” cu câteva explicaţii.   

     

      

Moldovenii se uită miraţi la "cortegiul" de boieri

      

Elena Udrea trece neobservată la Chişinău, un oraş cu multe femei frumoase

Vlad Filat l-a condus pe Boc la maşină

Emil Boc şi preşedintele moldovean, Mihai Gimpu, discută în spatele uşilor închise

Nici nu am decolat către Bucureşti şi moldovenii strâng covorul roşu.

Pe timpul unei ore de zbor premierul citeşte Academia Caţavencu şi mai schimbã câte o vorbă cu madam' Udrea(planul îndepărtat al imaginii)

Dacă aţi avut răbdare să ajungeţi până aici, serviţi o bomboană de la binecunoscuta fabrică "Bucuria", că tot trebuie să vină Iepuraşul.

      

     

 

Read Full Post »