Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 23 martie 2010


Priviţi feţele acestor educatori!!!

Pur şi simplu, m-am săturat de protestele profesorilor! De un an de zile sindicatele din educaţie agită personalul din învăţământ cu cereri care subminează buna funcţionare a statului. Nemulţumiţii profită de populismul şi demagogia PSD şi PNL, partide care atunci când erau la putere le dădeau cu flit, iar când sunt în opoziţie le plâng pe umăr. Oficinile lui Vântu şi Voiculescu s-au transformat în trompete ale protestatarilor şi fac orice ca să erodeze imaginea Guvernului Boc, pentru că le-au ordonat şefii.

Văd la televizor profesori care se exprimă agramat. Văd sindicalişti care, întrebaţi în mod repetat ce salarii au evită să răspundă(majoritatea are salarii cuprinse între 15 şi 100 de milioane, lei vechi, cu vârfuri de până la 150 milioane în mediul universitar). Văd reportaje făcute în cel mai mizerabil stil jurnalistic, care dezinformează opinia publică, care amestecă salariul cu venitul, care arată preţuri mari din piaţă, care prezintă salariile profesorilor din UE, urmărind să inducă în mentalul colectiv ideea: „Vai, ce rău o duc săracii dascăli!”.

În realitate, profesorii au salarii mult mai mari decît ale cadrelor medicale care au în mâini viaţa cetăţenilor. Profesorii muncesc mult mai puţin decât oricare dintre alte categorii profesionale. Ei fac maximum 20 de ore pe săptămână şi au trei vacanţe. Calitatea profesională a peste 50% din ei este dezastroasă. Şi exemplele negative pot continua.

Nu vorbesc din ce aud, ci din ce simt pe pielea mea. Jumătate din profesorii copilului meu, care învaţă la un liceu de prestigiu al Capitalei, sunt slab pregătiţi, nu se implică în actul educaţional, sunt dezinteresaţi. În fiecare săptămână scot din buzunar 1.100.000 de lei vechi pentru meditaţii la Limba Română şi Matematică(unul dintre profesori este chiar de la liceul copilului meu). La Chimie, după ce nu a înţeles nimic din predare profesoarei, a începu să facă meditaţii cu soţia(cadru medical) şi a ajuns prima din clasă. Copilul vine acasă şi se plânge de modul în care se predă, de faptul că nu înţelege pentru că dascălii nu au metode didactice potrivite, că li se spune să citească singuri din carte, că face materii nefolositoare(Tehnologia, de exemplu, la un liceu uman, şi i se predă cum se face betonul şi oţelul) etc.

Sindicaliştii din educaţie fac grevă şi apoi cheamă copiii noştri sâmbăta la şcoală sau îi ţin 8 ore în alte zile ca să recupereze materia. Nu cumva aceşti nesimţiţi îşi bat joc de copiii noştri şi de noi, modificându-ne inclusiv programul familial?  Nu mă interesează revendicările lor, nu mai vreau ca eu, din taxele pe care le plătesc din salariul pe care îl iau de la patron, să asigur majorările salariale ale unor agramaţi, incompetenţi, delăsători. Nu le convine, să plece din învăţământ! Câţi ar fi apţi să lucreze în altă parte? Foarte puţini şi în special cei tineri care au altă viziune asupra sistemului educaţional. Din nefericire, exact cadrele didactice tinere au salariile cele mai mici. Ar trebui luaţi bani de la dinozaurii care stau la catedră de 30 de ani şi redistibuiţi debutanţilor, pentru că în ei îmi pun speranţa. Proasta creştere, lipsa de educaţie, agramatismul, tineri care ies din facultate şi habar nu au de nimic, toate acestea sunt rezultatele tragice ale demonstranţilor din educaţie de azi. Eu îmi aduc aminte şi acum cu sfinţenie de profesorii mei, persoane care înainte de a cere să fie respectaţi de alţii, se respectau ei.

Guvernul Boc este aproape un dezastru în multe domenii, dar în privinţa cererilor nesimţite ale sindicaliştilor din educaţie ar trebui sprijinit. Ţara nu are bani şi orice abatere de la prevederile impuse, inclusiv de FMI şi CE, ne duce la faliment. Din nefericire, sunt imbecili în presă care fac jocuri periculoase pentru mersul înainte al societăţii numai din dorinţa de a-l critica pe actualul premier. Tăiaţi-vă caraca de sub picioare, fraţilor, susţinând cauze false. Agitaţi masele într-un an de criză, scoteţi-i în stradă, că o să fie bine! Mâine s-ar putea să rămâneţi şi voi fără serviciu dacă se va bloca funcţionarea statului.

Ar trebui să înţelegem cu toţii, nu numai sistemul privat, ci şi cel bugetar, că e mai bine să iei un salariu mai mic dar să-l iei, decât nimic. O ţară care merge prost este mai bună decât una care se duce de râpă. Iar România e pe marginea prăpastiei!

UPDATE: tocmai am vãzut imagini cu modul în care profesorii-manifestanţi au forţat intrarea în Inspectoratul Şcolar Buzãu. În mod normal, jandarmii au fost chemaţi să-i oprească, între cele două tabere având loc unele îmbrânceli. A fost o greşeală de tactică din partea autorităţilor. Eu îi lăsam ca să avem o dovadă clară a moralităţii anarhiştilor care avem impresia că ne educă tânăra generaţie.

Read Full Post »